choose language
Albanian
Arabic
Bengali
Belarusian
Bulgarian
Burmese
Cambodian
Croatian
Chinese Simplified
Chinese Traditional
Czech
English
Esperanto
Filipino
French
German
Greek
Hausa
Hebrew
Hindi
Hungarian
Indonesian
Italian
Japanese
Korean
Lao
Malay
Mongolian
Nepali
Persian
Polish
Portuguese
Pushtu
Romanian
Russian
Serbian
Sinhalese
Spanish
Swahili
Tamil
Thai
Turkish
Urdu
Ukrainian
Vietnamese
web
romanian.cri.cn
Home
Foto
Economie-Societate
Cultură
Comunicare
Turism
Bucătărie
Divertisment
Chineză
Moment poetic
Cântecul bătrânului chiparos
În faţa templului lui Kong Ming un bătrân chiparos stă încă, Lemnu-i tare ca bronzul şi rădăcina-i ca o stâncă. Trunchiul gros are coajă albă şi lunecoasă, Spre cer se-nalţă verdeaţa sa întunecoasă.
Către cenzorul Han
Azi de dor de Yueyang mă simt întristat, Mi-aş lua zborul către tine, dar am căzut bolnav la pat. Apele toamnei mă separă de tine, prieten iubit, Îţi scalzi picioarele în lacul Dongting, privind orizontul nemărginit.
Adio generalului Yan la popasul Fengji
Te-am condus departe, de-aici pleci în zare, Geaba ne priveşte muntele cu verde cunună. Când vom putea ridica din nou pahare? Aseara umblam cu tine alături sub lună.
Înnoptând la cartierul general
Toamna la fântână tremur-a platanului rece umbră, Înnoptez singur pe malul apei sub o lumină sumbră. Toată noaptea cornul sună cu glas tânguios. Cine vede luna lucind în mijlocul cerului duios?
Contemplând muntele Tai
Cum să descriu muntele Tai din faţă? Qi şi Lu se scaldă în mare de verdeaţă, Natura l-a-nzestrat c-o frumuseţe divină, Versanţii săi se-mpart în umbră şi lumină.
Frumoasa
O tânără frumuseţe neasemuită, Singură stă-ntr-o vale liniştită. Ea spune că-i dintr-o familie cinstită, Căzută-n pribegie pluteşte ca o frunză ofilită.
Călătorind noaptea
Iarba subţire de pe mal se leagănă-n vânt uşor, Corabia lunecă singură-n noapte cu naltu-i catarg. Stelele veghează pe cer peste câmpul neted şi larg, Umbra lunii saltă pe luciul marelui fluviu sclipitor.
Gândind la Li Bai aflat la margine de cer
La margine de cer se ridic-un vânt răcoritor, Ce-are de gând să zică amicu-mi rătăcitor? Când gâşte sălbatice mi-or aduce veşti prin nori? Toamna fluvii şi lacuri se-umflă de ploi deseori.
Fiind de serviciu într-o noapte de primăvară la consilierul cenzorilor
Flori stau în umbra zidului în amurgul blând, Păsări cântă spre cuiburi în zbor alunecând. Stele-n tremur bat case sute de mii, Luna urc-ale cerului nouă tării.
Aşezarea unei oşti în opt formaţii
Împărţirea ţării în trei regate s-a realizat*, Strategia sa de opt formaţii celebritate i-a câştigat. Fluviul curge şi stăvilarul de piatră stă neclintit, Păcat că n-a putut anexa regatul Wu de Răsărit.
Gânduri despre vestigii (Ⅴ)
Pe Zhuge Liang pe veci mi-l pomenim, Chipu-i solemn şi sublim cu toţii-l cinstim. Împărţirea ţării în trei regate prin el s-a realizat, Abilitatea-i cunoscută din vechime e ca fenixul înaripat.
Gânduri despre vestigii ( Ⅳ)
Regele Shu ajunse la Trei Trecători pentru a cuceri Wu de Răsărit. A locuit tot în Palatul Păcii Eterne în anu-n care-a murit. Îmi închipui flamurile verzi şerpuind pe muntele singuratic, Nu mai e sala de jad în templu pe câmp sălbatic.
Gânduri despre vestigii (III)
Până la Poarta Spinilor apele străbat munţi şi vâlcele, Mai-e satul în care doamna Ming* s-a născut, ruptă din stele. Părăsind palatul Han, a intrat în nordicul pustiu din zare; A rămas acum numai un mormânt verde sub cerul de înserare.
Gânduri despre vestigii (II)
Când frunze cad, tristeţea lui Song Yu* o-nţeleg mai bine. Stilul său elegant rămâne exemplu de urmat pentru mine. Privind îndărăt o mie de toamne, nu-mi pot reţine lacrimile nesfârşite, Amândoi lăsaţi-n părăsire, suntem în vremi nenorocite.
Gânduri despre vestigii (Ⅰ)
Pribegind în est şi-n nord am alergat prin praf şi vânt, Hoinărind în sud şi-n vest am plutit între cer şi pământ. În foişorul de la trecătoare am petrecut ani amari, În strai tribal am trăit pe munte sub nori fugari.
Dedicaţie pe zidul poştei la nord de muntele Dayu
Gâşte sălbatice-n luna zecea spre sud zboară. De-aici se-ntorc în zburarea lor solitară. Drumul meu de călător capăt n-are, Când mi-o fi ziua de-nturnare?
Un catren
Doi granguri galbeni cântă printre sălcii verzi,mlădii. Un şir d-egrete albe se ridică spre albastrele tării. Fereastra înrămează piscul de-apus veşnic de nea troienit, În faţa uşii stau ancorate bărci din regatul Wu de Răsărit.
Urcând într-un foişor
Din înaltul foişor privesc flori cu întristare, N-am chef s-admir floarea, ţara mi-e-n suferinţe amare. Peste Râul Brocartului* coboară din cer primăvara lină, Din totdeauna se schimbă lumea cum norii peste colină.
Generalului Hua
În Oraşul Brocartului fluiere răsună până-n zori, Sunet pătrunde jumate-n vânt pe ape, jumate-n nori. Numa-n cer ar trebui să vibreze un astfel de cânt, De câte ori pot să-l audă oameni pe pământ?
Odă lui Xi Shi
Lumea-ntreagă preţuieşte frumuseţea neasemuită, Poate Xi Shi să rămână multă vreme tăinuită? La pârâul Yue avea-ncă haine de spălat de dimineaţă, A şi ajuns favorită-n palatul Wu-n amurg cu ceaţă.
Audienţă matinală în Palatul Marii Lumini – armonizare a unei poezii a secretarului Jia Zhi
Omul-cocoş cu bonetă roşie trimite plăcuţa de zori**, Intră şambelanul, ţinând în mâini dulama cu verzi nori. Porţi de palat se deschid c-ale Cerului nouă tării, Naintea tronului se-nchină veşminte şi bonete din ţări mii.
Bun rămas trimisului Li care pleacă la Zizhou
În mii de văi arbori străpung cerul senin, Mii de munţi răsună de-al cucului cânt lin. În munţi noaptea ploaia întruna cade, De vârful arborilor atârnă sute de cascade.
Marele râu Han
La graniţa Chu cele trei Xiang-uri se unesc, La Jinmen cele nouă braţe se contopesc. Între cer şi pământ curg ape sunând, Munţi apar şi dispar rând pe rând.
Zicându-i adio lui Wang Wei
Singur, singur de tot, ce să mai sper doară Întorcându-mă zi de zi în casa-mi solitară? În căutarea ierbii aromate m-oi duce nainte, Mă despart de-un vechi prieten cu triste simţăminte.
De când te-ai depărtat
De când tu, omule bun, te-ai depărtat, N-am pe nimeni să-mi dreagă războiul stricat. De tine ard de dor cu chip ca luna plină Ce-şi scade noapte de noapte lumina lină.
Întoarcerea mea la Luoyang cu întârziere
Cu soarele şi luna inima-mi se-ntrece Şi pentru dus-întors cât timp voi petrece? Or vântul de toamnă s-aştepte n-are minte Sosind în oraşul Luoyang mai nainte.
Sălcii
Încep să dea muguri ca de jasp zece mii de rămurele pletoase Ce se apleacă din nalţii arbori ca verzi panglici de mătase. Cine-a decupat aste subţiri frunze nime ştire n-are, Ascuţit ca tăişul de foarfece suflă-n făurar a primăverii boare.
Adio pământului de dincolo de trecătoarea Poarta de Spini
Lăsând Muntele Porţii de Spini-n zare, Barca spre statul Chu îşi taie cărare. Munţii se sfârşesc şi-ncepe lata câmpie, Fluviul curge spre imensitatea pustie.
Vizitând pe taoistul Chang, pustnicul Pârâului de Miazăzi
În căutarea ta, umblând de-a lungul unei cărări, Pe muşchi văd urme lăsate de-ncălţări. Peste insuliţa liniştită nori albi plutesc agale, Iarba aromată acoperă uşa-nchisă a casei tale.
Conducând pe călugărul Ling Che
Templu-i ascuns în crângul de bambus înverzit, Departe dulce sună clopotul pe-nserat. Pălăria de paie ţi-e poleită de soare-asfinţit, Te-ntorci singur în verdele munte depărtat.
Satul din munte după o ploaie îndelungată
Pădurea goală copleşită-i de ploi, fumul se ridică cu greutate, Fierte-s legume şi meiul pentru ţărani ce trudesc la est de sat. Stârci albi zboară peste imense orezării înceţoşate, Granguri dulce cântă în frunzişul de vară întunecat.
Adio unui prieten
Munţii verzi se culcă la nord de ziduri exterioare, Apa albă-mpresură oraşul din soare-răsare. După despărţirea noastră în astă localitate, Ca un scai solitar, te-i duce-n zări depărtate.
Conducându-i pe judecătorii adjuncţi Li şi Wang degradaţi şi trimişi în exil la Xiazhong şi la Changsha
Vai, prietenii mei, suntem nedumeriţi în-astă lume ce ne desparte, Opriţi-vă caii, goliţi cupele şi vă întreb cum veţi trăi exilaţi departe. În trecătoarea Wu*, strigătele maimuţelor vor face să vă pice lacrimile arzătoare, Gâşte sălbatice de la Hengyang câte mesaje or aduce-n calea de migrare?
Către prietenul meu Pei Di
Munţii răcoroşi-n verde şi-albastru bat, Toamna murmură ape zi de zi neîncetat. La poartă de lemn, în toiag proptit, În amurg ascult prin vânt al cicadei ţârâit.
Mărturisiri (trei poezii confesive)
Primăvara orhideele în frunză verde-s bogate, Toamna flori de scorţişor se dechid aromate. Ambele se bucură de vitalitate şi-nflorire, Fiecare trăindu-şi sezonul de strălucire.
Mâhnirea unei doamne frumoase în Palatul de Vest
Mai prejos e lotusul decât veşmântul femeii frumoase, Vântu-i ia din Palatul Apei aroma salbei de mărgăritare. Un evantai de toamnă nu-i poate ascunde doruri amoroase, L-aşteaptă-n zadar pe suveran sub luna argintind tării clare.
Cântând la qin
Cele şapte coarde răsună pur, cristalin, În linişte aud un foşnet de pini-n boare. Deşi îndrăgesc vechi melodii ce sună lin, Oamenii din ziua de-astăzi le cânt-arare.
Întorcându-mă noaptea la Lumen
Clopotul mănăstirii din munte bate semn de-ntunecare, Pe chei la Yuliang lumea se-nghesuie cu zgomot mare. Pe ţărm de nisip oameni se duc la şesul cu sate, La Lumen mă-ntorc într-o corabie pe-nserate.
Queqiaoxian
Norii subţiri îndemânarea şi-o joacă, Zburătoare stelele trimit regrete. De departe pe furiş tu vii de peste Râul de-Argint**, O dată doară ne-ntâlnim pe vânt de-aur*** şi rouă de jad,
Armonizând o poezie a lui Guo, funcţionar al palatului
Curtea şi naltul pavilion l-apus se-nvăluie-n ceaţă uşoară, Piersici şi pruni-s în umbră, mâţişori de salcie lin zboară. Clopotul umple cu glasul lui palatul spre-nserare, Păsări cântă-n grădină, funcţionari se văd arare.
În pustnicie
Ţipenie de om nu se vede pe dealul pustiu, Se aude doar ecou al unui glas viu. Pătrunde-n pădure-adâncă soarele l-asfinţit, Poleind drumul cu muşchi acoperit.
La vadul din Lizhou în drum spre miazăzi
Pe luciul apei unduioase licăresc raze piezişe de soare. Ostroave cotite se unesc nedesluşit cu dealuri înverzite. Caii nechează văzând lopeţile lovind în valuri sclipitoare. În aşteptarea bacului oameni se-odihnesc lângă sălcii tolănite.
Bun rămas trimisului Li care pleacă la Zizhou
În mii de văi arbori străpung cerul senin, Mii de munţi răsună de-al cucului cânt lin. În munţi noaptea ploaia întruna cade, De vârful arborilor atârnă sute de cascade.
Când mă voi întoarce?
Peste Fluviul Albastru trec păsări albe, Pe coline verzi parc-ard roşii floricele. Iar se sfârşesc zilele primăverii dalbe, Care-i anul cu ziua întoarcerii mele?
Plimbare la începutul primăverii cu secretarul de stat Lu din Jinling
Numai funcţionarii plecaţi-n ţinuturi depărtate Par tare sensibili tocmai la florile-mprospătate. Nori de culoare roz apar din mare în zori senine, Primăvara prunilor şi sălciilor trece pe-ape line.
Se-ul preţios
Se-ul preţios are fără pricină cincizeci de strune, Fiecare strună cu sprijin evocă un an de minune. Zhuangzi visa nedumerit în zori că era un fluture uşor, Împăratul Wang s-a prefăcut în cuc cântând de amor.
Trecând râul Han
De peste munţi nu-mi vine nicio scrisoare, Iarna trece, primăvara revine cu pas moale. M-apropii tot mai timid de meleaguri natale, Nu cutez să-i fac drumeţului întrebare.
Rămas bun pe colină
L-am condus până la poale de codru-n colină, Uşa de lemn o-nchid în asfinţit de soare. La anul, când primăvara va-nverzi iarba fină, Prietenu-mi nobil o să mai revină oare?
Urcând în toamnă muntele Wan–către Zhang Wu
Pe muntele de nord cununat cu nori de ninsoare, Pustnic, trăiesc în pace încântătoare. Ca să te văd urc pe-o înălţime spre seară, Cu gâsca sălbatică inima-mi spre zare zboară.
Plimbare la începutul primăverii cu secretarul de stat Lu din Jinling
Numai funcţionarii plecaţi-n ţinuturi depărtate Par tare sensibili tocmai la florile-mprospătate. Nori de culoare roz apar din mare în zori senine, Primăvara prunilor şi sălciilor trece pe-ape line.
Un pescar bătrân
Un pescar bătrân noaptea o petrece În al colinei de-apus aer rece, În zori din râul Xiang apă scoate Şi-arde ramuri de bambus uscate.
Improvizaţie
Lângă fluviu, cu inima frântă în primăvara târzie, Colind alene cu toiagu-n mână pe-ostrovu-n floare. Mâţişori de salcie dănţuiesc cu vântu-n turbare, Flori de piersic uşurele plutesc pe-apa străvezie.
Întors pe muntele Song
Râul limpede străbate lunci mirositoare, Tihnit mân o trăsurică pe-o cărare. Apele curg murmurând parcă voite, În amurg la cuiburi se-adună păsări istovite.
Întorcându-mă pe Muntele de Miazăzi la sfârşitul anului
Încetând a prezenta memorii la nordicul palat, Pe Muntele de Miazăzi în colibă m-am înturnat. Lipsit de haruri, fui lepădat de stăpânul luminat, Bolnav fiind, de prieteni vechi m-am înstrăinat.
Urcând cu prietenii pe muntele Xian
În viaţă-s vremi rele şi bune, Ne succedem generaţii din vremi străbune. Pitoreşti rămân fluviile şi munţii ţării. Azi suim muntele din adâncul zării.
Pârâul Florilor de Piersic
Se-ntrezăreşte un înalt pod pe câmpia-nnegurată, Pe-o stâncă lângă malul vestic pescarului îi fac întrebare: Florile de piersic plutesc toată ziua pe apa curgătoare, Pe care parte a pârâului limpede stă peştera fermecată?
Muntele Zhongnan
Muntele Taiyi* stă aproape de zare, Lanţul de munţi se-ntinde pân’ la mare. Nori albi se-adună şi îndărăt şi în faţă, Nimic nu se vede prin albastra ceaţă.
Satul natal
Din locul meu natal tu ai venit, Despre trebile de-acolo tre’ să ştii, În ziua venirii-n faţa geamului strălucit, E-ncărcat prunişorul iernii cu flori vii?
Adio primăverii
Zi cu zi omu-n zadar îmbătrâneşte,
An de-an primăvara iar soseşte.
Veselie deci cu vin în cupe pline,
Nu regret pentru flori-n plutiri line.
Urcând cu prietenii pe muntele Xian
În viaţă-s vremi rele şi bune,
Ne succedem generaţii din vremi străbune.
Pitoreşti rămân fluviile şi munţii ţării.
Azi suim muntele din adâncul zării.
Cântecul fetei din Luoyang
La Luoyang stă peste drum o fată,
La cinşpe ani are-nfăţişarea delicată.
Pe cal cu zăbală de jad omu-i vine călare,
Subret-aduce crap pe tavă lucitoare.
Vizitând un vechi prieten
Vechiu-mi prieten pui cu mei mi-a preparat,
Să-i vizitez casa ţărănească m-a invitat.
Satu-i înconjurat de crâng înverzit,
Colina albastră se-nclină peste zid liniştit.
Stând singur în faţa piscului Jingting
Păsări zboară pe sus şi dispar,
Alene se duce singur un nor solitar.
Ci numai piscul Jingting şi eu
Amândoi nesătui ne-om privi mereu.
Seminţe de dragoste
În ţara de miazăzi boabe cresc roşioare,
Cu venirea primăverii-ncarcă rămurele.
Să le culegi până umpli coşuri uşurele,
Ele-ţi vor reînvia dorinţa arzătoare.
Plecând în zori din oraşul Baidi
Plec în zori din Baidi printre nori strălucitori,
Într-o zi am străbătut prin Trei Trecători.
Pe ambele maluri maimuţe ţipă neîncetat,
Mii de munţi luntrea uşoară-n urmă-i a lăsat.
În căutarea pustnicului
Sub un pin pe băiatul tău îl întreb în cale,
„Maestrul s-a dus să culeagă plante medicinale.
Se află undeva în fund de acest munte
Cu cununa de nori adânciţi pe a sa frunte.”
Străduţa Hainelor Negre
Lângă Podul Câneparilor cresc flori în bălărie.
În Străduţa Hainelor Negre cade soarele din tărie.
Rândunele ce altădată peste sălile lui Wang şi Xie* treceau în zbor,
Pătrund acum în casele oamenilor din popor.
Piersicul înfloreşte în Templul Marii Păduri
Pe pământ în april se stinge aroma îmbătătoare,
În templul din munte piersicii prind a fi în plină floare,
Tot regret că nu găsesc locul unde s-a dus primăvara vie,
Cine ştie că s-a strecurat în această sihăstrie.
Primăvara pe lacul Qiantang
La vest de Casa Jia, la nord de Templul Colinei Solitare,
Luceşte lacul, nori joşi lunecă peste ape clare.
Pe alocuri granguri cântă-n frunziş pe-ntrecute,
Noi rândunele-şi fac cuiburi sub streşini tăcute.
Stare sufletească la începutul iernii
Frunze cad, gâşte sălbatice sudu-l străbat,
Vânturi de miazănoapte pe fluviul rece bat.
Pe malul râului Xiang mi-e casa sihastră,
O zăresc printre nori sub bolt-albastră.
Tristeţe în Palatul Primăverii
Înfăţişarea mea graţioasă făcuse demult o greşeală,
În faţa oglinzii mă simt abătută când fac găteală.
Chipul nu contează să câştig a-mpăratului favoare.
Mă-ntreb a mă găti frumos ce rost mai are.
Dedicaţie pe zidul poştei la nord de muntele Dayu
Gâşte sălbatice-n luna zecea spre sud zboară.
De-aici se-ntorc în zburarea lor solitară.
Drumul meu de călător capăt n-are,
Când mi-o fi ziua de-nturnare?
Bucuros de oaspete
Apele primăverii curg la nord şi la sud de case,
Văd doar pescăruşi venind zi de zi stol.
N-am măturat pentru tine cărarea cu flori sfioase,
Uşa de paie ţi-e deschisă azi în aerul domol.
Bând în casa din munte a călugărului taoist Mei
Trist mă-ntind lâng-un arbore, primăvara-i pe sfârşite,
Ridic perdeaua şi admir peisaje vii şi liniştite.
Deodat’ mesager apare pasărea albastră,
Invitat, intru-n coliba „Pinul Roşu”*, sihastră.
Singură
Tânăra femeie a familiei Lu stă-n odaia-i parfumată.
Rândunici se cuibăresc pe grinzi ornate cu baga sură.
Într-a noua lună lopăţele fac să se scuture frunza toată.
De când soţu-i fu trimis la Liaoyang, zece ani trecură.
Coliba de paie prăpădită de vântul de toamnă
L-a opta lună e toamnă târzie, vântul urlă a jele,
Şi smulge trei straturi de paie din acoperişul colibei mele.
Paiele trec în zbor peste fluviu, pe câmpie căzând agale,
Unele sus se-agaţă pe vârf de arbori cu ramuri goale,
Altele jos plutesc pe iazuri ori cad pe fâneţe.
Într-o călătorie
Atât de aromat e-n Lanling vinul auriu,
Umple-mi cupa de jad cu licăr chihlimbariu.
Doar de gazd-ar putea să mă-mbete pe mine,
N-oi mai şti atunci că m-aflu pe meleaguri străine.
Ţăranii de la râul Wei
Satul se scaldă-n raze piezişe de soare,
Oi şi boi se-ntorc în adânci ulicioare.
Un moş şi-aşteaptă copilul cu mieluşele,
Stă rezemat în ciomag lângă uşa de nuiele.
Privind câmpia
Trei oraşe sunt protejate de Piscul de-Apus de nea troienit,
Pe şesul sudic se vede un pod peste-un râu liniştit.
Fraţii mei-s despărţiţi de războiul ce bântuie în ţara toată,
La capătul lumii vărs singur lacrimi cu inimă-ntristată.
Conducând pe Wang al 11-lea care pleacă în miazăzi
Te pierzi cu corabia-n imensa ceaţă,
Eu încă mi-agit mâna, cu lacrimi pe faţă.
Unde s-o piti pasărea pribegită?
În faţă rămâne doar colina-nverzită.
Fără titlu
Se zice că l-a Dragonului Galben Cetate
An de-an se duc bătălii înverşunate.
Luna pătrunde-n odaia bietei soţioare
Luminând tabăra Han cu raze clare.
Întors pe muntele Song
Râul limpede străbate lunci mirositoare,
Tihnit mân o trăsurică pe-o cărare.
Apele curg murmurând parcă voite,
În amurg la cuiburi se-adună păsări istovite.
Tristeţea unei tinere mirese
Tânăra mireasă-n iatac nu cunoaşte trist dor,
Frumos gătită-n zi de primăvară urcă-n foişor.
Vede deodat’ fragede sălcii la margini de drum,
Că-şi trimise soţul să cate nalt rang, regret-acum.
Pavilionul prinţului Teng
Pavilionul prinţului Teng pe malul râului se-nalţă ca odinioară,
Podoabe de jad şi clopoţei nu mai sună, cântul şi danţul au încetat.
Grinzile-s pictate, în zori norii peste ţărmul din sud zboară,
Perdele de perle-s lăsate, pe colina de-apus ploi cad pe-nserat.
La vadul din Lizhou în drum spre miazăzi
Pe luciul apei unduioase licăresc raze piezişe de soare.
Ostroave cotite se unesc nedesluşit cu dealuri înverzite.
Caii nechează văzând lopeţile lovind în valuri sclipitoare.
În aşteptarea bacului oameni se-odihnesc lângă sălcii tolănite.
Un cântec din miazăzi
De când soţie de negustor m-am făcut,
Tot aşteptându-l zilele mi-am petrecut.
De-aş fi ştiut că fluxul vine regulat,
C-un luntraş de mult m-aş fi măritat.
Când mă voi întoarce?
Peste Fluviul Albastru trec păsări albe,
Pe coline verzi parc-ard roşii floricele.
Iar se sfârşesc zilele primăverii dalbe,
Care-i anul cu ziua întoarcerii mele?
Dând de Li Guinian pe malul sudic
În casă la prinţul Qi te vedeam deseori,
La Cui Jiu-n sală ades auzeam a ta cântare.
Azi la sud de fluviu peisaje-s fermecătoare,
Ne-ntâlnim iar în sezonul când cad flori.
Dor prelung (I)
Prelung mi-e dor de tine,
La Chang’an departe eşti de mine.
Pe ghizdul aurit al fântânii ţârâie cosaşii când toamna coboară,
Pe rogojina mea rece se depune brumă uşoară.
Întoarcerea mea la Luoyang cu întârziere
Cu soarele şi luna inima-mi se-ntrece
Şi pentru dus-întors cât timp voi petrece?
Or vântul de toamnă s-aştepte n-are minte
Sosind în oraşul Luoyang mai nainte.
Cântecul palatului antic
Când noaptea veni inamicul, uşile palatului nu erau încuiate,
În curtea de mijloc n-a rămas niciun lotus aurit în floare.
Abia în miezul nopţii au încetat petrecerea şi cântările toate,
Numai clopotele vechi de palat mai răsună încă-n boare.
Odă toamnei
Se veştejesc frunzele de-arţar de brumă lovite,
Stâncile şi Trecătoarea de Vrajă stau pustii şi părăsite.
Valurile marelui fluviu se ridică tumultuos spre tărie.
Furtuna de peste graniţă-ntunecă zarea plumburie.
Căutând pe Lu Hongjian făr-a-l întâlni
Te-ai mutat lângă oraş într-o nouă casă.
Printre duzi şi cânepă pătrunde-o cărare retrasă.
Tufănele la margini de gard, de curând plantate,
N-au înflorit cu venirea toamnei brumate.
Primăvara în sud
Pe mii de li cântă granguri, verdele sclipind în rubin,
Peste sate de lângă ape şi coline flutură flamuri de vin.
O mulţime de temple-ale dinastiilor sudice stau ş-acum,
Terase fără număr se-ntrezăresc în ploaie şi în fum.
Pustnic pe Zhongshan
În puterea vârstei, îmi simt inima de dao* plină,
Bătrân, mi-am mutat casa la poale de colină.
Singur mă duc când chef îmi vine,
Viaţa-n plăceri mi-o-ncânt singur bine.
Mărturisiri (12 poezii confesive) *
Cocorul solitar din larg de mare venit,
Să treacă pe lângă lac n-are cutezare.
La doi pescăruşi verzi** pieziş a privit,
Ce-ntre trei arbori de perle*** şi-au cuibare.
Vila din pădurea de bambuşi
Şed în pădurea de bambuşi senină,
Cânt la qin şi lung mai şuier încă.
Nimeni nu mă ştie în pădure-adâncă,
Vine să mă lumineze luna plină.
Gânduri de amor contemplând clarul de lună
Luna iese luminoasă deasupra mării,
Lumina-i bucură capătul zării.
Iubita mea-n noapte geme de-amor,
Seara-ntreagă de mine arde de dor.
Întoarcere în sat
Plecat de mic de-acas’, mă-ntorc de ani împovărat,
Neschimbat e graiul satului, păru-mi la tâmple, răsfirat.
Când mă văd, nu mă ştiu ai satului copii,
Zâmbind, mă-ntreabă: „Străine, de unde vii?”
Trecând prin Huayin
Înalte şi falnice, piscurile Taihua peste Xianyang** se-nclin,
Cele trei vârfuri de zei ascuţite străpung cerul senin.
În faţa templului împăratului Wu*** norii voiesc să dispară,
Pe culmea Palma Nemuritorilor după ploi apare tăria clară.
Amurg de toamnă într-o colibă pe munte
Dup-o nouă ploaie pe coline goale,
Toamna umple aerul serii de răcoare.
Luna cerne-ntre pini raze pale,
Pe prund curg limpezi izvoare.
Turnul Cocorului Galben
Altădată s-a dus pe cocorul galben un sfânt,
Şi turnul a rămas pustiu pe pământ.
Cocorul galben s-a dus făr-a reveni în zbor,
Şi nori albi de milenii plutesc uşor.
Arbori din Hanyang se văd pe râul însorit,
Ostrovul Papagalilor de iarbă aromată-i acoperit.
Unde mi-e locul natal sub un soare scăpătat?
Privind unduioasa apă-n fum mă simt întristat.
Lui Wang Lun
Eu, Li Bai, şezând în barcă gata-s de pornire,
Deodat-aud pe mal sunând în cadenţ-o cântare.
E-atât de adâncă apa lacului Piersicu-n Floare,
Wang Lun mă conduce cu şi mai profundă simţire.
Reverie sub clar de lună
Printre flori, c-o cupă de vin plină,
Beau în singurătate, fără companie.
Ridic cupa, invit luna cea senină,
Cu umbra trei inşi o să fie.
Întrucât luna a bea nu ştie,
Primul ministru al regatului Shu
Unde-i templul prim-ministrului smerit?
Lâng-Oraşul Brocartului, de chiparoşi umbrit.
Primăvara iarba aruncă verde peste peronu-i liniştit,
În zadar cântă dulce granguri în frunziş înverzit.
Muntele Poarta Cerului zărit de departe
Prin Poarta Cerului îşi rupe fluviul Chu cale,
Apa verzuie spre est curge şerpuind la vale.
Pe maluri munţii verzi faţă-n faţă ies din zare,
O pânză solitară vine scăldată-n foc de soare.
Cascada de pe Lushan zărită de departe
Căţuia luminată de soare naşte-o vineţie ceaţă,
Zăresc o cascadă atârnând peste râul din faţă.
Torentu-i zburător se prăvale chi trei mii,
Nu cumva Râul de-Argint cade din nouă tării?
Nostalgie într-o noapte liniştită
În faţa patului văd lumina lunii clare,
Ce pe pământ licărind ca bruma pare.
Ridic capul şi mă uit la luna luminoasă,
Plec fruntea şi duc dor nestins de casă.
Dimineaţă de primăvară
Primăvara nu simt în pat a zorilor vărsare,
Peste tot se aude al păsărilor voios cânt.
Prin noaptea cu ploaie şuiera un vânt tare,
Oare câte flori s-au scuturat pe pământ？
Gândind la fraţii mei din Shandong în a noua zi a celei de-a noua luni
Singur aflându-mă-n ţinut străin, sunt străin vizitator,
În zi de sărbătoare de-ai mei mă prinde-un neostoit dor.
De departe ştiu că fraţii mei pe-nălţimi urc-acum,
În lipsa mea, ramuri de corn înfig în drum.
Our Privacy Statement & Cookie Policy
By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
Cookie Policy
Privacy Policy
I agree
