• Home
  • Foto
  • Economie-Societate
  • Cultură
  • Comunicare
  • Turism
  • Bucătărie
  • Divertisment
  • Chineză
Revista presei
  • Mediafax - : Aderarea la OCDE reprezintă o prioritate pentru Guvernul României
    Ministrul Adrian-Ioan Veştea a primit vizita unei delegaţii a Comitetului pentru Politici de Dezvoltare Regională din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), condusă de Enrique Garcilazo. La reuniune a fost prezent şi ambasadorul Luca Niculescu, coordonatorul naţional pentru accederea în OCDE.Vizita delegaţiei OCDE a fost organizată în contextul procesului de aderare a
  • Ziarul Financiar - Înmatriculările de maşini noi cresc cu două cifre pe final de an
    La nivelul primelor 11 luni din 2023, înmatriculările de autoturisme noi au atins valoarea de 132.538 unităţi, în creştere cu 13.4% faţă de perioada similară din 2022, respectiv 116.891 unităţi.Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în noiembrie 2023 cu 0,54% faţă de noiembrie 2022, atingând un volum de 11.134 unităţi. Din top 10 mărci, şapte au punctat un avans de două cifre în primele
  • Agerpres - Angel Tîlvăr spune că există posibilitatea antrenării de militari ucraineni pe teritoriul României
    Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a afirmat că există posibilitatea antrenării de militari ucraineni pe teritoriul României, în multiple domenii. Ministrul face parte din delegaţia premierului Marcel Ciolacu în Statele Unite ale Americii."Eu am fost la Londra săptămâna trecută şi m-am întâlnit cu noul ministru al Apărării domnul Grant Shapps şi mi-a spus cât de mult apreciază instructorii
  • Bursa - Premierul Ciolacu joacă tare: trimisul preşedintelui Iohannis în SUA, exclus de la întâlnirile oficiale
    Premierul Marcel Ciolacu l-a exclus pe Andrei Muraru - ambasadorul României în SUA - de la întâlnirile oficiale pe care le are în SUA, motivând că nu este necesară prezenţa trimisului preşedintelui Klaus Iohannis la întâlnirile politice pe care şeful Guvernului le va avea cu reprezentanţii Administraţiei de la Casa Albă.Marcel Ciolacu a afirmat, potrivit lui Andrei Muraru că "nu este necesară" participarea
  • News.ro - Marcel Ciolacu, întrevedere cu Antony Blinken
    Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii Antony Blinken, căruia i-a mulţumit pentru ajutorul acordat în recuperarea românilor aflaţi în Fâşia Gaza. ”Am discutat cu secretarul Antony Blinken despre potenţialul strategic larg al parteneriatului şi prieteniei româno-americane. Acţiunile noastre comune depăşesc graniţele noastre şi sunt un impuls pentru
  • Bursa - Handbal: România s-a calificat în grupele principale ale Campionatului Mondial
    Naţionala de handbal feminin a României a învins duminică, la Herning, în al doilea meci din grupa E, reprezentativa Serbiei, scor 37-28 (19-13) şi s-a calificat în grupele principale ale Campionatului Mondial. Căpitanul Cristina Neagu, care a reluat antrenamentele după accidentarea la genunchi, nu a intrat nici în acest meci.Pentru România au marcat Buceschi 8 goluri, Seraficeanu 7, Dincă 4, Pintea
  • Mediafax - Programul României la EURO 2024
    La EURO 2024, echipa naţională de fotbal masculin pregătită de selecţionerul Edward Iordănescu se va lupta pentru calificarea din grupe cu Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B din martie anul viitor. România a fost repartizată în grupa E a turneului final EURO 2024 la tragerea la sorţi de la Hamburg, după ce tricolorii şi-au câştigat locul în urna 2 pentru tragere în urma parcursului din
  • Ziarul Financiar - Primele previziuni despre salariile din 2024
    Anul acesta, salariile au crescut cu 21% faţă de anul 2022, dacă ne raportăm la salariul mediu net în primele 10 luni din 2023 de la Institutul Naţional de Statistică (INS).Pentru anul viitor, angajatorii plănuiesc creşteri mai mici ale salariilor, creşterile de două cifre devin istorie, iar multe industrii văd creşteri de 5%-7% sau chiar stagnări. De exemplu, industria de outsourcing, un sector care
  • News.ro - În 2027 ar trebui să intre primele molecule de gaz din Neptun Deep
    Ministrul Energiei Sebastian Burduja a anunţat că în 2027 ar trebui să intre primele molecule de gaz din Neptun Deep şi a menţionat că acesta este cel mai important zăcământ pe care România îl are. El a precizat că acolo sunt între 100 şi 200 de miliarde de metri cubi şi ţara noastră îşi va dubla astfel producţia de gaze.“Avem un perimetru în Marea Neagră, exploatat de Black Sea Oil & Gas, companie
  • Agerpres - Ministrul Energiei a semnat aderarea României la International Solar Alliance
    România a semnat aderarea la International Solar Alliance (ISA), un angajament puternic al guvernului român de a sprijini şi promova energia solară ca sursă principală de energie curată şi durabilă, în cadrul unui eveniment special organizat în cadrul conferinţei COP-28, în Emiratele Arabe Unite, informează un comunicat de presă al Ministerului Energiei.România se alătură altor 122 de state membre
  • Ziarul Financiar – Duster, maşină românească: A treia generaţie a pornit de la desenul lui Victor Sfiazof şi a fost proiectată integral în România, utilizând tehnologiile Renault
    "Duster, maşină românească: A treia generaţie a pornit de la desenul lui Victor Sfiazof şi a fost proiectată integral în România, utilizând tehnologiile Renault“ scrie Ziarul Financiar. În 2022, Duster a fost cel mai vândut SUV din Europa către clienţii persoane fizice. Până acum, primele două generaţii, în 13 ani de carieră, au fost produse în peste 2,2 milioane de exemplare ♦ Preţul de pornire pentru
  • Bursa – Preşedintele Casei de Pensii: "Toate pensiile vor fi achitate până pe 15 decembrie"
    ,,Preşedintele Casei de Pensii: "Toate pensiile vor fi achitate până pe 15 decembrie" consemnează Bursa. Toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii până pe 15 decembrie, o parte din bani fiind deja viraţi Companiei Naţionale Poşta Română de săptămâna trecută, a declarat, miercuri, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, transmite agerpres.ro. El a fost
  • News.Ro – Sondaj INSCOP pentru News.ro - Ponderea celor care se declară mândri că sunt români a crescut cu 12% în ultimii 10 ani
    "Sondaj INSCOP pentru News.ro - Ponderea celor care se declară mândri că sunt români a crescut cu 12% în ultimii 10 ani" titrează News.Ro. Ponderea celor care se declară mândri că sunt români a crescut cu 12% în ultimii 10 ani, iar a celor care declară că arborează tricolorul de Ziua Naţională, cu 23%, relevă un Sondaj INSCOP realizat la comanda News.ro. De asemenea, peste 90% dintre cei chestionaţi
  • Digi24.ro - Iohannis, la ceremonia de învestirea a noului șef al Armatei: Preluați mandatul într-un context de securitate dificil
    ,,Iohannis, la ceremonia de învestirea a noului șef al Armatei: Preluați mandatul într-un context de securitate dificil" anunță Digi24.ro. Președintele Klaus Iohannis a participat, joi, la ceremonia de învestire în funcție de șef al Statului Major al Apărării a generalului Gheorghiță Vlad. Președintele a transmis un mesaj pentru militari și a trasat directivele pentru mandatul noului șef al Armatei.
  • Realitatea.ro - Klaus Iohannis participă la parada de la Arcul de Triumf și apoi pleacă în Dubai - Programul președintelui
    ,,Klaus Iohannis participă la parada de la Arcul de Triumf și apoi pleacă în Dubai - Programul președintelui" aflăm de la Realitatea.ro. La fel ca în fiecare an, cei mai importanți lideri ai țării, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, sunt așteptați să participe la parada de 1 Decembrie. Iar de la ora 14, va începe recepția specială de la Palatul Cotroceni, unde membrii opoziției nu au fost invitați.
  • Ziarul Financiar – Datoria guvernamentală a ajuns la 760 mld. lei şi a trecut de 50% din PIB
    "Datoria guvernamentală a ajuns la 760 mld. lei şi a trecut de 50% din PIB“ scrie Ziarul Financiar. Datoria publică a României a ajuns la 760 mld. lei şi a trecut de 50% din PIB, arată cele mai recente date publicate de Ministerul de Finanţe. La final de 2022, datoria publică era de 666 mld. lei, ceea ce înseamnă că în primele trei trimestre datoria publică a crescut cu 94 mld. lei. Datoria pe termen
  • News.Ro – Sfântul Andrei, creştinătorul neamului românesc, sărbătorit joi
    "Sfântul Andrei, creştinătorul neamului românesc, sărbătorit joi" titrează News.Ro. Credincioşii îl prăznuiesc joi pe Sfântul Apostol Andrei, considerat creştinătorul neamului românesc. Noaptea din ajun este asociată în popor cu obiceiuri precreştine, precum apariţia strigoilor, farmece, ghicirea ursitului şi a vremii. Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei (nume care derivă din cuvântul grecesc Andreas,
  • Bursa – Guvernul a adoptat Strategia pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
    ,,Guvernul a adoptat Strategia pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră" consemnează Bursa. Guvernul a adoptat miercuri Strategia pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, având ca obiectiv o Românie neutră din punct de vedere climatic până în anul 2050, transmite agerpres.ro.Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a precizat că în mai puţin de două săptămâni
  • Realitatea.ro - Cherecheș urmărea să ajungă în sânul mafiei italiene
    ,,Cherecheș urmărea să ajungă în sânul mafiei italiene" aflăm de la Realitatea.ro. Apar detalii explozive despre planul lui Cherecheș de a scăpa de pușcărie! Primarul din Baia Mare speră că mafia italiană îl va scăpa de extrădare. Polițiștii germani au găsit asupra lui un buletin italian emis încă din anul 2022, semn că își planificase fuga în detaliu. Edilul a fost filat de mai bine de 24 de ore după
  • Digi24.ro - Iohannis, la Blaj: „Iubirea aproapelui, solidaritatea și armonia socială sunt tezaurul nostru prețios, în aceste vremuri complicate”
    ,,Iohannis, la Blaj: „Iubirea aproapelui, solidaritatea și armonia socială sunt tezaurul nostru prețios, în aceste vremuri complicate” anunță Digi24.ro. Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat miercuri, cu ocazia participării la evenimentul comemorativ „Ceasul Vinerii Mari - 75 de ani de la dezlănțuirea prigoanei împotriva Bisericii Române Unite cu Roma, Greco – Catolice”, la Blaj, că „statul
  • Digi24.ro - Avioanele de luptă F-16 cumpărate de România din Norvegia au primit însemnele naționale
    ,,Avioanele de luptă F-16 cumpărate de România din Norvegia au primit însemnele naționale" informează Digi24.ro. Digi24 prezintă primele imagini cu pregătirea pentru România a avioanelor F-16 cumpărate din Norvegia. Totul s-a întâmplat la o bază aeriană din sudul țării. Cu câteva zile înainte de 1 Decembrie, primele aparate de zbor au primit însemnele naționale românești. În total, România a cumpărat
  • News.Ro – Preşedintele Klaus Iohannis, la Blaj, unde va participa la evenimentul comemorativ dedicat împlinirii a 75 de ani de la scoaterea în afara legii a Bisericii Române Unite, Greco-Catolice
    "Preşedintele Klaus Iohannis, la Blaj, unde va participa la evenimentul comemorativ dedicat împlinirii a 75 de ani de la scoaterea în afara legii a Bisericii Române Unite, Greco-Catolice" scrie News.Ro. Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri după=amiază, la Blaj, în judeţul Alba, la la evenimentul comemorativ dedicat împlinirii a 75 de ani de la scoaterea în afara legii a Bisericii Române
  • Agerpres – Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani va ajunge la Curtici sâmbătă seara
    "Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani va ajunge la Curtici sâmbătă seara" titrează Agerpres. Primul tren electric inter-regional din setul celor 37 contractate de Alstom va părăsi miercuri fabrica din Katowice, Polonia, şi va ajunge la Curtici sâmbătă seara. Este primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani şi după trecerea a 40 de ani de la achiziţia ultimului tren
  • Bursa – Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 3,97% din PIB după primele 10 luni
    ,,Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 3,97% din PIB după primele 10 luni" consemnează Bursa. Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 3,97% din PIB după primele 10 luni ale anului în curs, respectiv la 62,81 miliarde de lei, faţă de un deficit de 47,12 miliarde lei (3,34% din PIB) aferent primelor 10 luni din 2022, a anunţat, marţi, Ministerul Finanţelor, relatează Agerpres.
  • Euronews.ro - CCR: Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este neconstituţională
    ,,CCR: Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este neconstituţională" anunță Digi24.ro. Curtea Constituţională a decis, marţi, că abrogarea pensiilor foştilor parlamentari este neconstituţională, precizând că, prin retragerea şi eliminarea normativă a indemnizaţiei pentru limită de vârstă în privinţa acestor destinatari ai dreptului legal, a fost afectată integritatea şi substanţa unui drept
  • News.Ro – Repetiţii pentru Parada Militară Naţională, la Bucureşti
    "Repetiţii pentru Parada Militară Naţională, la Bucureşti" scrie News.Ro. Ministerul Apărării organizează, marţi, repetiţii pentru Parada Militară Naţională din 1 Decembrie, de la Bucureşti care vor participa peste 1.500 de persoane, dintre care 150 de militari străini. De asemenea, vor fi folosite 130 de mijloace tehnice, dintre care 40 de aeronave. ”Peste 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul
  • Agerpres – Circa 75 % dintre gospodăriile afectate de condiţiile meteo severe din sud-estul ţării, reconectate la reţeaua de energie electrică
    "Circa 75 % dintre gospodăriile afectate de condiţiile meteo severe din sud-estul ţării, reconectate la reţeaua de energie electrică" titrează Agerpres. Echipele de intervenţie ale Reţele Electrice Dobrogea, ale contractorilor companiei şi personalul suplimentar mobilizat de la regiunile Muntenia şi Banat au reconectat la reţea circa 75% dintre clienţii a căror alimentare cu energie electrică a fost
  • Bursa – Odobescu: "România susţine adoptarea deciziei pentru deschiderea negocierilor de aderare cu R.Moldova şi Ucraina"
    ,,Odobescu: "România susţine adoptarea deciziei pentru deschiderea negocierilor de aderare cu R.Moldova şi Ucraina" consemnează Bursa. România susţine adoptarea, în luna decembrie, a deciziei pentru deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova şi Ucraina, a afirmat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, relatează Agerpres. Ea a participat la deschiderea unui seminar
  • Realitatea.ro - Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, foști miniștri ai Sănătății
    ,,Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, foști miniștri ai Sănătății" aflăm de la Realitatea.ro. Președintele Klaus Iohannis a APROBAT cererile de urmărire penală pentru Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, foști miniștri ai Sănătății. Cei 2, alături de fostul premier Florin Cîțu, sunt vizați într-un dosar DNA privind achiziția în exces de vaccinuri anti-Covid.
  • Digi24.ro - Ciolacu: Avem două mari provocări, PNRR și aderarea la OCDE, care pot crea un plan pentru România
    ,,Ciolacu: Avem două mari provocări, PNRR și aderarea la OCDE, care pot crea un plan pentru România" anunță Digi24.ro. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că Guvernul are două mari provocări, PNRR-ul și aderarea la OCDE, precizând că acestea „pot crea un plan pentru România”. El subliniază că Executivul trebuie să fie mult mai eficient, iar pentru asta trebuie să se restructureze. „Am văzut
  • Euronews - Ce vacanțe preferă românii de sărbători
    ,,Ce vacanțe preferă românii de sărbători" informează Euronews. Băile Felix, Călimănești-Căciulata și Balvanyoș sunt primele trei stațiuni balneo din țară, căutate de turiști pentru vacanța de iarnă din acest an. Și stațiunile montane înregistrează o cerere mai crescută față de anul trecut, astfel că a crescut interesul românilor pentru pachetele turistice de sărbători. Românii preferă stațiunile Băile
  • Rador.ro - Demiteri în Ministerul de Interne
    ,,Demiteri în Ministerul de Interne" consemnează Rador.ro. Conducerea Ministerului de Interne l-a demis din funcție pe inspectorul general al Poliției de Frontieră, chestorul Victor Ștefan Ivașcu. Decizia a venit după ce primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fugit săptămâna trecută din țară, folosind la frontieră documentele unei rude. Ministrul Cătălin Predoiu i-a demis și pe șefii Inspectoratului
  • News.Ro – Angajaţii instituţiilor din subordinea Ministerului Muncii intră de luni în grevă generală
    "Angajaţii instituţiilor din subordinea Ministerului Muncii intră de luni în grevă generală" titrează News.Ro. Angajaţi din instituţii aflate în subordinea Ministerului Muncii, membri de sindicat, dar şi persoane neafiliate organizaţiilor sindicale, intră de luni în grevă generală. „Începând cu data de 27 noiembrie 2023, membrii sindicatelor afiliate la FSMM cât şi angajaţii neafiliaţi în sindicate
  • Realitatea.ro - Peste 314.000 de români, fără curent electric după furtuna de zăpadă
    ,,Peste 314.000 de români, fără curent electric după furtuna de zăpadă" aflăm de la Realitatea.ro. Peste 314.000 de români au rămas fără curent electric după furtuna de zăpadă care a făcut prăpăd. O mare parte dintre aceștia nu au nici apă. Astăzi sunt închise toate școlile și liceele din 5 mari județe, după alertele de cod roșu de vreme extremă. Au fost închise drumurile județene din Constanța, Tulcea,
  • Digi24.ro - Ger și ninsori în România
    ,,Ger și ninsori în România" anunță Digi24.ro. Începem săptămâna cu vreme rece pentru finalul lunii noiembrie și cu ninsori în unele zone din țară. Cu greu se vor atinge astăzi 7 grade Celsius în regiunile sud-vestice. După codul roșu de ninsori și viscol, județele Constanța, Tulcea și Galați se află, până la ora 10, sub cod galben de vreme rea. Compania Națională de Drumuri anunță că sunt închise,
  • Adevărul.ro - Rona Hartner, înmormântată acasă, într-o zi specială. Când va fi condusă pe ultimul drum îndrăgita actriță
    Actrița Rona Hartner, care a murit la doar 50 de ani în Franța răpusă de o boală incurabilă, va fi adusă acasă. Artista își va dormi somnul de veci în Cimitirul Bellu Catolic, iar înmormântarea va avea loc vineri, 1 decembrie, de Ziua Națională a României. „Rona va fidepusă la Capela cimitirului Bellu Catolic miercuri când ajunge și înmormântarea va avea loc vineri la ora 12”..Textul integral AICI
  • News.ro - Ciolacu: Vom închide anul cu o rectificare
    Şeful Executivului Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul va închide anul acesta cu o rectificare bugetară. El a mai anunţat că vor fi aprobaţi indicatorii pentru proiectul de buget pe anul viitor, la următoarea şedinţă a Executivului. Liderul PSD a mai spus că a amânat rectificarea pentru că a găsit un sistem „mult mai eficient” şi „mult mai real” pentru această perioadă.Textul integral AICI
  • Economedia.ro - Guvernul a împărțit din Fondul de rezervă aproape 25 miliarde lei, în acest an, 6-7 ori mai mult decât în anii trecuți
    Guvernul a alocat din fondul de rezervă aproape 25 miliarde lei în acest an, în contextul în care a decis să nu facă o rectificare bugetară, potrivit datelor analizate de Economedia. Spre comparație, în anii trecuți, în care au fost făcute rectificări bugetare, alocările din fondul de rezervă au fost considerabil mai mici, de 4,6 miliarde lei în 2021 și 3,6 miliarde lei în 2022. Astfel, sumele alocate
  • Rador - Reacţia fostului premier Florin Cîțu după ce DNA a cerut ridicarea imunității unor demnitari vizați de un dosar privind achiziția de vaccinuri în timpul pandemiei
    Fostul premier liberal Florin Cîțu afirmă, într-o postare pe internet, că întreaga sa activitate, indiferent de funcțiile și demnitățile publice îndeplinite, a stat sub semnul bunei credințe și al respectării legii în slujba românilor. El adaugă că are deplină încredere în actul de justiție și se arată convins că procedurile aflate în desfășurare vor conduce la aflarea adevărului. DNA a solicitat ridicarea
  • Digi24.ro - Ciucă: Cîțu își va da demisia din grupul senatorilor PNL. I
    Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că PNL va vota în Senat pentru ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu, vizat de DNA în dosarul achiziției de vaccinuri anti-Covid. El a spus la Jurnalul de Seară de la Digi24 că a vorbit cu Cîțu și că acesta își va da demisia din grupul senatorilor PNL și va deveni senator neafiliat. „În momentul în care vom primi documentele DNA, am obligativitatea,
  • Adevărul.ro - Mircea Lucescu despre grupa României la Euro 2024. Cu cine ar fi de preferat să jucăm în faza grupelor, după opinia fostului mare international
    Mircea Lucescu a vorbit despre calificarea naționalei la EURO 2024 și despre tragerea la sorți a grupelor Campionatului European, conform GSP. Cum „Tricolorii” nu pot evita coloșii din prima urnă și vor înfrunta, invariabil, una dintre reprezentativele Portugaliei, Franței, Angliei, Spaniei, Germaniei sau Belgiei, fostul mare internațional român, Mircea Lucescu, și-a exprimat preferința. Verdictul
  • Digi24.ro - Producătorii de electrocasnice vor fi obligați să repare un produs stricat și să ofere clientului altul de înlocuire în acest timp
    O nouă decizie de la Parlamentul European: producătorii de electrocasnice vor fi obligați să ofere servicii de reparație și piese de schimb, ca sa nu mai fim tentați să aruncăm aparatele imediat cum se strică. 0 seconds of 2 minutes, 32 secondsVolume 67% . Inițiativa a pornit de la un studiu potrivit căruia aproape 8 din 10 cetățeni europeni ar prefera să repare un bun decât să cumpere unul nou. În
  • Economedia.ro p GRAFIC România are cel mai mare deficit de încasare la TVA dintre statele UE
    România are cel mai mare deficit de încasare la TVA (36,7%) dintre statele UE, bugetul statului pierzând astfel un venit de aproximativ 9 miliarde de euro. De asemenea, România este una dintre cele două țări europene în care eficiența colectării TVA s-a înrăutățit în ultimii 5 ani, după cum arată datele sintetizate de echipa de economiști a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA)
  • Rador - Proiectul de lege care garantează fiecărui cetățean dreptul la un cont bancar fără comisioane va merge la promulgare
    Camera Deputaților a adoptat, ca for decizional, proiectul de lege care garantează fiecărui cetățean dreptul la un cont bancar în care să i se vireze salariul sau alte venituri, fără a-i fi percepute comisioane. Potrivit documentului care urmează să meargă la promulgare la Președinție, fiecare cetățean va avea garantat dreptul de a avea un cont bancar pentru care nu trebuie să plătească niciun comision
  • News.ro - Ministrul Muncii: Dacă un guvern ulterior va creşte pensiile ad hoc, trebuie mărită şi contribuţia de asigurări sociale astfel încât sistemul să fie sustenabil
    Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, aduce explicaţii cu privire la controversatul articol 84 din legea pensiilor, adoptată de Parlament. Conform ministrului, prevederile conform cărora pot fi aplicate ”măsuri corective” pentru atenuarea impactului fiscal al acordării pensiilor au în vedere eventuala decizie a unui Guvern de a majora pensiile ”ad hoc”, caz în care ar trebui respectat principiul
  • Rador - La Bucureşti începe Târgul Internațional de Carte Gaudeamus Radio România
    Târgul Internațional de Carte Gaudeamus Radio România, unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale toamnei, începe astăzi. Deschiderea oficială are loc la prânz, în Pavilionul Cntral Romexpo din București, unde până duminică vor avea loc peste 500 de lansări și evenimente editoriale.Textul integral AICI
  • Adevărul.ro - Cu ce arsenal vor încerca România, Turcia și Bulgaria să curețe Marea Neagră de mine marine VIDEO
    Cu o discreție ieșită din comun, ministerele Apărării din România, Turcia și Bulgaria pregătesc o mică „Armada“ pentru a lupta împotriva valului de mine migratoare din Marea Neagră. Este o primă colaborare între aliați la Marea Neagră de la începutul războiului, dar fără comandă NATO. Necesitatea colaborării vine după ce sute de mine, dislocate atât de Rusia, cât şi de Ucraina, sunt răspândite în Marea
  • News.ro - Grevă de avertisment în instituţiile subordonate Ministerului Muncii/ Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de nivelul salariilor, condiţiile de lucru, deficitul de personal
    Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii organizează, miercuri, o grevă de avertisment, angajaţii fiind nemulţumiţi că niciun Guvern nu a ”tratat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pe măsura importanţei pe care o are”, deşi are activitate directă cu publicul. Sindicaliştii reclamă că salariile sunt mult mai mici decât ale celor din alte sectoare din administraţie, deşi condiţiile de muncă
  • Economedia.ro - BREAKING Comisia Europeană a aprobat modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României
    Comisia Europeană a aprobat marți forma modificată a Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), care acum include și capitolul REPowerEU și care a eliminat plafonul de cheltuieli cu pensiile de 9,4% din Produsul Intern Brut (PIB). Aceleași modificări au dus la tăierea a șase spitale sau secții noi din PNRR, respectiv a unor granturi de 740 milioane de euro pentru sistemul sanitar.
  • Digi24.ro - România a învins Elveția și s-a calificat la EURO 2024 din poziția de câștigătoare a grupei. Sărbătoare pe Arena Națională
    România a învins Elveția cu 1-0, marți seara, pe Arena Națională. „Tricolorii” s-au calificat la EURO de pe poziția de câștigători ai Grupei I. Golul victoriei a fost marcat de Alibec în minutul 50. România va fi în urna a doua valorică la tragerile la sorți pentru grupele de la Campionatul European. Naţionala de fotbal a României a câştigat Grupa I a preliminariilor EURO 2024, după ce a învins formaţia
  • Adevărul.ro - Oraș din România, în topul celor mai bune destinații din Europa: „Acest loc pare desprins dintr-un basm”
    Publicația Forbes a inclus Sibiul printre cele mai atractive „orașe mici” din Europa, iar mai nou britanicii de la „Express” l-au catalogat drept una dintre cele mai bune destinații de pe bătrânul continent. „Micul oraș drăguț, unul dintre cele mai puțin cunoscute locuri turistice ale Europei, dar printre cele mai bune destinații”, este numele unui articol din publicația „Express” care pornește de
  • Rador - BNR va lansa pentru comunitatea internaţională problematica tezaurului său evacuat la Moscova, în timpul Primului Război Mondial
    Banca Națională va lansa mai multe evenimente prin care dorește să reafirme că România are un drept de creanță deplin valabil din punct de vedere istoric și juridic asupra tezaurului său evacuat la Moscova. Proiectul pornește de la constatarea că în străinătate, chiar printre decidenții europeni, problema tezaurului românesc a rămas în mare parte necunoscută, de aceea, un prim pas va fi informarea
  • News.ro - Preşedintele Iohannis ajunge în Senegal, ultima etapă a turneului său african
    Preşedintele Klaus Iohannis ajunge marţi într-o vizită oficială în Senegal, ultima din cadrul turneului din Africa, el urmând ca marţi şi miercuri să aibă un program mai relaxat, care include şi o vizită într-o insulă aflată în patrimoniul UNESCO, iar joi să fie primit de preşedintele Republicii Senegal, Macky Sall, la Palatul Prezidenţial, să asiste la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal
  • Economedia.ro - SURSE: Premierul Ciolacu vrea schimbări în eșalonul doi la Fisc
    Premierul Marcel Ciolacu vrea să schimbe mai mulți șefi din ANAF și Autoritatea Vamală, dar nu se va atinge de președinta Nicoleta Cârciumaru, au declarat pentru G4Media surse guvernamentale.Ar fi vizat și Ionuț Mișa, cel care a câștigat la concurs funcția de director al Direcției Mari Contribuabili din ANAF. Mișa a fost criticat oficial de Curtea de Conturi pentru că ”pasează responsabilitatea” de
  • Digi24.ro - Mircea Geoană își anunță, indirect, o candidatură ca independent la prezidențiale printr-o carte și un plan pentru România
    Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, va lansa pe 24 noiembrie 2023, la Târgul Gaudeamus, o carte intitulată “Bătălia pentru Viitorul României”. Digi24.ro a consultat un fragment al acestei cărți care se anunță ca un manifest politic pentru alegerile prezidențiale de la finalul anului 2024. Mircea Geoană sugerează că va fi un candidat independent, susținut de o platformă civică înființată
  • Adevărul - Euro 2024: Când are loc tragerea la sorți a grupelor și cine televizează competiția din Germania
    Chiar dacă mai are de disputat un meci în actualele preliminarii, mâine, cu Elveția (ora 21.45, Antena 1), naționala lui Edi Iordănescu e sigură că va ajunge la turneul final de anul viitor din Germania. La Euro 2024 vor participa 24 de formații: Germania, țara-gazdă, 20 de echipe venite din preliminarii și alte 3 echipe venite pe traseul play-off-ului Ligii Națiunilor. Cele 24 de participante vor
  • Rador - La Roma se deschide expoziția „Dacia – ultima frontieră a romanității”
    La Roma se deschide astăzi expoziția „Dacia – ultima frontieră a romanității” și va putea fi vizitată până spre finalul lunii aprilie. Cuprinde sute de obiecte arheologice de pe teritoriul României, datate într-o perioadă de peste o mie de ani. La deschiderea expoziției, aflate în Muzeul Național Terme di Diocleziano din Roma, vor participa miniștrii culturii din România, Republica Moldova și Italia
  • Digi24.ro - Klaus Iohannis va ajunge luni în Republica Cabo Verde, penultima oprire din turneul în Africa
    Preşedintele Klaus Iohannis îşi începe luni vizita în Republica Cabo Verde, penultima etapă a turneului său african, precedentele fiind Kenya, Tanzania şi Zanzibar. Vizitele şefului statului în Africa se vor încheia în Senegal, transmite News.ro. La ora 13.00, ora României, Klaus Iohannis va fi primit de către preşedintele Republicii Cabo Verde, Jose Maria Neves, la Palatul Prezidenţial, fiind programate
  • Economedia.ro - Dotări moderne la ministerul de Interne cu fonduri europene: Finanțare de 280 milioane lei pentru 200 de SUV-uri 4X4, 75 de motociclete și 200 de aparate DrugTest. Vor fi cumpărate și 4 elicoptere
    Ministerul Afacerilor Interne (MAI) poate cumpăra 200 de autospeciale SUV cu tracțiune integrală(4×4), 75 de motociclete, 4 elicoptere, 200 de aparate DrugTest și 800 de etilometre pentru monitorizarea circulației și creșterea siguranței rutiere în cadrul unui program cu finanțare europeană prin care primește 282 milioane lei (56 milione Euro), a transmis Ministerul Transporturilor. La acestea se adaugă
  • News.ro - Legea pensiilor, pe ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor de luni
    Deputaţii sunt chemaţi, luni, să dezbată şi să voteze Legea pensiilor, document aflat în procedură de urgenţă şi care a fost adoptat săptămâna trecută de către Senat. Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii (PL-x 727/2023) va fi dezbătut, luni, de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, dacă va fi emis la timp Raportul comisiei de specialitate. O şedinţă a Comisiei pentru
  • Ziarul Financiar - România este pe muchie de cuţit
    Problema cea mai mare este că executivul a făcut o serie de promisiuni pe care nu şi le mai poate lua înapoi, iar reducerea creşterii economice înseamnă mult mai puţini bani la buget. În aceste condiţii, singura sursă de finanţare rămân împrumuturile, pentru că guvernul nu are de unde să taie cheltuielile. Asta înseamnă că deficitul bugetar se va majora puternic – Comisia Europeană crede că el va
  • News.ro - Preşedintele Klaus Iohannis a sosit în Tanzania
    Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa au sosit joi în Tanzania, urmând ca vineri să fie primit de şeful statului, Samia Suluhu Hassan. Sâmbătă, cuplul prezidenţial va merge în Zanzibar, având programată şi o vizită în Stone Town, o atracţie turistică şi înscris în patrimoniul UNESCO.”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a sosit în ţară pentru o vizită de stat în perioada 16-19 noiembrie
  • Bursa - SUA şi China şi-au reluat dialogul la nivel înalt
    Preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping au reuşit să restabiliească, în cadrul unei întruniri care a avut loc miercuri, în apropiere de San Francisco, dialogul pus în aşteptare de un an.Conform AFP, Joe Biden a afirmat, într-o conferinţă de presă, că întâlnirea s-a încheiat "cu progrese reale" şi a salutat discuţiile "constructive şi productive" cu Xi Jinping, anunţând un
  • Agerpres - Guvernul de la Kiev anunţă o decizie privind utilizarea termenului ''limba română" în loc de "limba moldovenească" în Ucraina
    Guvernul Ucrainei a adoptat o decizie privind utilizarea conceptului de "limba română" în loc de "limba moldovenească" în Ucraina, anunţă Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei de la Kiev, într-o declaraţie oficială în limbile română şi ucraineană."În prezent, se lucrează la alinierea legislaţiei ucrainene în vigoare cu această decizie, ceea ce include multe acte normative interne. De asemenea, subliniem
  • Mediafax - Înfiinţarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, aprobată de Guvernul României
    Executivul a aprobat în şedinţa de miercuri, Actul constitutiv al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare - S.A. (BID).„Încă de la audierile pentru preluarea portofoliului de ministru al Finanţelor am spus că un obiectiv important de mandat va fi să operaţionalizăm Banca de Investiţii şi Dezvoltare, cu viziunea clară de a performa ca instituţie centrală de dezvoltare care să deservească întreprinderile
  • Ziarul Financiar - Sfârşitul anului 2023 se arată mult mai complicat decât se aştepta
    În trimestrul al treilea din 2023 economia a crescut cu doar 0,2%, faţă de T3/2022, o stagnare, practic. În primele trei trimestre din an, economia a crescut cu doar 1,1%, an la an. E greu de crezut că va atinge o creştere de 2,4% cum spera guvernul în prognoza revizuită de la 2,8% de la început de an.Nimeni nu mai anticipează azi o creştere economică mai mare de 1,5% în 2023. Iar scăderea motoarelor
  • News.ro - Ciolacu: Nu se rupe nicio coaliţie şi nu cade niciun guvern
    Premierul Marcel Ciolacu afirmă, miercuri seară, că nu se rupe coaliţia, iar Guvernul nu cade, lansând un atac dur la adresa prim-vicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan.”Nu se rupe nicio coaliţie şi nu cade niciun guvern”, a afirmat, miercur seară, la Antena3, premierul Marcel Ciolacu.Acesta a adăugat: ”Categoric, dacă cineva va ieşit din această coaliţie eu îmi voi duce mandatul la Cotroceni, fără nicio
  • Bursa - Sistemul Patriot, testat cu succes de militarii români
    Militarii români stăpânesc noua tehnică din domeniu, fapt confirmat de tragerea reuşită de ieri cu sistemul Patriot care a avut loc în poligonul de la Capul Midia. A fost prima tragere cu sistemul Patriot efectuată doar cu militari români, de la intrarea acestui sistem în dotarea Armatei Române în anul 2020 şi până acum.La exerciţiul tactic de ieri au asistat în calitate de distinşi vizitatori,. Premierul
  • Agerpres - Preşedintele american şi omologul său chinez au restabilit dialogul, dar şi-au expus şi diferendele
    Preşedintele SUA Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping au restabilit miercuri un dialog care era în aşteptare de un an, dar şi-au expus şi diferendele, în special în ceea ce priveşte Taiwanul, relatează AFP.Preşedintele american a afirmat, la încheierea unei conferinţe de presă, menită să salute rezultatul summitului, că încă îl consideră pe omologul său chinez un "dictator"."Este un dictator
  • Rador - Camera Deputaţilor a stabilit dezbaterea proiectului noii legi a pensiilor
    Camera Deputaţilor a stabilit pentru luni, 20 noiembrie, dezbaterea proiectului noii legi a pensiilor, care a primit ieri votul Senatului ca primă cameră sesizată, fără modificări de fond faţă de forma prezentată de Executiv. Documentul urmează să primească raportul deputaţilor din comisia de specialitate, apoi să intre în plen şi, conform termenului avansat de liderii coaliţiei de guvernare, ar putea
  • Ziarul Financiar - Burduja: Termenul de funcţionare a centralelor pe cărbuni de la CE Oltenia ar putea fi prelungit cu un an şi jumătate
    Tranziţia energetică, din­colo de oportunitatea imensă pe care o aduce pentru România, vine la pachet cu o serie de pro­vocări legate de atragerea finanţărilor fără precedent, siguranţa sistemului, implementarea proiectelor şi a schemelor de sprijin adiacente. Dar obligaţia de a trece pe „verde” nu va fi mai importantă decât siguranţa alimentării şi accesibilitatea, a spus Sebastian Burduja, ministrul
  • News.ro - Spania şi Italia sunt ţările faţă de care românii au cea mai mare simpatie
    Spania şi Italia sunt ţările faţă de care românii au cea mai mare simpatie, în urmă cu 10 ani aceste poziţii fiind deţinute de Marea Britanie şi Germania, aflate acum pe poziţia a cincea, respectiv pe poziţia a treia, indică un sondaj realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Sentimentele pozitive faţă de R. Moldova şi faţă de Ucraina au crescut faţă de acum 10 ani. Rusia se află pe ultimul loc
  • Bursa - Hidroelectrica - profit în creştere cu 42%, în primele nouă luni
    Producătorul şi furnizorul de energie electrică Hidroelectrica (H2O) a raportat, pentru primele nouă luni ale anului, un profit net de aproape 5,2 miliard lei, cu 42% peste cel din aceeşi perioadă a anului trecut, în vreme ce veniturile au crescut cu 32%, până la 9,5 milioane lei, conform rezultatelor anunţate astăzi de companie, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB)."Hidroelectrica înregistrează
  • Agerpres - Comisia Naţională de Prognoză a revizuit în scădere la 2% estimarea privind creşterea economiei româneşti în acest an
    Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere la 2% estimarea de creştere economică pentru acest an, de la 2,8% anterior, motivând scăderile din industrie şi rezultatele neaşteptat de slabe din agricultură."Evoluţiile macroeconomice din primul semestru şi ale indicatorilor sectoriali din perioada ianuarie-august 2023 arată o decelerare mai amplă a activităţii economice pentru
  • Mediafax - Eveniment istoric pe scena internaţională. Se întâlnesc preşedintele american Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping
    Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping se vor întâlni miercuri, la San Francisco, într-o întâlnire despre care experţii spun că este foarte importantă. Liderii SUA şi China vor încerca să „stabilizeze” legăturile dintre cele două superputeri.Xi Jiinping se află în SUA pentru a participa la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific. Părţile au negociat şi au stabilit o întâlnire
  • Ziarul Financiar - Inflaţia a ajuns sub creşterea salariilor
    În octombrie curent, faţă de septembrie, inflaţia a scăzut în România de la 8,8% la 8,1%. Dar rămâne cu una din cele mai mari rate ale inflaţiei din UE. Germania, etalonul economic al Uniunii Europene, a ajuns la o inflaţie de sub 3%. În condiţiile în care peste jumătate din veniturile rezidenţilor români se duc pe mâncare, problema inflaţiei rămâne.Inflaţia scade, pe datele anuale. Dar, din octombrie,
  • News.ro - Proiectul de lege privind sistemul public de pensii intră la vot în Senat, după acordul din coaliţie
    Legea pensiilor a fost subiectul discuţiei şi luni în şedinţa coaliţiei, unde au fost clarificate toate aspectele privind noua lege a pensiilor, inclusiv cele referitoare la sursele de finanţare, potrivit liderilor coaliţiei. PSD şi PNL au anunţat după şedinţă că proiectul intră în linie dreaptă în Parlament, fiind susţinut de întreaga coaliţie. Liderul PNL Nicolae Ciucă a anunţat că, în şedinţa de
  • Bursa - Preşedintele Klaus Iohannis îşi începe turneul în Africa
    Preşedintele Klaus Iohannis începe azi vizita în mai multe state din Africa, prima etapă fiind Kenya, unde urmează să fie primit de preşedintele William Ruto, iar joi să viziteze un liceu, miercuri neavând program official, conform Administraţiei Prezidenţiale. Turneul african al preşedintelui, care se va încheia în 23 noiembrie, mai include vizite de stat în Tanzania şi Republica Cabo Verde şi o vizită
  • Agerpres - Ministrul Apărării Naţionale - la Consiliul Afaceri Externe
    Ministrul Angel Tîlvăr va participa, marţi, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe în formatul miniştrilor Apărării din statele membre ale UE (CAE Apărare) şi la reuniunea Comitetului Director al Agenţiei Europene de Apărare (EDA), care vor avea loc la Bruxelles.Potrivit MApN, principalul subiect de pe agenda CAE Apărare va fi sprijinul acordat Ucrainei de către Uniunea Europeană. Discuţiile se vor
  • Mediafax - România a avut în primele 9 luni un deficit de cont curent de 16 mld. euro, în scădere cu 24%
    România a avut în primele 9 luni un deficit de cont curent de 16,05 mld euro, comparativ cu 21,14 mld euro în perioada similară din 2022, după ce deficitul din comerţul internaţional cu bunuri s-a redus cu 3,2 mld euro, iar balanţa serviciilor a avut un excedent în creştere cu 1,57 mld euro.Potrivit datelor BNR, publicate luni, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 258 milioane
  • Ziarul Financiar - Optimism la guvern pentru 2024: economia va creşte cu 3,4%, PIB-ul ar ajunge la 350 mld. euro
    Economia iese din letargia în care a intrat mai ales în a doua jumătate din 2023, conform prognozei guvernului pentru 2024. Astfel, PIB-ul României ar urma să ajungă la 350 mld. euro, după o creştere de aproape 10%, cifră unde se va situa şi creşterea veniturilor la bugetul statului. Inflaţia va scădea puternic şi pe final de an va ajunge la 4,5%, la doar un punct procentual distanţă de ţintele Băncii
  • News.ro - Nicolae Ciucă: Dacă partidul îmi va cere să candidez, voi candida la prezidenţiale
    Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat că dacă partidul îi va cere să candideze la alegerile prezidenţiale va face acest lucru.Nicolae Ciucă a fost întrebat duminică, la Prima News, dacă doreşte să ajungă preşedintele ţării. „Sunt preşedintele Partidului Naţional Liberal, partid cu blazon şi eu când le-am cerut oamenilor să ne angajăm în alegeri oamenii m-au întrebat, vă angajaţi cu noi? Şi am spus
  • Bursa - Isărescu: "Nu este momentul să discutăm despre o reducere a dobânzii"
    Banca Naţională a României (BNR) nu ia în calcul o reducere a dobânzii de politică monetară până când inflaţia nu va scădea puternic, a spus vineri guvernatorul Mugur Isărescu, în ocazia conferinţei în care a prezentat "Raportul trimestrial asupra inflaţiei".Guvernatorul a afirmat: "Deocamdată nici nu putem să discutăm despre o reducere. Avem o inflaţie mare, peste rata de politică monetară şi, în
  • Agerpres - BNR lansează luni o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea Monicăi Lovinescu
    Banca Naţională a României lansează luni în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Monicăi Lovinescu.Valoarea nominală a monedei este de 10 lei, iar aceasta va avea o formă rotundă, cu un diametru de 37 mm şi o greutate de 31,103 grame. Aversul monedei redă un microfon de studio de radio şi o carte, inscripţia "ROMANIA" în arc de cerc, valoarea nominală "10 LEI",
  • Mediafax - MAE: Un grup de 86 de cetăţeni români şi familiile acestora aflaţi în Gaza au fost evacuaţi în Egipt
    Un grup de 86 de cetăţeni români şi familiile acestora aflaţi în Gaza au fost evacuaţi în Egipt, a anunţat, duminică, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).MAE anunţă că „în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, un număr de 86 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora
  • Capital – Guvernul a aprobat un impozit cu o cotă minimă de 15% pentru marile companii
    ,,Guvernul a aprobat un impozit cu o cotă minimă de 15% pentru marile companii" scrie Capital. Guvernul a aprobat joi, 9 noiembrie, un proiect de lege care vizează impozitarea profitului marilor companii cu o cotă minimă de 15%. Sunt vizate despre marile grupuri sau întreprinderi multinaţionale şi naţionale a căror cifră de afaceri anuală consolidată este de cel puţin 750 de milioane de euro. Așadar,
  • Rador.ro - Consilierul prezidențial Bogdan Aurescu a fost votat judecător la Curtea Internațională de Justiție
    ,,Consilierul prezidențial Bogdan Aurescu a fost votat judecător la Curtea Internațională de Justiție" titrează Rador.ro. Consilierul prezidențial Bogdan Aurescu a fost votat, ieri, judecător la Curtea Internațională de Justiție. Fostul ministru de externe al României devine, astfel, primul român care îndeplinește această funcție. Alegerea reprezintă recunoașterea profesionalismului și expertizei profesorului
  • Bursa – Ministrul Muncii: "Anul 2024 va fi primul an în care un Guvern va acorda două creşteri ale pensiilor"
    ,,Ministrul Muncii: "Anul 2024 va fi primul an în care un Guvern va acorda două creşteri ale pensiilor" consemnează Bursa. Anul 2024 va fi primul în care un Guvern va acorda două creşteri ale pensiilor, una cu rata inflaţiei plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, iar cealaltă prin recalculare, a anunţat, joi seara, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu,
  • Realitatea.ro - Sistemul de asistență socială, reformat din temelii
    ,,Sistemul de asistență socială, reformat din temelii" aflăm de la Realitatea.ro. Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege privind reforma sistemului de asistenţă socială, care permite retragerea "mult mai rapidă" a licenţei în cazul centrelor care nu respectă normele în vigoare, se arată într-un comunicat al Executivului. Potrivit sursei citate, au fost simplificate multe dintre proceduri, debirocratizate
  • Digi24.ro - INS: Exporturile României au crescut cu 2,1%, în primele nouă luni, iar importurile au scăzut cu 3,4%
    ,,INS: Exporturile României au crescut cu 2,1%, în primele nouă luni, iar importurile au scăzut cu 3,4%" anunță Digi24.ro. Exporturile României au crescut cu 2,1%, în primele nouă luni, la 70,291 miliarde euro, iar importurile au scăzut cu 3,4%, la 90,68 miliarde euro, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS), conform cărora deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a fost
  • Rador.ro - Guvernul urmează să adopte noua lege a pensiilor
    ,,Guvernul urmează să adopte noua lege a pensiilor" scrie Rador.ro. Guvernul intenţionează să adopte, în şedinţa de astăzi, noua lege a pensiilor, care prevede o majorare cu 13,8% de la 1 ianuarie anul viitor. În plus, documentul stabileşte recalcularea tuturor pensiilor după criterii noi, astfel încât să fie eliminate inechităţile din sistem. Executivul doreşte ca legea pensiilor să fie adoptată de
  • News.Ro – Predoiu: România este una dintre cele mai sigure ţări din UE
    "Predoiu: România este una dintre cele mai sigure ţări din UE" titrează News.Ro. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat că România este una dintre cele mai sigure ţări din Uniunea Europeană, adăugând că oamenii de afaceri români ”nu plătesc trei rânduri de gărzi 24 de ore din 24, ca să fie protejaţi aşa cum o fac alţii din alte ţări europene.” (…) “Am stat de vorbă în ultima perioadă
  • Bursa – Ciolacu: "Guvernul va fi un partener de încredere pentru Ucraina şi Republica Moldova în procesul de aderare la UE"
    ,,Ciolacu: "Guvernul va fi un partener de încredere pentru Ucraina şi Republica Moldova în procesul de aderare la UE" consemnează Bursa. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că Guvernul României va fi un partener de încredere pentru Ucraina şi Republica Moldova în procesul aderării celor două state la Uniunea Europeană şi speră într-o decizie favorabilă a liderilor UE, în luna decembrie a
  • Realitatea.ro - Decizie BNR pentru românii cu rate
    ,,Decizie BNR pentru românii cu rate" aflăm de la Realitatea.ro. Dobânda-cheie se oprește din creștere și rămâne la nivelul de 7% pe an. Este decizia Băncii Naționale a României, anunțată în urmă cu puțin timp. De asemenea, CA al BNR a hotărât păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an şi menţinerea nivelurilor
  • Digi24.ro - SRI le va face interviuri de securitate românilor cu dublă cetățenie care vin din Fâșia Gaza pentru a preîntâmpina elemente teroriste
    ,,SRI le va face interviuri de securitate românilor cu dublă cetățenie care vin din Fâșia Gaza pentru a preîntâmpina elemente teroriste" anunță Digi24.ro. Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a declarat miercuri că SRI face interviuri de securitate în cazul cetăţenilor români cu dublă cetăţenie care vin din Fâşia Gaza, pentru a preîntâmpina intrarea în ţară de elemente teroriste,
  • News.Ro – UiPath se va implica în digitalizarea ANAF
    "UiPath se va implica în digitalizarea ANAF" titrează News.Ro. Experţii UiPath, primul unicorn fondat de antreprenori români, listat în 2021 la bursa de la New York, se vor implica în digitalizarea operaţiunilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), instituţie cu mari probleme IT de foarte mulţi ani, planul fiind convenit în discuţia avută, la Guvern, de premierul Marcel Ciolacu cu Daniel
  • Bursa – Olanda a trimis în România primele avioane F-16 pentru antrenarea piloţilor ucraineni
    ,,Olanda a trimis în România primele avioane F-16 pentru antrenarea piloţilor ucraineni" consemnează Bursa. Primele cinci aeronave ale Centrului European de Instruire F-16 au aterizat la Feteşti, a anunţat, marţi, Ministerul Apărării Naţionale, relatează Agerpres. "Aeronavele vor deservi Centrul European de Instruire F-16 (European F-16 training center- EFTC), înfiinţat ca urmare a colaborării dintre
  • Realitatea.ro - Marcel Ciolacu merge miercuri în Egipt să se întâlnească cu românii care au părăsit Fâșia Gaza
    ,,Marcel Ciolacu merge miercuri în Egipt să se întâlnească cu românii care au părăsit Fâșia Gaza" aflăm de la Realitatea.ro. Marcel Ciolacu urmează să facă o vizită în Egipt. El urmează să se întâlnească cu românii eliberați din zona de conflict din Fâșia Gaza. Premierul Marcel Ciolacu merge miercuri în Egipt, au precizat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale. Deplasarea are loc în contextul în care
  • Digi24.ro - 93 de români au plecat din Gaza și vor ajunge azi în România cu un zbor de la Cairo
    ,,93 de români au plecat din Gaza și vor ajunge azi în România cu un zbor de la Cairo" anunță Digi24.ro. 93 de români și membri ai familiilor lor - dintr-o listă de 103 oameni - au plecat din Fâșia Gaza. Ei s-au numărat printre cei evacuați, ieri, prin punctul de trecere de la Rafah. Procedurile au durat mai mult decât se estimase inițial, pentru că oamenii care pleacă din Fâșia Gaza trec prin două
  • Rador.ro - Costul cu dobânzile la împrumuturile de stat va ajunge anul viitor la 2% din PI
    ,,Costul cu dobânzile la împrumuturile de stat va ajunge anul viitor la 2% din PI" scrie Rador.ro. Costul cu dobânzile la împrumuturile de stat va ajunge anul viitor la 2% din PIB, susţine Alin Chitu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor. Acesta a spus că, în condiţiile în care doar aproximativ un sfert din Produsul Intern Brut provine din venituri fiscale, statul trebuie să reducă cheltuielile
  • News.Ro – Câciu: După ce România primeşte de la CE aprobarea pe revizuirea PNRR, imediat se depune cererea de plată 3
    "Câciu: După ce România primeşte de la CE aprobarea pe revizuirea PNRR, imediat se depune cererea de plată 3" titrează News.Ro. Adrian Câciu a fost întrebat luni, la Prima News dacă toate ţintele şi jaloanele din PNRR pentru cererea trei de plată sunt închise.“Mai sunt trei sau patru care ar trebui clarificate prin vizita la Bruxelles. Am avut o şedinţă de follow-up, de progres, ce clarificări a cerut
  • Bursa – Ministrul Muncii: "Proiectul legii pensiilor urmează să fie adoptat în Guvern pe 9 noiembrie"
    ,,Ministrul Muncii: "Proiectul legii pensiilor urmează să fie adoptat în Guvern pe 9 noiembrie" consemnează Bursa. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, le-a prezentat, luni, deputaţilor din comisiile pentru muncă noul proiect al legii pensiilor, precizând că, potrivit calendarului asumat, acesta ar urma să fie aprobat în Guvern pe data de 9 noiembrie, iar până la 20 noiembrie de către Parlament,
  • Realitatea.ro - Marcel Ciolacu, anunț major după plafonarea plăților cash: Comisioanele bancare NU vor crește, nici pentru populație, nici pentru firme
    ,,Marcel Ciolacu, anunț major după plafonarea plăților cash: Comisioanele bancare nu vor crește, nici pentru populație, nici pentru firme" aflăm de la Realitatea.ro. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că s-a ajuns la un acord cu aceştia, astfel încât comisioanele bancare să nu crească în România nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice. Acordul a fost convenit în urma discuțiilor de
  • Digi24.ro - MAE: 103 cetățeni români și membrii familiilor lor vor putea pleca azi din Gaza
    ,,MAE: 103 cetățeni români și membrii familiilor lor vor putea pleca azi din Gaza" relatează Digi24. 103 dintre românii blocați în Fâșia Gaza vor pleca marți prin punctul de frontieră de la Rafah, în Egipt, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite că 103 cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membrii de familie ai acestora au primit, în cursul nopţii de
  • Ziarul Financiar – Ministerul Finanţelor: Moody’s reconfirmã ratingul suveran al României şi perspectiva stabilã
    "Ministerul Finanţelor: Moody’s reconfirmã ratingul suveran al României şi perspectiva stabilã“ scrie Ziarul Financiar. Agenţia de rating Moody’s a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria pe termen lung şi P-3 pentru datoria pe termen scurt, precum şi perspectiva stabilã, a anunţat sâmbătă Ministerul Finanţelor. Potrivit unui comunicat al ministerului,
  • Agerpres – Premierul Ciolacu - întâlnire cu reprezentanţii membrilor Consiliului Executiv al Asociaţiei Române a Băncilor
    "Premierul Ciolacu - întâlnire cu reprezentanţii membrilor Consiliului Executiv al Asociaţiei Române a Băncilor" titrează Agerpres. Premierul Marcel Ciolacu are, luni, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii membrilor Consiliului Executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, conform agendei anunţate de Guvern. Vineri, pe Facebook, prim-ministrul a anunţat că săptămâna viitoare va convoca la Guvern o întâlnire
  • Bursa – BNR: Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice s-au situat la 23,1% din PIB, în al doilea trimestru al anului
    ,,BNR: Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice s-au situat la 23,1% din PIB, în al doilea trimestru al anului" consemnează Bursa. Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice au scăzut cu 1,2 puncte procentuale în trimestrul al doilea din 2023, comparativ cu perioada similară a anului anterior, ajungând la 23,1%, conform datelor publicate de Banca Naţională a României,
  • Realitatea.ro - Primele informații despre evacuarea celor peste 250 de români din Gaza
    ,,Primele informații despre evacuarea celor peste 250 de români din Gaza" aflăm de la Realitatea.ro. Primele informații despre evacuarea cetățenilor români din Gaza au fost făcute publice duminică seară de ministrul Afacerilor Externe. Luminița Odobescu a anunțat ce a discutat cu omologul său egiptean despre situația cetățenilor români și a membrilor de familie care au solicitat sprijin. Ministrul
  • Digi24.ro - Rafila: Ministerul Sănătății lucrează la înființarea de centre speciale pentru victimele consumului de droguri
    ,,Rafila: Ministerul Sănătății lucrează la înființarea de centre speciale pentru victimele consumului de droguri" anunță Digi24.ro. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis, duminică, pe Facebook, un mesaj de sprijin pentru victimele consumului de droguri, în care subliniază că ministerul lucrează pentru ca în toată ţara să existe centre specializate pentru tratament şi consiliere. „Cred în
  • Adevărul.ro - „Salinate de Turda“, al 13-lea preparat românesc protejat la nivel european
    "Salinate de Turda" va fi înscris în registrul produselor care beneficiază de Indicație Geografică Protejată, potrivit unei decizii a Comisiei Europene. Este al 13-lea preparat românesc recunoscut și înregistrat la nivel european. Astfel, "Salinate de Turda - IGP" se alătură celor 12 produse româneşti recunoscute şi înregistrate la nivel european: Magiun de prune de Topoloveni (Indicaţie Geografică
  • News.ro - Directoratul de Securitate Cibernetică transmite o nouă atertă: Tentative de compromitere a conturilor prin cereri de furnizare a codurilor de autentificare multifactorială (MFA/2FA)
    Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) anunţă, joi, că a observat în ultimele zile o creştere notabilă a utilizării unor tehnici de inginerie socială, folosite de atacatori pentru obţinerea accesului ilicit la conturile online ale utilizatorilor. Practic, infractorii cibernetici încearcă să exploateze serviciul de autentificare multifactorială folosit de utilizatori, care le permite
  • Digi24.ro - Replica PSD la decizia PNL de a merge singur în alegeri: "Candidați singuri! Vitejilor!"
    Deputatul PSD Marian Mina, liderul social-democraților din Giurgiu, îi ironizează pe liberalii reuniți la Sinaia să hotărască strategia pentru alegerile din 2024, care nu prefigurează liste comune cu partenerii de coaliție social-democrați. Politicianul îi persiflează pe Dan Motreanu, Rareș Bogdan și Robert Sighiartău, lideri PNL care s-au opus de-a lungul timpului viziunii actualei conduceri a partidului,
  • Rador - Profesorii ar urma să declare în fiecare an meditațiile pe care le fac cu elevii și școlile de la care provin aceștia
    Profesorii care predau în școli și licee ar urma să declare în fiecare an meditațiile pe care le fac cu elevii și unitățile de învățământ din care aceștia provin. Potrivit unui proiect de ordin de ministru aflat în consultare publică, fiecare declarație va fi verificată de câte un responsabil numit de directorul școlii, care poate notifica profesorul în cazul unui refuz, dacă sunt întârzieri sau probleme
  • Adevărul.ro - Programul Rabla s-ar putea plafona. Ciolacu vrea să elimine achiziția de mașini de lux: „Îți dau voucher și îți cumperi Tesla“
    Premierul Marcel Ciolacu își dorește să modifice programul Rabla, astfel încât cei care aplică să nu își mai poată achiziționa mașini de lux. „Nu mi se pare corectă adresabilitatea. Îți dau voucher și îți cumperi Tesla. Cred că voi scădea pragul pentru adresabilitate până într-un anumit cost“, a declarat Ciolacu în ședința de Guvern, citat de surse politice. Drept urmare, este probabil ca programul
  • Digi24.ro - Maia Sandu, după ce Rusia a acuzat-o de „cenzură”: „Este de râsul găinilor. Noi nu luăm lecţii de democraţie de la Kremlin”
    Chişinăul nu ia lecţii de democraţie de la Kremlin, a spus preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ca răspuns la criticile Rusiei la adresa autorităţilor moldovene, după ce țara a decis să blocheze 31 de portaluri web, inclusiv 21 controlate de Federaţia Rusă, şi să suspende licenţa a şase posturi TV, relatează News.ro. „Este de râsul găinilor, pentru că Federaţia Rusă, care a alungat sau a închis
  • News.ro - Corina Creţu, despre o posibilă colaborare PSD – PRO România: Cred că ar fi o colaborare firească, în beneficiul ambelor părţi
    Europarlamentarul Corina Creţu, fost membru PSD şi în prezent prim-vicepreşedinte al Pro România, partid condus de fostul premier social-democrat Victor Ponta, consideră că o colaborare PSD – PRO România ar fi firească, în beneficiul ambelor părţi, dar precizează că ”important este să existe voinţă şi dorinţă de ambele părţi”. ”Anul 2019 a fost o lecţie pentru noi toţi, în sensul în care dezbinarea
  • Rador - Proteste, pe perioadă nedeterminată, ale angajaților de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ai caselor județene și ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești
    Sunt anunțate proteste de astăzi, pe perioadă nedeterminată, ale angajaților de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ai caselor județene și ai Casei de Asigurări de Sănătate Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești. Activitatea cu publicul va fi blocată și angajații vor protesta în birouri până când vor primi salarii mai mari, spune pentru Radio România Actualități
  • Economedia.ro - Decizie crucială pentru Portul Constanța: a fost votată legea care permite accesul la șefie pentru persoane din afara sectorului naval.
    Camera Deputaților a votat marți proiectul de lege care permite ca la șefia Portului Constanța să fie numite persoane din afara domeniului naval. Proiectul prevede că atât directorul portului, cât și membrii Consiliului de Administrație pot avea experiență în alte domenii. Miza proiectului a fost deschiderea accesului la șefia acestei companii strategice și pentru persoane din alte domenii. PSD a promovat
  • Rador - Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, la Timişoara
    Astăzi începe ultima ediţie din acest an a caravanei Gaudeamus Radio România, care se va desfășura până pe 5 noiembrie în Capitala Culturală Europeană Timișoara. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc începând cu ora 14:00. Acesta reunește 40 dintre cele mai importante edituri și agenții de difuzare a cărților din țară, care vor umple standurile cu cele mai noi apariții editoriale, dar și
  • Adevărul.ro - FRF a făcut anunțul mult așteptat. Unde se joacă meciul Israel-România
    După ce oficialii federației de fotbal din Israel au încercat din răsputeri să găsească un loc pentru găzduirea meciurilor cu Elveția și România, Federația Română de Fotbal a făcut anunțul mult așteptat. Partida dintre Israel și România se va disputa în Ungaria. Conform FRF, partida dintre Israel - România, care va avea loc sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 21.45, se va juca pe stadionul Pancho din
  • Economedia.ro - Stadiul pregătirilor pentru iarnă, în energie
    România are stocate 3,26 miliarde de metri cubi de gaze, adica 105% din capacitatea depozitelor, are 900.000 de tone cărbune în depozite, iar gradul de umplere a lacurilor Hidroelectrica este de 73,5%, arată datele transmise de Ministerul Energiei la solicitarea Economedia. Astfel, în data de 29 octombrie, în depozitele de gaz erau stocate 3253,9 milioane mc, cu un grad de umplere de 105,94%. La o
  • News.ro - MAE: Alţi doi cetăţeni cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul Israel, sunt ostatici în Fâşia Gaza
    Ministerul de Externe anunţă, marţi seară, că, după verificări, s-a stabilit că alţi doi cetăţeni cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul Israel, sunt ostatici în Fâşia Gaza. ”În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, precizăm că autorităţile israeliene au informat ca,
  • Digi24.ro - Legea pensiilor. Cei care au cotizat peste 25 de ani primesc puncte suplimentare. Care este noua formulă de calcul
    Ministerul Muncii a prezentat marți proiectul noii legi a pensiilor, în cadrul ședinței coaliției de guvernare. Legea, care este asumată prin PNRR, are la bază mai multe principii, printre care cel al obligativităţii, al contributivităţii, al egalităţii sau al stabilității asigurării la sistemul public de pensii. Iată câteva dintre cele mai importante prevederi. Rata medie anuală a inflației,
  • Adevărul.ro - Viitorul imobiliarelor în România. Dezvoltator: „Vor fi tot mai puțini proprietari și tot mai mulți chiriași“
    Piața imobiliară din România este într-o perioadă de contracție. Specialiștii spun că în 2023 a fost o scădere de 25-30% față de anul precedent. Specialiștii spun însă că nevoia de locuire și nevoia de a investi nu dispar niciodată. Numărul tranzacțiilor este în scădere față de anii precedenți, micii dezvoltatori imobiliari au probleme, dar nu și cei mari. De la 1 ianuarie 2024, prețurile vor mai crește
  • News.ro - Cseke Attila: Senatul a corectat OUG 81/2023 care ar fi înfiinţat o nouă instituţie pentru verificarea achiziţiilor publice
    „UDMR nu susţine birocraţia, dar susţine autorităţile publice locale şi eficientizarea investiţiilor publice şi dezvoltarea României. Amendamentele UDMR depuse la acest proiect de lege şi adoptate de Senat au servit acestui scop”, a explicat Cseke Attila, potrivit comunicatului de presă al UDMR. În timpul lucrărilor din comisiile de specialitate ale Senatului, UDMR a propus abrogarea prevederii prin
  • Economedia.ro - Reprezentanții marilor fabrici energointensive: România riscă să nu mai aibă industrie
    Situația marii industrii din România continuă să se deterioreze și în 2023, pe fondul menținerii unui preț foarte ridicat al energiei, atât electricitate cât și gaze. Nicicând nu sunt mai mulți factori de risc pentru activitatea, în general, a industriei mari, se arată într-un studiu de impact comandat de ABIEC, Asociația Marilor Consumatori de Energie din România. Printre aceste companii se numără
  • Digi24.ro - Foreign Policy: România se află la un punct de cotitură foarte periculos
    România a ajuns la un moment critic atât în privința poziției sale față de Ucraina, cât și a rolului pe care îl joacă în Europa, scrie Foreign Policy. După ce controversatul populist Robert Fico a ajuns să conducă Slovacia și a luat-o pe urmele liderului maghiar Viktor Orban, care se opune sprijinului pentru Kiev în războiul contra Moscovei, la București se va da cel mai probabil următoarea mare bătălie
  • Rador - Guvernatorul BNR semnalează nivelul scăzut de educaţie financiară în rândul adulţilor din România
    Guvernatorul BNR semnalează nivelul scăzut de educaţie financiară în rândul adulţilor din România. La o dezbatere de specialitate care a abordat această temă, Mugur Isărescu a făcut trimitere la rezultate ale unor studii recente şi a explicat că persoanele care deţin cunoştinţe financiare de bază înţeleg mai bine evoluţiile economice şi măsurile luate de către autorităţi. Mugur Isărescu a mai spus
  • Rador - S-a deschis primul muzeu dedicat Mariei Callas
    După 25 de ani de pregătiri, Atena a inaugurat, joi, un muzeu în onoarea legendarei soprane Maria Callas, prezentat drept primul de acest gen din lume.Conceput pentru a marca centenarul nașterii divei, muzeul prezintă peste 1.300 de obiecte, inclusiv un album școlar al Mariei Callas, cărți și partituri, rochii de operă și fotografii, au anunţat organizatorii. Printre piesele centrale ale colecției
  • News.ro - Ministrul Energiei: Îmi doresc ca iarna asta românii să nu tremure nici de frig, nici de frica facturilor
    Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a pafirmat, duminică seară, că îşi doreşte ca în această iarnă românii să nu tremure nici de frig, nici de frica facturilor mari. El a adăugat că România are al patrulea cel mai mic preţ la gaze din Europa şi că suntem pe locul 16 la preţul energiei electrice. Ministrul Energiei a arătat că statul român nu a plătit întotdeuna la timp furnizorii. Ministrul Energiei
  • Adevărul.ro - Ce șanse sunt ca România să anuleze în instanță blocajul la Schengen | ANALIZĂ
    În timp ce preşedintele României este reţinut cu privire la contestarea în instanţa europeană a unui nou vot împotriva aderării României la Schengen, premierul consideră că e calea de urmat în cazul unui viitor eșec al votului de la Consiliul JAI din decembrie. Specialiştii consultaţi de „Adevărul“ sunt de părere că situația trebuie rezolvată politic și diplomatic. Recent, Tribunalul UE a respins ca
  • Digi24.ro - Vera Jourova, despre alegerile din 2024: Dacă nu recâștigăm încrederea oamenilor în democrație, extremiștii vor câștiga
    Vicepreședintele Comisiei Europene, Vera Jourova, comisar european pentru Valori și Transparență, sosește luni la București pentru a se întâlni cu Președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu, cu ministrul Justiției și cu cel al Digitalizării, cu care va discuta subiecte legate de implementarea reformelor din PNRR, dar și despre statul de drept și alegerile de anul viitor. Vera Jourova a acordat
  • Economedia.ro - Lista măsurilor fiscale care intră în vigoare de la 1 noiembrie
    Pachetul de măsuri fiscale care introduce și majorează taxe, pe care Guvernul și-a asumat răspunderea, a fost publicat în Monitorul Oficial vineri seară, după ce joi a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis. O parte din schimbări intră în vigoare de la 1 noiembrie 2023, în timp ce altele începând de la 1 ianuarie 2024. Mai multe taxe vor crește, altele noi vor fi introduse, iar anumite facilități
  • Ziarul Financiar - România şi-a pierdut statutul de „croitoraşul“ Europei pentru că a devenit prea scumpă
    La finalul lui 2022, România mai avea 9.350 de companii care produc textile, îmbră­căminte şi încălţăminte, cu peste 1.200 mai puţine decât în 2021 şi cu aproape 2.000 mai puţine decât în 2008, ultimul an de boom economic şi o perioadă în care acest sector încă atrăgea noi investiţii.La acelaşi moment, adică acum 15 ani, în industriile acestea - CAEN-urile 13, 14 şi 15 - activau peste 310.000 de salariaţi.
  • News.ro - Marcel Ciolacu: Încercăm să ne încadrăm într-un deficit de 4,4%
    Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la Bruxelles, că încercăm să ne încadrăm într-un deficit de 4,4%, pentru că asta este ţinta asumată de către România, dar există şi această discuţie că este posibil să depăşim ţinta de deficit. ”Sub nicio formă nu vom avea un deficit mai mare de 6 %”, a mai arătat premierul, el precizând că, conform uzanţelor, el trebuie să fie cel puţin 0,5 % mai mic decât
  • Bursa - David Popovici concurează la "Memorialul Marek Petrusewicz"
    Înotătorul David Popovici a plecat joi în Polonia pentru a participa la "Memorialul Marek Petrusewicz", competiţie care se va desfăşura la Wroclaw, în bazin de 25 de metri, a anunţat CS Dinamo.La Wroclaw, elevul antrenorului Adrian Rădulescu va înota patru probe: 50, 100, 200 liber şi 50 fluture.Sportivul îşi continuă astfel pregătirile în vederea participării la Campionatul European în bazin de 25
  • Agerpres - Proiect pentru reducerea cheltuielilor, pe agenda Guvernului
    Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de vineri un proiect de ordonanţă de urgenţă care vizează reducerea cheltuielilor pe anul 2023, în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar.Astfel, vor fi limitate cheltuielile cu bunuri şi servicii, iar autorităţile publice locale nu vor putea finanţa din fonduri publice, cu excepţia celor provenite din donaţii şi sponsorizări, festivaluri, concerte sau
  • Mediafax - Burduja: Uniunea Europeană este cea mai mare şansă de dezvoltare pentru România
    Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, s-a întâlnit, miercuri şi joi, cu patru comisari ai Uniunii Europene (UE), la Bruxelles. Burduja a subliniat că UE este şansa de dezvoltare a României.Sebastian Burduja s-a întâlnit la Bruxelles cu patru comisari europeni: Kadri Simson, comisar european pentru energie, Wopke Hoekstra, comisar european pentru politici climatice, Adina Vălean, comisar european pentru
  • Ziarul Financiar - Dan Şucu: Tot ceea ce am construit trebuie să fim în stare să şi apărăm pentru că nimeni nu ne apără
    În mediul de business românesc sunt astăzi antreprenori care au reuşit să îşi facă povestea cunoscută prin afa­ce­rile pe care le-au creat şi să de­mon­streze că se poate face business în adevăratul sens al cuvântului şi în România.Însă, antreprenorul român, consideră Dan Şucu, fondator al grupului Mobexpert şi preşedinte al Confederaţiei Patronale Concordia, nu trebuie să uite cum să îşi apere afacerea
  • News.ro - Preşedintele AEP, Toni Greblă, la Reuniunea la nivel înalt a Reţelei Europene de Cooperare privind Alegerile
    Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a participat, alături de omologi din organismele electorale din statele Uniunii Europene, la Reuniunea la nivel înalt a Reţelei Europene de Cooperare privind Alegerile, care s-a desfăşurat la Bruxelles în perioada 23-24 octombrie 2023. Evenimentul, care a inclus un amplu proces de consultare pentru pregătirea comună a proceselor electorale
  • Bursa - Capitala - în cursa pentru organizarea unei noi finale a Europa League
    Infrastructura sportivă construită în ultimii ani permite ţării noastre să candideze cu succes pentru organizarea de evenimente sportive internaţionale. Capitala intră oficial în cursa pentru găzduirea unei noi finale a Europa League. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că a semnat angajamentul pentru depunerea candidaturii în vederea organizării finalei UEFA Europa League 2026 sau 2027. Acesta
  • Agerpres - Salariul minim pentru constructori şi agricultori creşte la 4.582 lei brut
    Ministerul Muncii: Salariul minim pentru constructori şi agricultori creşte la 4582 lei brut, respectiv 3436 lei brut.Salariul minim pentru constructori şi agricultori creşte la 4.582 de lei brut, respectiv la 3.436 de lei brut, după ce Consiliului Naţional Tripartit a avizat creşterea salariului minim în cele două sectoare, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale."Ministrul Muncii şi
  • Mediafax - Cel mai tânăr echipaj de astronauţi din istoria Chinei se îndreaptă spre staţia spaţială
    Cel mai tânăr echipaj de astronauţi chinezi din istorie a plecat joi spre staţia spaţială chineză. Cei trei astronauţi au decolat la bordul unei rachete LongMarch-2F de la Centrul de lansare a sateliţilor Jiuquan din nord-vestul Chinei.La conducerea misiunii de şase luni se află fostul pilot al forţelor aeriene Tang Hongbo, în vârstă de 48 de ani, care a participat la prima misiune cu echipaj către
  • Ziarul Financiar - Anomalia bugetară din 2023: cum se va închide bugetul de stat fără o rectificare bugetară şi cu deficitul în aer?
    În ecuaţia bugetară de anul acesta au mai rămas câteva necunoscute, printre care una dintre cele mai importante este avansul economiei şi al inflaţiei până la finalul anului. Cu cât inflaţia este mai mare, cu atât PIB-ul este mai mare şi creşte mai mult în termeni nominali. Cu cât PIB-ul este mai mare, cu atât deficitul bugetar pe care îl face guvernul este mai mic ca pondere în PIB.Cum, necum, guvernul
  • News.ro - Guvernul propune noi măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare
    Guvernul propune, într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, noi măsuri fiscale pentru reducerea cheltuielilor bugetare pentru încadrarea în ţinta de definit. Printre aceste măsuri se numără obligaţia ordonatorilor de credite ai instituţiilor şi autorităţilor publice de a nu încheia angajamente legale pentru anumite cheltuieli bugetare precum cele pentru dotări, consultanţă sau pregătire profesională,
  • Bursa - Preţurile petrolului au scăzut ieri pentru a treia sesiune consecutivă
    Preţurile petrolului au scăzut ieri pentru a treia sesiune consecutivă, după ce o serie de date economice slabe din Germania, zona euro şi Marea Britanie au afectat perspectivele pentru cererea de energie, transmite Reuters.Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au scăzut cu 1,63 dolari, sau cu 1,8%, la 88,20 dolari pe baril,. Contractele futures pentru ţiţeiul U.S. West Texas Intermediate au scăzut
  • Agerpres - Ziua Armatei Române
    Mai multe ceremonii militare vor fi organizate, miercuri, cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României.Potrivit MApN, Ziua Armatei României va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare din teatrele de operaţii în care sunt dislocaţi militarii români, precum şi în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în capitalele
  • Mediafax - Parlamentul a aprobat cumpărarea a 32 de avioane F-35
    Comisiile de apărare din Parlament au aprobat cu unanimitate achiziţionarea a 32 de avioane F-35, marcând cea mai scumpă învestitură în istoria Armatei, cu o valoare de 6,5 miliarde de dolari fără TVA. Într-o mişcare surprinzătoare, cele două comisii de Apărare, din Camera Deputaţilor şi Senat, au semnat în unanimitate pentru aprobarea prealabilă a Ministerului Apărării Naţionale de a iniţia procedura
  • Rador - Consumul de droguri în rândul copiilor şi tinerilor înregistrează creşteri alarmante
    Consumul de droguri în rândul copiilor şi tinerilor înregistrează creşteri alarmante în ţara noastră, iar autorităţile şi specialiştii în psihoterapie caută soluţii de combatere a acestui flagel. Astfel, în cadrul primei ediţii a Galei Sănătăţii Mintale, care a avut loc ieri, au fost lansate o campanie naţională de conştientizare şi prevenire a adicţiilor, care se va derula în şcoli şi licee, precum
  • Bursa - Ministrul Afacerilor Externe: "România discută cu Austria pe tema aderării la Spaţiul Schengen"
    România discută cu Austria pe tema aderării la Spaţiul Schengen, iar acest dialog este purtat şi de către partenerii din Uniunea Europeană ai ţării noastre, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu."Există contacte cu partea austriacă la toate nivelurile şi acest dialog cu partea austriacă este făcut nu numai de către noi, dar şi de către partenerii noştri din Uniunea Europeană.
  • Agerpres - Turismul rural este unul dintre cele şase produse turistice principale ale României
    Turismul rural este unul dintre cele şase produse turistice principale ale României, pe lângă turismul cultural, de city break, turismul în natură, turismul activ şi de aventură, turismul balnear şi wellness, consideră secretarul de stat în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), Lucian-Ioan Rus.În perioada 16 - 20 octombrie, Rus a condus delegaţia României, care a participat
  • Mediafax - Raport dezastruos al Băncii Mondiale despre situaţia economică şi socială a României
    România este părăsită de cei mai buni oameni, iar rata sărăciei rămâne cea mai ridicată din UE. La 33 de ani după Revoluţie, după investiţii străine de 100 mld. euro şi cu o creştere a PIB-ului de 10 ori, România, ţară UE de 16 ani şi NATO de 19 ani, este părăsită de cei mai buni oameni, are un sistem de educaţie care nu pregăteşte viitoarea forţă de muncă, un sistem financiar insuficient dezvoltat,
  • Rador - Guvernul a anunțat încheierea procesului de declasificare a documentelor emise de structuri ale DSS, în perioada 1956-1989
    Guvernul a anunțat încheierea procesului de declasificare a documentelor emise de structuri ale Departamentului Securității Statului, în perioada 1956-1989. Printr-o hotărâre aprobată în ședința executivului din această săptămână, sunt declasificate și predate Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ultimele astfel de documente aflate în arhiva Ministerului Apărării. Ele vor sta
  • Bursa - Parlamentul European, ameninţat de Franţa şi Germania cu un proces la CJUE pe legea privind libertatea presei
    Franţa, Germania şi Ungaria ameninţă că vor da în judecată Parlamentul European din cauza garanţiilor introduse în propunerea legislativă, garanţii care ar limita conceptul de siguranţă naţională, concept a cărui definire aparţine în exclusivitate statelor membre, potrivit Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene.În cadrul unei întâlniri, la Strasbourg, cu reprezentanţii mass-media din ţara noastră,
  • Agerpres - Luminiţa Odobescu participă, la Luxemburg, la reuniunea miniştrilor de Externe din statele UE
    Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, va participa, luni, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre ale Uniunii Europene - Consiliul Afaceri Externe (CAE), care se va desfăşura la Luxemburg.Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, agenda reuniunii cuprinde discuţii privind situaţia din Israel şi din regiune, în urma atacurilor teroriste ale grupării Hamas, agresiunea
  • Mediafax - Pregătiri de iarnă. România este cu depozitele de gaze 100% pline
    România este cu depozitele de gaze 100% pline şi cu lacurile de acumulare la maximul ultimilor trei ani.Pe 15 octombrie, depozitele de gaze ale României erau pline în proporţie de 100%, arată datele furnizate de Gas Infrastructure Europe. Mai mult, nivelul este mult mai confortabil faţă de nivelul de 92% din aceeaşi zi a anului trecut sau de gradul de umplere de 74% de pe 15 octombrie 2021. Acest grad
  • Rador.ro - Transformarea economiei României într-una verde și digitală este un proces pe termen lung, care necesită un plan național
    ,,Transformarea economiei României într-una verde și digitală este un proces pe termen lung, care necesită un plan național" scrie Rador.ro. Transformarea economiei României într-una verde și digitală este un proces pe termen lung, care necesită un plan național puternic și asumat de toate forțele politice, de business și civice, afirmă premierul Marcel Ciolacu, într-un mesaj transmis participanților
  • Agerpres – Odobescu: Suntem îngrijoraţi că securitatea globală în Marea Neagră s-a deteriorat
    "Odobescu: Suntem îngrijoraţi că securitatea globală în Marea Neagră s-a deteriorat" titrează Agerpres. Comunitatea internaţională este îngrijorată privind deteriorarea situaţiei de securitate din Marea Neagră, regiune văzută de NATO ca fiind de importanţă strategică, a declarat, vineri, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, la Bucharest Security Conference. "În ultimele patru luni, am fost
  • Bursa – BNR: Majorarea şi introducerea unor taxe şi impozite indirecte va duce la creşterea inflaţiei
    ,,BNR: Majorarea şi introducerea unor taxe şi impozite indirecte va duce la creşterea inflaţiei" consemnează Bursa. Majorarea şi introducerea în debutul anului viitor a unor taxe şi impozite indirecte în scopul continuării consolidării bugetare, al căror impact va fi inflaţionist, deşi relativ modest şi tranzitoriu, va ridica pe termen scurt traiectoria descrescătoare a ratei anuale a inflaţiei peste
  • Realitatea.ro - Industria României continuă scăderea
    ,,Industria României continuă scăderea" aflăm de la Realitatea.ro. Industria românească şi industria Germaniei, locomotiva industrială a Europei, sunt în scădere de cinci ani, iar perspectivele în continuare arată probleme ♦ Comisia Europeană a introdus CBAM - Carbon Border Adjustment Mechanism, prin care companiile care importă produse din afara Uniunii Europene cu amprentă mare de carbon vor fi taxate
  • Digi24.ro - România trimite ajutoare în Gaza
    ,, România trimite ajutoare în Gaza" anunță Digi24.ro. România va acorda sprijin umanitar populației civile din Fâșia Gaza, constând în alimente și articole de cazarmament, potrivit unei hotărâri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Astfel, România va trimite peste 230 de tone de produse, printre care se numără conserve, orez, zahăr, ulei, făină, apă, dar şi paturi, saltele, corturi
  • News.Ro – INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut în primele opt luni faţă de perioada similară din 2022, ca serie brută cu 7,5%
    "INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut în primele opt luni faţă de perioada similară din 2022, ca serie brută cu 7,5%" titrează News.Ro. Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut în primele opt luni, faţă de perioada similară din 2022, atât ca serie brută cu 7,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile
  • Rador.ro - Serviciile medicale de prevenție gratuite pentru persoanele de peste 40 de ani
    ,,Serviciile medicale de prevenție gratuite pentru persoanele de peste 40 de ani" scrie Rador.ro. „Prevenția nu doar că este esențială, dar este și cea mai bună investiție pe care o poți face pentru tine și cei dragi. Îți poți salva viața și nu costă nimic”, scrie președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu, într-o postare în care detaliază serviciile medicale de prevenție gratuite
  • Bursa – Comisia Europeană: Nivelul de ameninţare teroristă în UE este unul ridicat
    ,,Comisia Europeană: Nivelul de ameninţare teroristă în UE este unul ridicat" consemnează Bursa. Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat miercuri că ameninţarea teroristă este "ridicată" şi în plus "ar putea spori" în Uniunea Europeană, unde se observă o creştere a atacurilor comise de "lupi solitari", cum au fost cele din ultimele zile în Franţa şi Belgia, relatează EFE.
  • Realitatea.ro - Marcel Ciolacu anunță când vor intra în vigoare noile măsuri fiscale
    ,,Marcel Ciolacu anunță când vor intra în vigoare noile măsuri fiscale" aflăm de la Realitatea.ro. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri seară, că, împreună cu partenerii sociali, Guvernul urmează să stabilească cuantumul creşterii salariului minim pe economie pentru construcţii şi agricultură, el referindu-se la pachetul de taxe care a trecut de CCR. Întrebat când va produce efecte pachetul
  • Digi24.ro - Klaus Iohannis felicită guvernul de la Kiev după decizia luată în privința „limbii artificiale moldovenești”
    ,,Klaus Iohannis felicită guvernul de la Kiev după decizia luată în privința „limbii artificiale moldovenești" anunță Digi24.ro. Președintele Klaus Iohannis a apreciat miercuri decizia luată de guvernul ucrainean de decretare a limbii române drept limbă oficială a minorității române din Ucraina. „Salut pasul făcut astăzi de guvernul ucrainean în ceea ce privește implementarea înțelegerii asupra subiectului
  • Ziarul Financiar – Plafonarea preţurilor la alimentele de bază se va prelungi cu trei luni
    "Plafonarea preţurilor la alimentele de bază se va prelungi cu trei luni“ scrie Ziarul Financiar. Ministrul agriculturii Florin Barbu a avut întâlniri de lucru cu reprezentanţii procesatorilor şi comercianţilor pentru a discuta, cu toate părţile implicate, modalităţile de prelungire a plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază precum şi extinderea listei de produse pentru care va fi practicat
  • Bursa – Adina Vălean: "Sectorul transporturi, confruntat cu presiunea unui deficit de 30% al forţei de muncă"
    ,,Adina Vălean: "Sectorul transporturi, confruntat cu presiunea unui deficit de 30% al forţei de muncă" consemnează Bursa. Sectorul transporturilor rutiere, feroviare şi maritime se confruntă cu un deficit de 30% în privinţa forţei de muncă, deficit ce pune o mare presiune asupra desfăşurării activităţii în acest domeniu, a declarat Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi, la o întâlnire
  • Realitatea.ro - Magistrații CCR dau verdictul pentru noile măsuri fiscale
    ,,Magistrații CCR dau verdictul pentru noile măsuri fiscale" aflăm de la Realitatea.ro. Este ziua decisivă pentru noile taxe! Magistrații de la Curtea Constituțională decid astăzi dacă proiectul care ar trebui să acopere gaura de 42 de miliarde de lei de la bugetul de stat este constituțional. Sunt șanse mari ca acesta să pice, iar asta ar însemna ca legea să mai întârzie iar gaura de la buget să se
  • Digi24.ro - Ciolacu: Vizita la Kiev are ca obiective promovarea drepturilor românilor din Ucraina și semnarea unor acorduri bilaterale importante
    ,,Ciolacu: Vizita la Kiev are ca obiective promovarea drepturilor românilor din Ucraina și semnarea unor acorduri bilaterale important" anunță Digi24.ro. Premierul Marcel Ciolacu va participa miercuri, în Kiev, la prima ședință comună a guvernelor României și Ucrainei. Acesta se va întâlni cu președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cu prim-ministrul ucrainean, Denys Shmyhal dar și cu președintele
  • News.Ro – Ministerul Afacerilor Externe se declară şocat şi profund întristat de explozia şi pierderea de vieţi nevinovate la spitalul Al Ahli Arab din Gaza
    "Ministerul Afacerilor Externe se declară şocat şi profund întristat de explozia şi pierderea de vieţi nevinovate la spitalul Al Ahli Arab din Gaza" titrează News.Ro. Ministerul Afacerilor Externe se declară miercuri şocat şi profund întristat de explozia şi pierderea de vieţi nevinovate la spitalul Al Ahli Arab din Gaza, precizând că dreptul internaţional umanitar trebuie să fie respectat. Ministerul
  • News.Ro – Ministerul Apărării: Cea mai lungă dislocare în zbor a elicopterelor IAR-330M s-a executat cu succes
    "Ministerul Apărării: Cea mai lungă dislocare în zbor a elicopterelor IAR-330M s-a executat cu succes" titrează News.Ro. Ministerul Apărării anunţă, luni, că cea mai lungă dislocare în zbor a elicopterelor IAR-330M s-a executat cu succes. 31 de militari cu două elicoptere IAR-330 M participă la un exerciţiu în Spania. ”După 18 ore, 40 minute de zbor, 3400 km s̗i 6 opriri tehnice detaşamentul de zbor
  • Ziarul Financiar – Agenţiile de evaluare financiară menţin ratingurile României
    "Agenţiile de evaluare financiară menţin ratingurile României“ scrie Ziarul Financiar. Agenţia americană de evaluare financiară S&P a reconfirmat, la finalul săptămânii trecute, ratingul datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă. Este treapta ce spune „recomandat investiţiilor”, dar este şi treapta imediat de dinaintea
  • Digi24.ro - Sebastian Burduja: Cu gazele pe care le producem și cu cele înmagazinate vom trece iarna fără importuri
    ,,Sebastian Burduja: Cu gazele pe care le producem și cu cele înmagazinate vom trece iarna fără importuri" anunță Digi24.ro. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că gradul de umplere al depozitelor de înmagazinare gaze este în prezent de 100,6% şi, cu ceea ce vom mai produce în sezonul rece, ar trebui, într-un scenariu moderat, să trecem peste
  • Bursa – Proiectul legii pensiilor speciale, adoptat de plen după punerea în acord cu decizia CCR
    ,,Proiectul legii pensiilor speciale, adoptat de plen după punerea în acord cu decizia CCR" consemnează Bursa. Premierul Marcel Ciolacu a declatrat luni, la Parlament, după votul pe proiectul legii pensiilor speciale, că în PNRR e trecut de către foştii guvernanţi, de către USR, la propunerea fostuui ministru al Justiţiei, că deciziile CCR se iau şi se aplică numai în ceea ce priveşte magistraţii.
  • Realitatea.ro - Marcel Ciolacu merge, astăzi, în Israel
    ,,Marcel Ciolacu merge, astăzi, în Israel" aflăm de la Realitatea.ro. Marcel Ciolacu va merge, astăzi, în Israel alături de alți lideri europeni. Șeful guvernului de la București cel mai probabil se va întâlni inclusiv cu premierul israelian, în contextul în care încă există români pe teritoriul Israelului și al Fâșiei Gaza. Premierul a anunțat că sunt discuții cu autoritățile implicate în conflict
  • Ziarul Financiar – După 10 ani de îngheţ, România sparge gheaţa în energia eoliană
    "După 10 ani de îngheţ, România sparge gheaţa în energia eoliană“ scrie Ziarul Financiar. În primul val de energie verde, 2009-2014, în România s-au montat circa 3.000 MW în proiecte de energie eoliană care anul trecut au generat 14% din toată producţia de energie locală. De un deceniu, investiţiile în eoliene au îngheţat, dar anul acesta se vor conecta la sistem primele proiecte, un total de 72 MW.
  • News.Ro – Ciolacu: România nu se află într-o criză economică, România are o creştere economică constantă
    "Ciolacu: România nu se află într-o criză economică, România are o creştere economică constantă" titrează News.Ro. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că atunci când a venit la Guvern nu a avut nici bagheta lui Harry Potter, nici lampa lui Aladin şi a trebuit să creioneze măsuri pentru toate palierele. El a anunţat că România nu se află într-o criză economică, ci are o creştere economică constantă.
  • Bursa – Studiu SAS: 7 din 10 români se tem că vor cădea victime fraudelor online
    ,,Studiu SAS: 7 din 10 români se tem că vor cădea victime fraudelor online" consemnează Bursa. Fraudele online, care au luat avânt odată cu pandemia şi care continuă să facă victime şi în prezent, au crescut nivelul general de anxietate a publicului în faţa unor astfel de pericole, conform unui comunicat remis redacţiei.Conform comunicatului, în acelaşi timp, clienţii organizaţiilor sau instituţiilor
  • Realitatea.ro - Marcel Ciolacu, anunț despre românii din Fâșia Gaza: "Celula de criză comunică cu aproape fiecare dintre ei"
    ,,Marcel Ciolacu, anunț despre românii din Fâșia Gaza: "Celula de criză comunică cu aproape fiecare dintre ei" aflăm de la Realitatea.ro. Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică, despre românii din Fâşia Gaza, că celula de criză comunică cu aproape fiecare dintre ei. el arptând că absolut nimeni, în acest moment, nu a ieşit din Fâşia Gaza. Premierul a precizat că în acest moment nu sunt motive
  • Digi24.ro - Importurile de gaze au scăzut cu 16,3%, în primele opt luni din 2023
    ,,Importurile de gaze au scăzut cu 16,3%, în primele opt luni din 2023" anunță Digi24.ro. România a importat, în primele opt luni din 2023, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,264 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 16,3% mai mică (-245.800 tep) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit Agerpres.
  • Adevărul - Salariile bugetarilor vor fi împărțite într-o parte fixă și una variabilă. „Vom reierarhiza sistemul”
    Legea salarizării, la care oficialii spun că lucrează deja de câteva luni, ar cuprinde o parte fixă şi una variabilă, efectele fiind acelea de reierarhizare a sistemului, a afirmat ministrul Muncii. Prin noua lege a salarizării dorim să avem o formulă care să aducă performanţă în sectorul bugetar printr-un sistem de salarizare compus dintr-o parte fixă şi una variabilă, a adeclarat ministrul Muncii,
  • Rador - Timișoara devine și Capitala Caricaturii Mondiale
    Timișoara, Capitala Culturală Europeană, devine și Capitala Caricaturii Mondiale. Începând de mâine, peste 900 de artiști din 84 de țări își vor expune lucrările la cea de-a 11-a ediție a Salonului Internațional de Caricatură de presă și arte vizuale strategice, organizat de cel mai rapid caricaturist al lumii, Ștefan Popa-Popas.Textul integral AICI
  • Economedia.ro - Consumul de energie electrică al populaţiei a scăzut cu 11,3% în primele opt luni ale anului față de aceeași perioadă a anului trecut
    primele opt luni ale anului, resursele de energie primară au scăzut cu 1,2%, iar cele de energie electrică au crescut cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Institutului Național de Statistică. Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost cu 7% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2022. Consumul populaţiei a scăzut cu 11,3%. Principalele resurse
  • News.ro - Ministerul Transporturilor va achiziţiona 62 de trenuri electrice, în cadrul unui proiect de 470 milioane de euro din Fondul de Modernizare
    Ministerul Transporturilor anunţă că atrage peste 470 milioane de euro din Fondul de Modernizare pentru o investiţie de eficienţă energetică în sectorul transporturilor-material rulant sustenabil. Aceasta presupune achiziţia a 62 de trenuri electrice, urmărindu-se reducerea cu 29,2 la sută a emisiilor de dioxid de carbon. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a anunţat, joi, că a primit
  • Digi24.ro - Gorghiu: M-au cutremurat cazul judecătoarei care a luat mită de la traficanți de droguri și cel al judecătoarei cu avere nejustificată
    Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, joi, că au cutremurat-o cazul judecătoarei de la Suceava, acuzată că lua mită de la traficanţi de droguri şi al celei care nu poate justifica o avere de peste 30 milioane lei prin veniturile obţinute, conform Agerpres. Ea a menţionat că există „uscături” peste tot, iar Ministerul Justiţiei a încurajat întotdeauna sistemul judiciar să-şi facă treaba. Textul
  • Rador - Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, amână căutarea de soluții pentru finanțarea spitalelor, care au fost tăiate din PNRR
    Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, amână căutarea de soluții pentru finanțarea spitalelor, care au fost tăiate luna trecută din Planul Național de Redresare și Reziliență. În declarațiile din ultima perioadă, ministrul promisese că problema banilor se va rezolva în ședința de guvern din această săptămână, iar astăzi a anunțat că se amână.Textul integral AICI
  • Adevărul - Medicamentele expirate vor fi colectate în curțile spitalelor
    Medicamentele expirate și nefolosite vor putea fi colectate în puncte special amenajate în curțile spitalelor, publice sau private, de la 1 ianuarie 2024. Asta pentru că acestea sunt considerate deșeuri periculoase, iar aruncarea lor la gunoi poate duce la poluarea apelor și a solului, în final, oamenii ajungând să consume prin intermediul hranei antibiotice, dar şi hormoni, citostatice sau antidepresive.Textul
  • News.ro - Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării are loc joi
    Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) care are loc, joi de la ora 12.00, la Palatul Cotroceni. Printre subiectele înscrise pe ordinea de zi se numără consumul de droguri în rândul tinerilor şi elevilor, cât şi evoluţiile privind situaţia de securitate în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit Administraţiei
  • Digi24.ro - Încă 300 de români vor fi aduşi joi în România din Israel
    Ministerul Afacerilor Externe (MAE) are în atenţie aproximativ 300 de cetăţeni români care au solicitat sprijin în vederea revenirii în ţară din Israel şi urmează să ajungă acasă în cursul zilei de joi, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Filip. El a explicat că, până în prezent, de la debutul conflictului, au fost organizate 18 curse pentru revenirea cetăţenilor români în
  • Rador - Prima de casare pentru Programul Rabla + ar putea scădea anul viitor
    Prima de casare pentru Programul Rabla +, prin care guvernul sprijină achiziția mașinilor electrice noi cu 10.000 euro, ar putea scădea anul viitor, însă bugetul total va fi mai mare, chiar până la un miliard de lei. Pentru că este o decizie cu impact major, în următoarea perioadă va fi lansată o consultare cu piața auto, producători și importatori pentru a se stabili valoarea primei de casare, a precizat,
  • Adevărul - Mizele vizitei-fulger a lui Zelenski. Cât de importantă a fost prezența liderului de la Kiev în România | ANALIZĂ
    Prima vizită a lui Volodimir Zelenski în România de la invadarea Ucrainei de către Rusia a fost prilej pentru discutarea unor subiecte fierbinți, de la sprijinul militar pentru țara vecină, detaliu confirmat de ambii șefi de stat, până la teme economice și sensibile din punct de vedere bilateral. Volodimir Zelenski a făcut un tur de forță în România, având întâlniri cu cele mai importante persoane
  • News.ro - Klaus Iohannis, vizită oficială în Ungaria / Este primul şef de stat român care ajunge la Budapesta în ultimii 14 ani / Agenda discuţiilor
    Preşedintele României, Klaus Iohannis, va face, miercuri, o vizită oficială în Ungaria, la invitaţia preşedintelui Katalin Novák. Este prima vizită a unui preşedinte român la Budapesta în ultimii 14 ani. Cei doi vor analiza situaţia actuală la nivel regional, european şi global. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis va arăta, la Budapesta, că ”Parteneriatul Strategic dintre
  • Digi.24.ro - Zelenski, despre legea minorităților și limba moldovenească: Această problemă nu e presantă pentru mine. Guvernele vor găsi soluţii
    Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost întrebat, marţi, într-o întâlnire cu jurnaliştii români, dacă Ucraina este pregătită să recunoască faptul că nu există limba moldovenească, el afirmând că nu vede nicio problemă globală în această chestiune. El a adăugat că această problemă nu este presantă pentru el, dar a precizat că guvernele vor găsi soluţii, deoarece „suntem de aceeaşi parte a
  • Economedia.ro - FMI și-a înrăutățit din nou prognoza de creștere economică pentru România, la 2,2%
    Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutățit din nou prognoza privind creșterea economiei României în acest an, de la 2,4% cât estima în primăvară, până la 2,2%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marţi de instituţia financiară internaţională. Conform noilor prognoze ale FMI, economia românească va încetini de la un avans de 4,7% în 2022, până la unul de 2,2% în 2023, pentru
  • Rador - Stagiunea 95 se deschide la Sala Radio: Eveniment 100% Rahmaninov, cu dirijorul John Axelrod și pianistul Roman Borisov
    Vineri, 13 octombrie 2023 (19.00), la Sala Radio se deschide noua stagiune de concerte (2023-2024), stagiunea aniversară cu numărul 95 marcând aproape un secol de când, în 1928, a luat naștere Orchestra Națională Radio, creată odată cu radioul public. Primul eveniment, prezentat chiar de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, îi este dedicat integral marelui compozitor și pianist SERGHEI RAHMANINOV, supranumit
  • Adevărul - România își cumpără muniții de tunuri antiaeriene, ideale pentru lichidarea dronelor kamikaze VIDEO
    Ministerul Apărării Naționale vrea să cumpere acum și până la 200.000 de lovituri de calibru 35x228 mm cu proiectil exploziv incendiar trasor, care sunt utilizate de tunurile antiaeriene Oerlikon cu două țevi, dar și de sistemele Gepard și sunt ideale pentru vânarea dronelor kamikaze. Asta după ce în urmă cu câteva luni a achiziționat cel mult 13.320 de unități de „muniție calibru 30 mm cu proiectil
  • News.ro - Ministrul Sănătăţii afirmă că doar un milion de pastile de iodură de potasiu au fost ridicate din farmacii: Ăsta este nivelul de înţelegere la nivelul populaţiei şi atitudinea faţă de prevenţie
    Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că doar un milion de pastile de iodură de potasiu au fost ridicate din farmacii de români. În acest context, el remarcă ”atitudinea faţă de prevenţie” a oamenilor şi aminteşte că pastilele care trebuie luate în caz de accident nuclear sunt încă disponibile în farmacii. ”S-au dat circa un milion de pastile, a existat şi o donaţie către Republica Moldova
  • Digi24.ro - Zelenski vine astăzi în România. Va fi primit de președintele Iohannis și premierul Ciolacu
    Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, marţi, la Palatul Cotroceni, pe omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, care va efectua o vizită oficială în ţara noastră, a informat Administraţia Prezidenţială. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita, efectuată la invitaţia şefului statului, reconfirmă continuarea sprijinului necondiţionat al României pentru Ucraina, în contextul războiului ilegal al
  • Economedia.ro - România are suficiente gaze, dar nu are consum industrial
    Cu depozitele de gaze deja pline (99% grad de umplere), România și-a diminuat drastic importurile, ajungând la doar 6 milioane de metri cubi zilnic, de unde, luna trecută, media era de 12 milioane de metri cubi, potrivit datelor interactive Transgaz. Și acești 6 milioane reprezintă în principal tranzit către Ucraina și Republica Moldova. 2,3 milioane mc trec către Ucraina, 1,3 milioane către RM. În
  • Digi24.ro - Încă două curse TAROM cu români s-au întors din Israel. Mărturiile tulburătoare ale oamenilor scăpați de teroare
    Încă două avioane TAROM au adus în țară români amenințați de reizbucnirea luptelor dure din Orientul Mijlociu. Avioanele au aterizat la ora 3 și 5 minute și la ora 4 și 15 minute. Compania națională aeriană a făcut și ieri două astfel de curse speciale, între Tel Aviv și București, în timp ce Wizz Air a anunțat că își suspendă toate zborurile pe relația România - Israel. O altă companie privată a readus
  • Economedia.ro - Cine este Makyol, compania din Turcia care ar putea construi „cap-coadă” Autostrada (A 13) Sibiu-Făgăraș
    Compania Makyol din Turcia, un new-entry în România a devenit în 2023 al treilea constructor după numărul kilometrilor de autostradă contractați și ar putea „prinde” chiar locul 2, la egalitate cu WeBuild (Italia) dacă va semna și contractul pentru lotul 2 al Autostrăzii Sibiu-Făgăraș (A 13). În topul constructorilor de Autostradă din România, UMB conduce detașat cu aproape 500 de kilometri contractați,
  • Rador - Guvernul ar putea adopta măsuri de protecție pentru fermierii români față de importul de cereale din Ucraina
    Guvernul ar putea adopta săptămâna viitoare mecanismul care îi va proteja pe fermierii români de importurile de cereale ieftine din Ucraina, după ridicarea restricțiilor impuse de Uniunea Europeană. Premierul Marcel Ciolacu spunea recent că măsurile agreate cu toate părțile implicate vor permite importul de cereale din Ucraina și Republica Moldova doar pe bază de autorizație, pentru cantități limitate.Textul
  • News.ro - Sondaj INSCOP - Jumătate dintre români consideră că statul are datoria să îi ajute indiferent de situaţie
    Jumătate dintre români consideră că statul are datoria să îi ajute indiferent de situaţie şi peste jumătate cred că Guvernul trebuie să crească salariile chiar dacă economia scade, cu 20% mai mulţi decât acum 10 ani, relevă datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Comparativ cu acum 10 ani, a crescut procentul celor care cred că în situaţii de criză trebuie mai intâi să se ajute singuri
  • Adevărul - Pensionarii din România vor primi bani în plus în octombrie. Care este suma și cine va beneficia de ea
    Pensionarii din România, inclusiv o parte din cei cu pensii obținute în baza unor legi speciale, vor primi în luna octombrie ajutoare financiare cuprinse între 300 și 500 de lei dacă îndeplinesc anumite condiții. „Ajutorul financiar reglementat prin OUG nr.168/2022 se plătește pensionarilor sistemului public de pensii şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele
  • Agerpres - Migraţia şi azilul, principalele puncte pe agenda reuniunii miniştrilor de interne din Uniunea Europeană
    Miniştrii afacerilor interne din Uniunea Europeană se întrunesc joi, la Bruxelles, având ca principale puncte pe agendă migraţia şi azilul, în contextul în care Europa se confruntă în ultimele săptămâni cu un val masiv de migranţi care traversează Mediterana Centrală pentru a ajunge în sudul Italiei.Participanţii vor fi informaţi cu privire la stadiul actual al dezbaterilor legislative în curs ce vizează
  • News.ro - Marcel Ciolacu, despre pensiile speciale
    Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri despre pensiile speciale că până la 1 noiembrie trebuie să avem tot procesul parlamentar închis, cu tot cu decizia CCR. Dacă nu închidem acest jalon, vom depune fără închiderea jalonului iar România va pierde 1,4 miliarde de euro, a mai arătat şeful Executivului.”Ultimele negocieri pe care le avem, mai sunt trei lucruri de negociat, sunt
  • Mediafax - Antreprenorii români sunt furioşi pe măsurile fiscale ale guvernului Ciolacu
    Marcel Ciolacu şi-a asumat răpunderea în Parlament pe proiectul privind noile măsuri fiscal-bugetare, un proiectintens criticat de mediul de afaceri. Aşadar, avemimpozit pecifra de afaceri, impozit suplimentar de 2% pentru instituţiile decredit, plus eliminarea unor facilităţi pentru angajaţii din IT şi construcţii.În momentul ăsta, reculul economic va veni de jos în sus. Adică vorbim de microîntreprinderi,
  • Ziarul Financiar - Mediul de business, bulversat de măsurile fiscale asumate de Guvernul Ciolacu
    „Măsurile luate de guvern pentru reducerea cheltuielilor bugetare sunt praf în ochi. Ei nu vor reduce nimic, în schimb pe noi ne vor taxa. Nu avem nicio scăpare noi, reprezentanţii mediului de business“ „Noile măsuri fiscale lovesc în cei care lucrează, sunt cinstiţi şi plătesc taxe“ Top 1.000 cele mai mari companii din România devine „ţinta“ noilor reglementări privind impozitarea pe cifra de afaceri
  • Bursa - Strategia naţională privind inteligenţa artificială, în dezbatere publică
    Înţelegerea, dezvoltarea şi folosirea inteligenţei artificiale reprezintă marile provocări ale momentului. Un proiect vizând strategia naţională privind inteligenţa artificială a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan a declarat: "România se pregăteşte foarte serios pentru viitor împreună
  • Ziarul Financiar - Cum arată pachetul de măsuri fiscale asumat de guvernul Ciolacu
    Creşte impozitarea microîntreprinderilor: 1% pentru cele care au o cifră de afaceri de până în 300.000 lei (60.000 euro) – până acum era 500.000 lei; 3% pentru cele care au mai afaceri mai mari de 300.000 de lei (până acum era 1%); impactul bugetar preconizat - 6 mld. lei.Impozit de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile care au o cifră de afaceri care depăşeşte 50 mil. euro (250 mil. lei). Dacă
  • Mediafax - României va creşte cu numai 1,8% în 2023, sub prognoza iniţială
    Economia României va creşte cu numai 1,8% în 2023, prognozează economiştii Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Previziunea a fost revizuită în jos, de la o creştere economică de 2,5%.„Având în vedere încetinirea din prima jumătate a anului, se prognozează că creşterea PIB-ului va fi de 1,8 la sută în 2023 în ansamblu. Producţia agricolă puternică şi exporturile, precum şi investiţiile
  • Agerpres - Curtea de Conturi a României va veni în consultare cu un proiect nou de lege, suplu şi modern
    Curtea de Conturi a României va veni în consultare cu un proiect nou de lege, suplu şi modern, a afirmat miercuri preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc, menţionând că acesta este rezultatul Proiectului CCR-SAI pentru cetăţean, care a avut ca obiectiv modernizarea instituţiei.
"Proiectul CCR-SAI pentru cetăţean ne-a oferit ocazia să ne analizăm trecutul, să ne schimbăm prezentul,
  • News.ro - Statul Major al Apărării, şedinţă cu oficialii din judeţele Brăila, Constanţa, Galaţi şi Tulcea pentru optimizarea coordonării interinstituţionale în contextul situaţiei de la graniță
    Statul Major al Apărării a organizat marţi, 26 septembrie, în sistem videoconferinţă, o întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din judeţele Brăila, Constanţa, Galaţi şi Tulcea. Activitatea a urmărit optimizarea coordonării interinstituţionale în contextul situaţiei de securitate determinată de evoluţia agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”, a transmis, miercuri, Ministerul
  • Bursa - Guvernul îşi asumă răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale
    Guvernul a publicat forma finală a pachetului de măsuri fiscal-bugetare, cu amendamente, pentru care şi-a asumat răspunderea în Parlament, relatează Digi24.Documentul cu "Legea privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung" poate fi consultat aici.Printre ultimele modificări, s-au introdus impozite speciale pentru persoanele care deţin
  • Rador - Guvernul a adoptat legea privind măsurile fiscal-bugetare
    Guvernul a adoptat astăzi legea privind măsurile fiscal-bugetare pentru care-şi va asuma răspunderea în Parlament, urmând ca actul normativ să fie trimis legislativului. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, în deschiderea şedinţei executivului, că România nu-şi mai permite facilităţi şi privilegii de 75 miliarde de lei şi o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei pe an. Guvernul a decis astăzi ca
  • News.ro - Liberalii au depus în Parlament proiectul de lege privind Registrul traficanţilor de droguri
    Liberalii au depus, luni la Senat, în procedură de urgenţă, proiectul de lege privind Registrul traficanţilor de droguri. Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a explicat că această iniţiativă legislativă pentru înfiinţarea acestui Registru „este un alt instrument prin care luptăm împotriva acestui flagel” şi este menit să combată traficul de droguri şi recidiva.„Registrul traficanţilor de droguri - legea
  • Mediafax - Modificări la proiectul pentru măsuri fiscale
    „Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale în România, după ce au fost dezbătute observaţiile de la ministerele avizatoare”, a anunţat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de luni a Executivului. El a anunţat şi unele modificări faţă de proiectul iniţial.„Bonurile de masă vor fi acordate ca şi până acum, însă
  • Ziarul Financiar - Pachetul fiscal-bugetar al PSD-PNL, pe ultima sută de metri
    Pachetul fiscal-bugetar, un document de 92 de pagini propus de coaliţia PSD-PNL pentru a reechilibra deficitul bugetar care a intrat în derapaj în 2023, a intrat pe ultima sută de metri, fiind asumat de guvern. Forma care pleacă la votul parlamentului este similară cu proiectul iniţial, din punctul de vedere al modificărilor majore, cum ar fi taxa pe cifra de afaceri a marilor companii, regimul microîntreprinderilor
  • Bursa - CE doreşte plafonarea dobânzilor pentru creditele de consum
    Plafonarea de către stat a dobânzilor bancare ar putea deveni realitate dacă propunerea legislativă privind creditele de consum a Comisiei Europene prin care se doreşte înlocuirea actualei Directive 2008/48/EEC va trece de Parlamentul European aşa cum a fost adoptată în primă lectură, în şedinţa din 12 septembrie 2023.Propunerea de directivă menţionează, la articolul 31 - Măsuri de limitare a ratelor
  • Ziarul Financiar – România blochează accesul Austriei la reuniunile NATO
    "România blochează accesul Austriei la reuniunile NATO“ scrie Ziarul Financiar. Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a afirmat duminică seara la Digi24 că decizia României de a bloca participarea Austriei la reuniunile NATO „este singura soluție în acest moment”. Potrivit liberalului, după nouă luni în care țara noastră a încercat toate formulele diplomatice pentru a convinge guvernul de la Viena
  • News.Ro – Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, îl primeşte luni pe preşedintele Parlamentului Georgiei, aflat în vizită în România
    "Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, îl primeşte luni pe preşedintele Parlamentului Georgiei, aflat în vizită în România" titrează News.Ro. Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă îl primeşte luni pe Shalva Papuashvili, preşedintele Parlamentului Georgiei. Potrivit proigramului preşedintelui Senatului, cei doi vor avea o întâlnire tete-a-tete, precum şi o întrevedere în plenul celor două delegaţii,
  • Bursa – Angel Tîlvăr va merge într-o vizită oficială în Italia
    ,,Angel Tîlvăr va merge într-o vizită oficială în Italia" consemnează Bursa. Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, face o vizită oficială în Italia, în perioada 24-27 septembrie, la invitaţia omologului său, Guido Crosetto, având programate inclusiv întâlniri cu reprezentanţi ai industriei de apărare din Italia, potrivit News.ro."Ministrul Angel Tîlvăr va avea o serie de întâlniri şi angajamente
  • Realitatea.ro - Angajarea răspunderii pe noile taxe, pe masa Guvernului
    ,,Angajarea răspunderii pe noile taxe, pe masa Guvernului" aflăm de la Realitatea.ro. Executivul decide astăzi ce se întâmplă cu banii românilor! Potrivit unor surse, o ședință extraordinară urmează să fie convocată la Guvern, în care Coaliția trebuie să voteze asumarea răspunderii pentru noile taxe. Între timp, în Parlament, opoziția se pregătește să depună o moțiune de cenzură. ANGAJAȚII CARE VOR
  • Digi24.ro - Misiunea FMI vine în România, pentru raportul anual privind economia
    ,,Misiunea FMI vine în România, pentru raportul anual privind economia" anunță Digi24.ro. O echipă a Fondului Monetar Internaţional condusă de Jan Kees Martijn, şeful misiunii pentru România, vine luni la Bucureşti pentru o vizită care va dura până în 4 octombrie. Misiunea va face analiza anuală a economiei româneşti în baza Articolului IV, a anunţat instituţia financiară internaţională. Potrivit sursei
  • Ziarul Financiar – Guvernul anticipează acum că va încasa 336 mil. lei din taxarea suplimentară a 41 de bănci cu 1% din cifra de afaceri
    "Guvernul anticipează acum că va încasa 336 mil. lei din taxarea suplimentară a 41 de bănci cu 1% din cifra de afaceri“ scrie Ziarul Financiar. Guvernul anticipează acum încasări de 336 milioane de lei din taxarea suplimentară a 41 de bănci cu noua taxă de 1% din cifra de afaceri, după cum reiese din declaraţiile lui Marcel Boloş, ministrul finanţelor.
  • News.Ro – Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, împreună cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken au găzduit Reuniunea ministerială a Reţelei globale a punctelor focale naţionale pentru tema Femeile, pacea şi securitatea, la sediul ONU
    "Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, împreună cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken au găzduit Reuniunea ministerială a Reţelei globale a punctelor focale naţionale pentru tema Femeile, pacea şi securitatea, la sediul ONU" titrează News.Ro.
  • Rador.ro - Modificările de impozite care vizează microîntreprinderile vor intra în vigoare de la 1 ianuarie
    ,,Modificările de impozite care vizează microîntreprinderile vor intra în vigoare de la 1 ianuarie" consemnează Rador.ro. Modificările de impozite care vizează microîntreprinderile vor intra în vigoare de la 1 ianuarie, nu de la 1 octombrie, așa cum intenționa inițial executivul, a declarat președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, Florin Jianu.
  • Realitatea.ro - Marcel Boloș: „Alimentele rămân cu 9%, medicamentele cu 9%”
    ,,Marcel Boloș: „Alimentele rămân cu 9%, medicamentele cu 9%” aflăm de la Realitatea.ro. Ministrul de Finanțe - Marcel Boloș a anunțat, miercuri seara, că alimentele rămân cu TVA de 9%, la fel și medicamentele. „Acest impact bugetar era mai mic decât cel din măsurile fiscale.
  • Digi24.ro - Iohannis: Dronele rusești nu atacă România, dar, cum cad în România, aceasta este o problemă reală
    ,,Iohannis: Dronele rusești nu atacă România, dar, cum cad în România, aceasta este o problemă reală" anunță Digi24.ro. Dronele ruse nu atacă România, dar faptul că resturi ale acestora cad pe teritoriul ţării noastre creează o „problemă reală” şi o situaţie „inacceptabilă”, spune preşedintele Klaus Iohannis.
  • Ziarul Financiar – Premierul Marcel Ciolacu a prezentat Guvernului pachetul fiscal
    "Premierul Marcel Ciolacu a prezentat Guvernului pachetul fiscal“ scrie Ziarul Financiar. Premierul Marcel Ciolacu a prezentat, miercuri, Guvernului măsurile fiscale care vor fi implementate în perioada care urmează, printre care se numără supraimpozitarea luxului, viciilor, băncilor, reducerea fraudei şi a evaziunii fiscale, reducerea cheltuielilor de stat. "Am încheiat azi consultările pe tema ordonanţei
  • News.Ro – Ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, a semnat la sediul ONU Tratatul privind conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii marine în zonele din afara jurisdicţiei naţionale
    "Ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, a semnat la sediul ONU Tratatul privind conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii marine în zonele din afara jurisdicţiei naţionale" titrează News.Ro. Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a semnat miercuri, la sediul ONU, Tratatul privind conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii marine în zonele din afara jurisdicţiei
  • Realitatea.ro - Iohannis a găsit soluția la criza exportului cerealelor din Ucraina în România
    ,,Iohannis a găsit soluția la criza exportului cerealelor din Ucraina în România" aflăm de la Realitatea.ro. Klaus Iohannis a declarat că a fost găsită soluția la criza cerealelor din Ucraina. „În esenţă, este vorba de un sistem de autorizare a acestor exporturi, care autorizare trebuie să fie agreată şi de-o parte şi de cealaltă, în acest fel putând să controlăm foarte bine fenomenul şi să nu afectăm
  • Digi24.ro - Explozie la o magistrală de gaz din Vrancea
    ,,Explozie la o magistrală de gaz din Vrancea" anunță Digi24.ro. Un incendiu puternic a avut loc în Călimănești, județul Vrancea, după o explozie la o magistrală de gaz, posibil lovită de muncitori care lucrau la autostrada A7. Patru persoane au fost găsite carbonizate de către salvatori iar alți cinci oameni sunt răniți, dintre care doi cu arsuri grave. Doi bărbaţi de 61 şi 53 de ani, victime ale
  • Ziarul Financiar – Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele şapte luni ale anului cu 12,4%
    "Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele şapte luni ale anului cu 12,4%“ scrie Ziarul Financiar. Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele şapte luni ale anului cu 12,4%, cele mai mari creşteri fiind în zona de reparaţii capitale (+33,5%), lucrări de construcţii noi (+10,5%) şi lucrări de întreţinere şi reparaţii curente (+10,4%), arată datele INS. Pe obiecte de construcţii,
  • News.Ro – Iohannis, la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă
    "Iohannis, la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă" titrează News.Ro. Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi seară, la New York, că, la jumătatea implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă, România şi-a atins 62% din ţinte. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut, marţi, la New York, o intervenţie în cadrul Summitului privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă
  • Bursa – Ministrul Transporturilor semnează miercuri trei contracte pentru obiective de infrastructură rutieră
    ,,Ministrul Transporturilor semnează miercuri trei contracte pentru obiective de infrastructură rutieră" consemnează Bursa. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, va semna, miercuri, trei contracte pentru obiective de infrastructură rutieră, relatează Agerpres. Potrivit unui anunţ al ministerului de resort, cele trei contracte vizează tronsonul 4 al Autostrăzii Sibiu - Făgăraş
  • Realitatea.ro - Explozie la bordul unei nave, în Sulina, după ce ar fi lovit o mină marină
    ,,Explozie la bordul unei nave, în Sulina, după ce ar fi lovit o mină marină" aflăm de la Realitatea.ro. O explozie a avut loc la o navă de marfă aflată la Sulina. Trei persoane au fost grav rănite. Nava, una de mici dimensiuni, este încărcată cu ciment și a început să se scufunde. O navă de marfă sub pavilion Togo a explodat la Sulina. 15 persoane au fost evacuate. Trei dintre acestea sunt în stare
  • Digi24.ro - România participă la procesul de la Haga, în care Ucraina acuză Rusia de genocid
    ,,România participă la procesul de la Haga, în care Ucraina acuză Rusia de genocid" anunță Digi24.ro. România participă miercuri, la Haga, în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie, în calitate de stat intervenient, la pledoariile orale în cazul iniţiat de Ucraina împotriva Rusiei privind acuzaţii de genocid, în temeiul Convenţiei privind prevenirea şi reprimarea crimei de genocid. Având în vedere
  • Ziarul Financiar – Ministerul de Finanţe a pus în dezbatere publică proiectul de creşteri de taxe şi introducere de taxe noi
    "Ministerul de Finanţe a pus în dezbatere publică proiectul de creşteri de taxe şi introducere de taxe noi“ scrie Ziarul Financiar. Ministerul de Finanţe a publicat proiectul de lege pentru modificări fiscale. Documentul conţine peste 200 de taxe noi, creşteri de taxe sau alte măsuri fiscale. Se renunţă la „ajustorul fiscal”, care se înlocuieşte cu „impozitul minim pe cifra de afaceri” a companiilor
  • News.Ro – Vicepreşedinte al Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România: Noi aşteptăm de la autorităţile române să ne protejeze pe noi şi să protejeze viabilitatea fermelor româneşti
    "Vicepreşedinte al Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România: Noi aşteptăm de la autorităţile române să ne protejeze pe noi şi să protejeze viabilitatea fermelor româneşti" titrează News.Ro. Nina Gheorghiţă, vicepreşedinte al Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), a declarat luni că se aşteaptă ca autorităţile române să îi protejeze pe ei ca fermieri şi să protejeze
  • Bursa – Klaus Iohannis participă marţi la Adunarea Generală a ONU
    ,,Klaus Iohannis participă marţi la Adunarea Generală a ONU" consemnează Bursa. Preşedintele Klaus Iohannis participă, marţi, la segmentul de nivel înalt al Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, urmând ca miercuri să susţină intervenţia naţională în acest format, relatează Agerpres. Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este "Reconstruirea încrederii şi relansarea solidarităţii
  • Realitatea.ro - Bucureștiul pune piciorul în prag privind problema Schengen
    ,,Bucureștiul pune piciorul în prag privind problema Schengen" aflăm de la Realitatea.ro. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că dacă în decembrie Austria va vota împotriva aderării României la Spaţiul Shengen, atunci va ataca la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) refuzul acestei ţări, el precizând că doreşte ca în acest demers să aibă ca partener Consiliul European, Parlamentul European şi
  • Digi24.ro - FMI vine în România
    ,,FMI vine în România" anunță Digi24.ro. O echipă a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, şeful misiunii pentru România, se va afla la Bucureşti în perioada 25 septembrie - 4 octombrie 2023, pentru analiza anuală a economiei româneşti în baza Articolului IV, a anunţat, într-un comunicat, instituţia financiară internaţională. Potrivit sursei citate, astfel de consultări au loc
  • Euronews - România, la 1000 de km de autostradă
    ,,România, la 1000 de km de autostradă" informează Euronews. România va atinge borna de o mie de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, odată cu inaugurarea unui lot de 13 kilometri din Autostrada Transilvania. Secțiunea Suplacu de Barcău – Nușfalău va fi dată în folosință săptămâna viitoare, cel mai probabil vineri. Traficul pe lotul Nuşfalău - Suplacu de Barcău, pe Autostrada Transilvaniei, s-ar
  • Ziarul Financiar – Draft nou de modificări fiscale-bugetare
    "Draft nou de modificări fiscale-bugetare“ scrie Ziarul Financiar. Este vorba de un singur document care cuprinde taxe noi, creşteri de taxe, şi măsuri pentru economii la buget. Guvernul este în negocieri cu Bruxelles-ul pe pachetul de măsuri: vechiul pachet a fost respins, dar noul draft nu aduce nicio noutate majoră. Se renunţă la „ajustorul fiscal”, care se înlocuieşte cu „impozitul minim pe cifra
  • Bursa – Isărescu: "Dezechilibrul fiscal-bugetar, principala problemă pe care o avem de rezolvat"
    ,,Isărescu: "Dezechilibrul fiscal-bugetar, principala problemă pe care o avem de rezolvat" consemnează Bursa. Dezechilibrul fiscal-bugetar al României este în mod categoric şi recunoscut ca fiind principala problemă pe care o avem de rezolvat în prezent, consideră Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu. Şeful băncii centrale evidenţiază că ne confruntăm şi cu o presiune a timpului
  • Realitatea.ro - Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită Guvernului să interzică importul mai multor produse agroalimentare din Ucraina
    ,,Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită Guvernului să interzică importul mai multor produse agroalimentare din Ucraina" aflăm de la Realitatea.ro. Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită Guvernului să interzică importul mai multor produse agroalimentare din Ucraina şi a precizat că această măsură este esenţială pentru salvarea fermierilor români şi protejarea securităţii alimentare
  • Digi24.ro - Iohannis merge la Adunarea Generală a ONU de la New York şi va vorbi la Universitatea Columbia despre războiul din Ucraina
    ,,Iohannis merge la Adunarea Generală a ONU de la New York şi va vorbi la Universitatea Columbia despre războiul din Ucraina" anunță Digi24.ro. Klaus Iohannis merge la New York, pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, unde va prezenta evaluările ţării noastre cu privire la temele de actualitate la nivel global, va sublinia priorităţile de politică externă şi contribuţia României la obiectivele
  • Economedia.ro - Polonezii de la Pesa au câștigat licitația pentru 20 de trenuri electrice de lung parcurs. Contractul finanțat prin PNRR poate ajunge la 500 de milioane de euro
    Producătorul polonez Pesa a câștigat licitația derulată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) pentru încă 20 de trenuri electrice de lung parcurs, achiziție finanțată prin PNRR. Contractul finanțat prin PNRR pentru cel puțin 20 de noi unități este cuprins între 1,2 și 2,3 miliarde lei. Pentru o perioadă de mentenanță de 15 ani, contractul este de 240 de milioane de euro și ajunge la aproape
  • Rador - Guvernul intenţionează să creeze un mecanism pentru protejarea agricultorilor români în fața exporturilor ieftine ucrainene
    Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului agriculturii să se creeze un mecanism pentru protejarea agricultorilor români în fața exporturilor ieftine ucrainene. Vineri, Comisia Europeană va decide dacă va prelungi interdicția privind importurile de cereale ucrainene, așa cum cer România, Polonia, Slovacia și Ungaria. În ședința de joi, guvernul a adoptat deja un act normativ care va acorda doi
  • News.ro - Marele campion la nataţie David Popovici împlineşte vineri 19 ani / El îşi donează ziua de naştere
    Marele campion la nataţie David Popovici, recordmanul mondial în proba de 100 metri liber, împlineşte vineri 19 ani. Deşi în acest an nu a reuşit să-şi apere titlurile mondiale la 100 metri liber şi 200 metri liber, Popovici a luat Bacalaureatul cu media 8.65 şi va fi student la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti. Tot în acest an, Popovici a reuşit să-şi
  • Digi24.ro - Haos în gări, trenurile nu au circulat între 7.00 și 9.00. Călătorii au fost luați prin surprindere, unele trenuri au oprit în camp
    Două sindicate feroviare au fost în grevă de avertisment vineri, astfel că trenurile nu au circulat între orele 7:00 - 9:00. Circulaţia a sute de trenuri a fost oprită în gări sau pe traseu. Angajații de pe calea ferată cer salarii mai mari şi condiţii de lucru mai bune. Greva de avertisment s-a încheiat. Haosul în gări continuă pentru că pasagerii care aveau bilete cumpărate nu știu ce să facă, iar
  • Adevărul.ro - Ciolacu anunță că România va ataca Austria la CJUE din cauza refuzului primirii în Schengen și va cere despăgubiri
    Premierul României, Marcel Ciolacu, vrea să dea în judecată Austria la Curtea Europeană, pentru despăgubiri, în cazul în care guvernul austriac va insista în continuare asupra veto-ului privind aderarea României la spaţiul Schengen, a anunțat demnitarul român într-un interviu pentru Der Standard. „România este ameninţată şi solicitată din cauza războiului Rusiei. Premierul român Ciolacu vrea ca UE
  • News.ro - Kelemen Hunor: Cu blocul democratic nu poţi să lupţi împotriva extremismului sau împotriva AUR-ului.
    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, este sceptic cu privire la faptul că electoratul liberal ar vota un ”bloc democratic” format de PSD şi PNL la alegerile viitoare, afirmând că nu se va repeta ceea ce s-a întâmplat cu Uniunea Social-Liberală (USL). Kelemen atrage atenţia că electoratul de dreapta are alternativă la vot şi susţine că AUR nu va ajunge la guvernare. Liderul UDMR a spus că a discutat cu
  • Digi24.ro - Ucraina se arată pregătită să acorde mai multe drepturi minorităților române și maghiare ca să fie primită în UE
    Ucraina este pregătită să își modifice legile cu privire la drepturile minorităților pentru ca discuțiile despre aderarea țării la UE să poată începe anul acesta, a declarat viceprim-ministrul Ucrainei pentru Financial Times. Olga Stefanișina, care se ocupă de procesul de aderare al Ucrainei la UE, a spus că Kievul este pregătit să facă „modificări suplimentare” la regulile ce țin de învățământul secundar
  • Rador - CCR va discuta sesizarea USR şi Forţa Dreptei în legătură cu legea care ar permite ca unii medici să poată ocupa până la vârsta de 70 de ani funcţii de conducere în spitalele publice
    Curtea Constituţională discută, astăzi, sesizarea USR şi Forţa Dreptei în legătură cu legea care ar permite, potrivit semnatarilor, ca unii medici să poată ocupa până la vârsta de 70 de ani funcţii de conducere în spitalele publice. Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei invocă încălcarea mai multor prevederi constituţionale, începând cu principiul bicameralismului, în condiţiile în care forma adoptată
  • Economedia.ro - Guvernul nu știe câți angajați străini aduși din afara UE părăsesc România
    Guvernul nu știe câți angajați străini, aduși din afara Uniunii Europene pentru a rezolva deficitul de forță de muncă din țara noastră, ajung să plece, legal sau ilegal, din România. Mai mulți antreprenori au semnalat Economedia că lucrătorii străini – pentru care companiile românești câteodată merg în afara UE și pentru care plătesc transport și alte taxe – pleacă în alte țări din UE, pentru salarii
  • Adevărul - CFR, grevă de avertisment vineri între orele 7 și 9: Starea căilor ferate este un pericol real
    Angajații CFR SA au planificat pentru vineri, 15 septembrie 2023, între orele 7:00 și 9:00, o grevă de avertisment, în semn de protest pentru starea deplorabilă a căilor ferate. Blocul Național Sindical (BNS) informează că susține în mod ferm greva de avertisment planificată pentru vineri, 15 septembrie 2023, între orele 7:00 și 9:00, de către afiliații BNS: Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial
  • Economedia.ro - Rata anuală a inflației a rămas stabilă, la 9,4%, în august, deși Guvernul a plafonat adaosul comercial la unele alimente de bază
    Rata anuală a inflaţiei a rămas la nivelul de 9,4% în august, același comparativ cu luna iulie, în ciuda faptului că Guvernul a plafonat adaosul comercial la unele alimente de bază începând cu data de 1 august, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică. Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,98%, mărfurile alimentare cu 11,88%, iar serviciile cu 11,72%, față de august 2022.Textul
  • Rador - România va depăși borna de 1.000 km de autostradă și drum expres în circulație
    România va depăși borna de 1.000 de kilometri de autostradă și drum expres în circulație o dată cu inaugurarea, săptămâna viitoare, a lotului de 14 km de autostradă de pe A3 – Transilvania, cuprins între Nușfalău și Suplacu de Barcău. Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a mai anunțat că primii zeci de kilometri ai autostrăzii Centură București – A0 vor fi inaugurați luna viitoare, atât pe tronsonul
  • Digi24.ro - România a învins Kosovo, într-un meci întrerupt 40 de minute din cauza galeriei fondate de George Simion
    Naţionala de fotbal a României a învins dramatic selecţionata Kosovo, cu scorul de 2-0 (0-0), marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024. Meciul a fost întrerupt în minutul 18 al partidei, pentru 40 de minute, după ce la una din peluze a fost afișat un banner cu mesajul „Kosovo e Serbia”, iar din tribune au fost aruncate torțe în teren. Tricolorii au făcut
  • Adevărul - Halep riscă să ajungă ca Lance Armstrong: Ce a pățit americanul, după ce s-a dovedit că s-a dopat
    Simona Halep (31 de ani) a fost suspendată 4 ani pentru dopaj. Vorbim despre pedeapsa maximă, potrivit regulamentului aflat în vigoare, dată de Sport Resolutions. Acest tribunal independent, de la Londra, a analizat atât probele aduse de tabăra Halep, cât și pe cele prezentate de Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA). De acum, în mod oficial, Halep intră în clubul nedorit al marilor
  • News.ro - Mesaje RO-Alert în localităţi din judeţul Tulcea şi la Galaţi: Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian / Recomandările specialiştilor
    Autorităţile au emis, miercuri dimineaţă, un mesaj RO-Alert pentru localităţi din judeţul Tulcea, anunţând că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Mesajul cere oamenilor să-şi păstreze calmul şi să se adăposteasă. Un mesaj similar a fost transmis şi la Galaţi, dar nu au fost semnalate incidente. ISU Tulcea a precizat căm a fost primul astfel de mesaj emis după decizia CNSU.
  • Adevărul - De ce nu spune Armata totul despre dronele căzute în România
    Rezultatele anchetei în legătură cu rămășițele dronelor căzute în județul Tulcea vin în această săptămână, dar nu toate detaliile vor fi făcute publice deoarece Moscova monitorizează toate canalele media și pot afla cum le putem anihila astfel de sisteme de armament. Primele rezultate ale analizelor specialiștilor Ministerului Apărării Naționale (MApN) cu privire la cele două drone căzute în județul
  • Rador - 170 de poeți din 27 de țări participă la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie
    170 de poeți din 27 de țări participă la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie, care a început luni seară în capitală. Până duminică vor avea loc dezbateri, lansări de carte, expoziții și concerte. Acestea se vor desfășura în mai multe locuri din București, între care Muzeul Național al Literaturii Române, ARCUB, Casa Memorială „Tudor Arghezi” și Muzeul Național Cotroceni. Festivalul
  • Digi24.ro - Marcel Boloş: Suntem pe locul al doilea în UE în ceea ce privește cheltuielile cu aparatul bugetar
    Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, spune că România e pe al doilea loc în UE în ceea ce privește supradimensionarea aparatului bugetar și că ponderea dintre cheltuielile de personal şi veniturile curente ale statului este de aproximativ 35%, potrivit News.ro. Ministrul Finanţelor spnune că nu va creşte cota de TVA prin planul de măsuri fiscale pregătit de Executiv. „Nu va creşte. (..) Acest plan pe
  • Economedia.ro - Romania a împrumutat 3,25 miliarde de euro de pe piețele externe
    România a împrumutat 3,25 miliarde de euro, luni, de pe piețele externe, arată cele mai recente date Bloomberg consultate de Economedia. Astfel, un împrumut de 1,5 miliarde euro a fost luat pe 5 ani, la un cupon de 5,5%. Celălalt împrumut de 1,75 miliarde de euro a fost luat pe 10 ani, la un cupon de 6,375%. Un împrumut este pe 5 ani, iar celălalt pe 10 ani. Piața a depus oferte de peste 7,75 miliarde
  • Adevărul - Fuziunea PNL-ALDE. Ce zestre au liberal-democrații și care sunt județele cu miză
    PNL și ALDE au anunțat că vor continua procesul de fuziune, de data aceasta fără a fi contestatări interne, cum s-a întâmplat anul trecut, când o parte din liberal-democrații nu agreau acest lucru. Zestrea ALDE constă în site de consilieri locali, dar și câțiva primari și consilieri județeni. „Avem datoria și responsabilitatea de a comunica mult mai bine aceste aspecte și de a învinge prejudecăți și
  • Economedia.ro - Analiză. Piața muncii pentru tineri, în prag de an universitar nou: Ce locuri de muncă pot găsi studenții și ce salarii se oferă?
    Tot mai mulți tineri sunt interesați să testeze piața muncii, pentru experiență, pentru a-și pregăti CV-ul pentru joburi de mai târziu ori pentru a nu se mai baza doar pe fondurile de la părinți nici măcar în timpul facultății. Iar piața are nevoie de ei – companiile lansează locuri de muncă pentru tineri și studenți în sectoare ca retail, call centere, servicii, în domeniul financiar, în transporturi
  • News.ro - INS: Exporturile României au crescut cu 4,6%, în primele şapte luni, la 55,085 miliarde euro, iar importurile au scăzut cu 1,1%, la 70,689 miliarde euro, comparativ cu perioada similară din 2022
    Exporturile României au crescut cu 4,6%, în primele şapte luni, la 55,085 miliarde euro, iar importurile au scăzut cu 1,1%, la 70,689 miliarde euro, comparativ cu perioada similară din 2022, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna iulie 2023, exporturile FOB au însumat 7,656 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 9,937 miliarde euro, rezultând un deficit
  • Digi24.ro - Grindeanu: România vrea să ceară despăgubiri pentru pierderile transportatorilor, pentru că nu a intrat în Schengen
    Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că România vrea să ceară despăgubiri pentru pierderile transportatorilor din cauză că ţara noastră nu a intrat în Spațiul Schengen, fiindcă Austria s-a opus aderării. Impactul financiar este de 2% din PIB, a mai spus ministrul, potrivit News.ro. Ministrul Transporturilor a anunţat că doreşte ca România să ceară despăgubiri pentru costurile avute
  • Rador – Început de an şcolar
    Aproape 3 milioane de copii și adolescenți intră astăzi în sălile de clasă pentru noul an școlar. Acesta va fi structurat, ca și anul trecut, pe cinci module și va avea, cu câteva excepții, care îi vizează pe cei aflați în clasele a VIII-a și a XII-a, 36 de săptămâni, cu finalizarea cursurilor pe 21 iunie 2024.Noul an școlar începe cu probleme vechi, încă nerezolvate, dar și cu noutăți. Printre aspectele
  • Mediafax - Poziţia industriei HORECA privind schimbările fiscale anunţate de Guvern
    Organizaţia HORA solicită Guvernului să păstreze sistemul de tichete de masă pe carduri restricţionate şi să ia în considerare importanţa utilizării acestor sume pentru a încuraja angajaţii să mănânce la prânz, deoarece această politică socială are impact deosebit asupra sănătăţii şi performanţei acestora în munca, cu efecte asupra productivităţii angajatorilor.Asigurarea accesului la hrană al angajaţilor
  • Agerpres - Şedinţă de guvern: Decontarea cheltuielilor cu cetăţenii din Ucraina
    Guvernul urmează să discute în şedinţa de vineri mai multe acte normative, între care cele referitoare la stabilirea condiţiilor pentru eliberarea permisului de conducere internaţional, la decontarea cheltuielilor pe lunile mai-iunie cu hrana şi cazarea cetăţenilor refugiaţi din Ucraina, având în analiză şi normele metodologice privind acordarea facilităţilor de transport pentru elevi şi studenţi.Potrivit
  • News.ro - Preşedintele Iohannis, întrevedere cu Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
    Preşedintele Klaus Iohannis transmite joi că a avut o discuţie foarte bună cu Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Odile Renaud-Basso, în marja Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări. Parteneriatul nostru vizează investiţiile relevante în domenii cheie, precum energia, infrastructura, dezvoltarea pieţei de capital, spune Klaus Iohannis.”Am avut o discuţie
  • Ziarul Financiar - Piaţa din România e apropiată de cea din Cehia, deşi populaţia e de două ori mai numeroasă
    Piaţa totală de retail alimentar din România, ce cuprinde atât vânzările offline, cât şi pe cele online, depăşeşte uşor 22 mld. euro. Ea este de peste trei ori mai mică decât cea din Polonia, cea mai dezvoltată economie din regiunea Europei Centrale şi de Est, deşi populaţia e doar la jumătate. Mai mult, suma cheltuită pe alimente, băuturi şi bunuri de îngrijire este apropiată de cea din Cehia, o ţară
  • Bursa - Companiile din agricultură şi fermierii - sub efectul direct al războiului din Ucraina
    Cu un potenţial enorm de dezvoltare, agricultura din ţara noastră a dat dovadă de o rezilienţă remarcabilă în ultima perioadă, ţinând cont de contextul economic şi geo-politic pe care îl traversăm. Totuşi, acest sector se confruntă cu un nivel destul de ridicat de prudenţă din partea investitorilor, subliniază Serhan Hacisuleyman, CEO Agricover Credit IFN.Specialistul ne-a transmis, în cadrul unui
  • Ziarul Financiar - Cutremurul fiscal care se pregăteşte pentru toate companiile plătitoare de impozit pe profit
    Conform unui draft al unei ordonanţe de urgenţă văzut de ZF, Ministerul Finanţelor propune o formulă de calcul nouă a ajustorului fiscal, pentru a introduce o impozitare minimă pentru companii şi bănci. Această formulă este calculată ca procent din cifra de afaceri/venituri brute bancare şi ca procent din cheltuielile cu dobânzile, consultanţa de management şi redevenţele pe care compania sau banca
  • News.ro - Klaus Iohannis: România oferă o rută principală de export pentru cerealele ucrainene
    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că România oferă o rută principală de export pentru cerealele ucrainene, astfel că de când a început războiul au trecut pe la noi aproape 25 de milioane de tone.”România oferă o rută principală de export pentru cerealele ucrainene, de când a început războiul au trecut pe la noi aproape 25 de milioane de tone, au fost exportate prin România, din Ucraina.
  • Bursa - Participanţii la Summitul "Trei Mări" au dezbătut problema dronei căzute în România
    Ceea ce ar fi trebuit să fie un succes al preşedintelui Klaus Iohannis - România fiind prima ţară care organizează două ediţii ale Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) - va rămâne consemnat în istorie ca momentul în care şeful statului a fost nevoit să contrazică tot ce a spus în ultimele trei zile, când a negat informaţiile venite dinspre Kiev referitoare la o dronă rusească de tip Shahed
  • Agerpres - Ministrul Tîlvăr confirmă găsirea unor fragmente dintr-un echipament ''care ar putea fi asimilat unei drone''
    Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES că în judeţul Tulcea au fost găsite fragmente dintr-un echipament "care ar putea fi asimilat unei drone", probele urmând să fie analizate pentru a se stabili originea, capacitatea şi timpul echipamentului."Mă aflu împreună cu şeful Statului Major al Apărării şi cu şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, o vizită pe care am planificat-o
  • Mediafax - După ezitări, România admite că teritoriul i-a fost atins de dronele ruşilor
    Bucăţi care pot proveni dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României, confirmă ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr. În cazul în care se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă a Rusiei, o astfel de situaţie ar fi complet inadmisibilă, o violare gravă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României, spune preşedintele Klas Iohannis.„Echipa MApN s-a deplasat şi
  • Mediafax - Sorana Cîrstea s-a oprit în sferturile de finală de la US Open
    Aventura sportivei Sorana Cîrstea la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, s-a oprit în sferturile de finală, unde a cedat la Karolina Muchova.Jucătoarea din Cehia a învins cu 6-0, 6-3 după o oră şi 39 de minute de joc şi merge în semifinale, unde va da peste Coco Gauff.Pentru calificarea în premieră în sferturi la US Open, românca a încasat un cec de 455.000 de dolari (aproximativ 423.900
  • Agerpres - MADR: Stimularea reproducţiei la porc şi pasăre, prioritară pentru stabilizarea producţiei de carne
    Stadiul de implementare a investiţiilor în fermele de reproducţie pentru porc şi pasăre a fost evaluat marţi, în cadrul unei şedinţe de lucru, conducerea ministerului menţionând cu această ocazie că este prioritară stimularea reproducţiei pentru îmbunătăţirea nivelului de performanţă şi sustenabilitate al fermelor de reproducţie şi a stabilizării producţiei de carne.Şedinţa de lucru referitoare la
  • Ziarul Financiar - Cele mai mari 3.300 de companii din România, marii contribuabili, generează numai 40% din profit
    Primele 3.300 de companii din România, clasificate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ca mari contribuabili, deţin 60% din cifra de afaceri din România. Profitul marilor contribuabili însă înseamnă numai 40% din profitul total din România, arată datele transmise către ZF de ANAF. Unde este profitul marilor contribuabili? Companiile mari operează cu marje mici de profit sau în pierderi
  • News.ro - Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de preşedintele Iohannis
    Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, miercuri, la Palatul Cotroceni, cea de-a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), în cadrul căreia va prezenta rezultatele mandatului României la conducerea I3M, reflectate, de asemenea, în Declaraţia Comună a Summitului, care va fi adoptată la finalul discuţiilor. România este primul dintre statele participante la I3M care organizează pentru
  • Bursa - Explozia de la Crevedia - răbufneşte corupţia din adâncuri
    Explozia de la o staţie GPL care funcţiona ilegal în localitatea Crevedia, dezastru în urma căruia s-au înregistrat până acum patru persoane decedate şi 54 de persoane rănite, a scos la iveală luna trecută corupţia din interiorul statului român şi ineficienţa activităţii unor instituţii publice care trebuie să se ocupe de controlul şi de supravegherea companiilor ce îşi desfăşoară activitatea în anumite
  • Mediafax - România a învins campioana olimpică şi s-a calificat în optimile Campionatului European de volei
    Naţionala pregătită de Sergiu Stancu s-a impus în patru seturi 25-23, 16-25, 25-18, 25-21. România a adunat 9 puncte şi reuşeşte să se califice în optimile Campionatului European. Adversara României va fi stabilită în funcţie de rezultatele partidelor care încă nu s-au disputat.În primele două meciuri ale competiţiei, România a fost învinsă de Portugalia, scor 0-3, şi de Israel, scor 2-3. Apoi, românii
  • Agerpres - Luminiţa Odobescu - vizită oficială la Berlin
    Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a efectuat luni o vizită oficială la Berlin, unde a avut întrevederi cu omologul german, Annalena Baerbock, şi consilierul pentru afaceri europene al cancelarului federal german, Undine Ruge, şefa diplomaţiei române condamnând din nou atacurile Federaţiei Ruse împotriva populaţiei şi a infrastructurii civile, inclusiv a porturilor ucrainene de pe Dunăre,
  • Ziarul Financiar - Inflaţia generală a scăzut la 10% la jumătatea anului, dar la coşul zilnic de cumpărături, ea e aproape dublă
    În România, în trimestrul al doilea din 2023, bunurile de larg consum, cele pe care le găsim cel mai frecvent în coşul de cumpărături, s-au scumpit cu 19,3% versus aceeaşi perioadă din anul anterior.Astfel, deşi inflaţia la nivel general era de 10,3% în trimestrul secund, scăzând chiar sub acel prag în iulie, la alimente, băuturi şi produse de îngrijire - personală sau a locuinţei - preţurile cresc
  • News.ro - Erdogan spune că Ucraina trebuie să-şi schimbe "abordarea" pentru a revigora acordul cu Rusia pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră
    Ucraina trebuie să aibă o abordare mai flexibilă pentru a revigora acordul cu Rusia pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră, din care Moscova s-a retras în iulie, a declarat luni preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în conferinţa de presă comună cu Vladimir Putin, relatează CNN."Pentru a putea face paşi comuni cu Rusia, Ucraina trebuie să îşi flexibilizeze abordarea. Mai ales acum, este important
  • Bursa - Sentix: Incompetenţa economică a guvernului Germaniei împinge economia tot mai adânc în recesiune
    Încrederea investitorilor privind activitatea economică din zona euro a scăzut peste aşteptări în septembrie 2023, conform ultimului raport de la Sentix GmbH.Indicele agregat a scăzut peste aşteptări faţă de luna precedentă, până la -21,5 puncte, de la -18,9 puncte, în condiţiile în care indicele aşteptărilor a scăzut cu 3,7 puncte, până la -21 de puncte, iar indicele condiţiilor curente a scăzut până
  • Mediafax - Pompierii români au contribuit la stingerea mai multor incendii de pădure în Grecia
    Pompierii români din modulul naţional specializat în stingerea incendiilor de pădure, dislocat în Grecia, au contribuit la stingerea unui incendiu care ameninţa să se răspândească spre mai multe localităţi. Modulul naţional specializat în stingerea incendiilor de pădure, dislocat în Grecia, alături de pompierii eleni, continuă misiunile de limitare şi stingere a incendiilor care pun în pericol comunităţi
  • Agerpres - Senatul şi Camera Deputaţilor încep, luni, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului
    Cele două Camere ale Parlamentului au fost convocate luni, de la ora 16,00, în şedinţe de plen separate, de conducerile Senatului şi, respectiv, Camerei Deputaţilor.Şedinţele Birourile permanente, în vechea componenţă, se vor desfăşura înaintea lucrărilor în plen, la Camera Deputaţilor fiind programată la ora 13,30, iar la Senat - la ora 9,00.Conform reglementărilor legale, în prima zi a sesiunii parlamentare
  • Ziarul Financiar - Un trend care a pornit din America şi începe să bată discret şi la uşa companiilor
    Acum două săptămâni, în numărul din 22 august al The Wall Street Journal, cel mai important de business din lume, am citit un articol care s-ar putea să indice un trend care începe să se formeze la americani şi s-ar putea să fie exportat pe piaţa europeană, chiar şi în România, asta dacă nu este deja prezent, dar încă nu a ieşit la suprafaţă. Companiile nu mai supralicitează cu pachetele salariale
  • News.ro - Parlamentarii revin la muncă
    Camera Deputaţilor şi Senatul încep, luni, sesiunea de toamnă, după vacanţa de vară de două luni, priorităţile aleşilor fiind jaloanele din PNRR, aflate în întârziere, dar şi legea pensiilor, legea salarizării şi corectarea legii pensiilor speciale, în urma respingerii proiectului de către Curtea Constituţională. PSD a anunţat de asemenea că va veni cu mai multe proiecte pentru a combate consumul de
  • Bursa - Contradicţia din UE între ţintele de deficit şi investiţiile verzi
    Regulile fiscale propuse de Comisia Europeană pun în pericol investiţiile publice necesare pentru combaterea schimbărilor climatice şi, dacă ar fi aplicate, ţara noastră şi-ar putea creşte cu doar 1% alocarea pentru investiţii verzi, fără a pune în pericol ţinta de deficit bugetar, se arată într-un studiu efectuat de New Economics Foundation."Includerea unor reguli uniforme privind datoria şi deficitul,
  • Ziarul Financiar – Plus şi minus la execuţia bugetară pe iulie
    "Plus şi minus la execuţia bugetară pe iulie“ scrie Ziarul Financiar. Încasările guvernului din TVA, cea mai importantă taxă pentru buget, au crescut cu 28%, dar bugetul a rămas fără suflu din cauza stagnării veniturilor din impozitul pe profit şi a prăbuşirii încasărilor de accize, arată analiza execuţiei bugetare pe luna iulie 2023, prin comparaţie cu aceeaşi lună din 2022. Cele mai mari economii
  • Bursa – Iohannis efectuează, vineri, o vizită în Delta Dunării
    ,,Iohannis efectuează, vineri, o vizită în Delta Dunării" informează Bursa. Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, vineri, o vizită în Delta Dunării, cu prilejul Zilei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), a informat Administraţia Prezidenţială, relatează agerpres.ro. "Prin varietatea deosebită a florei şi a faunei, Delta Dunării este un obiectiv de interes major pentru biodiversitatea naţională
  • Realitatea.ro - Marcel Ciolacu, la Bruxelles - Negocieri dure pentru salariile și pensiile românilor
    ,,Marcel Ciolacu, la Bruxelles - Negocieri dure pentru salariile și pensiile românilor" aflăm de la Realitatea.ro. Zi crucială la Bruxelles pentru salariile și pensiile romanilor. Marcel Ciolacu va avea ședințe maraton cu șefii europeni pentru a negocia cele mai importante reforme. Totodată, premierul i-a vizitat pe răniții în explozia de la Crevedia care au fost transferați la spitalele din Bruxelles.
  • Digi24.ro - Cum arată noile avioane care au intrat în dotarea SMURD
    ,,Cum arată noile avioane care au intrat în dotarea SMURD" anunță Digi24.ro. Aeronave de ultima generație pentru salvatorii din România. Două avioane de mici dimensiuni, dotate cu aparatură medicală de ultimă generație, au intrat în dotarea SMURD. Fiecare avion va putea transporta câte doi pacienți în stare critică și, un mare avantaj, vor fi folosite pe vreme dificilă. În plus, aparatele sunt dotate
  • Euronews - ISU Dâmbovița a finalizat intervenţia în cazul exploziilor de la Crevedia
    ,,ISU Dâmbovița a finalizat intervenţia în cazul exploziilor de la Crevedia" consemnează Euronews. Intervenţia în cazul exploziilor de la Crevedia a fost finalizată, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa. La locul evenimentului rămân pentru supravegherea zonei o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD de la Garda Corneşti, informează ISU Dâmboviţa.”Intervenţia
  • Ziarul Financiar – Guvernul Ciolacu a mai restrâns cheltuielile cu dobânzile şi cu investiţiile, dar încasările la buget au frânat din nou în iulie
    "Guvernul Ciolacu a mai restrâns cheltuielile cu dobânzile şi cu investiţiile, dar încasările la buget au frânat din nou în iulie“ scrie Ziarul Financiar. Cheltuielile bugetului de stat au mai încetinit în iulie şi, la şapte luni din an, au crescut cu 15%, până la 327 mld. lei. Chiar dacă este o încetinire faţă de primele şase luni, când creşteau cu 17%, avansul este mult peste programarea de 9% de
  • Libertatea – Un bărbat rănit în exploziile de la Crevedia a murit la Spitalul Floreasca
    ,,Un bărbat rănit în exploziile de la Crevedia a murit la Spitalul Floreasca" consemnează Libertatea. Un bărbat de 63 de ani rănit în exploziile de la staţia GPL din Crevedia a decedat la Spitalul Floreasca, informează News.ro. Pacientul avea arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului. Bărbatul a fost rănit în prima explozie care a avut loc sâmbătă seară la stația GPL din Crevedia, au afirmat reprezentanții
  • Bursa – SUA colaborează cu România şi Republica Moldova ca să crească exporturile de cereale ale Ucrainei
    ,,SUA colaborează cu România şi Republica Moldova ca să crească exporturile de cereale ale Ucrainei" titrează Bursa. Statele Unite colaborează cu România şi Republica Moldova pentru a creşte exporturile de cereale ale Ucrainei pe Dunăre, în contextul în care explorează rute alternative pentru exporturi, după ce Rusia s-a retras din Iniţiativa privind Cerealele pe Marea Neagră, a declarat miercuri un
  • Realitatea.ro - Decizia de acordare a unor ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor afectate de tragedia din Crevedia, pe masa Guvernului
    ,,Decizia de acordare a unor ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor afectate de tragedia din Crevedia, pe masa Guvernului" aflăm de la Realitatea.ro. În ședința de joi, Guvernul va aproba acordarea unor ajutoare de urgență pentru familiile și persoanele grav afectate de evenimentul tragic produs în Crevedia. Bilanțul negru a fost de 58 de victime, dintre care 2 morți, după exploziile succesive
  • Digi24.ro - Premieră istorică în România
    ,,Premieră istorică în România" anunță Digi24.ro. Populația României a crescut datorită imigranților care vin să muncească. Numărul străinilor care au intrat în țară a fost mai mare decât al românilor care au părăsit țara. Diferența este de puțin peste 85.000 de persoane. La începutul acestui an, populaţia rezidentă a fost de puțin peste 19 milioane de locuitori, în creștere cu peste 9.000 de persoane,
  • News.Ro – Iohannis: Pentru orice ameninţare de securitate care ar putea afecta România, NATO are un răspuns pregătit, pe măsură
    "Iohannis: Pentru orice ameninţare de securitate care ar putea afecta România, NATO are un răspuns pregătit, pe măsură" informează News.Ro. Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că pentru orice ameninţare de securitate care ar putea afecta România, NATO are un răspuns pregătit, pe măsură. El a mai anunţat că doreşte creşterea prezenţei americane în această regiune, sub toate aspectele: militar, economic,
  • Agerpres – Rafila, despre pacienţii răniţi la Crevedia: Li se iau probe microbiologice mai des decât de obicei
    " Rafila, despre pacienţii răniţi la Crevedia: Li se iau probe microbiologice mai des decât de obicei" titrează Agerpres. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că pacienţii răniţi în urma exploziilor care au avut loc la Crevedia la finalul săptămânii trecute sunt îngrijiţi "cu foarte multă atenţie" şi li se iau probe microbiologice mai des decât "de obicei". (…) "Ei sunt îngrijiţi
  • Bursa – Deficitul bugetar a crescut la 2,34% din PIB în primul semestru al anului
    ,,Deficitul bugetar a crescut la 2,34% din PIB în primul semestru al anului" consemnează Bursa. Deficitul bugetar a crescut la 2,34% din PIB în primul semestru al anului, la 37,21 miliarde lei, faţă de 1,67% din PIB în prima parte a anului trecut (23,51 miliarde lei), arată datele publicate de Ministerul Finanţelor. "Execuţia bugetului general consolidat în primele şase luni ale anului 2023 s-a încheiat
  • Realitatea.ro - Marcel Boloș, anunț crucial după discuțiile cu Comisia Europeană despre urgența reformelor din PNRR
    ,,Marcel Boloș, anunț crucial după discuțiile cu Comisia Europeană despre urgența reformelor din PNRR" aflăm de la Realitatea.ro. Marcel Boloș a făcut primul anunț crucial despre discuțiile cu Comisia Europeană privind reformele prevăzute în PNRR pentru România. Ministrul Finanțelor a anunțat ce trebuie să facă urgent țara noastră pentru a accesa banii europeni. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș,
  • Digi24.ro - Ciolacu, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române: Trebuie să ieşim pe cât mai multe pieţe externe, să ne diversificăm”
    ”Ciolacu, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române: Trebuie să ieşim pe cât mai multe pieţe externe, să ne diversificăm" anunță Digi24.ro. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, că pentru Guvernul pe care îl conduce, dezvoltarea şi evoluţia României sunt definite de rezilienţă, sustenabilitate, transparenţă, echitate şi eficienţă. El a adăugat că România
  • Bursa – Bursa Română de Mărfuri şi Bursa de Energie din Ucraina semnează un Memorandum
    ,,Bursa Română de Mărfuri şi Bursa de Energie din Ucraina semnează un Memorandum" titrează Bursa. Preşedintele Bursei Române de Mărfuri, Gabriel Purice, şi preşedintele Comitetului Executiv al Bursei de Energie din Ucraina, Oleksii Dubrovskyi, au semnat un Memorandum de Înţelegere pe 9 august, arată un comunicat de presă remis Redacţiei. Potrivit sursei citate, Memorandumul constă în evaluarea şi verificarea
  • Ziarul Financiar – DNA deschide două dosare penale, după explozia de la Crevedia
    "DNA deschide două dosare penale, după explozia de la Crevedia“ scrie Ziarul Financiar. După exploziile de sâmbătă de la Crevedia, au fost înregistrate două dosare penale pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite în legătură cu autorizarea staţiei GPL din zonă. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunțat că urmărirea penală se desfășoară cu privire la faptă („in rem”), iar momentan,
  • Euronews - Ministrul de Interne anunță măsuri drastice după accidentul mortal din stațiunea 2 Mai
    ,,Ministrul de Interne anunță măsuri drastice după accidentul mortal din stațiunea 2 Mai" consemnează Euronews. Cazul accidentului mortal din stațiunea 2 Mai a fost picătura care a umplut paharul la nivelul Guvernului. În acest sens, în ziua în care ministrul Afacerilor Interne a prezentat public concluziile raportului Corpului de Control, acesta a anunțat și măsuri dure la nivelul întregii Poliții.
  • Realitatea.ro - Testarea antidrog în școlile din România, după tragedia din 2 Mai
    ,,Testarea antidrog în școlile din România, după tragedia din 2 Mai" aflăm de la Realitatea.ro. Măsuri luate în școlile din România după tragedia provocată în 2 Mai de un tânăr drogat. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat că este analizată posibilitatea testării antidrog a elevilor în școli, cu acordul părinților. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu a anunţat luni, după finalizarea anchetei
  • Digi24.ro - Peste 52 de milioane de euro vor fi alocate de UE pentru cumpărarea a 37 de trenuri electrice pe 13 rute din România
    ,,Peste 52 de milioane de euro vor fi alocate de UE pentru cumpărarea a 37 de trenuri electrice pe 13 rute din România" anunță Digi24.ro. Peste 52 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională vor fi alocate pentru a sprijini achiziționarea a 37 de trenuri electrice pentru 13 rute interregionale din România, în urma aprobării acestui proiect, astăzi, de către Comisia Europeană, potrivit
  • Ziarul Financiar – 6,4 miliarde de euro va costa cea mai scumpă autostradă din România de până acum pentru ca Moldova să fie conectată cu Transilvania şi Europa de Vest
    "6,4 miliarde de euro va costa cea mai scumpă autostradă din România de până acum pentru ca Moldova să fie conectată cu Transilvania şi Europa de Vest“ scrie Ziarul Financiar. Tronsonul montan al autostrăzii A8 Tg. Mureş - Iaşi-Ungheni se pregăteşte de licitaţie odată cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Va costa 31 de miliarde de lei fără TVA (6,4 mld. euro), sau aproape 40 de milioane de
  • Euronews - Sute de români au donat deja sânge, după exploziile de la Crevedia
    ,,Sute de români au donat deja sânge, după exploziile de la Crevedia" titrează Euronews. Centrele de transfuzie sunt deschise și duminică, în regim de urgență, și funcționează după programul normal. Este nevoie de trombocite. Doina Goșa, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București: ”Personalul este la serviciu. Am avut și 100 de donatori intrați până la ora aceasta. Avem stocuri să asigurăm
  • Bursa – Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române va avea loc marţi şi miercuri
    ,,Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române va avea loc marţi şi miercuri" consemnează Bursa. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, marţi şi miercuri, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR 2023), cu tema "O politică externă fermă a României: gestionând provocările şi maximizând oportunităţile", potrivit Agerpres. Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de MAE, ediţia RADR
  • Realitatea.ro - Toate stațiile de carburanți din țară vor fi verificate, începând de luni
    ,,Toate stațiile de carburanți din țară vor fi verificate, începând de luni" aflăm de la Realitatea.ro. Toate stațiile de carburanți din țară vor fi verificate începând de luni, iar unde vor fi constatate probleme care implică riscuri pentru siguranța publică, activitatea va fi sistată imediat, a anunțat premierul Marcel Ciolacu, aflat în această după-amiază la locul accidentului grav de aseară de
  • Digi24.ro - Doi morți după exploziile de la stația GPL din Crevedia
    ,,Doi morți după exploziile de la stația GPL din Crevedia" anunță Digi24.ro. Doi oameni au murit și 58 au fost grav răniți în urma mai multor explozii care au avut loc, sâmbătă seara, la o staţie GPL aflată pe DN 1A, în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa. 39 de pompieri se numără printre victimele rănite. 10 oameni sunt în stare gravă. Trei mii de locuitori au fost evacuați de pe o rază de 800
  • Rador - Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia revine, după o pauză de 11 ani
    Astăzi începe cea de-a 42 ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia, prima după o pauză de 11 ani. Peste 20 de artiști și opt formații de top din muzica românească vor susține recitaluri pe scena amplasată în Piațeta Perla din Mamaia, în cele trei seri ale festivalului. Evenimentul va fi transmis în direct de partenerul tradițional, Televiziunea Română, pe canalul TVR 2, în fiecare seară,
  • Adevărul - România se topește: arșița se intensifică. Avertismentul ANM despre ce avem de îndurat în weekend
    Căldura sufocantă se mai domolește vineri, însă de sâmbătă, 26 august, arșița pune din nou stăpânire pe România. Meteorologii anunță că valul de caniculă se va intensifica în cea mai mare parte a țării. Din peisaj nu vor lipsi vijeliile periculoase. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valul de căldură se va menține, vremea va fi călduroasă, local caniculară în Câmpia de Vest și
  • Digi24.ro - Grâul românesc a avut cel mai mic preț la o licitație internațională, Egiptul a cumpărat 60.000 de tone
    Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a cumpărat 60.000 de tone de grâu din România, la o licitaţie internaţională, transmite Reuters. Marfa va fi trimisă între 5-20 octombrie. La licitaţie internaţională GASC a căutat să cumpere grâu care să fie expediat în perioada 5-20 octombrie şi/sau
  • News.ro - Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu: Aş susţine fără ezitare un proiect privind suspendarea permisului pe ani pentru consum de droguri la volan
    Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, afirmă că, în Camera Deputaţilor, există în dezbatere un proiect de lege care prevede suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de câţiva ani, proiect pe care îl susţine ”fără ezitare”. Alina Gorghiu a declarat, joi seară, la TVR Info, că ar susţine ”fără ezitare” un amendament care să prevadă suspendarea permisului de conducere pe mai mulţi ani pentru
  • Economedia.ro - Premierul Marcel Ciolacu: Guvernul își va asuma răspunderea pentru pachetul de legi privind noile taxe
    Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, că Executivul și va asuma răspunderea în Parlament pe pachetul de reformă fiscală. ”Îmi voi pune mandatul pe masă în Parlament. Nu mă sperie nimic! Nu voi ceda un milimetru, indiferent de presiunile celor din sistem”, a spus premierul. El a mai afirmat că trebuie să separăm apele şi românii să vadă cine vrea cu adevărat să facă reforme şi să ducă această ţară
  • Rador - Protecţia Consumatorilor a propus închiderea definitivă a căminului de bătrâni „Amurg liniştit” din sectorul 4 al Capitalei
    Protecţia Consumatorilor a propus închiderea definitivă a căminului de bătrâni „Amurg liniştit” din sectorul 4 al Capitalei, care funcţiona fără licenţă de la Ministerul Muncii. Autoritatea spune că operatorul economic nu a respectat decizia de luna trecută de închidere temporară a unităţii şi nu deţine nici autorizaţie sanitară de funcţionare. În plus, la controale au fost descoperite mai multe nereguli,
  • Economedia.ro - Reprezentanții sindicatelor din Administrația Fiscală se vor întâlni azi cu ministrul Finanțelor
    Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală “Solidaritatea” se vor întâlni joi după-amiaza cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, în urma grevei de avertisment şi a pichetării Ministerului Finanţelor, acţiuni care au avut loc marţi, informează Blocul Naţional Sindical, organizaţie la care este afiliată Federaţia, conform Agerpres. Sindicaliştii din Administraţia Fiscală au protestat
  • Adevărul - Actul de la 23 August 1944 comentat în presa străină: „Guvernul Român predă țara în mâna bolșevicilor“. Reacția lui Carol al II-lea
    După 23 August 1944 a început sovietizarea României. Acest lucru a fost anticipat de o parte a presei străine. La fel s-a întâmplat și cu soarta Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a făcut public Dosarul 23 August 1944, dată care a însemnat pentru România eliberarea de sub autoritatea Germaniei naziste, iar în scurt timp trecerea în sfera de
  • News.ro - Fostul ministru Radu Berceanu pregăteşte construirea unei noi fabrici de avioane. Vrea să facă şi drone
    Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu (70 de ani) pregăteşte construirea unei noi fabrici de avioane de mici dimensiuni, în satul Tâncăbeşti, din nordul Bucureştiului, unde va avea capacitatea să tripleze producţia actuală şi să asambleze şi drone cu aripă fixă, potrivit informaţiilor obţinute de Profit.ro. Radu Berceanu deţine în Tâncăbeşti, de mai mulţi ani, un teren de circa 10.000 de
  • Digi24.ro - Rafila: Dacă există suspiciunea că cineva a consumat droguri și e la volan, trebuie să îl împiedici să mai conducă mașina
    Alexandru Rafila a vorbit miercuri seara, la Digi24, despre tragedia de la 2 Mai, unde un tânăr drogat a ucis cu mașina doi tineri, și despre felul în care polițiștii ar putea să acționeze atunci când suspectează un șofer că a băut sau a consumat droguri. „Anul trecut am semnat împreună cu domnul ministru Bode un ordin comun care permite poliției să utilizeze laboratoarele centrelor sau institutelor
  • Adevărul - Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur şi în august. Ce dobânzi sunt oferite
    Românii pot accesa, din 23 august, o nouã tranșã a Programului Tezaur cu dobânzi de pânã la 7,20% pe an, a transmis, marți, Ministerul Finențelor. Mai exact, începând de miercuri, românii pot accesa o nouã tranșã de titluri de stat Tezaur, cu maturitãți de 1 an și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6,30% și, respectiv, 7,20%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu și sunt în forma dematerializatã,
  • Economedia.ro - ANALIZĂ Peste 207.000 de microîntreprinderi au venituri de peste 300.000 de lei și ar putea fi afectate de plata unui impozit de 3% din venituri
    În România sunt peste 207.000 de microîntreprinderi care realizează venituri de peste 300.000 lei și care ar putea fi afectate de plata unui impozit de 3% din venituri, una dintre măsurile fiscale discutate de guvern, potrivit datelor Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) transmise la cererea Economedia. Reamintim că guvernul discută despre mai multe măsuri fiscale pe care ar vrea să le
  • News.ro - Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu se întâlneşte miercuri cu omologul austriac
    Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu se întâlneşte miercuri, la Viena, cu omologul austriac Gerhard Karner, opozant al admiterii României în Spaţiul Schengen. ”Totodată, precizăm că, în cursul zilei de astăzi, Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, se va întâlni la Viena cu omologul său austriac, Gerhard Karner”, anunţă MAI miercuri, la finalul unui comunicat referitor la întâlnirile
  • Adevărul - Ciolacu s-a întâlnit cu Zelenski la Atena: „România este alături de Ucraina până la victoria acesteia”
    Premierul Marcel Ciolacu a avut, luni, o discuţie cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, despre "eforturile continue ale României de a sprijini Ucraina". "România este alături de Ucraina până la victoria acesteia şi în reconstrucţie. Susţinem începerea negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană în acest an. Românii din Ucraina au sprijinul nostru comun", a scris Ciolacu pe Twitter. Premierul
  • Rador - Ministrul de interne, Cătălin Predoiu, trimite Corpul de control la Poliția Județului Constanţa
    Ministrul de interne, Cătălin Predoiu, trimite corpul de control la Poliția Județului Constanța, după ce s-a aflat că șoferul de 19 ani care a omorât, drogat fiind, doi tineri, a fost oprit în trafic de poliție, înaintea tragediei, dar a fost lăsat să plece mai departe. Mașina pe care o conducea șoferul drogat nu avea asigurare obligatorie auto, însă polițiștii care l-au oprit în trafic, înainte să
  • Economedia.ro - Analiză: 2022, cel mai profitabil an pentru companiile românești/ Veniturile au atins un nivel record, pe fondul inflației
    Pe fondul inflației ridicate (peste 13%), veniturile anului 2022 au atins un nivel record, mai mare comparativ cu anul 2021, dar și față de 2020 și 2019, arată o analiză a platformei de date de afaceri Termene.ro. Profitul general realizat la nivel național în 2022 a fost de peste 204 miliarde de lei, acesta fiind, de asemenea, un nivel record. În anul 2020, profitul general realizat la nivel național
  • News.ro - INS: Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut cu 16,1%
    Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut, în termeni nominali, în primele şase luni, faţă de perioada similară din 2022, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 16,1%, respectiv cu 17,3%, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În perioada 1.I-30.VI.2023
  • Digi24.ro - Ciolacu s-a întâlnit cu Ursula von der Leyen la Atena. Ce i-a spus premierul despre gaura din buget și întârzierile din PNRR
    Premierul Marcel Ciolacu a avut, luni, la Atena, o discuţie cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre provocările de securitate ale României la Marea Neagră, eforturile făcute de ţara noastră în contextul războiului din Ucraina, implementarea PNRR şi aderarea la spaţiul Schengen. "Am prezentat situaţia actuală la frontierele ţării noastre şi am susţinut necesitatea unui sprijin
  • Digi24.ro - Gorghiu, despre accidentul din 2 Mai: Fără toleranţă legat de accidente provocate de persoane băute, drogate sau fără permis
    Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, spune că accidenentul de la 2 Mai este „absolut tragic” și că statul român nu va avea toleranță față de persoanele care se urcă băute, drogate sau fără permis la volan și provoacă accidente, potrivit News.ro.Această lege nu a fost dată întâmplător, ci pentru că România este pe primul loc în Europa la accidente de circulaţie. Vă spun din statistica pe care am văzut-o
  • Adevărul - Turist în Grecia și urgențele medicale. Măsuri de precauție, pentru țara în care oamenii au murit din cauza întârzierii ambulanțelor
    Nouă oameni, inclusiv o gravidă, au decedat în vara aceasta în Grecia din cauza întârzierii ambulanțelor. Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis o serie de recomandări pentru urgențe de sănătate în Grecia și numerele de urgență de apelat. Moartea unei adolescente însărcinate și a copilului ei nenăscut sunt doar două din cel puțin nouă decese care puteau fi prevenite în Grecia în această
  • Economedia.ro - Investiții de zeci de milioane de euro în aeroporturi. “Turul” proiectelor de reabilitare și extindere
    O serie de proiecte de reabilitare și extindere, terminale noi și piste mărite și investiții pentru turnuri de control, parcări și acces, în valoare de zeci de milioane de euro, sunt în derulare la aeroporturile din țară, potrivit unei analize publicate de platforma Hotelinvest.ro, dezvoltată de compania IBC Focus, care monitorizează șantierele din țară. “Reabilitarea și extinderea terminalurilor aeroporturilor
  • Rador - Noua lege a învăţământului preuniversitar intră în vigoare la începutul lunii septembrie
    Noua lege a învăţământului preuniversitar, care intră în vigoare la începutul lunii septembrie, vine cu noi obligaţii pentru părinţi. Ei vor putea lua legătura cu profesorii doar în intervalul orar stabilit prin regulamentul unităţii, iar la înscrierea copilului la creşă, grădiniţă sau şcoală, vor semna un contract educaţional. Contractul prevede drepturile și obligațiile reciproce ale părților, garantând
  • News.ro - Marcel Ciolacu participă luni, la Atena, la o reuniune de lucru a şefilor de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei şi Balcanii de Vest
    Premierul Marcel Ciolacu, va participa, luni la Atena, la o reuniune de lucru a şefilor de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei şi Balcanii de Vest, organizată de prim-ministrul Greciei Kyriakos Mitsotakis. La reuniune vor mai participa preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, dar şi şefi de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei şi
  • Mediafax - România, locul I la Olimpiada de Informatică a ţărilor din Europa Centrală 2023
    „Locul I pe naţiuni pentru România, la Olimpiada de Informatică a ţărilor din Europa Centrală 2023, desfăşurată la Magdeburg, în Germania! România este lider în clasament”, anunţă Ministerul Educaţiei.Astfel, au fost înregistrate următoarele rezultate: Locul I absolut şi medalie de aur - Luca Perju Verzotti, de la Colegiul Naţional de Informatică Tudor VianuBucureşti, Locul III şi medalie de aur -
  • Ziarul Financiar - În ciuda dobânzilor mari la lei, de peste 8%, creditele ipotecare noi în lei şi-au revenit în T2
    Creditarea ipotecară în lei a înregistrat o revenire în trimestrul al doilea (T2) din acest an, după declinul din T1/2023, într-un context caracterizat de inflaţie încă mare şi creştere a dobânzilor, nivelul mediu al dobânzilor fiind în jurul a 8%.Concret, dacă în T1/2023 creditele ipotecare noi în lei consemnau o scădere anuală de circa 3% faţă de T1/2022, în T2/2023 s-a înregistrat o creştere de
  • Bursa - Cazurile Caracal şi Bahrain - o simplă coincidenţă?
    O anchetă recentă, publicată la începutul săptămânii de cotidianul rus Izvestia, ai cărui jurnalişti au investigat sub acoperire în zona Golfului, arată că în perioada 2013-2023, mai multe fete din Rusia, cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, au fost obligate de membrii unei reţele infracţionale, în Bahrain, să ofere servicii sexuale mai multor cetăţeni de origine arabă, din ţările arabe din jur,
  • Mediafax - Kelemen Hunor: Guvernul a declarat război culturii. Este asasinat cultural cu premeditare
    Guvernul a declarat, recent, război culturii, propunând ca, în viitor, autorităţile locale să poată cheltui până la 7,5% din veniturile proprii pentru susţinerea activităţilor şi instituţiilor de cultură, religie şi sport, atrage atenţia preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.Kelemen spune că, în primul rând, cel care a inventat acest lucru probabil că nu a fost niciodată la un concert şi este puţin probabil
  • Rador - Contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 3 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraş urmează să fie semnat
    Compania de Drumuri şi un constructor din Turcia semnează astăzi contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 3 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraş. Lotul de autostradă dintre Arpaşu de Jos şi Sâmbăta de Sus are o lungime de aproape 18 kilometri şi un termen de realizare de patru ani. Contractul pentru lotul 3 este primul care se semnează dintre cele patru loturi ale Autostrăzii Sibiu-Făgăraş.Textul
  • Ziarul Financiar - Cine sunt primii zece cei mai mari proprietari de păduri din România
    „Suprafaţa totală a fondului forestier naţional al României reprezintă 27,5% din suprafaţa ţării. Media europeană este de 32%“, se arată în raportul din 2020 al Ministerului Mediului privind starea pădurilor României.Acţionari suedezi, finlandezi şi câteva primării de comune se numără printre cei mai mari proprietari de suprafeţe împădurite în România, un domeniu unde „stocul“ a ajuns să numere, la
  • News.ro - Economia României a crescut cu 0,9% în trimestrul II din acest an
    Economia României a crescut cu 0,9% în trimestrul II din acest an, în termeni reali, comparativ cu trimestrul I 2023, arată estimările semnal publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere faţă de acelaşi trimestru din anul 2022 cu 1,1% pe seria brută şi cu 2,7% pe seria ajustată sezonier.”Produsul intern brut a înregistrat o creştere faţă
  • Bursa - Începe a doua sesiune a Bacalaureatului
    Adoua sesiune a examenului de Bacalaureat începe miercuri, la care s-au înscris peste 33.900 de candidaţi, potrivit Ministerului Educaţiei, relatează agerpres.ro.Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 22.600 de candidaţi provin din promoţia anului 2023, iar aproximativ 11.300 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.Probele scrise se vor desfăşura
  • Mediafax - 15 august - Ziua Marinei Române. Corveta turcească TCG „Kınalıada” participă la festivităţile din acest an
    De Ziua Marinei Române, Forţele Navale Turceşti vor participa cu un pluton de militari în Garda de Onoare, iar o corvetă turcească va fi la ancoră, putând fi admirată de pe faleza din Constanţa. Corveta turcească TCG „Kınalıada” (F-514) face o escală în portul Constanţa, în perioada 12-16 august, pentru a participa la „Ziua Marinei Române”, alături de navele militare şi civile româneşti. Portul Constanţa
  • Rador - Ziua Marinei, sărbătorită după o pauză de patru ani
    Ziua Marinei va fi sărbătorită astăzi la Constanța, după o pauză de patru ani. La manifestări și-au anunțat prezența președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului, Nicolae Ciucă. Participă, de asemenea, ministrul apărării, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al apărării, generalul Daniel Petrescu. Ceremonia începe la ora 10:00, iar în deschiderea evenimentului, cele
  • Ziarul Financiar - Cei mai mari traderi de cereale au strâns venituri de 100 miliarde lei în cinci ani
    Ameropa Grains (Elveţia), Cofco (China), Cargill (SUA), Viterra (Olanda), ADM (SUA), cei mai mari comercianţi de cereale din România, au raportat o cifră de afaceri de 30 mld. lei în 2022, în creştere cu 36% faţă de 2021 şi un câştig net de 557 mil. lei, cel mai mare anunţat vreodată în România, o marjă de profit de 1,8%.„În sectorul comerţului cu cereale există o largheţe în ceea ce priveşte desfăşurarea
  • News.ro - Zamfir: Marcel Ciolacu are mult curaj să facă lucrul acesta, şi din punct de vedere politic, cu un an înainte de alegeri
    Senatorul Daneil Zamfir (PSD), a declarat luni, despre măsurile fiscale pregătite de Guvern că Marcel Ciolacu are mult curaj să facă lucrul acesta, şi din punct de vedere politic, cu un an înainte de alegeri. El a precizat că prin aceste măsuri se vor reduce cu 20% posturile de secretar de stat, cu 50% consilierii de la cabinete şi se vor comasa mai multe companii.”Trebuie să existe un moment în care
  • Bursa - Şapte transplanturi hepatice au avut loc în ultimele zece zile la Institutul Clinic Fundeni
    Șapte transplanturi hepatice au avut loc în ultimele zece zile la Institutul Clinic Fundeni, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, Vlad Braşoveanu, Şeful Secţiei de Chirurgie şi Transplant Hepatic din cadrul Spitalului Clinic Fundeni, conform news.ro."În zece zile, şapte transplanturi hepatice. Şapte oameni au primit o noua viaţă. Pentru asta, a fost nevoie ca familiile altor şapte să înţeleagă altfel
  • Rador - Comisia Europeană a aprobat o schemă românească de ajutor de stat menită să-i despăgubească pe proprietarii de păduri
    Comisia Europeană a aprobat, săptămâna aceasta, o schemă românească de ajutor de stat în valoare de aproape un miliard de lei, menită să-i despăgubească pe proprietarii de păduri pentru lemnul pe care nu l-au tăiat, ca urmare a unor restricții ecologice. Potrivit unui comunicat, sprijinul va lua forma unor granturi directe acordate proprietarilor, iar schema de ajutoare se va încheia la 31 decembrie
  • Ziarul Financiar - Nuclearelectrica a încheiat primele şase luni din 2023 cu venituri din exploatare de 3,7 miliarde lei
    Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, a încheiat primele şase luni ale anului cu venituri din exploatare de 3,7 miliarde lei, în creştere cu 20%, şi un profit net de 1,28 miliarde lei, cu 5,6% mai mare decât în perioada similară din 2022, potrivit raportului financiar publicat la BVB.Profitul operational (EBITDA) a scăzut cu 4,7%, semnificativ influentat de creşterea cheltuielii cu
  • Ziarul Financiar - Nuclearelectrica a încheiat primele şase luni din 2023 cu venituri din exploatare de 3,7 miliarde lei
    Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, a încheiat primele şase luni ale anului cu venituri din exploatare de 3,7 miliarde lei, în creştere cu 20%, şi un profit net de 1,28 miliarde lei, cu 5,6% mai mare decât în perioada similară din 2022, potrivit raportului financiar publicat la BVB.Profitul operational (EBITDA) a scăzut cu 4,7%, semnificativ influentat de creşterea cheltuielii cu
  • Mediafax - România, locul 1 pe naţiuni la Olimpiada Internaţională de Geografie
    Performanţă pentru elevii români la Olimpiada Internaţională de Geografie, desfăşurată în Indonezia, unde România s-a clasat pe locul 1 pe naţiuni. Olimpiada Internaţională de Geografie s-a desfăşurat între 8 şi 14 august la Bandung, în Indonezia. România s-a clasat pe locul 1 pe naţiuni, a anunţat duminică Ministerul Educaţiei.Lotul României a fost alcătuit din: Brădăţeanu Radu Andrei de la Colegiul
  • News.ro - Ministrul Radu Oprea, despre scandalul Damen: Eu nu îi spun litigiu, îi spun o dispută
    Ministrul Radu Oprea a declarat duminică, despre retragerea Damen de la Şantierul Mangalia, că el nu îi spune litigiu ci o dispută şi a anunţat că a identificat în lege o perioadă tranzitorie care permite astăzi partenerului olandez să îşi exercite toate prerogativele în conformitate cu contractul.”Eu nu îi spun litigiu, îi spun o dispută”, a spus ministrul Economiei, la B1, după anunţul Damen că a
  • Bursa - Damen confirmă: activitatea companiei încetează la Şantierul Naval Mangalia
    Compania olandeză Damen Holding BV a precizat, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, că rămâne în România şi îşi continuă activitatea la Şantierul Naval din Galaţi. Afirmaţiile reprezentanţilor Damen în documentul citat reconfirmă ceea ce directorul financiar al companiei, Liana Constantin, anunţase în urmă cu zece zile şi anume că există riscul ca firma să nu mai desfăşoare nicio activitate
  • Euronews - Partidele din România, printre cele mai bogate din UE
    ,,Partidele din România, printre cele mai bogate din UE" scrie Euronews. Politicienii din România cheltuie la foc automat banii primiți din subvenții. În prima jumătate a anului, partidele au folosit aproape 94% din sumele alocate pentru acest an. Cei mai mulți bani au fost folosiți pentru presă şi propagandă, arată un raport întocmit de Expert Forum. Specialiștii spun că partidele au început să pregătească
  • News.Ro – România, SUA, Comisia Europeană, Republica Moldova şi Ucraina discută la Galaţi despre soluţii pentru continuarea exporturilor ucrainene de cereale
    "România, SUA, Comisia Europeană, Republica Moldova şi Ucraina discută la Galaţi despre soluţii pentru continuarea exporturilor ucrainene de cereale" titrează News.Ro. Reprezentanţi din România, Ucraina, Republica Moldova, alături de cei ai Comisiei Europene şi ai Statelor Unite se reunesc vineri la Galaţi pentru a discuta despre soluţii pentru exporturile ucrainene de cereale, ca urmare a ieşirii
  • Bursa – Angajaţii din Finanţe continuă astăzi protestele în întreaga ţară
    ,,Angajaţii din Finanţe continuă astăzi protestele în întreaga ţară" consemnează Bursa. Angajaţii din Finanţe continuă astăzi protestele în întreaga ţară, pe fondul nemulţumirilor faţă de proiectul de ordonanţă vizând reducerea cheltuielilor, iar pentru 22 august anunţă întreruperea lucrului pentru o perioadă de două ore şi un protest în faţa Ministerului Finanţelor, potrivit Sindicatului Sed Lex,
  • Realitatea.ro - Cu cât au crescut salariile în luna iunie
    ,,Cu cât au crescut salariile în luna iunie" aflăm de la Realitatea.ro. Câştigul salarial mediu net a fost 4600 lei în luna iunie a acestui an, în creştere cu 57 lei (+1,3%) faţă de luna mai 2023, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Câştigul salarial mediu brut a fost 7364 lei, cu 135 lei (+1,9%) mai mare decât în luna mai 2023.Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu
  • Digi24.ro - Inflaţia a scăzut sub 10% pentru prima dată în acest an
    ,,Inflaţia a scăzut sub 10% pentru prima dată în acest an" anunță Digi24.ro. Rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna iulie 2023 la 9,4%, de la 10,3% în iunie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 16,24%, cele nealimentare cu 4,25%, iar serviciile cu 11,65%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri. Este pentru prima dată în acrst an când rata inflației
  • Rador.ro - Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind strategia națională de vaccinare până în anul 2030
    ,,Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind strategia națională de vaccinare până în anul 2030" consemnează Rador.ro. Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind strategia națională de vaccinare până în anul 2030. Aceasta nu prevede vaccinarea obligatorie, însă dă posibilitatea tuturor, mai ales persoanelor
  • News.Ro – Alina Gorghiu, discuţii cu şefa reprezentanţei Comisiei Europene în România despre legea pensiilor speciale şi atingerea ţintelor din PNRR
    "Alina Gorghiu, discuţii cu şefa reprezentanţei Comisiei Europene în România despre legea pensiilor speciale şi atingerea ţintelor din PNRR" scrie News.Ro. Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a avut, miercuri, o întâlnire cu şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România Ramona Chiriac, iar printre subiectele abordate s-a numărat legea pensiilor de serviciu, atingerea ţintelor din PNRR, cât şi îndeplinirea
  • Agerpres – Burduja: Vom avea gaze la iarnă; îmi doresc ca românii să nu tremure nici de frig, nici de frica facturilor
    "Burduja: Vom avea gaze la iarnă; îmi doresc ca românii să nu tremure nici de frig, nici de frica facturilor" titrează Agerpres. Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) se află într-o situaţie de criză şi de la 1 octombrie ar putea avea probleme cu achiziţia gazelor naturale, dacă Primăria Capitalei nu găseşte o soluţie rapidă să plătească datoriile Termoenergetica, de aproximativ un miliard de lei, a declarat,
  • Realitatea.ro - Guvernul a modificat OUG privind desființarea a 200.000 de posturi bugetare
    ,,Guvernul a modificat OUG privind desființarea a 200.000 de posturi bugetare" aflăm de la Realitatea.ro. Guvernul a modificat Ordonața de Urgență care prevede desființarea a 200.000 de posturi neocupate din aparatul de stat. În noua variantă propusă, executivul a luat act și de nemulțumirile anumitor instituții, care au reclamat faptul că desființarea unor departamente va conduce la blocarea totală
  • Digi24.ro - BNR a majorat prognoza de inflație la 7,5% pentru finalul anului 2023
    ,,BNR a majorat prognoza de inflație la 7,5% pentru finalul anului 2023" anunță Digi24.ro. Banca Naţională a României (BNR) a revizuit ascendent, la 7,5%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 4,4% pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate miercuri de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. BNR estima în mai 2023 o inflaţie de 7,1% pentru finalul anului 2023. În februarie 2023,
  • Ziarul Financiar – Numărul investitorilor în fonduri locale de acţiuni a ajuns la aproape 60.000 în S1/2023
    "Numărul investitorilor în fonduri locale de acţiuni a ajuns la aproape 60.000 în S1/2023“ scrie Ziarul Financiar. Numărul de investitori în fondu­rile de acţiuni deschise locale a ajuns la finele lunii iunie la 59.624, de la 52.609 la sfârşitul anului trecut, rezultând deci o creştere de aproape 7.000 de investitori în S1/2023, arată cele mai recente datele ale Asociaţiei Administratorilor de Fonduri
  • Agerpres – Ciucă: Nu se pune problema ca Marcel Ciolacu să negocieze cu mandatul pe masă
    "Ciucă: Nu se pune problema ca Marcel Ciolacu să negocieze cu mandatul pe masă" titrează Agerpres. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, că nu s-a pus problema ca Marcel Ciolacu să negocieze cu mandatul de premier pe masă. "Astăzi am vrut să avem o concluzie prin care să ne apropiem de măsurile finale şi apreciez că dialogul şi consultările cu mediul de afaceri, cu mediul asociativ,
  • Bursa – Burduja: "12 companii puternice din ţară şi din străinătate au răspuns apelului SAPE pentru investiţia de la Tarniţa-Lăpuşteşti"
    ,,Burduja: "12 companii puternice din ţară şi din străinătate au răspuns apelului SAPE pentru investiţia de la Tarniţa-Lăpuşteşti" consemnează Bursa. Ministrul Energiei Sebastian Burduja a anunţat că 12 companii din ţară şi străinătate au răspuns apelului Societatăţii de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), în cadrul consultării de piaţă privind studiul de fezabilitatea pentru proiectul
  • Realitatea.ro - Vești excelente pentru economia românească
    ,,Vești excelente pentru economia românească" aflăm de la Realitatea.ro. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în primul semestru din 2023 a fost de 13,323 miliarde de euro, mai mic cu 2,149 miliarde de euro (-13,9%) decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2022, informează, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS). În luna iunie 2023, exporturile FOB au însumat 7,745 miliarde
  • Digi24.ro - Ministerul Apărării anunță că mai are peste 2000 de locuri de rezerviști voluntari
    ,,Ministerul Apărării anunță că mai are peste 2000 de locuri de rezerviști voluntari" anunță Digi24.ro. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunțat că va continua, până pe 25 august, campania de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României în anul 2023, informează Agerpres. Ministerul Apărării
  • Euronews - Prețul alimentelor de bază a scăzut cu peste 30% în marile lanțuri comerciale
    ,,Prețul alimentelor de bază a scăzut cu peste 30% în marile lanțuri comerciale" scrie Euronews. Consiliul Concurenței anunță că prețurile alimentelor au scăzut, în medie, cu 34%, după plafonarea adaosului comercial. Analiza a fost, însă, efectuată doar în marile lanțuri de magazine, iar acestea reprezintă mai puțin de jumătate din totalul comercianților din România. Președintele Consiliului Concurenței,
  • News.Ro – Ciucă: Voi convoca Biroul Permanent al Senatului pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare, în care vom reexamina legea pensiilor speciale
    "Ciucă: Voi convoca Biroul Permanent al Senatului pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare, în care vom reexamina legea pensiilor speciale" titrează News.Ro. Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, anunţă că va convoca Biroul Permanent al acestei camere Pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare, în care va fi reexaminată legea pensiilor speciale
  • Bursa – Simona Bucura-Oprescu: "Îmi doresc să rezulte o lege care să contribuie real la creşterea calităţii vieţii"
    ,,Simona Bucura-Oprescu: "Îmi doresc să rezulte o lege care să contribuie real la creşterea calităţii vieţii" consemnează Bursa. Ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu a avut, luni, consultări cu partenerii sociali despre reforma în domeniul salarizării, la finalul căreia a precizat că îşi doreşte ca noua lege a salarizării să contribuie în mod real la creşterea calităţii vieţii românilor, conform
  • Realitatea.ro - Marcel Ciolacu, dacă PNL nu susţine programul de austeritate: „Îmi depun mandatul şi mergem la alegeri. Am răbdarea mea!”
    ,,Marcel Ciolacu, dacă PNL nu susţine programul de austeritate: „Îmi depun mandatul şi mergem la alegeri. Am răbdarea mea!" aflăm de la Realitatea.ro. Marcel Ciolacu a ameninţat, luni seară că, în cazul în care PNL nu va susţine pachetul fiscal pregătit pentru a diminua deficitul bugetar îşi va depune mandatul de premier, situaţie în care s-ar ajunge la alegeri anticipate. Premierul spune că face reformă
  • Digi24.ro - BNR menține rata dobânzii de politică monetară la 7% pe an
    ,,BNR menține rata dobânzii de politică monetară la 7% pe an" anunță Digi24.ro. Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, luni, să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an. De asemenea, se menţine rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an şi rata dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an. Totodată, se mențin nivelurile
  • Euronews - Guvernul vrea mai puțini bugetari
    ,,Guvernul vrea mai puțini bugetari" aflăm de la Euronews. Proiectul de ordonanță care propune reducerea cheltuielilor statului taie cel puțin 30 % din posturile vacante din spitale, școli, armată și poliție. Sindicaliștii spun că sistemele de sănătate, educație și ordine publică funcționează oricum cu mai puțini oameni decât ar fi nevoie pentru a-și desfășura activitatea în condiții normale. Iar în
  • News.Ro – Ministrul Energiei anunţă că va fi deschis un nou Complex Energetic în Valea Jiului
    "Ministrul Energiei anunţă că va fi deschis un nou Complex Energetic în Valea Jiului" scrie News.Ro. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat, în cadrul unei vizite la Petroşani, în judeţul Hunedoara, că în Valea Jiului va fi deschis un nou Complex Energetic. El a transmis un gând de recunoştinţă şi un gând de speranţă minerilor prezenţi. ”Am venit în Valea Jiului cu trei gânduri. Primul e
  • Agerpres – Peste 50 de localităţi din 13 judeţe, afectate de fenomenele hidrometeorologice
    "Peste 50 de localităţi din 13 judeţe, afectate de fenomenele hidrometeorologice" titrează Agerpres. Peste 3000 de pompieri cu peste 2000 mijloace tehnice au acţionat, duminică, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor generate de vremea neprielnică, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Potrivit sursei citate, între orele 7,00 şi 21,00, fenomenele hidrometeorologice
  • Bursa – Ministerul Finanţelor: "Datoria guvernamentală a crescut în mai la 50,1% din PIB"
    ,,Ministerul Finanţelor: "Datoria guvernamentală a crescut în mai la 50,1% din PIB" consemnează Bursa. Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a crescut, în mai 2023, la 731,28 miliarde lei, faţă de 712,12 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor, transmite agerpres.ro.Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut la 50,1%, de la
  • Digi24.ro - Efectul măsurilor fiscale ale Guvernului Ciolacu
    ,,Efectul măsurilor fiscale ale Guvernului Ciolacu" anunță Digi24.ro. Recentele măsuri fiscale anunțate de Guvernul României îi sperie pe antreprenori și îi determină, pe unii dintre ei, să-și mute afacerile în alte țări. Digi24.ro a stat de vorbă cu mai mulți consultanți fiscali internaționali, specializați pe deschiderea de societăți comerciale în paradisuri fiscale. Concluzia principală: tot mai
  • Mediafax - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, a doua echipă românească ajunsă în turul 3 al Conference League
    Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a câştigat miercuri partida de pe teren propriu cu bulgarii de la CSKA Sofia, scor 4-0 (1-0), contând pentru manşa secundă a turului doi, din UEFA Conference League. Cu scorul general de 6-0, covăsnenii au obţinut calificarea în turul 3 preliminar al competiţiei.Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, a doua echipă românească ajunsă în turul 3 al Conference League,după ce Farul Constanţa
  • Rador - Romfilatelia a realizat emisiunea de mărci poştale aniversară dedicată Centenarului Mausoleului de la Mărăşeşti
    Pentru cinstirea eroilor căzuţi în luptele din Moldova din anul 1917, Romfilatelia a realizat emisiunea de mărci poştale aniversară dedicată Centenarului Mausoleului de la Mărăşeşti, intitulată „În memoria Eroilor neamului”. Emisiunea, alcătuită din două mărci poştale, o coliţă dantelată şi un plic „prima zi”, va fi introdusă în circulaţie vineri, 4 august, în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti,
  • News.ro - Boloş: Reducerea cheltuielilor publice nu trebuie privită ca o măsură austeră sau o restricţie asupra dezvoltării
    Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă că Guvernul României trebuie ”mai mult decât oricând să gestioneze cu grijă resursele publice şi să asigure utilizarea lor eficientă”. ”Reducerea cheltuielilor publice nu trebuie privită ca o măsură austeră sau o restricţie asupra dezvoltării, ci ca o strategie necesară pentru a asigura o creştere economică durabilă şi pentru a oferi oportunităţi de dezvoltare”,
  • Ziarul Financiar - Oamenii de afaceri despre taxele guvernului Ciolacu: „Sufocă orice mic antreprenor!“
    Oamenii de afaceri din real-estate, industria alimentară, agricultură sau IT reacţionează dur la măsurile pe care guvernul ar putea să le ia pentru a echilibra situaţia de la bugetul de stat. O serie de majorări de taxe şi de impozite, alături de un program de reduceri de cheltuieli ar urma să mai acopere din gaura de 37 mld. lei de la bugetul de stat (deficitul bugetar la şase luni), în ceea ce s-ar
  • Bursa - Angajaţii din industria de apărare critică dur achiziţionarea transportoarelor amfibie de la SUA
    Achiziţionarea de către Ministerul Apărării Naţionale a 21 de transportoare blindate amfibii - AAV -, în condiţiile în care armata americană renunţă la acest tip de transportor, reprezintă o nouă dovadă a modului defectuos în care se implementează programele de înzestrare a forţelor armate române, susţine Constantin Bucuroiu (foto), preşedintele Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică."Suntem
  • Rador - Deficitul bugetar reprezintă o amenințare serioasă pentru viitorul României
    Ministrul finanțelor, Marcel Boloș, a transmis că deficitul bugetar reprezintă o amenințare serioasă pentru viitorul României, iar pachetul de măsuri trebuie să aducă încă din acest an o economie la buget de aproximativ 12 miliarde de lei. El reamintește că România este singura țară din Uniunea Europeană ținută sub atentă observație, pentru că în mod persistent consumă mai mult decât produce, fiind
  • News.ro - MAE a finalizat evacuarea cetăţenilor români din Republica Niger
    Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă, miercuri seară, că s-a finalizat evacuarea cetăţenilor români din Republica Niger, ultimii trei români aflaţi în evidenţe fiind preluaţi de o cursă aeriană organizată de autorităţile franceze. Astfel, nu mai există în prezent alte solicitări de evacuare.”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că a fost realizată evacuarea celor patru cetăţeni români
  • Ziarul Financiar - Premierul şi ministrul de finanţe au ţinut o conferinţă de presă de tip tacla
    Prim-ministrul României Marcel Ciolacu a ţinut o conferinţă de presă împreună cu ministrul finanţelor Marcel Boloş în care ministrul Boloş a prezentat verbal măsurile care vor fi luate pentru economii la buget. Cei doi au vorbit despre eliminarea unor funcţii de conducere şi comasarea unor institute sau instituţii, despre eliminarea indemnizaţiilor de vacanţă pentru bugetari sau economii la benzină
  • Mediafax - Unul din doi români plăteşte cumpărăturile cu cardul
    Peste 52% dintre români au folosit cardul bancar pentru efectuarea unei plăţi la cumpărături online, iar peste 41% dintre respondenţi folosesc constant cardul sau un cont bancar pentru plata facturilor lunare, arată un sondaj recent.Conform sondajului realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro, puţin peste 26% dintre respondenţi utilizează doar uneori cardul sau un cont bancar
  • Bursa - CCR: Legea privind reducerea pensiilor speciale - neconstituţională
    Curtea Constituţională a României a decis, ieri, că mai multe articole din legea de modificare a pensiilor speciale sunt neconstituţionale şi a retrimis actul normativ către Parlament.Decizia a fost anunţată de preşedintele CCR, Marian Enache. El a afirmat că legea este constituţională în ansamblul său, dar există şi aspecte de neconstituţionalitate."Curtea, într-un cvorum de opt judecători, fiind
  • Rador - Românii care au muncit legal în străinătate pot beneficia de pensii internaţionale sau comunitare
    Românii care au muncit legal în străinătate şi au atins vârsta de pensionare pot beneficia de pensii internaţionale sau comunitare. În judeţul Bistriţa-Năsăud, unde 10% din populaţie lucrează în străinătate, Casa Judeţeană de Pensii este luată cu asalt în această perioadă de oamenii care se întorc acasă şi se interesează ce anume trebuie să facă pentru a beneficia de aceste drepturi.Textul integral
  • News.ro - Ministrul Agriculturii: Au scăzut preţurile la alimente chiar şi cu 30-50%
    Ministrul Agriculturii Florin Barbu susţine că preţurile la alimentele de bază au scăzut între 30 şi 50% după ce PSD a luat măsura această în vederea reducerii inflaţiei. „Conform INS, inflaţia pe luna iunie a fost de 10,3%, deci scăderea preţurilor la alimentele de bază înseamnă o creştere reală a puterii de cumpărare a românilor!”, a mai precizat social-democratul.„Au scăzut preţurile la alimente
  • Ziarul Financiar - Tăvălugul pregătit de guvernul Ciolacu pentru mediul de afaceri
    Coaliţia PSD-PNL lucrează pe baza unui document masiv de 60 de pagini care cuprinde creşteri de taxe şi taxe noi, care ar urma să intre în vigoare, în cea mai mare parte, începând cu anul viitor. O parte din creşterile de taxe, însă, ar urma să intre în vigoare şi în acest an, pentru ca guvernul să se încadreze în ţinta de deficit de până la 5% din PIB.Mediul de afaceri asistă de pe margine după ce
  • Mediafax - Ministrul Energiei face grup de lucru pentru investiţiile în sectorul energetic
    Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă constituirea unui grup de lucru, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi cu Hidroelectrica, pentru investiţiile în sectorul energetic. Se are în vedere, printre altele, continuarea hidrocentralelor începute înainte de 1989.„Astăzi am demarat împreună cu colegul meu Mircea Fechet, ministrul mediului, şi specialiştii celor două ministere, împreună
  • Bursa - CCR dezbate, miercuri, sesizarea ÎCCJ referitoare la legea privind pensiile speciale
    Curtea Constituţională discută, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu."Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, obiecţie formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie",
  • Rador - Liderii coaliţiei de guvernare au stabilit o serie de măsuri pentru acoperirea deficitului bugetar
    Liderii coaliţiei de guvernare au stabilit o serie de măsuri pentru acoperirea deficitului bugetar. Premierul Marcel Ciolacu transmite pe pagina de socializare că, printre acestea, se află eliminarea celor 200.000 de posturi bugetare neocupate, reducerea numărului de funcţii de conducere în sistemul public şi plafonarea indemnizaţiilor de conducere la societăţile de stat. În plus, se are în vedere
  • News.ro - Burduja, despre planul reducerii cheltuielilor la buget
    Ministrul Energiei Sebastian Burduja a precizat, referitor la planul de măsuri de reducere a cheltuielilor la bugetul de stat, că salută intenţia de eficientizare a aparatul administrativ. El a adăugat că există o nevoie mare de forţă de muncă în mediul privat şi persoanele care nu îşi fac treaba la stat vor avea alte oportunităţi în mediul privat.„E cert că există o nevoie mare de forţă de muncă în
  • Ziarul Financiar - Patronatele şi antreprenorii, mesaj dur către guvern
    „Înţelegem că datoria publică şi deficitul bugetului de stat sunt în creştere. Politicienii consideră întotdeauna că acest deficit trebuie corectat prin măriri de taxe. Noi, oamenii de afaceri însă, transmitem fără echivoc că statul trebuie în primul rând să-şi micşoreze propriile cheltuieli, să se comporte responsabil cu administrarea banului public“, a transmis Dan Şucu, pre­şedintele confederaţiei
  • Mediafax - Două firme aleargă la licitaţia pentru primele trenuri pe hidrogen din România
    Două firme aleargă la licitaţia pentru primele trenuri pe hidrogen din România. Anunţul a fost făcut de Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor. „Societatea care a depus documentaţia este Asocierea formată din S.C. ALSTOM TRANSPORT S.A. (lider) şi Linde Gaz Romania S.R.L. (asociat).Valoarea achiziţiei este cuprinsă între 2.446.534.076,64 lei fără TVA şi 4.168.505.273,28
  • Bursa - Adaosul comercial pentru 14 grupe de alimente, plafonat pentru o perioadă de 3 luni
    Cotele de adaos comercial pentru 14 grupe de produse alimentare se vor limita, începând de marţi, pentru o perioadă de 3 luni, ordonanţa de urgenţă privind stoparea creşterii preţurilor la alimentele de bază fiind aprobată de Guvern în data de 30 iunie 2023, relatează Agerpres.Alimentele care vor beneficia de reducerea cotelor de adaos comercial, discutate şi agreate cu toate părţile implicate în producţia
  • Mediafax - România, locul 4 pe naţiuni la FOTE
    România a încheiat pe locul 4 în clasamentul pe naţiuni Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Maribor. România aduce de la Maribor 20 de medalii, dintre care 9 de aur, 6 de argint şi 5 de bronz.Primul Ministru al României, Marcel Ciolacu, a transmis cu această ocazie un mesaj de felicitare. „Felicitări tinerilor sportivi români şi antrenorilor pentru rezultatele obţinute la Festivalul Olimpic
  • Rador - A intrat în vigoare OUG prin care se limitează adaosurile comerciale la 14 alimente de bază
    Duminică a intrat în vigoare ordonanța de urgență a guvernului prin care se limitează adaosurile comerciale la 14 alimente de bază, cu scopul de a reduce prețurile la cele mai solicitate tipuri de pâine, lactate, carne, ouă, ulei sau legume și fructe. Procesatorilor, distribuitorilor și vânzătorilor li se impune un adaos maxim de 25% și 20% respectiv. Regulile sunt valabile timp de trei luni, perioadă
  • Ziarul Financiar - Statul român a atras 758 mil. lei şi 329 mil. euro de la micii investitori în cea mai recentă finanţare Fidelis
    Din 17 iulie şi până pe 28 iulie, deci pe parcursul a zece zile de subscriere de titluri de stat Fidelis, micii investitori au mobilizat 758 mil. lei şi 329 mil. euro pe care le-au alocat în cea mai recentă finanţare prin care statul român apelează la populaţie pentru a acoperi deficitul bugetar. Cumulat, subscrierile sunt de 2,4 mld. lei.În schimbul acestor resurse financiare, disponibile prin Fidelis
  • Bursa - Pentru refacerea naturii, UE blochează hidrocentralele în proiect
    Proiectele energetice din ţara noastră privind dezvoltarea sistemului de hidrocentrale şi finalizarea celor începute în urmă cu 20 sau chiar 30 de ani vor fi blocate după ce regulamentul privind restaurarea naturii aprobat de Parlamentul European va fi finalizat în trialogul cu Comisia şi Consiliul UE şi va intra în vigoare. Practic, viitorul act normativ european, adoptat în 12 iulie de deputaţii
  • Euronews - Guvernul a adoptat Planul Național de Combatere a Cancerului
    ,,Guvernul a adoptat Planul Național de Combatere a Cancerului" aflăm de la Euronews. Guvernul a deblocat banii pentru Planul Naţional de Combatere şi Control al Cancerului. Prin acest program, pacienții oncologici vor avea acces gratuit la 16 medicamente inovative, la evaluări imagistice de înaltă performanță, dar și la o metodă modernă de radioterapie. De asemenea, a fost deblocat programul de vaccinare
  • Ziarul Financiar – Peste 2 milioane de români au grijă în fiecare lună să-şi achite rata la credit
    "Peste 2 milioane de români au grijă în fiecare lună să-şi achite rata la credit“ scrie Ziarul Financiar. Numărul de debitori unici cu credite ipotecare s-a menţinut constant în perioada martie 2022-martie 2023, la aproximativ 556.000, fiind pentru prima oară în ultimii 15 ani când nu s-a înregistrat o creştere anuală. Iar numărul debitorilor cu credite de consum s-a redus uşor (-2%) în ultimul an,
  • News.Ro – INS: Managerii estimează o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul, până în septembrie
    "INS: Managerii estimează o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul, până în septembrie" titrează News.Ro. Managerii întreprinderilor estimează o creştere moderată a activităţii în comerţul cu amănuntul şi în servicii, o relativă stabilitate a numărului de salariaţi în industria prelucrătoare şi în servicii, precum şi o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul,
  • Bursa – Guvernul a aprobat majorarea valorii tichetului de masă, în două etape
    ,,Guvernul a aprobat majorarea valorii tichetului de masă, în două etape" consemnează Bursa. Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, majorarea valorii tichetului de masă în contextul scăderii puterii de cumpărare a populaţiei, ca urmare a războiului din Ucraina şi a liberalizării preţurilor la energie. Majorarea va fi făcută în două etape, a anunţat, joi, Ministerul
  • Digi24.ro - Virgil Popescu: Stocurile de gaze din depozite au depăşit 2, 4 miliarde mc
    ,,Virgil Popescu: Stocurile de gaze din depozite au depăşit 2, 4 miliarde mc" anunță Digi24.ro. Stocurile de gaze naturale ale României aflate în depozitele de înmagazinare au depăşit joi 2,4 miliarde metri cubi, iar până la 1 noiembrie ţinta de 90% stabilită pentru iarna 2023-2024 va fi depăşită, a anunţat fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu. "Astăzi stocurile de gaze naturale ale României,
  • Libertatea – Constantin Popovici, campion mondial la sărituri în apă de la mare înălțime
    ,,Constantin Popovici, campion mondial la sărituri în apă de la mare înălțime" caflăm din ziarul Libertatea. România a obținut, joi dimineață, primele medalii de la ediția din acest an a Campionatului Mondial de Natație din Japonia, după ce a terminat pe primele două locuri în proba de sărituri în apă de la mare înălţime (27 de metri) prin Constantin Popovici şi Cătălin Petru Preda, relatează Agerpres.
  • Ziarul Financiar – Bugetul statului s-a mai pus pe picioare în iunie
    "Bugetul statului s-a mai pus pe picioare în iunie“ scrie Ziarul Financiar. Guvernul a cheltuit 45,5 miliarde lei în iunie 2023 şi a încasat 45,3 miliarde de lei, astfel că deficitul bugetar la şase luni a rămas la acelaşi nivel ca deficitul la cinci luni din 2023. Veniturile în creştere cu aproape 20% şi creşterea cheltuielilor de 12% din iunie, evoluţii care au dus deficitul bugetar aproape de zero
  • Agerpres – Banca Mondială recomandă creșterea eficienței și echității politicii fiscale din România
    "Banca Mondială recomandă creșterea eficienței și echității politicii fiscale din România" titrează Agerpres. Banca Mondială le recomandă autorităţilor din România creşterea eficienţei şi echităţii politicii fiscale, ceea ce va duce la o majorare a veniturilor, fără a compromite creşterea economică, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, Gallina Vincelette, director pentru ţările UE la Banca
  • Bursa – Isărescu: "Raportul PIB/cap de locuitor al României este peste cel al Greciei şi uşor sub cel al Poloniei"
    ,,Isărescu: "Raportul PIB/cap de locuitor al României este peste cel al Greciei şi uşor sub cel al Poloniei" consemnează Bursa. Raportul PIB/cap de locuitor în termeni de paritate a puterii de cumpărare (PPP - Purchasing Power Parity) a crescut în ţara noastră de la numai 26% din media Uniunii Europene în anul 2000 la 77% în prezent, ajungând astfel peste cel al Greciei şi uşor sub cel al Poloniei,
  • Digi24.ro - Deficitul bugetar a crescut uşor după primele şase luni ale anului, la 2,34% din PIB
    ,,Deficitul bugetar a crescut uşor după primele şase luni ale anului, la 2,34% din PIB" anunță Digi24.ro. Deficitul bugetar a crescut uşor după primele şase luni ale acestui an, la 2,34% din PIB, respectiv 37,21 miliarde de lei, de la 2,32% din PIB la finele lunii mai, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor. "Execuţia bugetului general consolidat în primele şase luni ale anului 2023 s-a
  • Euronews - Povestea pompierului român care a salvat doi iepuri și un pisoi din incendiile din Rodos: „Fiecare viață contează”
    ,,Povestea pompierului român care a salvat doi iepuri și un pisoi din incendiile din Rodos: „Fiecare viață contează” consemnează Euronews. Un pompier român care intervine la incendiile din Rodos, Grecia, a salvat doi iepuri și un pisoi. Imaginea cu el și animăluțele recuperate a devenit virală. Impresionați, internauții au mărturisit că întâmplarea aceasta le-a adus lacrimi pe obraji și i-au numit
  • Ziarul Financiar – Surpriza din iunie: deficitul bugetar stagnează şi starea bugetului statului se mai ameliorează
    "Surpriza din iunie: deficitul bugetar stagnează şi starea bugetului statului se mai ameliorează“ scrie Ziarul Financiar. Veniturile bugetului de stat au ajuns la 243 mld. lei la şase luni din 2023, în creştere cu 12% faţă de aceeaşi perioadă din 2022. Cheltuielile au fost de 280 mld. lei, adică un plus anual de 17%. În consecinţă, deficitul bugetar a ajuns la 37 mld. lei, adică 2,3% din PIB. Surpriza
  • News.Ro – Augustin Zegrean, despre decizia Curţii de Justiţei a Uniunii Europene privind prescripţia
    "Augustin Zegrean, despre decizia Curţii de Justiţei a Uniunii Europene privind prescripţia" titrează News.Ro. Fostul preşedinte CCR Augustin Zegrean a declarat marţi, despre decizia Curţii de Justiţei a Uniunii Europene privind prescripţia că este inadmisibil ca CJUE să spună judecătorilor din România nu respectaţi deciziile Înaltei Curţi, câtă vreme legea îi obligă să le respecte. ”Este inadmisibil
  • Realitatea.ro - Nicolae Ciucă, anunț public despre măsurile susținute de PNL pentru români și mediul de afaceri
    ,,Nicolae Ciucă, anunț public despre măsurile susținute de PNL pentru români și mediul de afaceri" aflăm de la Realitatea.ro. Nicolae Ciucă, președintele PNL, a anunțat public măsurile pe care le susțin liberalii în fața partenerilor de guvernare social-democrați. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis că reducerea deficitului bugetar trebuie să înceapă cu tăierea unor cheltuieli ale statului.
  • Digi24.ro - Ministrul Muncii: „Pachetul de pensii va fi gata în timp util pentru ca România să transmită a treia cerere de plată din PNRR”
    ,,Ministrul Muncii: „Pachetul de pensii va fi gata în timp util pentru ca România să transmită a treia cerere de plată din PNRR” anunță Digi24.ro. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi a declarat că a avut cu aceştia o discuţie „constructivă” pe tema pensiilor şi a salarizării în sistemul bugetar. Ministrul a reiterat ideea că pachetul de
  • News.Ro – Platforma Neptun Deep are toate şansele să facă din România liderul Europei în producţia de gaz natural
    "Platforma Neptun Deep are toate şansele să facă din România liderul Europei în producţia de gaz natural" titrează News.Ro. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă, luni seară, că Platforma Neptun Deep are toate şansele să facă din România liderul Europei în producţia de gaz natural. ”Constantin Brâncuşi spunea: «una este să vezi până departe, alta este să mergi până departe». Ei bine, platforma
  • Bursa – Nou maxim istoric pentru piata de capital din Romania dupa o crestere de 10 procente in primele 6 luni
    ,,Nou maxim istoric pentru piata de capital din Romania dupa o crestere de 10 procente in primele 6 luni" scrie ziarul Bursa. Piața de capital din Romania a crescut cu 10% in primele sase luni ale acestui an, prin prisma indicelui BET-TR, care include si dividendele, informează un comunicat de presă al Bursei de Valori Bucureşti. La finalul sedintei de tranzactionare din 29 iunie, BET-TR a afisat un
  • Realitatea.ro - Dispar 200.000 de posturi din sistemul bugetar
    ,,Dispar 200.000 de posturi din sistemul bugetar" aflăm de la Realitatea.ro. Ministrul Muncii - Simona Bucura Oprescu a prezentat obiectivele în ceea ce privește sistemul bugetar. Aceasta pledează pentru o abordare mai eficientă și economii semnificative la stat. Potrivit ministrului, măsurile vizează atât cheltuielile directe, cât și cele indirecte, cu scopul de a optimiza funcționarea instituțiilor
  • Digi24.ro - Ministrul Afacerilor Externe: România deține cele mai importante și solide garanţii de securitate din istorie
    ,,Ministrul Afacerilor Externe: România deține cele mai importante și solide garanţii de securitate din istorie" anunță Digi24.ro. Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat, luni, că în acest moment, România, ca membru NATO şi al Uniunii Europene, deţine cele mai importante sau mai solide garanţii de securitate din întreaga istorie, potrivit Agerpres. Odobescu a menţionat, la Antena
  • Euronews - Bombardamente rusești la granița cu România
    ,,Bombardamente rusești la granița cu România" consemnează Euronews. A fost o explozie puternică, chiar lângă granița României, după ce forțele ruse au bombardat din nou regiunea Odesa. Rachete și drone rusești au lovit porturile Reni și Ismail, situate pe Dunăre, în apropierea graniței româno-ucrainene. Marinarii români au surprins imagini cu explozia noaptea trecută, în apropierea Portului Reni din
  • Agerpres – Banca Naţională a României lansează o monedă din argint cu tema ”100 de ani de la naşterea Reginei Ana”
    "Banca Naţională a României lansează o monedă din argint cu tema ”100 de ani de la naşterea Reginei Ana” titrează Agerpres. Banca Naţională a României lansează, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea Reginei Ana, informează banca centrală, potrivit Agerpres. Aversul monedei prezintă castelul Săvârşin, inscripţia "ROMANIA" în arc de cerc, stema României,
  • Bursa – Înotătorul David Popovici, premiat la Mondialele de la Fukuoka
    ,,Înotătorul David Popovici, premiat la Mondialele de la Fukuoka" consemnează Bursa. Înotătorul român David Popovici a primit, duminică, premiul pentru sportivul anului 2022 din partea World Aquatics, forul mondial de nataţie, la Fukuoka, a anunţat Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern pe pagina sa de Facebook, conform agerpres.ro. Cu puţine minute înaintea reuniunii de după-amiază de la
  • Ziarul Financiar – Hidroelectrica a ajuns liderul pieţei de furnizare a energiei într-un timp record
    "Hidroelectrica a ajuns liderul pieţei de furnizare a energiei într-un timp record“ scrie Ziarul Financiar. Optimizarea portofoliului curent de active, extinderea capacităţii de producţie prin investiţii noi în energia verde şi creşterea cotei de piaţă pe segmentul de furnizare sunt cele trei obiective majore de business asumate de Hidroelectrica în faţa investitorilor săi. Pe cel de-al treilea, producătorul
  • Realitatea.ro - Zeci de mii de turiști, între care și români, evacuați de urgență în Grecia
    ,,Zeci de mii de turiști, între care și români, evacuați de urgență în Grecia" aflăm de la Realitatea.ro. Grecia este devastată de cele mai mari incendii din acest sezon. În timp ce pe insula Rhodos sunt la datorie sute de pompieri să evacueze miile de turiști, în Corfu sunt anunțate mai multe incendii de vegetație. Peste 60 de focare sunt anunțate în Grecia, acolo unde sunt la datorie și 130 de pompieri
  • Digi24.ro - Ministerul de Finanțe pune în vânzare titluri de stat Tezaur
    ,,Ministerul de Finanțe pune în vânzare titluri de stat Tezaur" anunță Digi24.ro. Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur începând de azi, anunță Ministerul Finanţelor. Titlurile au maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6,30% şi, respectiv, 7,20%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în formă dematerializată, potrivit unui comunicat al Ministrului de Finanțe. În perioada
  • Rador - Platforma informatică a CNAS funcționează în regim de avarie de aproape o lună
    Platforma informatică a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate funcționează în regim de avarie de aproape o lună. Situația le creează probleme atât furnizorilor de servicii, cât și pacienților, care au de așteptat ore în șir sau trebuie să facă mai multe drumuri pentru a-și dovedi calitatea de asigurat.Nemulțumiți sunt și angajații instituției, care ajung să lucreze ore suplimentare noaptea și în
  • News.ro - Preţurile grâului au crescut joi pentru a treia zi consecutiv, în condiţiile agravării conflictului dintre Rusia şi Ucraina
    Preţurile grâului au crescut joi, pentru a trei zi consecutiv, după ce Rusia a ameninţat că va trata navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene drept transportatori de mărfuri militare, adâncind temerile legate de o criză globală a securităţii alimentare, transmite CNBC.Cel mai activ contract pentru grâu tranzacţionat la Chicago Board of Trade a fost tranzacţionat în creştere cu aproximativ
  • Ziarul Financiar - Surpriza din buget: derapajul este mai mare la cheltuieli decât la venituri
    Derapajul de la cheltuieli este de 17 mld. lei faţă de programarea iniţială, arată analiza execuţiei bugetare la cinci luni din an, prin comparaţie cu bugetarea de la început de an. Practic, dacă s-ar fi cheltuit în parametri, creşterea deficitului bugetar faţă de cel asumat ar fi fost minoră, cu doar 7 mld. lei, adică nivelul nerealizării venitu­rilor.Cu toate acestea, discuţiile din ultima vreme
  • Mediafax - Ministerul Finanţelor a împrumutat joi de la bănci circa 600 milioane de lei
    Ministerul Finanţelor a împrumutat joi de la bănci 603 milioane, prin două licitaţii cu titluri de stat, la randamente de 6,50% şi 6,22% pe an. În prima licitaţie, Finanţele au redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2026 şi au împrumutat de la bănci suma de 411milioane lei, sub valoarea programată, de 500 milioane lei, la o dobândă anuală de 6,50%. La licitaţie au participat opt dealeri primari.Volumul
  • Bursa - Scăderea cererii interne urcă în topul problemelor cu care se confruntă IMM-urile
    Scăderea cererii interne, care arată o scădere a creşterii economice, reprezintă una dintre problemele foarte importante cu care se confruntă antreprenorii români în acest an, a afirmat, ieri, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), cu prilejul conferinţei de lansare a celei de-a 21-a ediţii a volumului "Carta Albă a IMM-urilor
  • Rador - Sindicatele din construcţii solicită Guvernului să nu elimine facilităţile fiscale din acest sector
    Sindicatele din construcţii solicită Guvernului să nu elimine facilităţile fiscale din acest sector şi anunţă că de săptămâna viitoare ar putea începe protestele în Capitală. Scutirile fiscale pentru cei aproximativ 600 de mii de angajaţi din construcţii ar urma să fie scoase din această toamnă, deşi în 2018, la acordarea lor, Executivul se angajase să le menţine integral, măcar până în 2025. Renunţarea
  • News.ro - Ciolacu: Ne bazăm pe sprijinul Băncii Mondiale pentru susţinerea proiectelor majore de investiţii şi pentru finalizarea marilor reforme
    Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, în cadrul întrevederii cu Gallina A. Vincelette, director regional al Băncii Mondiale pentru ţările din Uniunea Europeană, şi cu Anna Akhalkatsi, manager de ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria, că Guvernul României se bazează pe sprijinul Băncii Mondiale pentru susţinerea proiectelor majore de investiţii şi pentru realizarea reformelor asumate prin
  • Ziarul Financiar - Avertisment BNR: O cincime din creditele corporate de 200 mld. lei sunt garantate de stat
    „Festivalul“ acordării de credite pentru companii cu garanţia statului creează o nouă po­va­ră pentru autorităţile publice. BNR vine şi atenţionează că în perioada următoare multe dintre creditele garantate de stat acordate în anul 2022 nu vor mai avea dobânda subvenţionată astfel că „este necesară o monitorizare atentă a acestora, fiind posibilă materializarea unor riscuri ce derivă din acest aspect.“Creditele
  • Mediafax - Ciolacu, întâlnire cu premierul Ungariei Viktor Orban la Bucureşti
    Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut miercuri o întâlnire informală cu premierul Ungariei Viktor Orban, în cadrul vizitei private pe care acesta o efectuează în România.În cadrul întâlnirii, Marcel Ciolacu a salutat susţinerea manifestată de guvernul ungar pentru eforturile României de aderare la Spaţiul Schengen şi a exprimat speranţa că Ungaria va continua să fie un aliat al ţării noastre în această
  • Bursa - Instituţiile de stat au ofertat piaţa muncii cu 14.000 de locuri de muncă
    Un număr de 14.000 de posturi la stat au fost scoase pe piaţa forţei de muncă, de la începutul acestui an, iar 90% dintre acestea sunt funcţii de execuţie, conform unui studiu realizat de o platformă de recrutare online, publicat joi, conform agerpres.ro.Astfel, datele jobradar24.ro, agregator de locuri de muncă din mediul privat şi de stat din România, dezvoltat de eJobs.ro, arată că puţin peste 800
  • Rador - Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 s-a produs în județul Gorj
    Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 s-a produs marți seară, la ora 23:30, în județul Gorj. Seismul de mică adâncime a avut loc în apropierea orașelor Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Hunedoara, Deva, Râmnicu Vâlcea și Reșița. El a fost urmat în decurs de o jumătate de oră de două replici, cu magnitudini de 2,7 și 2,3. Un alt cutremur, dar în zona Muntenia, județul Călărași, s-a produs în această noapte,
  • News.ro - Noii miniştri ai Muncii şi Familiei depun jurământul la Palatul Cotroceni
    Noii miniştri PSD ai Muncii şi Familiei depun miercuri jurământul la Palatul Cotroceni, la ora 14.00, a anunţat Administraţia Prezidenţială.Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, miercuri, la ora 14.00, va avea loc ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi a ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse. Simona
  • Ziarul Financiar - Dacia, „maşina de 5.000 de euro“, a ajuns la un preţ mediu de 17.500 de euro în Europa
    Vânzările Dacia au urcat cu 24% în pri­mul semestru din 2023, la 345.432 de maşini, volum care se va apropia de 700.000 de maşini. Anul 2019 a fost cel mai bun an pentru Dacia de până acum, cu 736.000 de unităţi vândute.Lipsa componentelor încă pune presiune pe producţia uzinelor Dacia din România şi Maroc, însă volumele livrate către acestea au permis livrarea a peste 345.000 de maşini în prima jumătate
  • Mediafax - Pompierii români intervin la nord-vest de Atena pentru stingerea incendiului de vegetaţie şi pădure
    De mai bine de trei ore, pompierii români intervin, marţi, în sprijinul omologilor eleni, pentru stingerea unuiincendiu de vegetaţie uscată şi pădure, în zona localităţii Aspropyrgos, la nord-vest de Atena, sub coordonarea ofiţerului de legătură al ţării gazdă.Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), misiunile executate de către personalul modulului de pompieri români constau
  • Bursa - Recolta de cereale, mai mică decât estimările iniţiale
    Fermierii români vor înregistra o cantitate de cereale cu 20% mai mică decât aceea estimată, afirmă reprezentanţii Copa-Cogeca (patronatul fermierilor europeni), într-un material publicat de site-ul agriland.ie."La începutul lunii mai, unele state membre ale Uniunii Europene, cum ar fi Spania, Portugalia şi Italia, au fost estimate că vor suferi pierderi severe, de până la 50% din recolta lor de cereale
  • Rador - Preşedintele Klaus Iohannis participă la al treilea summit Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene
    Preşedintele Klaus Iohannis participă, la Bruxelles, la al treilea summit Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene. Reuniunea are ca scop principal relansarea parteneriatului dintre Uniunea Europeană şi această comunitate, în contextul evoluţiilor geopolitice internaţionale, influenţate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele
  • News.ro - Guvernul a ajuns la o înţelegere informală cu Bruxelles-ul să nu piardă bani UE pentru depăşirea ţintei de deficit în 2023 şi 2024
    Guvernul a ajuns la o înţelegere informală cu Comisia Europeană pentru ca Executivul comunitar să nu declanşeze procedura de suspendare a unor fonduri UE destinate României, parte din calendarul multianual şi PNRR, deşi statul român va depăşi ţintele de deficit excesiv atât în 2023, cât şi în 2024, potrivit informaţiilor obţinute de Profit.ro.Deşi Comisia a fost de acord să nu activeze suspendarea
  • Ziarul Financiar - Cea mai mare distribuire de cash din istoria BVB
    Fondul Proprietatea (FP) ar urma să scoată în toamnă din cufere, pentru 19.000 de acţionari, 8,06 mld. lei sub formă de dividende, adică echivalentul a aproape 80% din active de pe urma exit-ului istoric la Hidroelectrica (H2O) şi totodată cea mai mare distribuire de cash din istoria Bursei de Valori Bucureşti, cu un randament de 79% la preţul acţiunii din ziua publicării convocatorului.Cea mai mare
  • Mediafax - Avertismentele mediului de afaceri pentru Ciolacu: "majorarea taxelor ar putea arunca economia în aer"
    Coaliţia PSD-PNL caută soluţia salvatoare să acopere gaura bugetară de 10 miliarde de euro. Creşterea taxelor este iminentă şi în vizor se află toate cele 40 de taxe.Premierul Ciolacu are de ales: ori majorează acum taxele şi impozitele plus reducerea cheltuielilor bugetare, ori vinde toată Hidroelectrica ca să acopere gaura bugetară. În tot acest timp în care sunt vehiculate zeci de scenarii de creşteri
  • Rador - Începe perioada de înscrieri pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat
    Luni începe perioada de înscrieri pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat. Candidații au la dispoziție o săptămână pentru această etapă, iar susținerea probelor scrise va avea loc între 16 și 21 august. Rezultatele finale vor fi cunoscute pe 29 august. La sesiunea bacalaratului încheiată în această lună, examenul a fost promovat de 75% din cei peste 125.000 de absolvenți de liceu care
  • News.ro - Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte în şedinţă şi ar urma să valideze decizia privind nominalizările la ministerele Muncii şi Familiei
    Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte, luni dimineaţă, într-o şedinţă în care ar urma să fie validată decizia privind nominalizările la ministerele Muncii şi Familiei. Natalia Intotero este favorită pentru a prelua Ministerul Familiei, în timp ce Simona Bucura-Oprescu ar urma să preia portofoliul Muncii. Cele două ministere au rămas fără conducerea după ce Gabriela Firea şi Marius Budăi au
  • Mediafax - UE încearcă să reia legăturile cu America Latină, pe măsură ce se îndepărtează de China şi Rusia
    La summitul de două zile UE-CELAC (Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibe) de la Bruxelles, se aşteaptă ca ambele părţi să fie dornice să creeze parteneriate economice, dar discuţiile delicate cu privire la invadarea Ucrainei de către Rusia şi la rolul Europei în comerţul cu China complică discuţiile.Indiferent de rezultat, oficialii susţin că întâlnirea în sine va marca un prim pas către
  • Ziarul Financiar - Premierul Ciolacu are de ales: ori majorează acum taxele şi impozitele plus reducerea cheltuielilor bugetare, ori vinde toată Hidroelectrica
    Nimeni nu vrea majorări de taxe, impozite, nimeni nu vrea introducerea altor taxe, şi pe bună dreptate. Chiar şi preşedintele Iohannis, care de obicei este extrem de laconic, a reamintit publicului că nu susţine majorarea taxelor şi impozitelor.Companiile, organizaţiile patronale, camerele de comerţ, brokerii, adică toată lumea businessului, avertizează că orice modificare a sistemului fiscal în sensul
  • Bursa - Sfîrşit de drum pentru iluzia prosperităţii pe datorie
    Datoria publică la nivel global a atins un nou record în 2022, de aproape 92 de trilioane de dolari, după ce a crescut de peste 5 ori faţă de nivelul din 2000, de circa 17 trilioane de dolari. În aceeaşi perioadă, Produsul Intern Brut Global a crescut de circa 3 ori, iar povara datoriei s-a accentuat.Cu alte cuvinte, mult promis prosperitate "generată" de multiplicatorul datoriei publice, care ar trebui
  • Libertatea – O companie americană recrutează instructori pentru pregătirea piloților ucraineni în România, la Fetești
    ,,O companie americană recrutează instructori pentru pregătirea piloților ucraineni în România, la Fetești" titrează Libertatea. Compania americană Draken International, LLC, a lansat un anunț de angajare în care precizează că instructorii militari vor activa la Bază Militară Fetești pentru o perioadă între 3 și 19 luni, relatează Europa Liberă. În anunț, Draken precizează că doritorii trebuie să aibă
  • Ziarul Financiar – Inflaţia se ţine tare la peste 10%, în ciuda unei ieftiniri firave a alimentelor în iunie
    "Inflaţia se ţine tare la peste 10%, în ciuda unei ieftiniri firave a alimentelor în iunie“ informează Ziarul Financiar. Preţurile, per ansamblu, au continuat să crească în iunie 2023, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), chiar dacă în iunie faţă de mai s-au înregistrat câteva ieftiniri firave la ulei, făină sau mălai. Astfel, inflaţia se ţine sus, la 10,3%, mult peste
  • Bursa – INS: Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în primele cinci luni, în termeni nominali, cu 5,3%
    ,,INS: Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în primele cinci luni, în termeni nominali, cu 5,3% scrie Bursa. Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în primele cinci luni, în termeni nominali, cu 5,3%, faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), conform news.ro. "Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut
  • Realitatea.ro - Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire importantă la Palatul Victoria cu premierul Bulgariei
    ,Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire importantă la Palatul Victoria cu premierul Bulgariei" aflăm de la Realitatea.ro. Marcel Ciolacu l-a primit la Palatul Victoria pe Nikolai Denkov, premierul bulgar. Prim-ministrul Marcel Ciolacu l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, pe premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, aflat în vizită de lucru la Bucureşti. Cei doi înalţi oficiali vor avea o întrevedere tete-a-tete,
  • Rador.ro - România se confruntă cu fenomene meteo extreme
    ,,România se confruntă cu fenomene meteo extreme" consemnează Rador.ro. România se confruntă zilele acestea cu temperaturi extrem de ridicate, disconfort accentuat și nopți tropicale. În partea de sud a țării va fi caniculă până la finalul săptămânii, zonă pentru care meteorologii au emis, de altfel, un cod galben. Pentru Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, jumătatea nordică a Moldovei
  • Rador.ro - Elevii români au obţinut şase medalii la Olimpiada Internaţională de Matematică din Japonia
    "Elevii români au obţinut şase medalii la Olimpiada Internaţională de Matematică din Japonia" informează Rador.ro. Elevii români au obţinut şase medalii la Olimpiada Internaţională de Matematică din Japonia. Astfel, lotul României a ocupat locul întâi între ţările din Europa şi locul patru în clasamentul pe naţiuni, informează Ministerul Educaţiei. Cinci medalii de aur, o medalie de argint şi un total
  • News.Ro – Peste 750 de militari din mai multe ţări, printre care România, Franţa, Marea Britanie, SUA, participă la un exerciţiu organizat în Portul Militar Constanţa şi în Marea Neagră
    "Peste 750 de militari din mai multe ţări, printre care România, Franţa, Marea Britanie, SUA, participă la un exerciţiu organizat în Portul Militar Constanţa şi în Marea Neagră" titrează News.Ro. Peste 750 de militari din mai multe ţări, printre care România, Franţa, Marea Britanie, SUA participă, timp de o săptămână, la un exerciţiu organizat în Portul Militar Constanţa şi în Marea Neagră, care îşi
  • Bursa – Parlamentul European: Bulgaria şi România ar trebui să fie în Schengen până la sfârşitul lui 2023
    "Parlamentul European: Bulgaria şi România ar trebui să fie în Schengen până la sfârşitul lui 2023" consemnează Bursa. Într-o rezoluţie adoptată astăzi cu 526 voturi pentru, 57 voturi împotrivă şi 42 abţineri, Parlamentul European subliniază că România şi Bulgaria au îndeplinit deja cerinţele necesare pentru a fi admise în spaţiul Schengen, informează un comunicat de presă, remis astăzi. Un spaţiu
  • Ziarul Financiar – Salariile încep să se ridice peste rata inflaţiei
    "Salariile încep să se ridice peste rata inflaţiei“ scrie Ziarul Financiar. Salariul mediu net pe economie a ajuns la 4.543 de lei în luna mai a acestui an, în creştere cu 15,7% faţă de luna mai din anul 2022, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Luna mai este a treia lună din acest an când creşterile salariale au întrecut rata inflaţiei. Cu toate acestea, inflaţia cumulată în
  • Realitatea.ro - Inflația a scăzut în iunie, dar alimentele s-au scumpit cu 17%
    "Inflația a scăzut în iunie, dar alimentele s-au scumpit cu 17%" aflăm de la Realitatea.ro. Inflația anuală a coborât la 10,3% în luna iunie, de la 10,6% în luna precedentă, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS). Scăderea inflației se datorează unui efect de bază, adică faptului că prețurile au crescut mai puțin în acest an față de anul trecut. Însă alimentele continuă să se scumpească
  • News.Ro – Premierul Ciolacu şi Comitetul Interministerial de Coordonare a PNRR au decis modificarea PNRR
    "Premierul Ciolacu şi Comitetul Interministerial de Coordonare a PNRR au decis modificarea PNRR" informează News.Ro. Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, marţi la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial de Coordonare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), reuniune desfăşurată cu participarea directorului general al grupului operativ SG RECOVER al Comisiei Europene Céline Gauer
  • Agerpres – Câştigul salarial mediu net a scăzut la 4.543 lei în luna mai
    "Câştigul salarial mediu net a scăzut la 4.543 lei în luna mai" titrează Agerpres. Câştigul salarial mediu net a scăzut la 4.543 lei în luna mai a acestui an, cu 21 lei mai puţin (-0,5%) faţă de luna aprilie 2023, informează, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS). Câştigul salarial mediu brut a fost 7.229 lei, cu 82 lei (-1,1%) mai mic decât în luna aprilie 2023.Valorile cele mai mari ale
  • Bursa – Iohannis, despre investiţiile în Apărare: "Avem o dotare mult superioară, avem cadre militare tot mai bine pregătite"
    ,,Iohannis, despre investiţiile în Apărare: "Avem o dotare mult superioară, avem cadre militare tot mai bine pregătite" consemnează Bursa. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, despre investiţiile în Apărare, că avem o dotare mult superioară, avem cadre militare tot mai bine pregătite, iar la infrastructură se lucrează peste tot, în toate bazele noastre şi că toate aceste lucruri sunt posibile
  • Realitatea.ro - Hidroelectrica se listează astăzi la Bursă
    ,,Hidroelectrica se listează astăzi la Bursă" aflăm de la Realitatea.ro. Hidroelectrica se listează la Bursa de Valori București, miercuri. La evenimentul special vor fi prezente mai multe personalități importante, printre care și premierul Marcel Ciolacu. Hidroelectrica debutează la Bursa de Valori Bucureşti în urma celui mai mare IPO din istoria bursei. De ce este importantă listarea Hidroelectrica
  • Digi24.ro - Iohannis, întâlniri la Summitul de la Vilnius cu președinta Adunării Parlamentare NATO și președintele Coreei de Sud
    ,,Iohannis, întâlniri la Summitul de la Vilnius cu președinta Adunării Parlamentare NATO și președintele Coreei de Sud" anunță Digi24.ro. Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, marţi, cu preşedinta Adunării Parlamentare a NATO Joëlle Garriaud-Maylam, în marja Summitului NATO de la Vilnius, despre susţinerea aderării Ucrainei la Alianţă şi consolidarea rezilienţei şi securităţii Republicii Moldova.
  • Agerpres – Piaţa berii din România a scăzut cu 9%, la cinci luni (Berarii României)
    "Piaţa berii din România a scăzut cu 9%, la cinci luni" aflăm din Agerpres. Piaţa berii din România a scăzut cu 9% în primele cinci luni ale anului în curs, faţă de acelaşi interval din 2022, arată datele publicate, marţi, de Asociaţia Berarii României. "Această scădere a pieţei este pusă pe seama unei serii de factori. Printre cei mai importanţi sunt scăderea puterii de cumpărare şi contextul economic
  • Euronews - Klaus Iohannis vrea să ceară un nivel superior de apărare pentru România la Vilnius
    "Klaus Iohannis vrea să ceară un nivel superior de apărare pentru România la Vilnius" titrează Euronews. Președintele Klaus Iohannis participă marți și miercuri la Summitul NATO de la Vilnius. Potrivit Administrației Prezidențiale, reuniunea la nivel înalt organizată în Lituania are loc într-un moment critic pentru securitatea euroatlantică, în al doilea an de la începerea agresiunii ruse asupra Ucrainei.
  • Ziarul Financiar – UNSAR: 7 din 10 români sunt îngrijoraţi de o posibilă criză economică ce le poate influenţa situaţia financiară
    "UNSAR: 7 din 10 români sunt îngrijoraţi de o posibilă criză economică ce le poate influenţa situaţia financiară“ scrie Ziarul Financiar. Un număr de 7 din 10 români se arată a fi îngrijoraţi de o posibilă criză economică care le-ar putea influenţa situaţia financiară, conform celei mai recente ediţii a Barometrului UNSAR IRES privind percepţia riscului şi cultura asigurărilor. Inflaţia galopantă şi
  • Bursa – În luna mai s-au născut 13.242 de copii, cu 2.534 mai mulţi copii decât în luna aprilie 2023
    "În luna mai s-au născut 13.242 de copii, cu 2.534 mai mulţi copii decât în luna aprilie 2023" consemnează Bursa. În luna mai s-au născut 13.242 de copii, cu 2.534 mai mulţi copii decât în luna aprilie 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Numărul deceselor înregistrate în luna mai 2023 a fost de 20.617 (10.815 bărbaţi şi 9.802 femei), cu 1.007 decese (676 bărbaţi şi 331 femei)
  • Digi24.ro - Venitul mediu a crescut la 6.979 lei pe gospodărie
    "Venitul mediu a crescut la 6.979 lei pe gospodărie" anunță Digi24.ro. Veniturile totale medii lunare au reprezentat în primul trimestru a l acestui an 6.979 lei pe gospodărie, sau 2.797 lei pe persoană, în creştere cu 5,2%, respectiv, cu 5,6% faţă de trimestrul IV 2022. Cheltuielile totale medii lunare ale populaţiei au fost în trimestrul I 2023, de 5.971 lei pe o gospodărie (2.393 lei pe o persoană)
  • Ziarul Financiar – Listarea Hidroelectrica, după cel mai mare IPO din Europa din 2023, începe pe 12 iulie
    "Listarea Hidroelectrica, după cel mai mare IPO din Europa din 2023, începe pe 12 iulie" aflăm din Ziarul Financiar. Listarea H2O, analizată minut cu minut din studioul ZF şi prin corespondeţii de la BNR. Prima reacţie a Fondului Proprietatea, acţionarul vânzător, primele ordine de bid şi ask ale listării istorice, prima reacţie a brokerilor, în direct pe zf.ro. Pe 12 iulie atenţia celor mai mari investitori
  • News.Ro – Ministrul Afacerilor Externe Luminiţa Odobescu a discutat cu omologul turc despre înfiinţarea unui Consiliu de Cooperare Strategică la Nivel Înalt România-Turcia, în perioada următoare
    "Ministrul Afacerilor Externe Luminiţa Odobescu a discutat cu omologul turc despre înfiinţarea unui Consiliu de Cooperare Strategică la Nivel Înalt România-Turcia, în perioada următoare" titrează News.Ro. Ministrul Afacerilor Externe Luminiţa Odobescu a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul turc Hakan Fidan. Cei doi oficiali au dfiscutat despre înfiinţarea unui Consiliu de Cooperare Strategică
  • Bursa – Consolidarea Flancului Estic al NATO, pe agenda Summitului de la Vilnius
    "Consolidarea Flancului Estic al NATO, pe agenda Summitului de la Vilnius" scrie Bursa. Preşedintele Klaus Iohannis va participa la Summitul NATO, care va avea loc în următoarele două zile la Vilnius, Republica Lituania, potrivit unui comunicat de presă emis de Administraţia Prezidenţială. Summitul de la Vilnius are loc într-un moment critic pentru securitatea euroatlantică, în al doilea an de la începerea
  • Adevărul – Un val de căldură sahariană lovește România
    "Un val de căldură sahariană lovește România" consemnează Adevărul. Vin zile de foc în România, cu temperaturi de infarct. Meteorologii anunță un val de căldură sahariană care va pârjoli țara în această săptămână. Vârful caniculei este așteptat joi, 13 iulie, când maximele vor urca până la 40 grade Celsius la umbra. "Vom depăși frecvent 35-36 grade Celsius, mai ales în Câmpia Română și cam toată săptămâna,
  • Agerpres – Deficitul comercial s-a redus cu 13% în primele cinci luni din acest an
    "Deficitul comercial s-a redus cu 13% în primele cinci luni din acest an" titrează Agerpres. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) s-a redus cu 13,4% în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 11,06 miliarde de euro, informează, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS). Exporturile FOB au însumat 39,68 miliarde de euro, în urcare cu 7,5%, iar importurile
  • Adevărul - Unde plătesc contribuțiile cei care lucrează remote din străinătate
    Începând de la 1 iulie, un acord european la oferă angajatorilor și angajaților posibilitatea de a opta pentru menținerea în sistemul de securitate socială din țara în care angajatorul este înregistrat, atunci când angajații lucrează în regim de telemuncă din țara de reședință. Noul acord dublează, practic, limita de referință aplicabilă la acest moment pentru a stabili unde se datorează contribuțiile,
  • Rador - Începe Festivalul Neversea
    La Constanța începe astăzi cea de-a cincea ediție a Festivalului Neversea. Peste 150 de artiști vor concerta pe scenele festivalului, iar zeci de mii de fani din întreaga lume sunt așteptați în fiecare zi să participe la eveniment. Organizatorii împreună cu autoritățile locale și structurile MAI au luat măsuri de securitate sporite și promit că plaja Neversea va fi cel mai sigur loc public de la malul
  • Economedia.ro - BNR a menținut dobânda cheie la 7%
    Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât miercuri menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, în a patra ședință de politică monetară din acest an, în linie cu așteptările analiștilor. Ultima majorare a dobânzii cheie a avut loc la începutul acestui an, în luna ianuarie, când banca centrală a crescut rata dobânzii la 7% pe an, de la 6,75%
  • Digi24.ro - Ministrul Mediului: Avem recorduri de caniculă, secetă, fenomene meteo extreme. Ne așteaptă două luni grele
    România se confruntă cu recorduri de caniculă, secetă și fenomene meteo extreme, iar meteorologii avertizează că distanța de la secetă la viitură poate fi „foarte scurtă”, a spus ministrul Mediului, Mircea Fechet, la Digi24. Doar astăzi, ANM a emis 18 avertizări meteo de ploi, a adăugat el. „Am avut în perioada 12-17 iunie, apropo de recorduri, două coduri roșii de ploi emise în mai puțin de o săptămână.
  • News.ro - Podul suspendat de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa, inaugurat în prezenţa preşedintelui Iohannis/ Vor participa Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, dar şi Sorin Grindeanu
    Podul suspendat de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa şi cea mai mare investiţie de infrastructură din ultimii 30 de ani, va fi inaugurat, joi, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis. Vor participa, de asemenea, premierul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, dar şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu şi alţi invitaţi. Podul are o lungine de peste 19 kilometri şi conţine
  • Adevărul - 9,4 miliarde de euro, valoarea acțiunilor Hidroelectrica subscrise de români
    Hidroelectrica a anunțat că va aplica pentru admiterea la listare și tranzacționarea acțiunilor sale în categoria Premium a pieței reglementate a Bursei de Valori București (BVB). Prețul de Ofertă a fost stabilit la 104 RON pe acțiune, ceea ce implică o capitalizare de piață de 46,8 miliarde de RON (9,4 miliarde EUR), a informat miercuri compania. Investitorii de retail au avut dreptul la un discount
  • Rador - Societatea Naţională de Cruce Roşie din România aniversează 147 de ani de activitate
    Fiecare dintre noi poate aduce o schimbare pozitivă în vieţile celor din jur, este îndemnul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România la aniversarea a 147 de ani de activitate. În ultimul an, organizaţia a oferit alinare şi ajutor unui număr de peste două milioane şi jumătate de oameni. Programe precum „Banca de Alimente”, „Centrele EGAL” sau „Caravana de Sănătate” au un impact major asupra vieţii
  • Economedia.ro - MIPE: Peste 7.100 de proiecte au fost depuse în cadrul apelului pentru digitalizarea IMM-urilor din cadrul PNRR
    7.188 de proiecte au fost depuse în cadrul apelului „Digitalizarea IMM-urilor – Grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale”, derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în cadrul PNRR, anunță ministerul. Ținta propusă prin intermediul apelului este semnarea a 5.384 proiecte. În ultima zi în care au putut fi depuse proiecte,
  • News.ro - DIICOT: 24 de persoane au fost reţinute şi două plasate sub control judiciar, după percheziţiile la centrele pentru persoane vulnerabile
    DIICOT anunţă, miercuri dimineaţă, că 24 de persoane au fost reţinute şi două plasate sub control judiciar, după percheziţiile la centrele pentru persoane vulnerabile. ”24 de inculpaţi au fost reţinuţi, iar faţă de doi s-a dispus măsura controlului judiciar”, a anunţat, miercuri dimineaţă, DIICOT, referindu-se la cazul care vizează exploatarea persoanelor cu dizabilităţi sau vulnerabile. 31 de percheziţii
  • Digi24.ro - Boloş: Trebuie să livrăm în cel mai scurt timp contribuabililor o administraţie fiscală modernă şi fără dosar cu şină
    Digitalizarea ANAF este o temă recurentă pe agenda publică şi trebuie să livrăm în cel mai scurt timp contribuabililor din România o administraţie fiscală modernă şi fără dosar cu şină, a spus ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. „Digitalizarea ANAF este o temă recurentă pe agenda publică şi nu e de mirare”. Ministrul Finanţelor s-a întâlnit marţi cu Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Cercetării, Inovării
  • Adevărul - Orașul din România cu cel mai poluat aer. „Sunt compuşi cancerigeni. Și riscul de afectare psihică plutește în aer”
    Iașiul depășește la poluare indicatorii din Paris și Madrid la un loc. Blocajele în trafic reflectă lipsa Centurii și a pasajelor din marile intersecții. Totodată, Capitala Moldovei mai are doar o stație fixă care monitorizează calitatea aerului. Ultimul raport al Agenției Europene de Protecție a Mediului arată că ieșenii respiră, zi de zi, cel mai poluat aer din România, în ultimii doi ani aici fiind
  • Digi24.ro - Cine este Răzvan Ionescu, generalul care va asigura conducerea interimară a Serviciului Român de Informații
    Funcția lui Eduard Hellvig va fi ocupată interimar de prim-adjunctul SRI, generalul Răzvan Ionescu, cu o experiență de peste două decenii în munca operativă a Serviciului. Înainte de a fi prim-adjunct al șefului SRI, acesta a condus o unitate centrală pentru combaterea amenințărilor transfrontaliere. În vârstă de 47 de ani, Răzvan Ionescu este absolvent al Facultății de Fizică din cadrul Universității
  • Economendia.ro - Câte jaloane a îndeplinit România din cererile de plată nr. 3 și 4 din PNRR, care trebuie depuse în acest an
    România mai are de îndeplinit 16 jaloane din cele 79 asumate în total în cererea de plată numărul trei din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și 44 de jaloane din cele 49 asumate în total în cererea de plată numărul patru, a transmis oficial Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), într-un răspuns pentru Economedia. Cererile de plată trei și patru trebuie trimise pentru
  • Rador - Legile educației vor fi promulgate de Klaus Iohannis în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni
    Președintele Klaus Iohannis promulgă marți legile educației într-o ceremonie care va avea loc Palatul Cotroceni, de la ora 17:00. Șeful statului este promotorul proiectului „România educată”, lansat în 2016, cu o serie de consultări publice. Printre optivele acestuia numără creșterea finanțării pentru educație, scăderea abandonului școlar, reducerea analfabetismului funcțional. Legile educației au
  • News.ro - Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara va beneficia de un aparat unic în vestul României pentru imagistică şi rezonanţă magnetică/ Investiţie de peste 12 milioane lei
    Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara va beneficia de cea mai modernă şi performantă tehnică de imagistică prin rezonanţă magnetică. Aparatul IRM 3 Tesla va fi unicul de acest fel dintr-o unitate sanitară publică din vestul României. Aparatul este achiziţionat de Ministerul Sănătăţii şi costă peste 12 milioane de lei. Achiziţia aparatului se realizează prin alocare bugetară de la
  • Digi24.ro - Dar uriaș la nunțile și botezurile deputaților: George Simion - 400.000 euro, Ionuț Stroe - 246.000 euro, Adrian Merka - 230.000 euro
    Sume uriașe în declarațiile de avere ale parlamentarilor care în ultimul an au avut nunți sau botezuri. Recordurile de încasări sunt deținute de George Simion (deputat AUR), care a spune că a primit daruri de nuntă în valoare de 400.000 euro, respectiv de Ionuț Stroe (deputat PNL), care adunat daruri în valoare de circa un sfert de milion de euro. Recordul de încasări la un botez în ultimul an îl deține
  • Adevărul - România, corigentă la Educație sexuală. Ce temeri au tinerii și cât de pregătite sunt cadrele didactice să predea material
    Ministerul Educației vrea să introducă în planurile-cadru de învățământ Educația pentru sănătate, ca temă obligatorie, ce va conține și noțiuni de educație sexuală. În România, materia este în prezent doar opțională, iar părinții trebuie să-și dea acordul pentru ca elevii să poată participa la ore. Experții trag însă un semnal de alarmă și susțin că tinerii au temeri care pot fi rezolvate prin educația
  • Rador - România a avut, anul trecut, cea mai ieftină mâncare din Uniunea Europeană
    România a avut, anul trecut, cea mai ieftină mâncare din Uniunea Europeană, arată o analiză a Institutului Național de Statistică. Potrivit acelorași date, în ceea ce privește puterea de cumpărare, țara noastră se situează însă pe ultimele locuri, la egalitate cu Portugalia și Ungaria. Alimentele, dar și băuturile nealcoolice au costat, așadar, anul trecut, cel mai puțin în țara noastră dintre toate
  • News.ro - Şedinţă de coordonare a activităţii politice şi guvernamentale la PNL, luni, urmată de şedinţa Biroului Executiv - Eliminarea facilităţilor fiscale în IT, construcţii, agricultură şi industria alimentară, printre temele de discuţie. PNL se opune măsurii
    Liberalii au programată luni sedinţa de coordonare a activităţii politice şi guvernamentale, urmată de şedinţa Biroului Executiv, urmând să fie discutată inclusiv poziţia faţă de facilităţile fiscale în IT, construcţii, agricultură şi industria alimentară, PNL opunându-se intenţiei PSD şi a premierului Marcel Ciolacu de a le elimina parţial. Subiectul ar urma să fie discutat ulterior, în şedinţa liderilor
  • Economedia.ro - Intrarea României și Bulgariei în Schengen, printre prioritățile Spaniei la preluarea președinției UE. Document oficial
    Programul oficial de priorități și direcții de acțiune anunțat sâmbătă de guvernul spaniol la preluarea președinției rotative a UE include finalizarea negocierilor pentru ca România și Bulgaria să adere la spațiul Schengen. ”Vom depune eforturi pentru a îmbunătăți în continuare funcționarea spațiului Schengen ca spațiu de liberă circulație fără controale la frontierele interne, precum și pentru a promova
  • Mediafax - Subscrierile micilor investitori la Hidroelectrica se ridică la 4,73 miliarde de lei
    A cincea zi de ofertă de listare a producătorului de energie electrică Hidroelectrica la BVB şi ultima în care micii investitori au putut subscrie acţiuni cu un discount de 3% a adus o subscriere a tranşei în proporţie de 362,4%, adică o suprasubscriere de 262,4%, conform datelor agregate de zf.ro.Investitorii de retail au introdus în sistemele brokerilor ordine de achiziţie pentru 42,4 milioane de
  • News.ro - Pentagon: Balonul de spionaj chinez doborât nu a colectat date în SUA
    Balonul spion chinezesc care a fost doborât la începutul lunii februarie după ce a survolat Statele Unite timp de o săptămână nu a colectat date în timpul trecerii sale deasupra teritoriului american, a anunţat joi Pentagonul, potrivit Reuters."Am stabilit că acesta nu a colectat informaţii în timp ce a survolat Statele Unite", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, generalul
  • Rador - Presiuni pe piaţa monetară din România, în următoarele săptămâni
    Sutele de milioane de euro care vor intra în România cu prilejul ofertei publice inițiale de la compania Hidroelectrica ar urma să crească presiunea pe piața monetară locală în următoarele săptămâni, unde Banca Centrală a controlat strict orice mișcare semnificativă a cursului de schimb. Potrivit analiștilor citați de agenția Bloomberg, cel mai probabil, leul se va aprecia în momentul în care investitorii
  • Ziarul Financiar - România îşi pierde copiii pe drum
    Rezultatele evaluării naţionale de anul acesta au arătat că 117.000 de elevi au obţinut medii peste 5, cu o rată de promovare de puţin peste 76%, cea mai mică din ultimii trei ani, după cum arată datele de la Ministerul Educaţiei.Aşadar, dintre cei circa 220.000 de copii care s-au născut în România în 2008, s-au înscris la examenul de evaluare naţională circa 160.000 şi au luat note peste 5 doar 117.000.Mai
  • Bursa - UDMR, nedorită în viitorul Parlament de coaliţia PSD-PNL
    Coaliţia de guvernare se pare că şi-a propus ca, după ce i-a dat afară din Executiv pe cei de la UDMR, să îi dea afară şi din Parlament la alegerile generale de anul viitor. Astfel, deputaţii Radu Cristescu (PSD) şi Adrian Cozma (PNL) au depus un proiect de lege care propune ridicarea pragului electoral de la 5% la 7% şi eliminarea aşa-numitului prag alternativ pentru UDMR, care îi permitea intrarea
  • Rador - Reprezentanții magistraților se pregătesc să conteste la Curtea Constituțională proiectul de reformă a sistemelor de pensii speciale
    Reprezentanții magistraților se pregătesc să conteste joi la Curtea Constituțională proiectul de reformă a sistemelor de pensii speciale, adoptat miercuri de parlament. Magistrații sunt nemulțumiți că proiectul de lege ar urma să le scadă pensiile și să le crească vârsta de pensionare. Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina Corbu, a convocat de la ora 13:00 secțiile unite ale instanței
  • News.ro - Marcel Boloş, despre scăderea preţurilor la alimentele de bază
    Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş a declarat despre măsura de scădere a preţurilor la alimentele de bază că populaţia aşteaptă aceste măsuri din partea Guvernului şi a coaliţiei de guvernare, în condiţiile în care am asistat la o creştere a preşurilor la produsele alimentare şi în general a preţurilor, în perioada de criză, atât pe componenta de utilităţi publice cât şi alimente.Marcel Boloş a arătat
  • Mediafax - Klaus Iohannis: Mii de militari americani se află astăzi în România
    Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri seara, la manifestările prilejuite de Ziua Independenţei SUA, ocazie cu care a spus că Statele Unite şi România au acţionat şi continuă să acţioneze în sprijinul Ucrainei.„Astăzi, în imediata proximitate a României, Rusia acţionează împotriva principiilor fundamentale ale Cartei ONU. Suveranitatea teritorială a Ucrainei, dreptul său la o politică externă
  • Ziarul Financiar - Uleiul românesc e făcut cu seminţe de floarea-soarelui din Ucraina
    „Produs în România“, scrie mare pe multe, dar nu se găseşte niciun produs care să fie făcut cu seminţe de floarea-soarelui din România. România produce 25% din floarea-soarelui din Uniunea Europeană.Pare o absurditate că România, unul dintre cei mai mari producători de floarea-soarelui din lume şi care face un sfert din producţia de floarea-soarelui din toată Uniunea Europeană, produce local ulei de
  • Bursa - Sistemul bancar - pe punctul să-şi doboare din nou recordul de profitabilitate
    Sistemul bancar din ţara noastră este pe val, doborându-şi recordurile de la un an la altul, iar bancherii par dispuşi să vină în sprijinul debitorilor, dar nu-i recompensează aşa cum ar trebui pe deponenţi. În acelaşi timp, băncile de la noi se află într-un nou scandal, luptându-se în instanţe cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), după ce aceasta din urmă a amendat, recent,
  • Rador - Reforma pensiilor speciale ajunge din nou în dezbaterea Senatului
    Reforma pensiilor speciale ajunge astăzi din nou în dezbaterea Senatului. Documentul, care se referă la pensiile speciale ale magistraților, militarilor, diplomaților, funcționarilor parlamentari, personalului Curții de Conturi sau aeronautic, a fost aprobat de către deputați, dar se reîntoarce la Senat, întrucât amendamentele admise în timpul dezbaterilor de la Camera Deputaților generează deosebiri
  • News.ro - Ordonanţa de urgenţă privind reducerea preţurilor la alimente prevede că adaosurile comerciale vor fi reduse cu 20% la procesator şi 20% la retaileri
    Proiectul de ordonanţă de urgenţă care are scopul reducerii preţurile alimentelor va fi pus, miercuri în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Agriculturii, au precizat surse guvernamentale, pentru News.ro. Conform prevederilor, ordonanţa va include reducerea adaosurilor comerciale cu până la 20% la procesator şi 20% la retaileri, au mai explicat sursele citate care au adăugat că reducerea
  • Mediafax - Iohannis: Securitatea Moldovei şi cea a Ucrainei sunt conectate
    Rusia este şi va continua să fie ameninţarea imediată şi cea mai directă la adresa securităţii euroatlantice, a spus, marţi, preşedintele României, Klaus Iohannis, care a arătat că România este interesată în mod deosebit de consolidarea suplimentară a Flancului Estic.Preşedintele Klaus Iohannis a participat marţi, la Haga, la o reuniune în format restrâns, dedicată pregătirii Summitului NATO de la
  • Ziarul Financiar - Se poate închide anticipat oferta de listare a Hidroelectrica?
    Deja în a treia zi a ofertei de listare a Hidroelectrica tranşa investitorilor instituţionali era suprasubscrisă, în timp ce investitorii de retail erau la 98%, arată datele obţinute de ZF.Din ofertă mai sunt cinci zile, dintre care două cu un discount de 3% pentru micii investitori. La pagina 249 a prospectului de listare se menţionează că oferta poate fi închisă şi anticipat.„Acţionarul Vânzător,
  • Bursa - Investitorii individuali au subscris aproape integral tranşa lor din oferta Hidroelectrica
    Micii investitori au subscris aproape integral tranşa care le este destinată din oferta Hidroelectrica, conform datelor unei case de brokeraj.După trei zile de la lansarea operaţiunii de piaţă, investitorii individuali lansaseră ordine de cumpărare pentru 11,4 miliarde de acţiuni H20, echivalentul a 98% din porţia care le este rezervată. Valoarea ordinelor se ridică la 1,28 miliarde de lei (258 milioane
  • Rador - Absolvenții de liceu intră în sălile de examinare pentru proba obligatorie a profilului
    Absolvenții de liceu intră din nou în sălile de examinare, de această dată pentru proba obligatorie a profilului. Mâine este programată și ultima probă pentru cei mai mulți dintre candidați, cea la alegere a profilului și specializării. Joi, doar absolvenții care aparțin minorităților naționale vor mai da un test, pe cel la limba și literatura maternă. Pe durata desfășurării probelor, toate sălile
  • News.ro - Preşedintele Klaus Iohannis, la o reuniune în format restrâns dedicată pregătirii Summitului NATO de la Vilnius
    Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi, la Haga, la o reuniune în format restrâns dedicată pregătirii Summitului NATO de la Vilnius, la invitaţia prim-ministrului Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte. La întâlnire mai participă preşedinţii Lituaniei şi Poloniei, premierii Albaniei, Belgiei şi Norvegiei, precum şi Secretarul General al NATO. Şeful statului va pune accent pe sprijinul acordat
  • Mediafax - Claudiu Târziu (AUR): Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, praf în ochii românilor
    Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, critică întrunirea în şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor doar pentru a supune la vot proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, în timp ce celelalte pensii speciale rămân neatinse.„Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este doar praf aruncat în ochii românilor, iar proiectul a fost
  • Ziarul Financiar - Economia şi cererea de credite au încetinit, România fiind în scenariul de soft lending
    Sistemul bancar este rezilient şi foarte bine pregătit, cu o solvabilitate mare, de peste 20%, şi cu lichiditate. Economia nu este în criză; România va avea creştere economică în 2023, de 2-3%. Dobânzile ar putea scădea probabil pe final de 2023 sau la începutul lui 2024 în funcţie de cum va evolua şi inflaţia, dar nu vor fi scăderi semnificative. Inflaţia poate să ajungă la o singură cifră în T3/2023.
  • Bursa - Direcţiile strategice ale Hidroelectrica pe termen mediu şi lung
    Hidroelectrica intenţionează să îşi menţină poziţia de lider în ţara noastră ca o societate cu un portofoliu energetic 100% verde, strategia sa fiind în acord cu obiectivul Uniunii Europene privind tranziţia către producţie de energie neutră din punctul de vedere al amprentei de carbon până în 2050, conform prospectului de ofertă al companiei.În prezent, societatea deţine un portofoliu de producţie
  • Rador - Absolvenții de liceu încep de luni probele scrise ale examenului de bacalaureat
    Absolvenții de liceu încep de luni probele scrise ale bacalaureatului. Pe durata desfășurării acestora, toate sălile de examen vor fi supravegheate audio-video, iar Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație va publica zilnic subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.Adolescenții care au terminat cu bine studiile liceale trebuie
  • News.ro - Camera Deputaţilor şi Senatul, şedinţă comună pentru eliminarea pensiillor speciale ale parlamentarilor
    Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, în şedinţă comună, în prezenţa premierului Marcel Ciolacu, având pe ordinea de zi eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Înaintea plenului, se vor reuni în şedinţe structurile de conducere ale PNL şi PSD.Pe ordinea de zi se află propunerea legislativă pentru abrogarea Capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor
  • Mediafax - George Simion, preşedinte AUR: „Noi vrem să conducem viitoarea guvernare a României. Ţintim primul loc: un scor de peste 30%”
    „Nu suntem la 22%. Eu merg pe jos, nu cu metroul ca domnul Ciolacu. Oamenii îşi găsesc speranţa în AUR. Vin în AUR oameni buni. În decembrie 2020, nu aveam cu cine umple listele. Sperăm să fim pe primul loc în următoarele alegeri. În 2024, putem face o schimbare de paradigmă (...) Nu sunt speriaţi de AUR, sunt speriaţi că şi-ar putea pierde fotoliile. Noi comunicăm direct cu oamenii, inclusiv pe reţelele
  • Ziarul Financiar - Cea mai fierbinte zi din istoria Bursei de la Bucureşti, startul listării Hidroelectrica
    Pe 23 iunie 2023, în prima zi de subscriere de acţiuni Hidroelectrica în oferta de listare la Bursa de Valori Bucureşti, micii investitori au trimis ordine pentru achiziţia a 3,4 milioane de acţiuni, ceea ce la un preţ de 112 lei pe acţiune înseamnă plasamente de 382 mil. lei doar în câteva ore.„Interesul este mare. Nu mă aşteptam la asemenea subscrieri“, spune Dragoş Mesaroş, broker al Goldring. Pe
  • Bursa - Bogdan Badea: "Interesul este foarte mare pentru Hidroelectrica şi vine de peste tot din lume"
    Micii investitori au manifestat interes ridicat pentru oferta Hidroelectrica, principalul producător de energie electrică din ţara noastră, cu un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile. După prima zi de la lansare, subscrierile s-au ridicat la 3,4 milioane de titluri, echivalentul a 30% din tranşa destinată retailului, de 15% din întreaga ofertă. Preţul de subscriere este 112 lei pe acţiune,
  • Adevărul - Nouă taxă pentru șoferii din România. Ce este rovinieta „TollRO” și de când se va aplica
    Guvernul a adoptat, joi, proiectul de lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Luna trecută, Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică un proiect de lege prin care se dorea impunerea unei roviniete în funcție de vechimea mașinii, dar și o nouă taxă pentru camioane numită TollRo. TollRo va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026, conform jalonului
  • Economedia.ro - Premierul anunță lista cu alimentele la care se vor reduce prețurile
    Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, la începutul ședinței de Guvern, lista cu alimentele la care se vor reduce prețurile: pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, legume și fructe proaspete. „Asta înseamnă o scădere garantată la unele produse de bază din gama celor indispensabile populației: pâine, lapte, brânzeturi, carne, făină, mălai, ulei și fructe și legume proaspete. Va fi o
  • News.ro - Analist politică externă: Faptul că piloţi ucraineni ar fi pregătiţi în România înseamnă că ne asumăm o misiune un pic mai vizibilă
    Radu Comănescu, analist de politică externă, a declarat că dacă România va pregăti piloţi ucraineni pentru F-16 înseamnă că ne asumăm o misiune mai vizibilă decât restul şi aceasta ar putea să ne ajute să conturăm imaginea României ca factor mult mai activ decât lăsăm impresia în războiul din Ucraina. Ţările NATO se apropie de demararea unui program de furnizare de avioane F-16 Ucrainei, peste câteva
  • Rador - Pe drapelul României nu mai pot fi adăugate alte inscripții ori simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin reglementări militare
    De astăzi, pe drapelul României nu mai pot fi adăugate alte inscripții ori simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin reglementări militare, potrivit unor măsuri adoptate de Parlament. Documentul mai prevede că, în timpul intonării imnului național, asistența trebuie să păstreze tăcerea dacă nu alege să cânte. Textul integral AICI
  • Digi24.ro - Geoană: Viitorul țării e în criză de timp. Ne zbatem la periferia Europei.
    Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă că România a intrat în criză de timp pentru că, deşi are „şansa unui deceniu unic, de mari transformări”, ţara se zbate încă la periferia Europei, a ajuns la un „punct critic”, iar dacă elitele politice nu înţeleg acest lucru, „toţi românii, vor da de pământ cu actualul sistem politic”, potrivit Agerpres. Acesta a susţinut întoarcerea la „ideea
  • News.ro - POLITICO: Occidentul se uită la România ca la un posibil loc de antrenament pe F-16 pentru piloţii ucraineni
    Ţările NATO se apropie de demararea unui program de furnizare de avioane F-16 Ucrainei, peste câteva luni, iar coaliţia de ţări occidentale are în vedere România ca posibilă bază pentru antrenarea piloţilor ucraineni, potrivit a trei persoane care au cunoştinţă despre aceste planuri, citate de POLITICO."România este unul dintre locurile pe care coaliţia le analizează pentru a găzdui antrenamente",
  • Adevărul - Paradox de România: angajăm asiatici pentru că românii nu mai vor să muncească sau au plecat în străinătate
    Piața muncii din România se degradează pe zi ce trece. În vreme ce sute de mii de români în putere nu au de lucru, patronii se plâng că nu găsesc muncitori, așa că „importă” asiatici. România trece printr-o perioadă paradoxală în ceea ce privește piața muncii. În vreme ce sute de mii de români în putere, tineri, nu au loc de muncă, angajatorii se plâng că nu găsesc muncitori de niciun fel: nici calificați,
  • Rador - În 2023, în România, prin PNRR au fost alocate peste 40 de milioane de euro pentru restaurarea obiectivelor naționale de patrimoniu
    Este nevoie de investiţii pentru a păstra autenticitatea produselor tradiţionale, dar şi a obiectivelor arhitecturale tradiţionale, care fac parte din patrimoniul naţional cultural. Acestea sunt concluziile unei conferinţe despre sustenabilitate, în cadrul căreia, deputatul Oana Osmen a prezentat lista investiţiilor pentru conservarea amprentei culturale a României.Textul integral AICI
  • Economedia.ro - Câți bani ar aduce la buget introducerea impozitului progresiv în România – studiu comandat de o fundație germană de stânga / Studiul, prezentat de noua consilieră a lui Marcel Ciolacu, promotor al impozitării progresive
    Friedrich Ebert Stiftung, o fundație a stângii germane, a prezentat miercuri un studiu care arată că introducerea în România a unui impozit progresiv moderat, mărirea impozitului pe dividende, eliminarea scutirilor din construcții, IT și agricultură și alte taxe pentru anumite sectoare ar fi soluția pentru gaura bugetară și creșterile salariale pentru profesori din acest an. Studiul se axează în principal
  • Digi24.ro - Președintele ANRE: Numărul prosumatorilor este în continuă creștere. Peste 63 de mii, la finalul lunii aprilie
    Numărul prosumatorilor este în continuă creştere, la finele lunii aprilie 2023 fiind înregistraţi 63.162 prosumatori, care deţineau o capacitate de producţie de energie din surse regenerabile de 753 MW putere instalată, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, potrivit Agerpres. El a subliniat că, faţă de data de 31 decembrie 2022, când erau
  • Economedia.ro - OMV Petrom și Romgaz anunță decizia de investiție pentru extracția gazelor din Marea Neagră
    OMV Petrom și Romgaz au anunțat miercuri decizia de a dezvolta Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre. Cele două companii precizează că vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producție de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Se estimează că producția de gaze naturale va începe în 2027.Textul
  • Rador - Reprezentanții guvernului și ai lanțurilor de magazine au discutat despre reducerea adaosului la anumite categorii de alimente
    O primă întâlnire a reprezentanților guvernului și cei ai marilor lanțuri de magazine a avut loc marți, la Palatul Victoria, după ce premierul Marcel Ciolacu a anunțat că vrea ca prețurile la mai multe categorii de produse alimentare de bază să scadă, prin micșorarea adaosului comercial. Până joi dimineață, părțile vor să cadă de acord asupra detaliilor concrete.Textul integral AICI
  • Digi24.ro -. Procurorii și judecătorii intră miercuri în grevă. Ei cer să nu li se taie pensiile speciale. Ciolacu şi Ciucă discută cu CSM
    Judecători și procurori din întreaga țară, inclusiv Curtea de Apel București și DNA, anunță că de miercuri își suspendă activitatea și încep unul dintre cele mai mari proteste din ultimii ani. Cele mai mari instanțe din București, mai multe parchete din sudul și vestul țării vor bloca mare parte din procese și anchete. Magistrații sunt nemulțumiți de modificările la legislația pensiilor speciale.Textul
  • Adevărul - România va deveni cel mai mare producător de gaz din Europa
    România va deveni cel mai mare producător de gaz din UE odată cu începerea producției în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, după ce și Olanda, cel mai mare producător actual, va fi închis zăcământul Groningen. „Închiderea câmpului de gaze naturale de la Groningen pune în perspectivă importanța capacităților suplimentare de producție de gaze naturale. Norvegia a reușit să devină cel mai mare furnizor
  • Digi24.ro - CE propune un certificat de rezidenţă fiscală digitală care să ușureze procedurile privind impozitul reținut la sursă în UE
    Comisia Europeană a propus luni noi norme care vor face ca procedurile privind impozitul reţinut la sursă în UE să devină mai eficiente şi mai sigure pentru investitori, pentru intermediarii financiari (de exemplu, bănci) şi pentru administraţiile fiscale ale statelor membre, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Această iniţiativă - un element-cheie al Comunicării privind impozitarea
  • Adevărul - Primele numiri ale lui Ciolacu. Cum arată lista de consilieri a noului premier
    Premierul României a semnat numirea mai multor persoane în echipa sa, fiind printre acestea nume ca Bogdan Mazuru, Victor Negrescu, Ruxandra Ivan sau Victoria Stoiciu. De asemenea, aproape toți secretarii de stat ai UDMR au fost demiși. Premierul României a semnat numirea mai multor persoane în echipa sa, fiind printre acestea nume ca Bogdan Mazuru, Victor Negrescu, Ruxandra Ivan sau Victoria Stoiciu.
  • Economedia.ro - Unicredit, Raiffeisen Bank International, Erste și Banca Transilvania sunt interesate de achiziția OTP Bank România
    Băncile Unicredit, Raiffeisen Bank International, Erste și Banca Transilvania sunt interesate de achiziția OTP Bank România, după ce acționarii maghiari au anunțat că vor să vândă afacerea din România, anunță Bloomberg. Afacerea OTP Bank din România ar putea fi evaluată la 300 milioane de euro sau mai mult, au declarat pentru Bloomberg persoane apropiate tranzacției.Textul integral AICI
  • Rador - 2024 va fi declarat Anul „Avram Iancu”, pentru a marca 200 de ani de la nașterea eroului național
    2024 va fi declarat Anul „Avram Iancu”, pentru a marca 200 de ani de la nașterea eroului național, prevede un proiect legislativ adoptat pe articole de către deputați. Documentul va fi supus la vot astăzi, în plenul Camerei Deputaților, care este for decizional. Autoritățile publice vor putea organiza evenimente dedicate celui care a fost lider al mișcării revoluționare pașoptiste din Transilvania.Textul
  • News.ro - Premierul Marcel Ciolacu discută la Palatul Victoria cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu
    Premierul Marcel Ciolacu discută luni, la Palatul Victoria, cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. La întâlnire participă şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, precum şi miniştrii Marcel Boloş şi Adrian Câciu, dar şi vicepremierul Marian Neacşu. Potrivit imaginilor transmise de Guvern cu primirea guvernatorului Băncii Naţionale a României, la întâlnirea de la Palatul Victoria participă
  • Adevărul - Depozitele de gaze ale României au ajuns la aproape 64%. „90% este ținta”, susține Virgil Popescu
    Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, a precizat că România îşi va atinge, în viitorul apropiat, ţinta asumată la nivel european de înmagazinare a gazelor naturale. Potrivit acestuia, gradul de umplere este de aproape 64%, din totul de 90% - căt este ţinta României. „Romania isi va atinge, in viitorul apropiat, tinta asumata la nivel european de inmagazinare a gazelor naturale. Astazi am depasit
  • Economedia.ro – România mai are doar trei companii cu capital majoritar românesc care activează în domeniul fabricării zahărului / O altă companie românească din industrie a deschis în luna mai a acestui an procedura de insolvență/faliment
    România mai are în prezent doar trei companii cu capital majoritar românesc cu CAEN-ul 1081 – Fabricarea zahărului în funcțiune, celelalte companii aflându-se în faliment sau în procedură de insolvență/faliment. Zahărul SRL din Zimnicea, controlat de Nicoleta Mariana Toncea, directorul general al Interagro SRL, condamnată la 3 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la
  • Rador - Programul „Litoralul pentru toţi”
    Aproximativ 30.000 de turişti au fost weekendul acesta la malul mării, ultimul în care s-a desfăşurat Programul „Litoralul pentru toţi”. În vârf de sezon, preţurile vor creşte, însă Marea Neagră nu este singura destinaţie de vacanţă din ţara noastră. Directorul ANPC, Paul Anghel, îi îndeamnă pe toţi cetăţenii să petreacă vara aceasta, cel puţin o săptămână din concediu, în ţară.Textul integral AICI
  • News.ro - Guvernul pregăteşte noi obligaţii pentru restructurarea creditelor şi recuperatorii de creanţe
    Guvernul pregăteşte transpunerea noii Directive europene privind administratorii de credite prin noi obligaţii pentru firmele de recuperare creanţe, dar şi pentru băncile şi instituţiile financiare care au acordat credite consumatorilor ce au ajuns să înregistreze dificultăţi la plată. Băncile vor fi obligate, potrivit noilor reglementări pregătite, să furnizeze soluţii de refinanţare şi restructurare
  • Digi24.ro - 15.000 de absolvenți de clasa a VIII-a nu s-au înscris la Evaluarea Națională. "Mai mult am stat în vacanță decât să învățăm la școală"
    161.500 de absolvenți ai claselor a opta s-au înscris la Evaluarea Națională care începe peste puțin timp cu proba de Limba și Literatura Română. Emoțiile par mai mari decât în alți ani, din cauza grevei profesorilor care a pus multă vreme sub semnul întrebării desfășurarea examenelor din acest an școlar. 15.000 de copii care au terminat ciclul gimnazial nu s-au înscris la evaluare. 0 seconds of 2
  • Rador - Bogdan Aurescu a fost numit consilier prezidențial
    Fostul ministru de externe Bogdan Aurescu a fost numit astăzi consilier prezidențial, prin decret semnat de președintele Klaus Iohannis. Din aceeași funcție a fost eliberată Luminița Odobescu, cea care ocupă acum portofoliul afacerilor externe în guvernul condus de Marcel Ciolacu. Diplomatul Bogdan Aurescu a mai fost consilier prezidențial în perioada 2016 – 2019, în cadrul Departamentului Politică
  • Ziarul Financiar - Hidroelectrica are cale liberă pentru cea mai mare listare din Europa în 2023
    Producătorul de energie electrică Hidroelectrica, ultima perlă de energie nelistată din portofoliul statului român, are cale liberă pentru a fi cea mai mare listare din Europa în 2023 după ce producătorul turc de sodă calcinată WE Soda, care voia să strângă 800 mil. dolari pe bursa de valori din Londra la o evaluare de 7,5 mld. dolari, a abandonat planurile din cauza „prudenţei investitorilor“. Într-o
  • News.ro - Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire de lucru cu mai mulţi miniştri
    Premierul Marcel Ciolacu are, vineri, întâlniri de lucru cu mai mulţi miniştri, primii convocaţi la discuţii fiind cei implicaţi în gestionarea PNRR. De la ora 14.00, Ciolacu se va întâlni cu sindicaliştii din Educaţie.Potrivit programului oficial anunţat de Guvern, de la ora 13.00, Marcel Ciolacu are o întâlnire de lucru cu vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene,
  • Mediafax - Ce promite programul de guvernare al premierului Marcel Ciolacu
    Cel de-al 71-lea prim-ministru al României vine cu un program consistent de reforme şi măsuri de dezvoltare. Reducerea inflaţiei, investiţiile şi recalibrarea financiară a sistemelor de Învăţământ şi Sănătate au prioritate în programul lui Ciolacu. Echitate, Solidaritate şi Productivism - programul de guvernare al noului Executiv este specific ideologiei social-democrate de centru stânga.Marcel Ciolacu
  • Bursa - Coaliţia de guvernare PSD-PNL a intrat în zodia premierului Ciolacu
    Guvernul PSD-PNL, condus de premierul Marcel Ciolacu, a depus, aseară, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură şi şi-a intrat în atribuţii, având o primă şedinţă de guvern."Subiectul cel mai discutat şi comentat din ultiumele săptămâni a fost rotaţia premierilor. Iată că în timp record, fără sincope, această procedură s-a încheiat. Nu e puţin lucru şi este prima dată în România că se întâmplă
  • Mediafax - Şeful Forţelor de Apărare ale Georgiei, în vizită în România
    Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, g-ral Daniel Petrescu, s-au întâlnit miercuri, cu şeful Forţelor de Apărare ale Georgiei, generalul-maior Giorgi Matiashvili.„Ministrul Angel Tîlvăr a evidenţiat trendul ascendent al relaţiilor dintre cele două armate, ca urmare a semnării Acordului de colaborare între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul
  • Rador - Manifestări culturale în Botoşani, la 134 de ani de la moartea poetului naţional Mihai Eminescu
    Cei mai buni poeți români vor fi răsplătiți astăzi pentru opera lor. La Ipotești va avea loc ceremonia de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”, pentru care au intrat în concurs 33 de volume, iar la Botoșani va fi decernat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pentru al 32-lea ani consecutiv.La ora 9:00, în bisericuța familiei Eminovici de la Memorialul Ipotești
  • Ziarul Financiar - Guvernul Ciolacu pregăteşte un program mamut de garanţii şi ajutoare de stat de 50 mld. euro pentru investiţii
    Guvernul PSD-PNL Marcel Ciolacu pregăteşte un program mamut de garanţii de stat, astfel încât să injecteze în producţia locală 50 mld. euro (250 mld. lei) până la finalul mandatului, adică în toamna lui 2024.Este vorba şi de utilizarea fondurilor europene şi de ajutoare de stat astfel încât să se ajungă la această sumă, dar cea mai mare parte din ea va fi formată din garanţii de stat, a explicat pentru
  • News.ro - Parlamentul, reunit în şedinţă comună pentru a vota Guvernul Ciolacu
    Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, joi, în şedinţă comună, pentru a vota Guvernul propus de Marcel Ciolacu. UDMR a anunţat că va participa la şedinţă, dar nu va vota. Chiar şi aşa, PSD şi PNL au majoritatea necesară pentru învestirea Guvernului.Potrivit ordinii de zi a acesteia, premierul desemnat Marcel Ciolacu va prezenta Programul de guvernare şi Lista Guvernului, după care vor urma dezbateri.La
  • Bursa - Guvernul Ciolacu, în aşteptarea votului de învestitură
    Premierul desemnat Marcel Ciolacu şi membrii Cabinetului său aşteaptă, astăzi, votul de învestitură al plenului Parlamentului pe componenţa propusă, dar şi votarea programului de guvernare propus. Şedinţa plenului reunit are loc după ce, ieri, am asistat la o audiere pe repede înainte a tuturor candidaţilor pentru funcţia de ministru, toţi aceştia primind aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate.Ceea
  • Ziarul Financiar - De unde a venit scăderea inflaţiei din Mai
    Inflaţia a ajuns la 10,6% în mai 2023, faţă de vârful de 16% atins în 2022. Ieftinirea combustibililor şi uleiului, dar şi încetinirea scumpirilor pentru mai multe produse şi servicii au adus inflaţia aproape de pragul de 10%, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cu toate acestea, drumul până la ţinta Băncii Naţionale a României de maxim 3,5% este lung, consideră economiştii
  • Bursa - Parlamentul European reglementează strict utilizarea Inteligenţei Artificiale
    Parlamentul European a dezbătut, ieri, un regulament mai strict privind Inteligenţa Artificială, comparativ cu propunerea legislativă înaintată de Comisia Europeană, regulament ce prevede mai multe interdicţii în privinţa utilizării AI.În deschiderea dezbaterii de ieri, Dragoş Tudorache, europarlamentar din partea grupului Renew Europe şi coraportor cu privire la acest regulament, a afirmat: "Este
  • Rador - Începe audierea candidaților propuși pentru ocuparea portofoliilor în noul guvern
    Audierea candidaților propuși pentru ocuparea portofoliilor în noul guvern condus de Marcel Ciolacu va începe în această dimineață. Sunt 18 miniștri care vor ajunge în fața parlamentarilor din comisiile de specialitate pentru a-și prezenta obiectivele. Patru dintre aceștia și-au păstrat portofoliile ocupate și în cabinetul condus de Nicolae Ciucă. Pe lista înaintată de premierul desemnat se află doar
  • News.ro - Marcel Ciolacu, priorităţile programului de guvernare
    Marcel Ciolacu, premierul desemnat să formeze Guvernul a prezentat marţi seară priorităţile programului de guvernare. El a spus că vor reduce gradual impozitarea muncii, vor creşte salariul minim, iar la finalul mandatului, orice angajat trebuie să câştige minim 500 de euro net lunar. Ciolacu a mai anunţat că pensiile vor creşte iar creşterea economică va fi de peste 3% pe an. Ciolacu a mai anunţat
  • Mediafax - Lista miniştrilor Guvernului Ciolacu, depusă la Parlament fără UDMR
    Surse parlamentare au declarat pentru MEDIAFAX că a fost depusă în Parlament lista miniştrilor, iar din ea nu face parte UDMR. Aceleaşi surse afirmă că votul de învestire la avea loc joi, la ora 12.Lista miniştrilor propuşi, PSD: Ministerul Transporturilor - Sorin Grindeanu, Ministerul Fondurilor Europene - Adrian Câciu, Ministerul Agriculturii - Florin Barbu, Ministerul Economiei şi Turismului - Radu
  • News.ro - Elevii revin la şcoală, după trei săptămâni de grevă generală în învăţământ
    Elevii revin în bănci pentru ultima săptămână din anul şcolar 2022 – 2023, la finalul a mai mult de trei săptămâni de grevă, iar cadrele didactice trebuie să finalizeze procedurile de încheiere a situaţiilor şcolare.Elevii de clasa a XII-a au finalizat cursurile în 2 iunie, în plină grevă din educaţie, iar cei de clasa a VIII-a în 9 iunie. Şi cei de clasa a XII-a şi cei de clasa a VIII-a se pregătesc
  • Rador - Președintele Klaus Iohannis îi va invita pe liderii formațiunilor politice la consultări
    Președintele Klaus Iohannis îi va invita mâine, la Palatul Cotroceni, pe liderii formațiunilor politice reprezentate în Parlament, pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru. Șeful statului a semnat decretul prin care a constatat vacantarea acestei funcții, după ce Nicolae Ciucă și-a înaintat oficial demisia. Totodată, președintele României l-a desemnat pe ministrul
  • Mediafax - Nicolae Ciucă a demisionat. Cătălin Predoiu a fost numit premier interimar
    Nicolae Ciucă a anunţat, luni, că demisionează din funcţia de prim-ministru astfel încât să se poată face rotativa guvernamentală, aşa cum a fost stabilit în protocolul coaliţiei de guvernare. Anunţul a fost făcut de la Palatul Victoria.PSD, PNL şi grupul minorităţilor naţionale vor merge împreună, dar fără UDMR, la consultările programate marţi la Palatul Cotroceni, înaintea desemnării unui nou premier.De
  • Ziarul Financiar - Guvernul Ciucă devine istorie, ASF rămâne neschimbată în pofida falimentelor City şi Euroins de 1 miliard de euro
    Orice întreprindere privată depinde de clienţii săi. Dacă bunurile şi serviciile puse pe piaţă nu mai sunt atractive, cererea scade şi organizaţia trebuie să se schimbe ca să se menţină pe piaţă.Nu este cazul lumii politice. Zilele acestea se desfăşoară marea rocadă care nu are nici o legătură cu modul în care au guvernat în ultimii doi ani politicienii. Politica a ajuns o castă. Peste capul oamenilor,
  • Bursa - Ciucă a demisionat; se pregăteşte Ciolacu
    Nicolae Ciucă a părăsit terenul guvernării, după ce ieri a demisionat din funcţia de prim-ministru, lăsând locul vacant pentru rezerva Marcel Ciolacu. Demisia a fost ultimul act anunţat de Nicolae Ciucă de la Palatul Victoria şi, înainte de a părăsi biroul ocupat timp de 18 luni, el a subliniat că stabilitatea politică a fost constanta guvernării sale, guvernare care a fost umbrită în ultima parte
  • Rador - Profesorii greviști urmează să comunice dacă vor continua protestele
    Profesorii greviști urmează să comunice până luni, la ora 10:00 dacă vor continua sau nu protestele, după ce ordonanța care prevede o primă tranșă de majorări salariale de la 1 iunie a fost publicată duminică pe site-ul Ministerului Muncii în transparență decizională. Este vorba de o creștere cu 25% din această lună și o majorare de 50% de la 1 ianuarie 2024, când va fi vorba de o nouă lege a salarizării
  • Mediafax - A început a patra săptămână de grevă a profesorilor
    A început a patra săptămână de grevă a profesorilor. Premierul Ciucă, tentat să demisioneze, dacă protestele vor lua sfârşit Noul termen pentru ca dascălii să dea un răspuns final privind oferta de majorare a salariilor cu 1.300 de lei încă din acest an, expiră luni dimineaţă.Cadrele didactice intră în a patra săptămână de grevă, iar copiii tot nu ştiu când iau vacanţă şi ce se va întâmpla cu examenele
  • Ziarul Financiar - Dacă Ciolacu nu vine repede cu un plan concret de măsuri de stimulare pe termen scurt a businessului, ne vom trezi cu o recesiune economică extrem de complicată
    Săptămâna aceasta, dacă greva profesorilor se va termina luni, Nicolae Ciucă ar trebui să îşi dea demisia din funcţia de premier, iar Marcel Ciolacu, liderul PSD, să vină la Palatul Victoria, în cadrul celebrei rotative PNL-PSD care asigură guvernarea.Marcel Ciolacu a evitat să vina la Palatul Victoria când a început greva profesorilor pentru a nu deconta electoral acest protest fară precedent în ultimele
  • Bursa - UDMR doreşte respectarea protocolului coaliţiei
    UDMR nu acceptă Ministerele Energiei şi Fondurilor Europene sau Energie şi Sănătate, ci doreşte respectarea protocolului coaliţiei, şi anume Ministerul Dezvoltării şi "ceva similar cu Mediul", a declarat duminică vicepremierul Kelemen Hunor, preşedinte al Uniunii."Vineri am avut o şedinţă a Consiliului permanent, au apărut concluziile cele mai importante şi în presă, unde noi am spus următorul lucru:
  • News.ro - Premierul Nicolae Ciucă, aşteptat să îşi depună luni mandatul
    Premierul Nicolae Ciucă este aşteptat să îşi depună luni mandatul, într-o şedinţă de Guvern, ceea ce echivalează cu demisia întregului Executiv. În urma anunţului, se declanşează procedura pentru rocada premierilor în cadrul coaliţiei de guvernare, o premieră în politica din România. Astfel, funcţia de premier ar urma să ajungă la preşedintele PSD Marcel Ciolacu, în urma nominalizării sale de către
  • Adevărul - UDMR, cu un pas în afara guvernării. Uniunea nu vrea să cedeze niciun minister important
    Relația UDMR cu PSD și PNL e tot mai tensionată, în condițiile în care apar sincope de colaborare parlamentară, iar Uniunea nici nu vrea să cedeze din portofoliile sale, ceea ce duce spre o scoatere inevitabilă a formațiunii de la guvernare. În ultimele zile, temperatura în Coaliție a crescut, nu doar din cauza revendicărilor din stradă, în condițiile în care Puterea se confruntă cu o grevă generală
  • News.ro - Preşedintele Institutului Cultural Român a făcut nominalizările pentru conducerea ICR Londra - o fostă jurnalistă BBC care a condus Fundaţia Prinţul de Wales România, propusă pentru postul de director
    Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Liviu Jicman, le-a propus pe Aura Woodward pentru funcţia de director al ICR Londra şi pe Raluca Cimpoiaşu pentru funcţia de director adjunct, au declarat surse oficiale pentru News,ro. Noile propuneri au fost trimise deja pentru avizare către Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Culturii. Informaţia a fost confirmată, la solicitarea News.ro, de
  • Rador - Festivalul de Film Transilvania, la Cluj
    Vineri începe, la Cluj, o nouă ediţie a Festivalului de Film Transilvania. Actori şi regizori celebri din ţară şi din străinătate şi-au anunţat prezenţa, iar în total, vor fi proiectate aproape 200 de filme. Ediția din acest din acest an la TIFF aduce la Cluj un număr record de personalități ale cinematografiei mondiale, inclusiv mai mulți câștigători ai premiilor Oscar. Aceste personalități vor participa
  • Economedia.ro - În primele patru luni ale anului, exporturile României au crescut cu 7,4%, iar importurile au crescut cu 2,4%. Deficitul comercial a scăzut cu 11,8%
    În primele patru luni ale anului, exporturile României au crescut cu 7,4%, iar importurile au crescut cu 2,4%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie a fost de 8,857 miliarde de euro, mai mic cu 1,179 miliarde de euro (-11,8%) decât cel înregistrat în aceeași
  • Digi24.ro - Protest al profesorilor. 20.000 de persoane sunt așteptate la mitingul care va începe în fața Guvernului și se va muta la Cotroceni
    Un nou protest al profesorilor va avea loc, vineri, în București, 20.000 de persoane fiind așteptate la mitingul care va începe în fața Guvernului și va continua cu un marș până la Palatul Cotroceni. Potrivit sindicatelor din Educație, protestatarii se vor strânge începând cu ora 11:00 în Piața Victoria. La ora 12:30, demonstranții vor pleca spre Palatul Cotroceni. Aceștia vor urma traseul Bd. Nicolae
  • Adevărul - Biletul unic pentru transportul feroviar, încă în teste. Ce pași au mai făcut autoritățile
    Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) și cei șase operatori de transport feroviar de călători (OTF) au semnat, miercuri, convenția în cadrul proiectului de ticketing – Ghișeul Unic. Autoritatea urmează să lanseze biletul de tren integrat, o facilitate care va permite călătorilor să cumpere un singur bilet pentru o rută pe care circulă doi sau trei operatori feroviari. „Echipa de proiect a ARF
  • Rador - Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din educație prin noua lege a salarizării
    Guvernul va adopta în ședința de astăzi un memorandum privind majorările salariale acordate personalului din educație prin noua lege a salarizării. Este o modalitate prin care Guvernul garantează că acest domeniu va fi prioritar în viitoarea grilă de salarizare. Decizia a fost luată în urma discuției cu sindicatele din învățământ. Între timp, profesorii continuă greva și protestează și astăzi în țară,
  • Economedia.ro - Date INS: Economia României a crescut cu 2,3% în primul trimestru față de aceeași perioadă a anului trecut. Cheltuielile de consum au avut contribuții importante/ Majorarea a fost susținută de comerț, IT, activități profesionale și construcții
    Produsul intern brut al României a înregistrat o creștere cu 2,3% pe seria brută față de acelai trimestru al anului trecut, în vreme ce creșterea a fost de 2,8% pe seria ajustată sezonier, arată datele publicate azi de Institutul Național de Statistică (INS), care confirmă decelerarea. Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor
  • News.ro - Federaţia ”Solidaritatea Sanitară”, protest în Bucureşti – Miting în Piaţa Victoriei şi Piaţa Constituţiei şi marş pe străzile Capitalei / Revendicările sindicaliştilor
    Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” orgenizează, joi, un protest în Bucureşti, având programate un miting în Piaţa Victoriei şi un marş pe străzile Capitalei. Potrivit acestora, ”guvernanţii trebuie să înţeleagă că nu pot negocia un proiect de lege a salarizării cu partenerii sociali şi apoi să-l modifice după bunul plac, că nu se pot angaja că vor semna contractul colectiv la nivel de sector şi să
  • Digi24.ro - Polițiștii de penitenciare protestează în fața Reprezentanței CE la București, nemulțumiți de modificarea Legii pensiilor militare
    Poliţiştii de penitenciare protestează joi, de la ora 11:00, în faţa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, nemulţumiţi de condiţiile impuse de Bruxelles în ceea ce priveşte modificarea Legii pensiilor militare. „Comisia Europeană şantajează Parlamentul României să adopte Legea pensiilor militare în forma dorită de Bruxelles, altfel ţara noastră nu va mai primi aproximativ 1,4 miliarde de euro.
  • Adevărul - Schimbări majore în sistemul de sănătate. Vom putea face mai multe analize gratuite
    De la 1 iulie va intra în vigoare noul contract-cadru din Sănătate care stabilește că românii vor beneficia anual de consultațiile de prevenție la medicul de familie, iar aceștia vor putea recomanda o paletă mai largă de investigații paraclinice de care pot beneficia gratuit asigurații. De asemenea, numărul analizelor medicale efectuate în ambulatoriu și la spital va crește pentru a se reduce presiunea
  • Digi24.ro - Înmatricularea mașinilor va putea fi făcută online. Guvernul aprobă o OUG
    Guvernul va aproba, prin ordonanţă de urgenţă, un nou proiect de digitalizare la nivelul MAI care vizează procesul de debirocratizare completă a înmatriculării autovehiculelor, a anunţat premierul Nicolae Ciucă. Premierul a precizat că, din datele pe care le are la dispoziţie, doar anul trecut au fost efectuate peste 1,6 milioane de astfel de operaţiuni. Textul integral AICI
  • Rador - Senatul a adoptat tacit proiectul de lege care propune acordarea voucherelor de vacanţă şi salariaţilor din sectorul privat
    Senatul a adoptat tacit proiectul de lege care propune acordarea voucherelor de vacanţă şi salariaţilor din sectorul privat, încadraţi cu contract individual de muncă. Măsura ar urma să se aplice în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2026 şi de ea ar beneficia 4,2 milioane de angajaţi. Potrivit reporterului RRA, Alina Stănuţă, efortul bugetar de la stat este de peste şase miliarde de lei, fără
  • News.ro - Sindicaliştii SANITAS, în grevă japoneză / Deblocarea posturilor din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială şi aplicarea grilei de salarizare, între revendicările sindicaliştilor / Mesajul protestatarilor
    Federaţia SANITAS anunţă că salariaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială intră în grevă japoneză, începând de miercuri. Sindicaliştii au mai multe revendicări la negocierea contractului colectiv de muncă, între care deblocarea posturilor şi aplicarea grilei de salarizare. Sindicaliştii au trimis un mesaj, ”în atenţia decidenţilor politici”, în care le cer acestora să nu se lase amăgiţi de
  • Economedia.ro - Hidroelectrica anunță oficial listarea pe Bursa de Valori București. Fondul Proprietatea estimează că acțiunile vor fi admise la tranzacționare în luna iulie
    Hidroelectrica, „perla energiei” și cea mai mare companie deținută de statul român, anunță listarea la Bursa de Valori București (BVB). Fondul Proprietatea, care deține aproape 20% din acțiuni și care lansează oferta publică, estimează că acțiunile vor fi admise la tranzacționare în luna iulie. „S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., principalul producător de energie electrică din Romania, cu un portofoliu
  • Adevărul - Cum s-a transformat satul Viscri sub influența Regelui Charles. Localnic: „Era sărăcie mare”
    Potrivit localnicilor, înainte de venirea lui Charles, la Viscri era „mare sărăcie”. Acum sunt multe pensiuni, puncte Gastro Local, afaceri, astfel că fiecare familie are măcar un angajat. Chiar dacă în ultimii ani drumurile au fost asfaltate, nu e foarte ușor să ajungi cu mașina la Viscri. Mergând de la Brașov spre Sighișoara, imediat după Rupea poți vira la stânga, spre Dacia, iar, odată ajuns aici,
  • Rador - Sezonul estival a debutat promiţător, spun hotelierii de pe litoral
    Sezonul estival a debutat promiţător, spun hotelierii de pe litoral, zeci de mii de turişti alegând să petreacă minivacanţa de Rusalii la mare. Şi în continuare, lista evenimentelor anunţate pentru această vară este extrem de bogată. Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești, organizat în premieră la Constanța, în 15-18 iunie, va deschide seria evenimentelor estivale, din care nu vor lipsi
  • News.ro - UE a prelungit restricţiile asupra importurilor de cereale ucrainene pentru cinci ţări, inclusiv pentru România
    Comisia Europeană a anunţat luni că prelungeşte până la 15 septembrie acordul prin care cinci dintre vecinii UE ai Ucrainei, inclusiv România, pot restricţiona importurile de cereale ucrainene, relatează Reuters. Restricţiile nu se vor mai aplica însă seminţelor pentru însămânţare. La 2 mai, UE a permis celor cinci ţări - Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia - să interzică vânzările interne
  • Digi24.ro - 6 din 10 locuințe vândute în România în primul trimestru au fost cumpărate cu "bani gheață"
    Valoarea creditelor ipotecare acordată în România, în primul trimestru al anului, a fost de 1,1 miliarde de euro, în creştere cu 1,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2022, iar 58,2% dintre locuinţele vândute au fost cumpărate cu bani cash, reiese dintr-un raport realizat de o companie de consultanţă imobiliară, pe baza statisticilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Conform
  • Economedia.ro - Harta proiectelor industriale în construcție în România. Analiză: Bihorul și Timișul, cele mai atractive destinații pentru investitori
    Județele Bihor, Timiș și Cluj cumulează cele mai multe proiecte industriale și logistice din țară, conform datelor centralizate de compania de consultanță IBC Focus, care monitorizează șantiere la nivel național. Conform platformei VICTA.ro, dezvoltată de IBC, în 2023 au fost identificate 580 proiecte industriale în construcție la nivel național. Cumulat, suprafața acestora este de 2,18 milioane de
  • Rador - Parlamentul reia dezbaterile asupra proiectului de lege privind reforma pensiilor speciale
    Parlamentul urmează să reia săptămâna aceasta dezbaterile asupra proiectului de modificare a legii pensiilor de serviciu, după ce liderii coaliției de guvernare au depus recent un set de amendamente. Documentul a fost adoptat deja de Senat, dar Camera Deputaților va decide forma finală. Opoziția critică însă modificările propuse de coaliția de guvernare. AUR atrage atenția că ar putea exista probleme
  • Adevărul - Coaliția schimbă iar planul pentru rocada premierilor | SURSE
    Partidele Coaliției iau în calcul realizarea tuturor procedurilor pentru rocada premierului până la jumătatea lunii, depunerea mandatului de către Ciucă urmând a avea loc spre finalul săptămânii, dacă greva profesorilor se va termina zilele următoare, potrivit informațiilor „Adevărul”. Discuția privind depunerea mandatului de către Nicolae Ciucă spre finalul acestei săptămâni este purtată atât în interiorul
  • Economedia.ro - Analiză Bloomberg: Energia solară a învins cărbunele în Europa în luna mai, dar sistemul energetic nu este pregătit/ Producția României de energie solară a fost în scădere în acest an
    Tranziția Uniunii Europene către energia curată a marcat un moment important în luna mai, când panourile solare au generat pentru prima dată mai multă electricitate decât toate centralele pe cărbune ale blocului comunitar, și asta înainte ca soarele de vară să crească producția și mai mult, arată o analiză Bloomberg. România, în schimb, a anunțat prin Institutul Național de Statistică o producție mai
  • News.ro - Romaşcanu: Celebrăm ziua când prin tratatul semnat la palatul Marele Trianon de la Versailles românii au obţinut recunoaşterea internaţională a graniţelor pentru care au luptat/ Sărbătoarea e doar pentru români şi istoria noastră şi deloc împotriva cuiva
    Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, afirmă că duminică se celebrează ”ziua când, prin tratatul semnat la palatul Marele Trianon de la Versailles, românii au obţinut recunoaşterea internaţională a graniţelor pentru care au luptat cu eroism”. ”Sărbătoarea de astăzi este doar pentru români şi istoria noastră şi deloc împotriva cuiva”, subliniază el. Romaşcanu a postat şi o hartă a României Mari, precizând
  • Digi24.ro - Greva din educație continuă. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de OUG pentru creșterea salariilor profesorilor: „Nu ne-ați convins”
    Sindicaliștii din educație au anunțat că sunt nemulțumiți de OUG pentru creșterea salariilor profesorilor și că greva continuă. Ei au cerut, din nou, Guvernului ca salariul unui debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salarizarea întregului personal didactic de predare să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic. „Federația
  • Bursa - Surprize de proporţii la Bulboaca
    La Bulboaca, o localitate din Republica Moldova până de curând total necunoscută în Europa, au avut loc câteva evenimente notabile. O absenţă importantă, insuficient explicată a lui Erdogan, o apariţie surpriză a lui Zelenski, dar şi o ofertă spectaculoasă, dacă nu cumva halucinantă, a lui Macron.Recep Erdogan, cel mai longeviv şef de stat din Europa şi unul dintre cei mai longevivi din lume, care
  • Mediafax - Regele Charles al III-lea, vizită în România
    Prima călătorie oficială în străinătate a Regelui Charles al III-lea după ceremonia de încoronare are loc vineri în România. Preşedintele Klaus Iohannis îl va aştepta la Palatul Cotroceni.Administraţia Prezidenţială a informat că ceremonia primirii oficiale va avea loc pe 2 iunie, la ora 15.30. Vor urma fotografia oficială, convorbiri tête-à-tête şi întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii
  • Evenimentul Zilei - Profesorii reclamă lipsa garanțiilor, pe care le-au cerut, din OUG adoptată de Guvern
    Reprezentanții profesorilor solicită un nou act normativ – o ordonanță de urgență – care să prevadă că salariile debutanților vor porni de la salariul mediu brut pe economie. Liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu a declarat că acest lucru nu figurează în OUG adoptată joi, 1 iunie. De altfel, premierul Nicolae Ciucă a declarat că implementarea viitoarei grile, conform
  • News.ro - Clarificări ale purtătorului de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru privind aplicarea majorărilor salariale din sistemul de învăţământ
    Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru face vineri dimineaţă clarificări privind aplicarea majorărilor salariale din sistemul de învăţământ, precizând că Guvernul a îndeplinit solicitările sindicaliştilor, fiind acordate majorări salariale de 1.000 lei brut/lună personalului didactic şi didactic auxiliar, respectiv de 400 de lei brut/lună pentru personalul nedidactic. De asemenea, pentru
  • Rador - Guvernul consideră că a îndeplinit solicitările sindicaliştilor din educaţie
    Guvernul consideră că a îndeplinit solicitările sindicaliştilor din educaţie, fiind acordate majorări salariale lunare de 1.000 de lei brut personalului didactic şi didactic auxiliar, respectiv de 400 de lei brut pentru personalul nedidactic. Potrivit purtătorului de cuvânt, Dan Cărbunaru, executivul şi-a asumat angajamentul privind acordarea unui salariu pentru debutanţi la nivelul celui mediu brut
  • Bursa - Premieră în piaţa turismului românesc - charter spre Maroc
    Primul charter care va pleca din România către Maroc va fi operat de Christian Tour în 30 septembrie, după cum au anunţat reprezenţii turoperatorului.Cristian Pandel, Chairman of the Board Memento Group (grupul din care face parte agenţia de turism Christian Tour, alături de compania de transport Memento Bus, lanţul comercial Yuga, franciza Tui TravelCenter), a subliniat: "Este o premieră pentru România.
  • Mediafax - Castelul Mimi din Republica Moldova devine de astăzi centrul Europei
    Castelul Mimi din Republica Moldova devine de astăzi centrul Europei. Începe Summit-ul comunităţii politice europene, cel mai important eveniment din istoria ţării. Iată toate detaliile despre evenimentul la care participă 47 de şefi de stat şi de guvern.Astăzi, 1 iunie, 47 de şefi de stat şi de guvern se întâlnesc la Castelul Mimi, o cramă aflată la sud-est de capitala moldovenească Chişinău. Cel
  • Ziarul Financiar - Povara datoriei: Statul plăteşte în 2023 dobânzi la credite de aproape 8 mld. euro, în vreme ce datoria publică a ajuns la 150 miliarde de euro
    România va depăşi în acest an un PIB de 300 de miliarde de euro (318 mld. euro este estimarea Comisiei Naţionale de Prognoză), la o creştere economică estimată, pe medie, de 3%. Ar fi o creştere bună dacă privim în jur – de plidă Banca Centrală Europeană (BCE) estimează o încetinire a economiilor Europei, Germania este deja în recesiune tehnică (una mică, este drept).Guvernul României spune că, faţă
  • News.ro - Şedinţă de Guvern excepţională pentru aprobarea OUG care ar trebui să detensioneze situaţia din învăţământ
    Guvernul se reuneşte, joi, într-o şedinţă pe care premierul Nicolae Ciucă a numit-o extraordinară, pentru a aproba OUG care ar trebui să detensioneze situaţia din sistemul de învăţământ. Miercuri seară, însă, sindicaliştii au refuzat propunerea conţinută de actul normativ şi au anunţat că greva continuă.Şedinţa de Guvern este programată la ora 12.00, singurul punct de pe ordinea de zi fiind aprobarea
  • Rador - Guvernul se reunește pentru a da ordonanța de urgență cu măsurile pentru personalul din educație
    Guvernul se reunește, la prânz, pentru a da ordonanța de urgență cu măsurile pentru personalul din educație. Oferta făcută sindicatelor prevede, pentru prima dată de la declanșarea grevei generale, o majorare salarială imediată din luna iunie, 1.000 lei pentru cadrele didactice și 400 lei pentru personalul nedidactic, ca etapă din viitoarea creștere promisă prin noua lege a salarizării. Propunerea
  • News.ro - Preşedintele Klaus Iohannis i-a convocat pe liderii coaliţiei la Cotroceni pentru discuţii pe tema crizei din educaţie
    Preşedintele Klaus Iohannis i-a chemat miercuri la Palatul Cotroceni pe liderii coaliţiei de guvernare pentru discuţii destinate soluţionării grevei din educaţie, afirmă surse politice, potrivit cărora este posibil ca la final să fie semnat un acord politic privind revendicările salariale ale celor din educaţie, anunţat de marţi de către Iohannis.Conform surselor citate, preşedintele Klaus Iohannis
  • Rador - Greva din educaţie continuă
    Greva din educaţie continuă şi astăzi, după ce sindicatele s-au declarat nemulţumite atât de negocierile cu Guvernul, cât şi de discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis. Oferta făcută de Executiv cu prime de 4.000 lei a fost respinsă, însă liderii sindicali consideră că propunerea preşedintelui Klaus Iohannis are potenţial de a detensiona conflictul, aşa că o vor discuta cu colegii din teritoriu.
  • Bursa - Sindicaliştii din Educaţie anunţă ca vor continua greva
    Sindicaliştii din Educaţie au anunţat, astăzi, în urma negocierilor cu Guvernul, că greva şi acţiunile de protest vor continua.Angajaţii din învăţământ au plecat în marş de la Palatul Victoria, urmând să ajungă la Palatul Cotroceni.Potrivit sindicaliştilor, Guvernul a propus prime de 4000 de lei pentru personalul didactic şi 1500 de lei pentru personalul nedidactic."Astăzi, primul ministru ne-a promis
  • Ziarul Financiar - ANPC a lansat o adresă de e-mail pentru consumatorii cu situaţii dificile la bănci
    Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a lansat o adresă specială de e-mail, cu scopul de a veni în sprijinul consumatorilor care identifică elemente menite să le afecteze direct interesele şi să îi determine să ajungă într-o situaţie financiară dificilă, în timpul derulării unui credit bancar contractat, conform celui mai recent comunicat al instituţiei. (...)„Pentru documentarea
  • Bursa - Aleksandar Vucic se va întâlni cu ambasadorii SUA, Rusiei, Chinei şi UE după confruntările din Kosovo
    Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, se va întâlni marţi cu ambasadorii Statelor Unite, Rusiei, Chinei, Marii Britanii şi cu şeful misiunii Uniunii Europene, a anunţat biroul preşedintelui la sfârşitul zilei de luni, după ce noi confruntări au izbucnit în nordul Kosovo.Vucic a plasat armata la cel mai înalt nivel de alertă de luptă după ce aproximativ 25 de soldaţi ai forţelor de menţinere a păcii
  • Mediafax - După greva sindicatelor din educaţie, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual iese la protest
    Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a transmis următorul comunicat. Situaţia existentă în ţară generată de lipsa de responsabilitate a guvernanţilor, care au produs şi întreţinut o nemaiîntâlnită degringoladă legislativă.Zvonuri publice legate de aşa-zisa ”specialitate” a pensiilor ocupationale ( militare), salarizare precară în Apărare,Ordine Publică şi Securitate Naţională.Nerespectarea
  • Rador - Președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, despre noua ofertă a guvernului
    Guvernul a venit aseară cu o nouă ofertă mai bună pentru cadrele didactice, în încercarea de a opri greva din învățământ a confirmat cu puțin timp în urmă, pentru Radio România Actualități, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație. El a explicat că noua propunere a fost transmisă tuturor profesorilor din țară și un răspuns privind o eventuală încetare a grevei este așteptat
  • News.ro - Nou protest al sindicaliştilor din învăţământ
    Sindicaliştii din Educaţie organizează un nou protest în Bucureşti, urmând a picheta sediul Guvernului. Ca şi data trecută, sindicaliştii vor mărşălui pe străzile Capitalei, Brigada Rutieră a Capitalei anunţând restricţii de trafic pentru derularea manifestării.Cele trei mari federaţii din Educaţie organizează, marţi, de la ora 11.00, un nou protest în Bucureşti.În ciuda promisiunilor pe care le-au
  • Mediafax - MAE o taxează pe preşedinta Ungariei după ce a publicat o filmare cu imnul al Ţinutului Secuiesc
    MAE „a transmis dezaprobarea fermă” cu privire la faptul că preşedinta Ungariei, Novak Katalin, a publicat un material video de la pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc cu imnul Ţinutului Secuiesc.„Ca urmare a mesajelor publice transmise de Preşedintele Ungariei, inclusiv pe pagina de Facebook, în contextul vizitei private cu caracter religios pe care o întreprinde zilele acestea în
  • News.ro - Rafila: Când ai o criză majoră cum este greva din educaţie, probabil că nu este potrivit să vii cu o echipă care să se rodeze
    Alexandru Rafila a afirmat că atunci când ai o criză majoră cum este cea din educaţie probabil că nu este potrivit să vii cu o echipă nouă în Executiv, ci ai nevoie de o echipă care este funcţională. Ministrul Sănătăţii a mai precizat că după rezolvarea acestei crize se va intra din nou în logica schimbării de prim-ministru.„Şi noi eram pregătiţi ca acest lucru să se întâmple, bănuiam că la începutul
  • Rador - Mesajul ministrului român de Externe, Bogdan Aurescu, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni
    Cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, subliniază contribuția deosebită a cetățenilor care trăiesc în afara granițelor țării ca ambasadori ai României.El spune că talentul, cunoștințele și motivarea de care dau aceștia dovadă contribuie la dezvoltarea societăților în care s-au integrat și, în același timp, ajută la construirea unor punți de colaborare,
  • Bursa - Rotativa - amânată de un precedent periculos
    Decizia amânării rotativei guvernamentale prin prisma grevei generale a cadrelor didactice aflată în plină desfăşurare reprezintă un precedent periculos pentru premierul Nicolae Ciucă, deoarece se pare că acesta va fi nevoit să conducă Guvernul cel puţin încă o lună.Amânarea rotativei până la încheierea negocierilor cu sindicatele din Educaţie a reprezentat un semnal pentru sindicatele din alte domenii,
  • Ziarul Financiar - Paradoxal, problema principală în această criză este că băncile raportează un profit prea mare
    Paradoxal, problema principală în această criză este că băncile raportează un profit prea mare, ceea ce le face să fie o ţintă în mişcare pentru toată lumea şi încă nu a început anul electoral 2024.Subiectele săptămânii trecute au fost: Greva profesorilor care cer salarii mai mari – de 7 zile elevii nu mai fac cursuri şcolare. Rotativa guvernamentală şi împărţirea posturilor în noul guvern – Nicolae
  • Rador – Percheziţii ale DNA la sedii ale Poştei Române
    Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au ajuns la trei dintre sediile Poștei Române – precizează reprezentanții companiei într-un comunicat, în care mai anunță că a fost demarată propria cercetare internă, în paralel cu verificările. Nu se oferă date cu privire la aspectele investigate, dar potrivit unor surse judiciare ar fi vizate contracte privind renovarea unor sedii ale Poștei.Textul
  • Economedia.ro - ANAF recunoaște că are probleme cu site-ul, dar nu amână termenele pentru depunerea declarațiilor fiscale. Fiscul cere administrațiilor fiscale locale să ia în considerare „buna credință” a contribuabililor care întârzie depunerea declarațiilor
    Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) recunoaște, joi, că problemele cu funcționarea site-ului vor face ca numeroși contribuabili să nu își poată depune declarațiile fiscale la termenele din această lună, însă nu amână termenele de depunere și cere, în schimb, administrațiilor fiscale locale să ia în considerare „buna credință” a contribuabililor care întârzie depunerea declarațiilor. Fiscul
  • Agerpres- Rotativa guvernamentală / Ciolacu: Cred că e decizia corectă să nu intrăm în discuţii politice până nu rezolvăm greva profesorilor §
    Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, că, până nu se găseşte o soluţie la greva profesorilor, coaliţia nu trebuie să poarte discuţii politice pe tema rotaţiei guvernamentale. Potrivit preşedintelui PSD, învăţământul reprezintă "unul dintre stâlpii societăţii, iar înaintea discuţiilor politice coaliţia trebuie să îşi asume rezolvarea problemelor majore. "Această guvernare nu este
  • News.ro - Kelemen Hunor: În această perioadă am avut multe incendii - cu o mână am stins incendiile, cu mâna cealaltă am construit, fiindcă acesta este rostul guvernării / Am încredere în forţele noastre şi am încredere în oameni
    Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, în conferinţa de presă în care premierul Nicolae Ciucă a anunţat că nu îşi depune mandatul în contextul grevei din educaţie, că rostul guvernării este acela de la guverna pentru oameni, pentru societate, iar actuala coaliţie acest lucru l-a făcut şi îl va face.” În această perioadă am avut multe incendii - cu o mână am stins incendiile, cu mâna cealaltă
  • Digi24.ro – Ciucă amână rotativa: „Am convenit să nu îmi depun mandatul”. Despre majorările cerute de profesori: Nu putem să dezechilibrăm bugetul
    Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri dimineață că în contextul grevei din educație, după discuțiile din Coaliție, s-a decis să nu își depună mandatul și să rămână premier până la rezolvarea problemelor din educație. "Guvernul pe care-l conduc are o susținere politică, parlamentară consolidată, suntem aci în fața dvs, cu președintele PSD și președintele UDMR, am căzut cu toții de acord că singura
  • Agerpres – Preşedintele Iohannis şi omologul german - vizită la Sibiu
    Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul german, Frank-Walter Steinmeier, aflat într-o vizită de stat în România, se vor afla joi la Sibiu. Cei doi oficiali vor merge la primărie, se vor întâlni cu reprezentanţii comunităţii germane şi vor vizita Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal" şi Biserica evanghelică fortificată din comuna Cristian.Textul integral AICI -
  • Economedia.ro - Gigantul american de comerț online eBay a intrat în România, printr-un parteneriat cu Poșta Română. Afacerile mici românești, sprijinite să își exporte online produsele printr-o platformă specială
    Gigantul american de comerț online eBay a intrat în România, după ce marți a anunțat un parteneriat cu Poșta Română, prin care afacerile mici (IMM-urile) care se înscriu platforma e-export nation pot să își exporte produsele în peste 190 de țări, iar cei care comandă vor primi o serie de beneficii, arată un comunicat. Platforma va deveni operaţională de la 1 iunie. e-export nation este o platformă
  • Adevărul - UDMR nu vrea Ministerul Proiectelor Europene. Kelemen: Ciolacu joacă politic, dar nu trage de timp.
    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că Uniunea nu vrea să renunțe la Ministerul Dezvoltării și sunt dispuși să accepte MIPE, pentru ministrul Marcel Boloș a făcut „o treabă bună”, fiind mai degrabă înclinați spre un minister economic. „Acum 6 săptămâni, la o discuție, am stabilit calendarul. În acordul de coaliție scrie că pe 25 mai PSD preia funcția de prim-ministru. Am stabilit să fie 26, 25
  • News.ro - Ionuţ Stroe (PNL): UDMR, în momentul de faţă trebuie să înţeleagă, dacă vrea să se reaşeze la masa negocierilor, că toate partidele coaliţiei fac un efort de diminuare a numărului de ministere / Nu trebuie să fie rigizi şi inflexibili
    Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat miercuri că UDMR, în momentul de faţă, trebuie să înţeleagă, dacă vrea să se reaşeze la masa negocierilor, că toate partidele coaliţiei fac un efort de diminuare a numărului de ministere. Nu trebuie să fie rigizi şi inflexibili şi să înceapă acest dialog cu: noi nu ne dorim, pe noi nu ne priveşte protocolul, a mai arătat Stroe. ”Singurii care au vorbit
  • Digi24.ro – Reacția sindicatelor din învățământ la oferta Guvernului: „Greva generală continuă”
    Liderii sindicatelor din Educație au declarat, după negocierile cu Guvernul, că greva generală va continua și joi și că primele mesaje care vin din partea profesorilor sunt de respingere a ofertei propuse de guvernanți. Executivul vrea să le ofere cadrelor didactice sume de bani în lunile iunie și octombrie: 1.000 de lei, respectiv 1.500 de lei. Liderii de sindicat au afirmat, ca răspuns la oferta
  • Adevărul - Primele pensii speciale pe care Puterea le vrea eliminate
    Reforma pensiilor speciale ar putea aduce și eliminarea unora dintre acestea, cum este cazul celor de la Curtea de Conturi, o parte din acelea ale funcționarilor parlamentari și revizuirea unora din cele primite de magistrații care beneficiază de ele în urma nor artificii legislative. Surse din Coaliție au precizat pentru „Adevărul“ că în cazul acestei ultime categorii, a magistraților, va avea loc
  • Agerpres – Greva generală din învăţământ continuă şi miercuri; sindicatele îi aşteaptă pe reprezentanţii Guvernului la sediul FSLI
    Greva generală din învăţământ continuă şi miercuri, zi în care reprezentanţii Guvernului sunt invitaţi la sediul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) la o şedinţă a liderilor sindicali. "Nu a fost o negociere, a fost o întâlnire informală, faţă de ce se ştia nu am avansat, atâta că Guvernul a promis că va face nişte calcule. Nu ştim nimic concret deocamdată ce se va întâmpla. I-am invitat
  • Economedia.ro – OTP Bank România a fost scoasă la vânzare
    OTP Bank România, controlată de grupul maghiar OTP Bank, a fost scoasă la vânzare, au afirmat surse din piața bancară pentru Economedia. Banca a confirmat că ia în calcul vânzarea OTP Bank România, testează piața, proces estimat să dureze câteva luni şi, în cazul succesului licitaţiei, posibilul acord de vânzare ar fi semnat în aproximativ un an. OTP Bank estimează că procesul de vânzare este estimat
  • News.ro - Klaus Iohannis îl primeşte, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier / Acesta efectuează o vizită de stat în România şi va merge la Sibiu şi Timişoara
    Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, miercuri, la Palatul Cotroceni, de la ora 11.30, pe preşedintele Republicii Federale Germania Frank-Walter Steinmeier, care face o vizită oficială în România. Klaus Iohannis şi Walter Steinmeier vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, urmate de declaraţii de presă comune. Conform Administraţiei Prezidenţiale, vizita de stat a preşedintelui Republicii Federale
  • Digi24.ro – Bogdan Aurescu: Viitoarea președinție a Consiliului UE sprijină eforturile României de aderare la Schengen
    Spania, care va prelua președinția Consiliului UE la jumătatea acestui an, va face o prioritate din aderarea României la spaţiul Schengen, a declarat, marţi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în cadrul lansării Trilateralei România - Spania - Polonia, informează Agerpres. Ministrul de Externe a declarat că România continuă să fie parte a soluţiei pentru consolidarea securităţii UE, prin
  • Rador - Cinci deputați AUR și unul neafiliat au fost sancționați de conducerea Camerei cu reducerea până la jumătate din indemnizație
    Cinci deputați AUR și unul neafiliat au fost sancționați de conducerea Camerei cu reducerea până la jumătate din indemnizație pentru cel mult șase luni și diminuarea cu câte 10 secunde a intervențiilor în plen pentru trei luni. Sancțiunile au fost date în conformitate cu regulamentul acestei camere, pentru încercarea de a întrerupe în urmă cu două săptămâni ședința de plen prin smulgerea cablurilor
  • Economedia.ro - Bloomberg: Leul românesc este la un minim record, în condițiile în care banca centrală vede un risc de împrumut valutar
    Moneda românească a slăbit la un minim record după ce banca centrală a semnalat că va permite o mai mare flexibilitate a leului, o mișcare despre care un responsabil politic a spus că este posibil să limiteze creșterea recentă a împrumuturilor în valută, scrie Bloomberg. Leul a slăbit pentru a cincea zi consecutiv, cea mai lungă scădere din martie, și a atins vineri un minim istoric de 4,9816 față
  • Agerpres – Prima ediţie a Forumului România - Coreea are loc la Bucureşti
    Prima ediţie a Forumului România - Coreea are loc marţi, la Bucureşti, iar potrivit organizatorilor reuneşte profesionişti din sectorul guvernamental şi mediul academic din ambele ţări. De altfel, forumul marchează 15 ani de la semnarea Parteneriatului Strategic dintre Republica Coreea şi România. Ediţia inaugurală se va desfăşura în incinta Creart şi este destinată schimbului de cunoştinţe şi expertiză
  • News.ro - Simona Halep acuză ITIA de ipocrizie şi se declară şocată după ce agenţia a cerut o nouă amânare în cazul său / Reacţia lui Mouratoglou
    Simona Halep a anunţat, luni seară, în social media, că Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a cerut o nouă amânare a audierii în cazul său. Halep consideră că ITIA a dat dovadă de ipocrizie, deoarece declara că este hotărâtă să aibă o comunicare într-o manieră empatică, eficientă şi “în timp util” cu ea, deşi în acelaşi timp cerea oficial amânarea audierii. “Sunt din nou extrem
  • Digi24.ro – Medicii protestează azi la Ministerul Sănătății și se pregătesc de grevă generală din 8 iunie
    După greva din școli urmează greva din spitale. Sanitas, cel mai mare sindicat al angajaților din sănătate, pichetează astăzi Ministerul Sănătății. Calendarul protestelor indică grevă de avertisment pe 1 iunie și grevă generală din 8 iunie. O grevă generală după 1 iulie a anunțat și al doilea sindicat din Sănătate, Federația Sanitară. Sanitas cere creșterea salariilor, sporurilor și indemnizațiilor
  • Adevărul - România nu poate asigura opere de artă de mare valoare
    Expozițiile temporare ale operelor celor mai mari pictori ai lumii din toate timpurile sunt o obișnuință în străinătate, însă un lux în România. Asta pentru că valoarea de asigurare a unor astfel de lucrări atinge sume exorbitante de 50, 100 sau chiar 200 de milioane de euro. Cum proiectele sunt puține, este foarte dificil pentru asigurătorii români să ofere aceste sume. În timp ce în Occident au loc,
  • Economedia.ro - Președintele Joe Biden: Statele Unite pregătesc împrumuturi de 4 miliarde de dolari pentru proiectul reactoarelor nucleare mici din România pentru a consolida independența energetică
    Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat sâmbătă la summitul marilor economii din Grupul celor 7 (G7) că două instituții financiare guvernamentale americane au emis scrisori de interes pentru un împrumuturi potențiale de 4 miliarde de dolari proiectul reactoarelor nucleare mici din România, potrivit unui comunicat al Casei Albe, citat de G4Media. E vorba despre proiectul dezvoltat de compania americană
  • Agerpres - Începe programul ''Litoralul pentru toţi''; tarife cu până la 70% mai mici în perioada 22 mai - 18 iunie
    Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează, luni, o nouă ediţie a programului "Litoralul pentru toţi", cu preţuri cu până la 70% mai mici faţă de cele din vârful sezonului. "Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulţi turişti reprezintă,
  • News.ro - Comisia parlamentară SRI, în control la Direcţia de Informaţii Moldova Nord (Iaşi) / Discuţii privind securizarea frontierelor, pe fondul afluxului important de refugiaţi
    Comisia de control asupra activităţii SRI s-a deplasat săptămâna trecută la Iaşi, într-o nouă vizită de lucru, după cea din decembrie 2021, la sediul principal al Direcţiei Regionale de Informaţii Moldova Nord. Membrii Comisiei SRI au avut şi o întâlnire cu prefectul judeţului Iaşi. Discuţiile au vizat securizarea frontierelor, pe fondul afluxului important de refugiaţi.În contextul războiului din
  • Digi24.ro - Azi e prima zi de grevă generală în școli, după două rânduri de negocieri eșuate
    Azi este prima zi de grevă generală în sistemul de educaţie din România. Sindicatele au anunţat declanşarea grevei săptămâna trecută şi au avut două runde de negocieri cu reprezentanţii Guvernului, care nu s-au încheiat cu un acord. În total, potrivit sindicatelor, vor protesta peste 150.000 de cadre didactice, cărora li se va alătura şi personalul nedidactic din şcoli. De la ora 11.00 la 13.00 va
  • Mediafax - România, a treia cea mai bună creştere economică din UE şi campioana regiunii la început de 2023
    Deşi avansul economic a fost sub aşteptările celor mai mulţi analişti financiari, performanţa economică din România a fost una dintre cele mai bune din Uniunea Europeană.Pe date ajustate sezonier, PIB-ul României a crescut în termeni reali cu 2,8% în T1/2023, mult peste media europeană de 2%.De asemenea, economia din România a avansat cel mai bine dintre toate economiile din regiune. Spre comparaţie,
  • Rador - Sindicaliștii din învăţământul preuniversitar, discuții la Ministerul Educației privind contractul colectiv de muncă
    Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar continuă la această oră, la Ministerul Educaţiei, discuţiile privind contractul colectiv de muncă. Ei spun că întâlnirea nu se poate încheia cu soluţii privind solicitările personalului din educaţie în ceea ce priveşte mărirea salariilor şi anunţă că luni de dimineaţă va începe greva generală.Reprezentanții FSLI și Spiru Haret sunt la Ministerul Educației,
  • Bursa - Întărirea securităţii Republicii Moldova este în atenţia Subcomisiei pentru Securitate şi Apărare a Parlamentului European
    Măsurile de sporire a cooperării în domeniul securităţii şi apărării, dezvoltarea economică, sporirea rezilienţei în faţa ameninţărilor hibride şi parcursul de integrare europeană a Republicii Moldova au fost discutate în cadrul întrevederii prim-ministrului Dorin Recean cu membrii delegaţiei Parlamentului European conduse de europarlamentara Nathalie Loiseau.Şeful Executivului de la Chişinău a apreciat
  • Ziarul Financiar - Şase contracte de infrastructură, în valoare totală de 8,7 miliarde de lei, au fost semnate în acest an
    Ultimele şase loturi şi tronsoane din autostrada Moldovei, alături de linia de metrou către aeroportul Otopeni sunt cele mai valoroase proiecte de infrastructură contractate de la începutul anului 2023 până în acest moment, potrivit datelor transmise de reprezentanţii CNAIR şi ai Metrorex.Contracte de achiziţii publice au fost atribuite şi de CFR, operatorul transpor­turilor feroviare, însă acestea
  • Ziarul Financiar - Aşa cum se aştepta, ritmul de creştere a economiei s-a înjumătăţit
    Institutul Naţional de Statistică a venit în sfârşit cu vestea: creşterea economică s-a diminuat pe primul trimestru la plus 2,3% faţă de plus 4,7% pe tot anul 2022, dar important este că economia rămâne pe plus.Iată că şocul dobânzilor, al preţurilor la energie şi la alimente a fost până la urmă atenuat. Trimestrul I al anului, chiar dacă este pe un plus sezonier de doar 0,1% faţă de trimestrul IV
  • Rador - 11 bănci din România au fost sancţionate de ANPC pentru practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor
    11 bănci din România au fost sancţionate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pentru practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor. Clienţii băncilor plăteau preponderent dobândă atunci când rambursau creditul, a constatat ANPC. Din acest motiv băncile au primit amenzi de 550 de mii de lei şi li s-a recomandat să emită noi grafice de rambursare.Textul
  • News.ro - Protest al sindicaliştilor din sistemul de Finanţe Publice
    Sindicatul Naţional Finanţe Publice pichetează, joi, între 13.00 şi 14.00,sediile Ministerului Finanţelor şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.Sindicaliştii reclamă finanţarea defectuasă a activităţii profesionale, sănătăţii şi securităţii la locul de muncă; discrepanţele salariale existente în instituţii (prag de până la 25% doar la salariul de bază, la care se adaugă şi sporuri specifice,
  • Bursa - Statele membre G7 le datorează ţărilor sărace 13,3 trilioane de dolari
    Statele bogate şi industrializate din G7 le datorează 13,3 trilioane de dolari celor mai sărace ţări, sumă pe care au promis-o drept ajutor pentru dezvoltare şi sprijin în lupta împotriva schimbărilor climatice, dar pe care nu au mai virat-o, susţine organizaţia Oxfam într-un apel publicat, ieri, pe site-ul propriu şi adresat liderilor G7 care se întâlnesc mâine la Hiroshima, în Japonia.În loc să îşi
  • Ziarul Financiar – Economia a crescut în T1 cu 2,3%
    "Economia a crescut în T1 cu 2,3%“ scrie Ziarul Financiar. Economia va creşte, totuşi, cu 3% în acest an, cred economiştii. E mai departe de creşterile din trecut, dar nu este de lepădat, având în vedere situaţia complicată în care se află lumea. Datele-semnal publicate marţi de INS arată o creştere a PIB-ului în T1/2023 cu 2,3% faţă aceeaşi perioadă a anului trecut dar nu sunt date care să indice
  • Bursa – Klaus Iohannis participă la cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei, în Islanda
    ,,Klaus Iohannis participă la cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei, în Islanda" titrează Bursa. Klaus Iohannis participă la cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei în Islanda. La acest summit, va fi adoptată Declaraţia de la Reykjavik, care reconfirmă rolul Consiliului Europei în arhitectura multilaterală la nivel european şi internaţional. De asemenea, va fi anunţată înfiinţarea
  • Realitatea.ro - Marius Budăi anunță rezultatele renegocierii PNRR
    ,,Marius Budăi anunță rezultatele renegocierii PNRR" aflăm de la Realitatea.ro. Întrebat care este stadiul discuțiilor Marius Budăi, ministrul Muncii, a spus: "Vestea bună pentru actualii seniori ai României și pentru viitorii seniori ai României. Am avut discuții extrem de bune atât pe parcursul zilei de ieri, cât și pe parcursul zilei de astăzi. Am discutat inclusiv cu dl. comisar de muncă, am discutat
  • Digi24.ro - Foreign Policy: România și restul flancului estic al NATO, noul centru de greutate al alianței
    ,,Foreign Policy: România și restul flancului estic al NATO, noul centru de greutate al alianței" anunță Digi24.ro. Alianța NATO este acum mai relevantă decât a fost vreodată, potrivit lui Mike Rogers, președinte al Comisiei pentru Serviciile Armate în Camera Reprezentanților a Statelor Unite, dar pericolele cu care se confruntă coaliția sunt foarte diferite de cum erau ele la momentul fondării sale.
  • Euronews - Profesorii intră azi în grevă de avertisment pentru a cere creșterea salariilor
    ,,Profesorii intră azi în grevă de avertisment pentru a cere creșterea salariilor" consemnează Euronews. Sindicatele din Educație au anunțat, marți, că majoritatea profesorilor au votat pentru declanșarea grevei generale în învățământ, pe 22 mai. De asemenea, o grevă de avertisment va avea loc, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, în toate școlile din România în care profesorii sunt membri ai Federației
  • Ziarul Financiar - Reactoarele NuScale de la Doiceşti pornesc direct cu o întârziere de doi ani
    La finalul săptămânii trecute, studenţii de la Politehnică au putut interacţiona pentru prima dată cu Centrul de Explorare a Energiei NuScale, un simulator care ar tre­bui să îi obişnuiască cu modul de operare a unui reactor care în acest moment nu există în varianta lui finală.Investiţia în acest simulator NuScale s-a ridicat la 1 mil. dolari, aceştia fiind primii bani pe care România îi vede în contextul
  • Rador - Senatorii din Comisia de învățământ au de analizat și votat peste 500 de amendamente la proiectele noilor legi ale educației
    Peste 500 de amendamente la proiectele noilor legi ale educației au de analizat și votat senatorii din Comisia pentru învățământ. Dezbaterile încep astăzi, iar la începutul săptămânii viitoare este programat votul final în plenul Senatului, for decizional pentru acest pachet legislativ.Senatorii din comisia pentru învățământ au termen până vineri să întocmească raportul la cele două legi ale educației.
  • Mediafax - Petrom anunţă că plăteşte taxa de solidaritate: Estimăm o contribuţie de solidaritate de 1,5 miliarde de lei
    Petrom (SNP) a anunţat luni seara la Bursa de Valori Bucureşti că va plăti taxa pe solidaritate în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei.Iniţial autorităţile calculaseră o taxă de circa 5 mld. lei, însă ulterior, după intervenţiile preşedintelui României, taxa a fost diminuată semnificativ.„La data de 12 mai 2023, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 119/2023 pentru aprobarea Ordonanţei
  • News.ro - Conducerile PNL şi PSD, convocate în şedinţă, înainte de rocada premierilor
    Conducerile PNL şi PSD au fost convocate în şedinţă, marţi, înainte de rocada premierilor de la sfârşitul acestei luni. Liderii celor două partide discută strategia privind protocolul coaliţiei, dar şi cine vor fi titularii portofoliilor, în noul Executiv condus de preşedintele PSD Marcel Ciolacu. Înainte de şedinţa de marţi, liberalii s-au reunit şi într-o şedinţă informală, luni seară, la Vila Lac
  • Bursa - ANPC a amendat 11 bănci pentru practici comerciale înşelătoare
    Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a amendat 11 instituţii de credit pentru practici comerciale incorecte, alte trei bănci urmând să fie sancţionate pe acelaşi motiv, ne-au spus surse apropiate situaţiei.ANPC derulează o acţiune de verificare a societăţilor bancare, practica pentru care au fost amendate băncile constând în "neinformarea, în prealabil, a consumatorului despre
  • Ziarul Financiar - Cel mai mare pericol cu care se va confrunta economia României
    Economiile occidentale se confruntă cu o criză acută de forţă de muncă. Automatizarea, digitalizarea, robotizarea, inteligenţa artificială înlocuiesc forţa de muncă, dar nu suficient de rapid pentru necesarul actual al companiilor. Plus că sunt zone unde forţa de muncă nu poate fi suplinită de maşini, cum ar fi zona medicală de îngrijire a persoanelor şi de ajutor la bătrâneţe, pe care nu poţi să o
  • Rador - Proiectele legilor educaţiei intră în dezbaterea comisiilor de specialitate de la Senat
    Proiectele legilor educaţiei intră, astăzi, în atenţia comisiilor de specialitate din Senat pentru avize, iar, de mâine, vor avea loc dezbateri în Comisia pentru învăţământ. Votul final pentru pachetul de legi privind educaţia este aşteptat la Senat peste două săptămâni. Modificările aduse în Camera Deputaţilor sunt susţinute de partidele din coaliţia de guvernare, care afirmă că noile măsuri vor reforma
  • Mediafax - Din ce în ce mai multe case self- checkout încep să ceară bacşiş
    Apariţia caselor self- checkout a stârnit în ultimii ani discuţii în toată lumea cu privire la automatizare şi viitorul locurilor de muncă, dar pentru a calma spiritele mulţi spuneau în glumă "măcar scăpam de bacşiş". Ei... acest lucru nu mai e aşa sigur. Din ce în ce mai multe case self- checkout încep să ceară bacşiş. Clienţii revoltaţi: ce rost mai are să ceară bacşiş?Clienţii din SUA au reclamat
  • News.ro - Datoria statului a trecut pentru prima dată de pragul de 700 de miliarde de lei şi este, din nou, peste 50% din PIB
    Datoria statului, aflată într-o creştere constantă de-a lungul anilor, a trecut de pragul de 700 de miliarde de lei. Totodată, gradul de îndatorare raportat la PIB a depăşit nivelul de 50% şi a ajuns la 50,1%.Astfel, în februarie, datoria a ajuns la 706,5 miliarde lei (50,1% din PIB), faţă de 695 miliarde lei (49,2% din PIB), în ianuarie, şi 667,3 miliarde lei (47,2% din PIB), în decembrie.Nivelul
  • Bursa - Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu Annalena Baerbock în marja reuniunii Gymnich de la Stockholm
    Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, vineri, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania, Annalena Baerbock, în marja reuniunii Gymnich de la Stockholm, conform News.ro."Discuţiile au vizat atât oportunităţile de consolidare a relaţiilor româno-germane cu caracter strategic, cât şi subiectele de actualitate de pe agenda europeană, inclusiv în contextul
  • Adevărul - Eurovision 2023. „Masacrul de la Liverpool“. România nu s-a calificat în finală
    Theodor Andrei nu a reușit să impresioneze publicul votant, iar țara noastră, cotată de la bun început cu șanse foarte mici, a ratat calificarea în finală. 10 dintre cele 16 țări concurente în a doua semifinală a ESC 2023, desfășurată la Liverpool, pe 11 mai, s-au calificat în marea finală. Ultimele 10 finaliste, desemnate în urma votului telespectatorilor, sunt: Albania, Cipru, Estonia, Belgia, Austria,
  • Economedia.ro - Lovitură pe piața IT și în România, după valul masiv de concedieri ale giganților Tech la nivel global
    Piața IT, care a angajat constant în anii recenți, primește o lovitură chiar la Cluj, un oraș a cărui economie depinde serios de această industrie: Telenav, Inc., companie de servicii bazate pe localizare, cu sediul în Statele Unite, și-a notificat angajații în 10 mai 2023 cu privire la intenția de a închide sediul din Cluj, România, până la sfârșitul anului 2024, au confirmat pentru Economedia reprezentanții
  • News.ro - Europarlamentarul Cristian Terheş este în centrul unui scandal în Parlamentul European
    Trei deputate din Parlamentul European i-au transmis o scrisoare preşedintei forului legislativ, Roberta Metsola, şi cer o anchetă imediată pentru a stabili dacă trei colegi eurodeputaţi se fac vinovaţi de un discurs al urii în timpul unei dezbateri privind drepturile femeilor care a avut loc marţi în Parlamentul European. Între cei trei care sunt vizaţi de această solicitare se numără şi europarlamentarul
  • Digi24.ro - Cristian Pîrvulescu spune că Petre Daea ar trebui să demisioneze după scandalul legat de angajarea nurorii sale la APIA
    Ministrul Agriculturii, Petre Daea, ar trebui să demisioneze după scandalul legat de angajarea nurorii sale, dansatoare profesionistă, la Agenția de Plăți pentru Agricultură, în cadrul căreia este director soția ministrului, spune politologul Cristian Pîrvulescu. Deși Daea a spus că nu vede nicio problemă în această angjare, Pîrvulescu îl contrazice: este vorba despre conflict de interese. „Atâta vreme
  • Agerpres – Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 11,23% în aprilie
    Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 11,23% în aprilie 2023, de la 14,53% în martie 2023, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 19,84%, cele nealimentare cu 5,83%, iar serviciile cu 10,64%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, date vineri publicităţii. "Indicele preţurilor de consum în luna aprilie 2023 comparativ cu luna martie 2023 este 100,75%. Rata inflaţiei
  • Rador - Procurorul Sorin Lia, fost șef al Parchetului Judecătoriei Corabia, reținut pentru corupție
    Procurorul Sorin Lia, fost șef al Parchetului Judecătoriei Corabia, a fost reținut pentru 24 de ore, alături de un polițist și de alte două persoane, într-un dosar de corupție. El urmează să fie dus astăzi la Curtea de Apel Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Procurorul este învinuit de abuz în serviciu, favorizarea infractorului, uz de fals și folosirea de informații nedestinate
  • Digi24.ro - Guvernul a aprobat modificări pentru utilizarea cardurilor de energie: Se pot plăti şi datorii de anul trecut, dar cu o condiție
    Guvernul a aprobat, miercuri, modificări în ceea ce priveşte utilizarea cardurilor de energie, astfel că facturile faţă de furnizorii de energie vor putea cuprinde datorii restante începând cu 1 februarie 2022, cu condiţia ca factura să fie emisă după 1 ianuarie 2023. Prima tranşă a sprijinului, în valoare de 700 de lei, va putea fi utilizată până la 27 decembrie 2023, nu doar până la finalul lunii
  • Economedia.ro - BNR: Inflația va coborî la nivelul de o cifră în trimestrul trei din 2023
    Inflația va coborî la nivelul de o cifră în trimestrul trei din 2023, arată Banca Națională a României (BNR), într-un comunicat transmis miercuri. „Descreșterea va fi antrenată pe mai departe de factori pe partea ofertei, mai cu seamă de efecte de bază dezinflaționiste și de corecții descendente ale cotațiilor unor mărfuri, cărora li se alătură impactul prezumat al schemelor de plafonare a prețurilor
  • News.ro - Purtătorul de cuvânt al BOR, după acţiunile AUR de miercuri
    Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu a afirmat într-un text postat pe Facebook după acţiunile violente ale AUR de miercuri şi intitulat ”Creştinism vs huliganism”, că un creştin real nu agresează, nu înjură de toţi zeii invocând mama adversarului, nu scuipă spre alţii şi mai ales în sus. El nu nominalizează însă nici AUR şi nici pe liderul acestuia Geroge Simion. ”Creştinismul nu este niciodată
  • Agerpres – Cum se vede din PE aderarea României la Schengen cu o lună înainte de ultimul JAI din preşedinţia suedeză a UE
    Eurodeputaţii români din cele mai mari grupuri politice din Parlamentul European cred încă, în diferite grade, în şansa României de a adera la spaţiul Schengen în a doua jumătate a anului în curs, când preşedinţia Consiliului UE va fi deţinută de Spania, dar văd diferit calea de urmat până la realizarea acestui deziderat, adoptând poziţii de la "nu există nicio strategie" pentru susţinerea acestui
  • Rador - Ziua Independenței Naționale a României va fi marcată prin ceremonii militare și religioase
    Miercuri este sărbătorită Ziua Independenței Naționale a României. La 10 mai 1877 principele Carol I, cel care avea să devină mai târziu primul rege al României, a semnat Proclamația de Independență a României față de Imperiul Otoman. Cu o zi înainte documentul fusese citit în parlament de Mihail Kogălniceanu și votat de reprezentanții celor două camere ale parlamentului. Textul integral AICI
  • Digi24.ro - Legea prin care crescătorii de vaci primesc ajutor de la stat a fost promulgată. Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite
    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii
  • Agerpres - Peste 15.000 de sindicalişti din întreaga ţară sunt aşteptaţi să participe miercuri la un marş de protest
    "Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater", în numele celor peste 350.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vor organiza miercuri, 10 mai 2023, începând cu ora 11:00, un marş de protest, care va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului.
  • News.ro - Vizită în România a premierului Republicii Coreea, Han Duck-soo
    Premierul Republicii Coreea, Han Duck-soo, face, miercuri, o vizită oficială în România, el urmând să aibă întrevederi cu prim-ministrul român, Nicolae Ciucă, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. Ulterior, premierul coreean va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Prim-ministrul Republicii Coreea, Han Duck-soo, va fi întâmpinat oficial de premierul Nicolae
  • Economedia.ro - Cine ar câștiga “meciul” economic România
    “Suntem în cel mai bun moment al nostru de până acum”, spunea, recent, un om din economia reală, cu afacerea proprie de condus în România. “Sigur, puteam fi mult mai departe, cu politici bune, dar, față de cum am fost, stăm mult mai bine”. Vecinii de la Vest, în schimb, se plâng tot mai mult, în vreme ce circulă tot mai intens veștile legate de inflația record din Ungaria, de faptul că ungurii vin
  • Economedia.ro - Dispute economice Ucraina – Moldova: Kievul amenință să interzică livrările din Republica Moldova, dacă Chișinăul va opri importul de cereale ucrainene
    Kievul susține că va interzice toate livrările de mărfuri din Republica Moldova în Ucraina, dacă autoritățile de la Chișinău vor opri temporar importurile de cereale ucrainene, așa cum a decis Comisia Europeană în cazul a cinci țări comunitare, transmite Radio Europa Liberă, conform Rador. În același timp, agricultorii anunță că vor ieși la proteste, dacă Guvernul nu va lua această hotărâre săptămâna
  • Agerpres - Noul Centru european de competenţe în materie de securitate cibernetică va fi inaugurat, marţi, la Bucureşti
    Noul Centru european de competenţe în materie de securitate cibernetică va fi inaugurat, marţi, la Bucureşti, în campusul Universităţii Politehnice, cu participarea prim-ministrului Nicolae Ciucă şi a unor înalţi oficiali europeni, se arată într-un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Potrivit comunicatului, acest centru are ca scop să sprijine inovarea şi politica industrială
  • News.ro - Federaţiile din educaţie anunţă unul dintre cele mai mari marşuri de protest din ţară, în 10 mai. Care sunt revendicările sindicaliştilor
    Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER organizează miercuri un marş de protest, care va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului, la care sunt aşteptaţi 15.000 de participanţi. Totodată, membrii de sindicat sunt consultaţi cu privire la declanşarea grevei generale
  • Rador - Coaliţia a decis reducerea cu 10% a cheltuielilor ministerelor la bunuri şi servicii
    Coaliţia a decis reducerea cu 10% a cheltuielilor ministerelor la bunuri şi servicii, stoparea achiziţiilor de autovehicule şi de mobilier, precum şi alte cheltuieli neesenţiale, anunţă premierul Nicolae Ciucă. Într-o postare pe o reţea de socializare, el a mai spus că s-a stabilit şi reducerea la jumătate a numărului consilierilor din cabinetele demnitarilor din aparatul guvernamental. Acelaşi mesaj
  • News.ro - Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu în cazul incidentului în care a fost implicat vicepreşedintele CSM Daniel Horodniceanu
    Inspecţia Judiciară (IJ) s-a sesizat din oficiu în cazul incidentului în care a fost implicat vicepreşedintele CSM Daniel Horodniceanu, care a ameninţat doi agenţi de poliţie după ce aceştia l-au oprit în trafic. ”În urma apariţiei înregistrării video în care domnul procuror Daniel-Constantin Horodniceanu, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost oprit pentru control de către
  • Economedia.ro - Analiză: România, printre țările care au înregistrat o scădere a prețurilor locuințelor în ultimii 12 ani. La polul opus se află Islanda, unde s-au dublat din 2010 și până în 2022
    România se află în top 10 țări care au înregistrat cea mai mare scădere a prețurilor locuințelor din ultimii 12 ani cu 20%, potrivit unei analize Visual Capitalist, pe baza datelor Bank of International Settlements privind modificarea prețurilor locuințelor în 57 de țări, în perioada 2010-2022. Potrivit datelor analizate de Visual Capitalist, Rusia, Grecia și Italia au înregistrat cele mai mari contracții
  • Agerpres – PSD a început campania ''Sate Româneşti Cu Bani Europeni''
    Partidul Social Democrat (PSD) a început campania "Sate Româneşti Cu Bani Europeni", prin care îşi propune să atragă atenţia instituţiilor europene cu privire la problemele cu care se confruntă comunităţile rurale şi persoanele care trăiesc şi lucrează în mediul rural, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a PSD. "Mediul rural merită mai mult sprijin din partea Uniunii Europene! Astăzi am început
  • Digi24.ro - Protest organizat de partidului prorus Şor la Chişinău: 27 de persoane reţinute. Unii protestatari au recunoscut că au fost plătiți
    Partidul prorus Şor din Republica Moldova, al oligarhului fugar Ilan Şor, a organizat duminică un nou protest antiguvernamental la Chişinău, în urma căruia poliţia a reținut 27 de persoane pentru comportament suspect. Ilan Șor amenință cu „mitinguri spontane la fiecare intersecţie” pe 1 iunie, când 50 de președinți și oficiali europeni se vor reuni într-un summit în capitala Republicii Moldova. Persoanele
  • Rador - Inspectoratele şcolare prezintă broşurile cu toate informaţiile despre admiterea la liceu
    Astăzi se prezintă broşurile cu toate informaţiile despre admiterea la liceu. Inspectoratele şcolare trebuie să afişeze oferta de şcolarizare şi de formare profesională din fiecare judeţ şi din municipiul Bucureşti, să stabilească toate codurile în baza cărora se va face înscrierea absolvenţilor şi să creeze baza de date ale elevilor de clasa a VIII-a. În zilele următoare, broşurile admiterii 2023
  • euronews - Angajările la stat, înghețate din 15 mai
    ,,Angajările la stat, înghețate din 15 mai" titrează euronews. Angajările în sistemul public vor fi înghețate începând cu data de 15 mai. Cel puțin aceasta este intenția Guvernului, care a amânat astfel cu două săptămâni această decizie agreată deja în Coaliție. În schimb, supraimpozitarea veniturilor mari ar putea fi la rândul ei amânată. Potrivit unor surse guvernamentale, de la jumătatea acestei
  • Ziarul Financiar – Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 1,78 miliarde lei, prin două licitaţii cu titluri de stat, la randamente de 7,34% şi 7% pe an
    "Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 1,78 miliarde lei, prin două licitaţii cu titluri de stat, la randamente de 7,34% şi 7% pe an“ scrie Ziarul Financiar. Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 1,78 miliarde lei, prin două licitaţii cu titluri de stat, la randamente de 7,34% şi 7% pe an. În prima licitaţie, Finanţele au redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în
  • Bursa – Moldova îşi va închide spaţiul aerian pentru summitul european pe care îl găzduieşte la 1 iunie S.B.
    “Moldova îşi va închide spaţiul aerian pentru summitul european pe care îl găzduieşte la 1 iunie" consemnează Bursa. Republica Moldova îşi va închide spaţiul aerian pentru aeronavele civile la 1 iunie, din motive de siguranţă, în condiţiile în care va găzdui un summit al liderilor europeni, a anunţat joi Autoritatea de Aviaţie Civilă, informează news.ro. Moldova aşteaptă până la 47 de şefi de stat,
  • Realitatea.ro - Câți bani primește România de la Bruxelles, în 2023, pentru refugiații din Ucraina
    ,,Câți bani primește România de la Bruxelles, în 2023, pentru refugiații din Ucraina" aflăm de la Realitatea.ro. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că a solicitat Comisiei Europene toți banii pentru anul 2023 pentru asigurarea acestor plăți compensatorii în cazul cheltuielilor României cu refugiații din Ucraina. Prima tranșă de la Bruxelles ajunge în luna iunie și este de peste 100 de milioane de euro,
  • Digi24.ro - Klaus Iohannis pleacă la Londra unde va participa la încoronarea Regelui Charles al III-lea
    ,,Klaus Iohannis pleacă la Londra unde va participa la încoronarea Regelui Charles al III-lea" anunță Digi24.ro. Președintele Klaus Iohannis pleacă, vineri, la Londra pentru a participa la recepția oferită de Regele Charles al III-lea, precum și la ceremonia încoronorăii, care va avea loc sâmbătă. Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele participă vineri, de la ora 19:00, la recepția oferită
  • Rador.ro - Parteneriatul moldo-român din domeniul securității și apărării va fi intensificat
    ,,Parteneriatul moldo-român din domeniul securității și apărării va fi intensificat" scrie Rador.ro. Parteneriatul moldo-român din domeniul securității și apărării va fi intensificat. Anunțul a fost făcut astăzi de către miniștrii Apărării din Republica Moldova și România în cadrul unei conferințe comune, comunică MOLDPRES. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a mulțumit României pentru susținerea
  • News.Ro – Predoiu: Legislaţia noastră naţională este în multe privinţe deja armonizată cu proiectul de directivă al CE, inclusiv în privinţa infracţiunii de abuz în serviciu
    "Predoiu: Legislaţia noastră naţională este în multe privinţe deja armonizată cu proiectul de directivă al CE, inclusiv în privinţa infracţiunii de abuz în serviciu" titrează News.Ro. Ministerul Justiţiei salută publicarea de către Comisia Europeană a Pachetului Legislativ Anticorupţie, respectiv a Directivei anticorupţie, aprobate de către Colegiul Comisarilor. Reprezentanţii MJ arată că Directiva
  • Bursa – Nicolae Ciucă: "Măsurile pe care le avem în vedere vizează tocmai încadrarea în ţinta de deficit"
    ,,Nicolae Ciucă: "Măsurile pe care le avem în vedere vizează tocmai încadrarea în ţinta de deficit" consemnează Bursa. Premierul Nicolae Ciucă a declarat astăzi că măsurile pe care le avem în vedere atât cu chibzuirea cheltuielilor bugetare, cât şi cu creşterea gradului de colectarea, vizează tocmai încadrarea în ţinta de deficit, potrivit news.ro. Premierul a declarat: "Măsurile pe care le avem în
  • Realitatea.ro - Lucian Bode: „România este pe deplin pregătită pentru a adera la Spaţiul Schengen”
    ,,Lucian Bode: „România este pe deplin pregătită pentru a adera la Spaţiul Schengen" aflăm de la Realitatea.ro. „Cei care fac astfel de afirmaţii că un ministru al unui stat membru al UE participă la o activitate în alt stat membru al UE de capul lui înseamnă că nu ştiu noţiuni elementare de politică externă. Vreau să vă asigur că vizita ministrului Karner a parcurs toate uzanţele diplomatice într-o
  • Digi24.ro - INS: Rata şomajului a scăzut uşor, la 5,4
    ,,INS: Rata şomajului a scăzut uşor, la 5,4" anunță Digi24.ro. Rata şomajului în formă ajustată sezonier a scăzut uşor în luna martie a acestui an, la 5,4%, de la 5,5% în februarie, însă şomajul în rândul tinerilor se menţine ridicat, la 22,2%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate miercuri. Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna martie a anului 2023
  • Rador - Fostul deputat Cristian Rizea a fost expulzat din Republica Moldova şi preluat de poliţiştii români
    Fostul deputat Cristian Rizea a fost expulzat din Republica Moldova şi preluat de poliţiştii români, urmând să fie dus într-un penitenciar din ţară, pentru a executa o pedeapsă de patru ani şi opt luni de închisoare primită în anul 2019, într-un dosar de corupţie. Totodată, Inspectoratul General pentru Migraţie de la Chişinău l-a declarat pe acesta indezirabil pe o perioadă de 15 ani, măsură asiguratorie,
  • Agerpres - TM2023/ Expoziţii, spectacole, tururi ghidate, festivaluri literare şi muzicale, concerte, în următoarea săptămână
    Primăvara continuă să aducă o paletă diversă de evenimente culturale în cadrul programului TM2023, care cuprinde expoziţii, spectacole de teatru, tururi ghidate, festivaluri literare şi muzicale, concerte simfonice. Pe simezele Muzeului Bibliei de la Centrul Reformat Noul Mileniu mai poate fi vizitată expoziţia care cuprinde peste 1.000 de exemplare prin care este promovată cartea sfântă şi unde publicul
  • News.ro - Congres UDMR vineri şi sâmbătă, la Timişoara - Kelemen Hunor candidează pentru al patrulea mandat la conducerea Uniunii: Mă cunosc, ştiu ce pot, ce fac, ce am făcut / Ciucă şi Ciolacu, aşteptaţi vineri să adreseze mesaje
    Lucrările Congresului UDMR încep vineri, la Timişoara, sâmbătă urmând să fie ales preşedintele Uniunii, funcţie pentru care actualul preşedinte Kelemen Hunor şi-a anunţat candidatura. De asemenea, conform programului anunţat, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă ar urma să fie prezenţi la Congres, alături de Cătălina Galer, consilier de stat la Administraţia Prezidenţială, lideri ai partidelor minorităţilor
  • Digi24.ro - Simona Halep rupe tăcerea, la 7 luni după ce a fost acuzată de dopaj: „Vreau doar să fiu judecată. Cât să mai aștept?”
    Simona Halep cere Federației Internaționale să ia o decizie în cazul ei, în primul interviu dat după ce a fost acuzată de sopaj. Ea spune că are probe că unul dintre suplimentele sale alimentare a fost contaminat cu o substanță interzisă. Românca Simona Halep, fostă număr 1 mondial în tenisul feminin, suspendată din octombrie anul trecut după ce a fost depistată pozitiv la roxadustat, o substanţă interzisă,
  • Economedia.ro - România a ajuns din urmă Portugalia și Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor și se apropie de Ungaria și Polonia la indicatorul “productivitate”. Economiști: “Sustenabilitatea evoluției pozitive va necesita intervenții importante în viitor”
    România a ajuns anul trecut la același nivel cu Ungaria și Portugalia la PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare, arătau datele Eurostat publicate luna trecută. Productivitatea muncii a avut o creștere dinamică în ultimii ani, ceea ce oferă o bază solidă acestei dezvoltări, arată o analiză realizată de echipa de economiști a Facultății de Științe Economice și Gestiunea
  • Digi24.ro - România cumpără 18 drone turcești Bayraktar TB2
    România a semnat contractul de achiziție pentru 18 drone Bayraktar, în valoare de 321 de milioane de dolari sau 290 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut de ambasadorul Turciei la București. „Această țară prietenoasă, vecină la Marea Neagră și aliată a NATO, adaugă Bayraktar TB2 la arsenalul său”, a scris pe Twitter diplomatul, Ozgur Kivanc Altan.Textul integral AICI
  • Economedia.ro - CALCULE. Statul român ar câștiga doar „mărunțiș” dacă ar supraimpozita cu 16% angajații care câștigă mai mult decât președintele. Banii strânși într-un an nu ajung nici pentru doi kilometri din cea mai scumpă autostradă din România
    Supraimpozitarea angajaților care câștigă mai mult decât președintele Klaus Iohannis nu va rezolva problemele bugetare ale României, ci ar aduce doar „mărunțiș” la bugetul de stat, care nu acoperă într-un an nici „gaura” bugetară din primul trimestru și nici măcar doi kilometri din cea mai scumpă autostradă construită în prezent în România, arată calculele realizate de Economedia. Premierul Nicolae
  • Rador - CCR va dezbate sesizările parlamentarilor de la USR şi Forţa Dreptei în legătură cu numirea Monicăi Gubernat în funcţia de preşedinte al CNA
    Curtea Constituţională dezbate, astăzi, sesizările parlamentarilor de la USR şi Forţa Dreptei în legătură cu numirea Monicăi Gubernat în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, respectiv a Cameliei Pricopie în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit de la Curtea de Conturi. Textul integral AICI
  • News.ro - Carmen Avram: Problema e ce a cerut Austria şi nu i-am dat noi/ Pretextul acesta cu migraţia nu ţine/ E altceva ce îşi doreşte Austria şi noi nu i-am dat/ Dacă nu putem să-i dăm ce vrea, să găsim o cale să îi dăm altceva care ar ajuta să ne susţină
    Europarlamentarul PSD Carmen Avram a afirmat că problema legată de atitudinea Austriei în privinţa admiterii României în Schengen este ce a cerut Austria României şi noi nu i-am dat, precizând că pretextul acesta cu migraţia nu ţine. Avram a menţionat că dacă nu îi putem da Austriei ceea ce îşi doreşte, atunci trebuie să găsim o cale să îi dăm altceva care ar ajuta această ţară să ne susţină în momentele
  • Agerpres – Ministrul Apărării: Formatul Bucureşti 9 şi-a dovedit relevanţa inclusiv pentru coordonarea transatlantică
    Formatul Bucureşti 9 şi-a dovedit relevanţa inclusiv pentru coordonarea transatlantică şi unitatea aliată, în special în actualul context de securitate, a declarat ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, miercuri, transmite MApN.El a coprezidat, alături de omologul său polonez, Mariusz Blaszczak, Reuniunea miniştrilor Apărării în Format Bucureşti 9, care a avut loc la Varşovia. "Formatul B9 continuă
  • Economedia.ro – Autostrada Sibiu – Făgăraș: CNAIR a scos la licitație contractul pentru supervizarea lucrărilor și pe lotul 2, Avrig – Arpașu de Jos (20 km). Toate cele patru loturi sunt în procedura de achiziție pentru consultanță
    Compania de Drumuri a scos la licitație un contract de până la 57 de milioane lei pentru supervizarea lucrărilor pe lotul 2 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș, ultimul dintre cele patru tronsoane care nu avea licitație lansată pentru consultanță. Lotul 2, Avrig/Mârșa – Arpașu de Jos, are o lungime de 20 de kilometri, iar pe traseu sunt 25 de poduri și viaducte, cele mai lungi fiind podul peste râul Avrig
  • Agerpres - Consiliul Elevilor solicită Senatului să elimine din proiectul legii Învăţământului articolul de lege privind exmatricularea
    Consiliul Naţional al Elevilor solicită Comisiei pentru învăţământ din Senat să elimine din proiectul legii Învăţământului articolul privind exmatricularea. "Consiliul Naţional al Elevilor consideră alarmant amendamentul votat în Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, deoarece beneficiile eliminării acesteia au fost deja făcute cunoscute şi chiar susţinute în trecut de către Ministerul Educaţiei.
  • Adevărul - „România, surpriza Europei“. Jurnaliști spanioli „pe urmele contelui Dracula”
    Fascinați de România, dinainte de pandemie, jurnaliștii publicației spaniole „Pontevidraviva” s-au întors anul acesta pentru a descoperi „un tărâm plin de mistere, povești și tradiții vechi de secole”. „România: o țară încă necunoscută, enigmatică și aproape neînțeleasă. Dincolo de legendarul Ardeal și de teroarea pe care a inspirat-o legenda lui Dracula, țara lui Vlad Țepeș, eroul și ticălosul care
  • Rador - Președintele Klaus Iohannis a încheiat turneul în America de Sud
    Președintele Klaus Iohannis a încheiat, astăzi, turneul în America de Sud și consideră că rezultatele sunt „eminamente pozitive”. La finalul dialogului cu omologul său argentinian, șeful statului a afirmat că România este văzută bine în țările pe care le-a vizitat, dar a adăugat că este nevoie, în opinia sa, de o cooperare economică mult mai aprofundată cu statele din zonă, deoarece relațiile actuale
  • Digi24.ro - Bogdan Aurescu îi dă replica lui Medvedev: „Atât de neconvingător și de greșit!”
    Ministrul român de externe Bogdan Aurescu spune, despre afirmațiile vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, referitoare la o „împărţire liniştită” a Ucrainei între vecinii ei, că „România sprijină pe deplin integritatea teritorială” a țării. „Fostul președinte rus Dmitri Medvedev spune că România și alte țări vecine cu Ucraina «visează» să ia «bucăți» din teritoriul
  • Adevărul - Presa maghiară: România se transformă într-o foarte puternică armată
    Jurnaliștii maghiari susțin că, prin programele masive de înarmare, România, dar și Polonia își construiesc cele mai puternice armate din Europa Centrală și de Est. Pe un ton aparent neutru, revista bilunară „Hungarian Conservative“ a publicat recent un material despre modul în care „România și Polonia, cele mai mari două țări din regiunea Europei Centrale și de Est, construiesc cele mai puternice
  • Agerpres – Premierul Ciucă - vizită în judeţul Iaşi
    Premierul Nicolae Ciucă se va afla marţi în judeţul Iaşi, ocazie cu care va vizita mai multe obiective din zonă şi va participa la Forumul Administraţiei 2023. Potrivit programului anunţat de Biroul de presă al Guvernului, şeful Executivului va vizita, în prima parte a zilei, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi. Ulterior, acesta va participa la inaugurarea Amazon Campus
  • Rador - Sindicatele din domeniile educației, sănătății, administrației publice și transportului feroviar amenință cu proteste
    Sindicatele din domeniile educației, sănătății, administrației publice și transportului feroviar amenință cu proteste și chiar cu suspendarea activității. Nemulțumirile sunt legate, în principal, de salarizare, în contextul inflației mari, dar și al măsurilor avute în vedere de guvern pentru reducerea cheltuielilor publice. Subiectul s-a aflat și pe agenda reuniunii de ieri dintre sindicate, patronate
  • Digi24.ro – ROBOR la 3 luni scade din nou și coboară la valoarea din vara lui 2022
    Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, luni, la 6,76% pe an, conform datelor publicate de Banca Naţională a României. Această valoarea n-a mai fost atinsă de ROBOR la 3 luni din data de 7 iulie 2022. Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât
  • News.ro - Klaus Iohannis, vizită oficială în Argentina/ El va fi primit de preşedintele Alberto Fernández
    Preşedintele Klaus Iohannis îşi începe, marţi, vizita oficială în Argentina, el urmând să fie primit de omologul său Alberto Fernández, cu care va avea convorbiri tête-à-tête. Totodată, va fi semnat un memorandum între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, şi Agenţia Argentiniană de Cooperare Internaţională şi Asistenţă Umanitară – ”Căştile Albe”
  • Digi24.ro - Cum vor circula trenurile de 1 Mai
    Vacanța „muncitorească” pune mai multe trenuri pe șine. CFR anunță că va mări numărul garniturilor care circulă în zilele de joi și vineri ale acestei săptămâni. La fel, luni și marți, săptămâna viitoare. Sunt perioadele în care românii pleacă și se întorc din vacanța de 1 Mai. Vor fi mai multe trenuri pe rute ce leagă capitala de Brașov, Suceava, vestul țării și litoral.Textul integral AICI
  • Adevărul.ro - Scrisoare adresată Sinodului BOR pentru modificarea datei Paștelui. Cine sunt inițiatorii demersului
    La câteva ore după apariția în spațiul public a acestei scrisori, mii de români au semnat online solicitarea adresată Sinodului Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Peste 3.200 de români au semnat până acum scrisoarea prin care mai mulți intelectuali solicită conducerii BOR să ia în discuție calcularea datei Învierii Domnului după calendarul gregorian. Teodor Baconschi (ambasador, scriitor, București)
  • Rador - Apicultorii români solicită sprijin financiar din partea Uniunii Europene
    Apicultorii români se alătură fermierilor care solicită sprijin financiar din partea Uniunii Europene. Ei cer și suspendarea importului de miere din Ucraina, dar și din alte state care nu fac parte din Uniunea Europeană, în condițiile în care România are excedent. Producția internă nu poate fi valorificată din cauza concurenței neloiale din partea apicultorilor din spațiul extracomunitar, care vând
  • News.ro - IGPR - Percheziţii în cazul unei grupări care introducea droguri în penitenciare
    Şapte percheziţii domiciliare au loc luni dimineaţă în judeţele Dâmboviţa şi Timiş, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi deţinerea de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu, fără drept, vizaţi fiind membrii unei grupări care introducea droguri în penintenciare. Nouă persoane urmează să fie duse la audieri. ”La data de 24 aprilie a.c.,
  • Agerpres – Bogdan Aurescu - luni, la reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre UE
    Şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu, va participa, luni, la reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre ale Uniunii Europene - Consiliul Afaceri Externe (CAE), care va avea loc la Luxemburg. Potrivit unui comunicat MAE, transmis duminică AGERPRES, miniştrii de externe europeni vor avea discuţii aprofundate privind agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cu participarea prin videoconferinţă
  • News.ro – Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut, în termeni nominali, în primele două luni, ca serie brută, cu 18,6%
    Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut, primele două luni, în termeni nominali, faţă de perioada similară din 2022, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 18,6%, respectiv cu 20,6%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În perioada 1.I-28.II.2023 comparativ cu
  • Digi24.ro - Petre Daea se întâlneşte azi cu ministrul ucrainean al agriculturii să discute problema cerealelor ucrainene
    Ministrul Agriculturii, Petre Daea, se întâlneşte în această dimineaţ, la Bucureşti, cu omologul său din Ucraina, Mikola Solski, pentru a discuta soluţii pentru tranzitului cerealelor prin România, dar şi pentru alte probleme generate de criza cerealelor ucrainene. Cei doi miniştri au avut miercuri discuţii online, ocazie cu care Petre Daea a prezentat omologului său situaţia „deosebit de gravă” cu
  • Ziarul Financiar – Deficitul comercial în sectorul alimentar a crescut cu 1 mld. euro în 2022
    Deficitul comercial al României în sectorul alimentar s-a ridicat anul trecut la peste 5,6 miliarde de euro, în creştere cu 20% (1 mld. euro) faţă de nivelul din 2021, arată calculele ZF făcute pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică. ZF a luat în calcul 15 categorii precum carne, lapte, lactate, legume, fructe, dar şi produse procesate şi nu a inclus cerealele, seminţele şi fructele
  • Realitatea.ro - Nicolae Ciucă: „Potențialul energetic al României oferă o perspectivă largă de dezvoltare pentru companiile care vor să investească”
    Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Plug Power, una dintre cele mai mari companii la nivel mondial care activeaza în domeniul producției de hidrogen verde. Întâlnirea, la care a participat și președintele Comisiei pentru Industrie din Parlamentul European, eurodeputatul Cristian Bușoi, a vizat oportunitățile oferite de România pentru dezvoltarea capacităților
  • Digi24.ro - O companie chineză deschide în România o fabrică unde va produce piese auto pentru Volkswagen
    O companie chineză va deschide o linie de producţie pentru piese şi componente auto într-un parc tehnologic din comuna Băcia, în apropiere de oraşul Simeria, investiţia urmând să genereze aproximativ 400 de locuri de muncă, a anunţat miercuri Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara. O delegaţie formată din reprezentanţii companiei chineze KSHG Auto Harness GmbH, cei ai unei bănci chineze, ai parcului tehnologic
  • Realitatea.ro - Maria Dănilă, prima româncă ce cucereşte Vârful Annapurna din Himalaya, de 8.091 de metri altitudine
    Alpinista româncă Maria Dănilă a cucerit, zilele trecute, Vârful Annapurna din Himalaya, ajungând metri altitudine în urma unei ascensiuni care a durat 17 ore. Maria Dănilă este prima la 8.091 de femeie din România care atinge această performanţă. Performanţa înregistrată de Maria Dănilă a fost anunţată, miercuri după-amiază, de Clubul Alpin Român – Braşov, a cărui membră este alpinista. Oficialii
  • Ziarul Financiar – România a încheiat 2022 cu 464.400 de şomeri şi 7,8 milioane de persoane în câmpul muncii, din care 6,6 milioane salariaţi
    România a încheiat 2022 cu o rată a şomajului de 5,6% (464.400 de persoane), nivel asemănător cu cel înregistrat în 2021, în condiţiile în care rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 de ani a fost de 68,5%, în creştere cu 1,4 puncte procentuale faţă de anul anterior, arată datele publicate joi de INS. În total, populaţia activă a României era de 8,270 milioane persoane, din care, 7,8 milioane
  • News.Ro – Iohannis, întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor locale din Rio de Janeiro
    Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, cu prilejul vizitei oficiale în Republica Federativă a Braziliei, întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor locale din Rio de Janeiro. ”Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat relaţiile speciale ale României cu Brazilia, respectiv cu oraşul Rio de
  • Bursa – Importurile de cereale din Ucraina vor fi oprite până pe 5 iunie
    Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a afirmat că măsurile unilaterale luate de cele patru state în privinţa importurilor de cereale din Ucraina sunt ilegale şi a cerut retragerea acestora, pentru a se putea aplica propunerile Comisiei, care vizează, printre altele, oprirea importurilor de grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi seminţe de rapiţă din Ucraina, până în data de
  • Libertatea – Românca Anca Șelariu, microbiolog în Marina SUA, selectată de NASA pentru experimentul „Viața pe Marte”
    Prima misiune de simulare a vieţii pe Marte, cu o durată de un an, va începe în luna iunie, iar între cei șase cercetători selectaţi de NASA pentru acest program, patru titulari și două rezerve, se află şi românca Anca Șelariu, microbiolog în US Navy, informează agenția spațială americană, într-un comunicat. Anca Şelariu a fost selectată ca rezervă, ceea ce înseamnă că va lua parte la experiment numai
  • Ziarul Financiar – Creditarea agriculturii a prins elan cu peste 20% în februarie 2023 faţă de februarie 2022
    Soldurile creditelor acordate de bănci pentru principalele sectoare din România au evoluat într-un ritm accentuat de două cifre la finalul lunii februarie 2023 faţă soldurile de la finalul lunii februarie a anului 2022, cele mai notabile fiind în zona intermedierii financiare şi în agricultură, cu peste 20%, conform datelor BNR. Agricultura şi-a menţinut efervescenţa de-a lungul ultimului an, ajungând
  • Bursa – Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele două luni
    Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele două luni, faţă de perioada similară din 2022, ca serie brută, cu 9%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 9,5%, conform datele publicate, azi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). "Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 9%. Pe elemente de structură, creşteri
  • Realitatea.ro - Iohannis continuă vizita oficială în Brazilia
    Preşedintele Klaus Iohannis continuă, miercuri, vizita oficială de două zile în Republica Federativă a Braziliei, urmând să aibă întrevederi cu autorităţile locale din Rio de Janeiro. Potrivit agendei oficiale, şeful statului se va întâlni cu viceguvernatorul statului Rio de Janeiro, Thiago Pampolha Goncalves, şi cu viceprimarul oraşului, Nilton Caldeira. De asemenea, Klaus Iohannis va depune o coroană
  • Digi24.ro - BNR estimează că inflația va scădea rapid în următoarele luni
    Membrii Consiliului de Administraţie al BNR estimează o accelerare a scăderii ratei anuale a inflaţiei în următoarele luni, în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflaţiei din februarie, conform Minutei şedinţei de politică monetară din 4 aprilie, informează Agerpres. „În ceea ce priveşte evoluţiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că noile date şi
  • Bursa – PNRR finanţează contracte de 15 miliarde lei pentru Autostrada Unirii şi Autostrada Transilvania
    Patru licitaţii pentru proiectare şi execuţie autostrăzi cu o valoare totală de peste 15 miliarde lei (3 miliarde euro) au termen-limită pentru depunerea ofertelor în următoarele două săptămâni, conform datelor publice din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, informează Economedia.ro. Toate cele patru loturi de Autostradă au finanţare europeană prin PNRR (capetele din Autostrada Unirii) respectiv
  • Euronews - Aderarea la Schengen, susținută de Ursula von der Leyen
    Ursula von der Leyen cere Consiliului European să ia o decizie “cât mai curând posibil anul acesta”, astfel încât România și Bulgaria să devină parte a spațiului Schengen. Președinta Comisiei Europene consideră că atât România, cât și Bulgaria au demonstrat în mod covârșitor angajamentul deplin față de proiectul Schengen. Declarațiile au fost făcute într-o scrisoare trimisă de Ursul von der Leyen europarlamentarului
  • Digi24.ro - Geoană: Aderarea la Spaţiul Schengen rămâne o prioritate pentru România
    Aderarea României la Spaţiul Schengen rămâne o prioritate pentru țara noastră, a spus luni seară, la Antena 3, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. El atrage atenția că eșecul Schengen este un „subiect dureros” pentru români și îi poate determina pe unii dintre ei să „abandoneze proiectul”. „Este adevărat că subiectul Schengen este unul foarte dureros şi el este, de fapt, mai degrabă
  • Rador.ro - Guvernul trebuie să analizeze propunerile ministerelor de reducere a cheltuielilor la bugetul de stat
    În ședința din această săptămână, Guvernul trebuie să analizeze propunerile ministerelor de reducere a cheltuielilor la bugetul de stat. Au fost avansate tăieri la capitolele de bunuri și servicii, deplasări și achiziții. Potrivit unor surse politice, Ministerul de Interne a trimis Executivului un plan de diminuare a cheltuielilor de 650 de milioane de lei, iar Ministerul Finanțelor de 400 de milioane
  • News.Ro – Petre Daea a anunţat că sprijinul primit de fermieri de la Comisia Europeană va fi dublat de la bugetul statului
    Ministrul Agriculturii Petre Daea a anunţat că ajutorul primit de fermieri de la Comisia Europeană va fi dublat de la bugetul statului, urmând să fie realizat un act normativ în acest sens, în contextul importului de cereale din Ucraina. „Lucrurile s-au stabilit. Prima tranşă, primul ajutor a venit, ajutorul respectiv l-am dublat cu sume de la bugetul statului, am pus în mişcare actul normativ, actul
  • Bursa – Producţia de ţiţei a României a scăzut cu aproape 4% în primele luni din 2023
    România a produs, în primele două luni din 2023, o cantitate de ţiţei de 462.800 tone echivalent petrol (tep), cu 18.800 tep (-3,9%) mai mică faţă de cea produsă în perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Importurile de ţiţei s-au ridicat, în perioada ianuarie -februarie 2023, la 1,336 milioane tep, fiind cu 64.100 tep (5%) peste cele
  • Digi24.ro - Klaus Iohannis pleacă într-o vizită oficială în Brazilia, Chile și Argentina
    Președintele Klaus Iohannis va efectua, în perioada 18–26 aprilie 2023, vizite oficiale în Republica Federativă a Braziliei, în Republica Chile și în Republica Argentina, anunță Administrațiai Prezidențială, într-un comunicat de presă. Potrivit comunicatului citat, „aceste vizite urmăresc relansarea dialogului la nivel înalt cu statele Americii Latine și redinamizarea interacțiunilor bilaterale la
  • Realitatea.ro - Mesajul președintelui pentru credincioși: „Sfintele Paști să ne întărească în credință și speranță”
    ,,Mesajul președintelui pentru credincioși: „Sfintele Paști să ne întărească în credință și speranță" anunță Realitatea.ro. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, într-un mesaj, urări de sănătate, pace şi prosperitate tuturor românilor care celebrează sărbătoarea Sfintelor Paşti. "Învierea Domnului ne aduce împreună pentru a ne bucura de triumful credinţei asupra morţii şi a suferinţei. În
  • Digi24.ro - După ce Ucraina a anunțat că îl așteaptă pe Daea la negocieri în scandalul cerealelor, PSD pasează problema la MAE
    PSD salută răspunsul prompt al ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la solicitarea de a deschide dialogul diplomatic cu Ucraina în privința unui acord de suspendare temporară a exporturilor de cereale pe piața românească, după modelul aplicat în Polonia, scrie Digi24.ro. Vineri, ministrul Daea va discuta despre acest subiect cu omologul ucrainean și cu cel polonez. „Ministrul Agriculturii
  • News.ro - România a depăşit Polonia şi a devenit cel mai mare de furnizor de motorină al Ucrainei
    România a fost în luna martie cel mai mare furnizor de motorină al Ucrainei, depăşind Polonia în topul statelor de unde Kiev-ul importă combustibilul diesel necesar acoperirii consumului curent, celui al armatei şi compensării deselor întreruperi cu electricitate cauzate de bombardamentele ruseşti, relevă datele analizate de Profit.ro, scrie News.ro. Astfel, din cele 446,7 mii tone, 114 mii tone au
  • Agerpres – Maramureş: Pensiunile rurale, rezervate de turiştii români şi străini; biserica din Muzeul Satului, deschisă publicului
    Majoritatea pensiunilor rurale din judeţ au fost rezervate pentru vacanţa de Paşti, iar, pe lângă turiştii români, se află şi turişti din Franţa şi Belgia, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. Preşedintele ANTREC a mai observat că în ultimii doi ani turiştii români ajung în Maramureş pentru
  • Rador - Vinerea Mare pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici
    Paştele este peste două zile, dar până atunci creștinii ortodocși și greco-catolici sunt astăzi în Vinerea Mare, o zi în care își amintesc de moartea lui Iisus Hristos pe cruce și de așezarea Lui în mormânt, anunță Rador. În această seară, credincioșii participă la Denia Prohodului Domnului, în care au loc procesiunile cu Sfântul Epitaf, care simbolizează purtarea trupului lui Iisus de la cruce la
  • Rador - România se va alătura Alianței Globale Eoliene Offshore, în baza unei aprobări de asociere emisă de guvern
    România se va alătura Alianței Globale Eoliene Offshore, care promovează producerea și utilizarea energiei eoliene, sub egida Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă. Guvernul a aprobat miercuri asocierea care are ca scop creșterea ponderii surselor regenerabile de energie în consumul final și renunțarea treptată la cărbune.Textul integral AICI -
  • News.ro - MAE: OCDE confirmă creşterea volumului asistenţei oficiale pentru dezvoltare acordată de România în anul 2022 - 426 milioane dolari, faţă de 417 milioane dolari în anul 2021 / Republica Moldova, beneficiarul principal
    Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută, joi, anunţul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), conform căruia tendinţa de creştere a asistenţei oficiale pentru dezvoltare acordată de România s-a menţinut şi în anul 2022, pentru al doilea an consecutiv, fiind astfel continuate eforturile depuse de ţara noastră în materie de cooperare internaţională pentru dezvoltare, transmite
  • Economedia.ro - Câştigul salarial mediu net în România a ajuns în februarie la 4270 lei, în creștere cu 14,8% față de acum un an. Majorarea e sub rata inflației. Care sunt sectoarele cu cele mai mari și cele mai mici venituri
    În luna februarie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost 6845 lei, cu 14 lei (+0,2%) mai mare decât în luna ianuarie 2023, iar câştigul salarial mediu net a fost 4270 lei, în creştere cu 16 lei (+0,4%) față de luna ianuarie 2023, conform datelor publicate azi de Institutul Național de Statistică. Față de aceeași lună a anului trecut, creșterea a fost de 14,8%, sub rata inflației, conform Economedia.ro.
  • Digi24.ro - Rata anuală a inflației este de 14,5%. Cel mai mult s-au scumpit zahărul, carnea, laptele și cartofii
    Rata inflației se menține ridicată. 14,5% este procentul anunțat în urmă cu puțin timp de Institutul Național de Statistică (INS), SCRIE Digi24.ro. În topul scumpirilor la capitolul produse alimentare sunt cartofii, laptele sau carnea. Și prețul zahărului a urcat spectaculos cu 61%%. Scumpiri față de anul trecut sunt și la energie, gaze și combustibili. Indicele preţurilor de consum în luna martie
  • Agerpres - Aurescu: Bucureştiul devine din nou capitala internaţională a diplomaţiei
    Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat joi că Bucureştiul devine din nou capitala internaţională a diplomaţiei prin organizarea primei Conferinţe privind securitatea Mării Negre sub egida Platformei Internaţionale Crimeea şi a unei noi reuniuni a Trilateralei România - Republica Moldova – Ucraina, anunță Agerpres. El a arătat că la conferinţă sunt şi invitaţi care participă în format virtual.
  • News.ro - Un director din ROMATSA, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, nu poate justifica peste 800.000 de lei / ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti
    Agenţia Naţională de Integritate a transmis, miercuri, că Dragoş-Virgil Titea, director în cadrul ROMATSA, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, nu poate justifica peste 800.000 de lei. Instituţia a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, anunță News.ro. Fostul secretar de stat la Ministerul Transporturilor Titea Dragoş-Virgil, actual director la
  • Agerpres - Comisarul european pentru piaţa internă - în vizită în România
    Comisarul european Thierry Breton, responsabil pentru piaţa internă, va efectua miercuri o vizită în România, informează Reprezentanţa CE la Bucureşti.Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, comisarul european se va întâlni cu prim-ministrul Nicolae Ciucă şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. De asemenea, oficialul european va vizita viitorul sediu al Centrului european de competenţe
  • Economedia.ro - Euroins anunță că dă în judecată ASF
    Compania de asigurări Euroins Insurance contestă în justiție decizia ASF de a-i retrage autorizația de funcționare, prin depunerea unei cereri la Curtea de Apel București, anunță compania într-un comunicat, aflăm de la Economedia.ro. Demersul vine după ce ASF a anunțat în data de 17 martie 2023 că retrage licența de asigurare a Euroins România și numește un administrator interimar, cu intenția declarată
  • Digi24.ro - Boloș: Nu vreau să-i sperii pe cei din sectorul public, dar vor fi condiții de reformă dure. Reforma nu se face cu mănuși de catifea
    Marcel Boloș a vorbit marți seara, la Digi24, despre reforma care vizează salariile bugetarilor și pensiile speciale în contextul PNRR, mai exact a cererii de plată numărul 4 către România, transmite Digi24.ro. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a spus că reforma trebuie făcută până în luna decembrie a acestui an și va fi una dură. „Vor fi condiții de reformă dure. Este valabil și în cazul
  • Adevărul.ro - Se schimbă regulile la Rabla Local. Ce nu vor avea voie românii să facă după ce primesc prima de casare
    Ministerul Mediului a modificat unele reguli ale programului Rabla Local astfel încât cei care vor primi 3.000 de lei pentru casarea unei mașini vechi nu vor putea să-și cumpere, timp de trei ani, o mașină cu un nivel de poluare mai mic de Euro 5, vechea restricție vizând mașini Euro 4, aflăm de la Adevprul.ro. În plus, beneficiarii nu trebuie să fie înregistrați cu obligații restante de plată a taxelor,
  • Agerpres – ANSVSA: Amenzi de peste două milioane de lei şi aproape 22 de tone de alimente confiscate, în perioada 28 martie - 10 aprilie
    Inspectorii sanitari-veterinari au efectuat, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, 3.136 de controale în pieţe, depozite şi unităţi alimentare, în urma cărora au fost aplicate amenzi de peste două milioane de lei şi au fost confiscate aproape 22 de tone de alimente, titrează Agerpres. Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA),
  • Economedia.ro - Românii caută să-și suplimenteze veniturile. Platformă din piața muncii: Căutările pentru job-urile de weekend au crescut cu 200%, iar cele pentru part-time cu peste 50% de la începutul anului
    După ce, în a doua jumătate a anului trecut, aplicările pentru joburile part-time au scăzut ca urmare a deciziei de a fi impozitate la nivelul salariului minim pe economie, în 2023 pare că românii reîncep să se uite către această variantă de a-și suplimenta veniturile, arată datele platformei eJobs, transmite Economedia.ro. Peste 450.000 de înscrieri au fost înregistrate de la începutul anului și până
  • News.ro - Iohannis a convocat CSAT, marţi / Evoluţiile privind situaţia de securitate din Marea Neagră, în contextul războiului din Ucraina, intervenţiile din Republica Moldova şi dezvoltarea aviaţiei militare, pe agendă
    Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc marţi, începând cu ora 10:00, la Palatul Cotroceni, consemnează News.ro. „Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului sunt incluse subiecte referitoare la evoluţiile privind situaţia de securitate din Regiunea Mării Negre, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei
  • Digi24.ro-Ciucă: Nu se fac concedieri. Suntem în Săptămâna Mare şi nu cred că trebuie să le dăm oamenilor astfel de mesaje
    Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni, la Timişoara, că a solicitat fiecărui ordonator de credite să ia măsuri pentru o cheltuire mai chibzuită a banului public şi a dat asigurări că nu se pune în discuţie ca domeniile salarizare şi investiţii să fie afectate, scrie Digi24.ro. „Am discutat şi am prezentat motivele pentru care am solicitat ca la nivelul fiecărui ordonator de credite să se ia măsuri
  • Rador-Preţul cozonacilor a fost ajustat cu indicele preţurilor la energie, gaze şi materie primă
    Aproximativ şase milioane de cozonaci se vor afla la vânzare în acest an, în perioada sărbătorilor pascale, mai puţini decât anul trecut, când oferta depăşea şapte 7,5 de milioane de bucăţi. Din această cantitate, 600 de mii vor merge la export unde sunt comunităţi mari de români, a declarat preşedintele patronatului român din industria de panificaţie Rompan, Aurel Popescu. El afirmă că preţul cozonacilor
  • Economedia.ro-Metrou la Cluj-Napoca: Primarul Emil Boc poate semna cu Gulermak contractul de aproape două miliarde de euro/ Prin PNRR vin 300 de milioane de euro pentru primele 9 stații
    Contractul de aproape două miliarde de euro pentru proiectarea și execuția Magistralei M 1 la Cluj Napoca poate fi semnat cu Asocierea Gulermak-Alstom după ce contestația Dogus a fost respinsă, transmite Economedia.ro. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a respins vineri, 7 aprilie, pe fond contestația Dogus, iar Primăria Cluj Napoca este ,,obligată” să semneze cel mai mare
  • News.ro-Whisky-ul dedicat reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii şi alte vinuri de colecţie, în licitaţie la Bucureşti
    Vinuri de colecţie, whisky-uri şi şampanii vechi şi foarte vechi, dar şi trabucuri în ediţii limitate, care nu se pot cumpăra din magazine sau de la dealeri, ci se pot identifica doar în pivniţele şi colecţiile pasionaţilor, se reunesc în Licitaţia de Whisky, Vinuri şi Trabucuri de Colecţie, un eveniment rar pentru colecţionari care va avea loc miercuri, consemnează News.ro. Una dintre cele mai importante
  • Agerpres-BNR lansează o monedă din argint cu tema Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii
    Banca Naţională a României (BNR) lansează, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii, anunță Agerpres. Potrivit unui comunicat al BNR, aversul monedei prezintă turlele Catedralei Mitropolitane Ortodoxe şi Palatul Culturii din Timişoara, stema României, inscripţia "ROMANIA" în arc de cerc, valoarea nominală "10 LEI" şi anul de emisiune “2023".
  • Digi24.ro-Apicultorii se așteaptă la un dezastru în producția de miere. „Nu putem stăpâni situaţia, ca anul acesta nu s-a întâmplat niciodată”
    Temperaturile scăzute din ultima perioadă şi ninsorile compromit producţia de miere, cu atât mai mult cu cât apicultorii se confruntă cu preţuri de dumping pe piaţa naţională şi mai nou încearcă să combată un parazit care afectează familiile de albine, scrie Digi24.ro. Potrivit Asociaţiei Apicultorilor Profesionişti (AAP) Buzău, condiţiile meteo înregistrate în ultimele luni şi cu precădere valul de
  • Ziarul Financiar – Inflaţia loveşte în consumul casnic
    "Inflaţia loveşte în consumul casnic“ scrie Ziarul Financiar. Inflaţia a temperat puternic creşterea vânzărilor în magazine. Pe medie, inflaţia este de 15%. În februarie, inflaţia la produsele alimentare a fost de 22%, de 38% în sectorul de servicii şi de 12% în sectorul nealimentar. În faţa scumpirilor, cumpărătorii sunt mai grijulii cu banii, iar consumul, principalul motor al economiei româneşti,
  • Bursa – Nicolae Ciucă: "Am identificat resurse financiare din fonduri europene pentru susţinerea industriei autohtone a laptelui"
    ,,Nicolae Ciucă: "Am identificat resurse financiare din fonduri europene pentru susţinerea industriei autohtone a laptelui" consemnează Bursa. Premierul Nicolae Ciucă a continuat, joi, consultările cu reprezentanţii sectorului agricol, industriei alimentare şi lanţurilor de magazine. În cadrul întâlnirii organizate la Palatul Victoria au fost analizate efectele implementării soluţiilor de sprijin stabilite
  • Realitatea.ro - România poate pierde până la 1,4 miliarde de euro dacă nu face reforma pensiilor speciale
    ,,România poate pierde până la 1,4 miliarde de euro dacă nu face reforma pensiilor speciale" aflăm de la Realitatea.ro. Marcel Boloș - ministrul Proiectelor Europene spune că România poate pierde până la 1,4 miliarde de euro dacă nu face reforma pensiilor speciale. „Reforma pensiilor speciale, ori se face, ori nu se face. Dacă nu se face, sigur, pierdem banii, până la un miliard patru sute. Deci, după
  • Digi24.ro - Fermierii ies în stradă din cauza deciziei UE în scandalul cerealelor din Ucraina
    ,,Fermierii ies în stradă din cauza deciziei UE în scandalul cerealelor din Ucraina" anunță Digi24.ro. La finalul săptămânii trecute, în urma nemulțumirilor exprimate de mai multe state membre, Comisia Europeană a anunțat că va pregăti un al doilea pachet de despăgubiri pentru fermierii europeni afectați de importul de produse agricole din Ucraina. Fondurile vor fi de 75 de milioane de euro și vor
  • News.Ro – INS: Produsul Intern Brut al României s-a ridicat anul trecut la 1.409 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,7% faţă de anul 2021
    "INS: Produsul Intern Brut al României s-a ridicat anul trecut la 1.409 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,7% faţă de anul 2021" titrează News.Ro. Produsul intern brut estimat pentru anul 2022 a fost de 1.409 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,7% faţă de anul 2021, arată datele provizorii (2) publicate vineri de Institutul Naţional de
  • Bursa – Irina Begu a ajuns în optimi la Charleston
    ,,Irina Begu a ajuns în optimi la Charleston" consemnează Bursa. Irina Begu, locul 34 WTA şii cap de serie 15, s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 500 de la Charleston, cu premii totale de 780.000 de dolari. Begu a trecut în 16-imi de americanca Sofia Kenin, numărul 142 mondial, scor 6-1, 6-4, într-o oră şi 22 de minute. În faza următoare, românca o va întâlni
  • Ziarul Financiar – Salariile din România vor avea o creştere mediană de 6,3% anul acesta
    "Salariile din România vor avea o creştere mediană de 6,3% anul acesta“ scrie Ziarul Financiar. În producţia echipamentelor de transport creşterea salarială mediană previzionată este de 12,3%, iar în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul creşterea mediană previzionată este de 11,5%. Creşteri semnificative vor fi şi în agricultură, logistică, servicii nefinanciare şi high-tech. Circa 38% dintre organizaţiile
  • News.Ro – Guvernul aprobă alocarea a 1,6 miliarde de dolari, prin NATO, pentru întărirea capacităţii de apărare a Republicii Moldova şi Ucrainei
    "Guvernul aprobă alocarea a 1,6 miliarde de dolari, prin NATO, pentru întărirea capacităţii de apărare a Republicii Moldova şi Ucrainei" titrează News.Ro. Executivul a adoptat, miercuri, hotărârea de Guvern pentru aprobarea plăţii contribuţiei voluntare a României către următoarele Fonduri Voluntare ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord: Fondul voluntar de consolidare a capacităţii de apărare
  • Realitatea.ro - BNR încearcă temperarea creșterii inflației
    ,,BNR încearcă temperarea creșterii inflației" aflăm de la Realitatea.ro. Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a hotărât marți să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an. De asemenea, BNR a decis să păstreze rata dobânzii pentru creditare la 8% pe an și pe cea pentru depozite la 6%. Se mențin, totodată, nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime
  • Digi24.ro - Datoria guvernamentală a crescut la aproape 50% din PIB
    ,,Datoria guvernamentală a crescut la aproape 50% din PIB" anunță Digi24.ro. Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a crescut, în ianuarie 2023, la 694,916 miliarde de lei, faţă de 667,307 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor, transmite Agerpres. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut la 49,2%, de la 47,2% în decembrie
  • Euronews - Iohannis, despre rotația guvernamentală: ”Este o coaliție politică complicată între PNL și PSD”
    ,,Iohannis, despre rotația guvernamentală: ”Este o coaliție politică complicată între PNL și PSD” informează Euronews. Președintele Klaus Iohannis a recunoscut că actuala coaliție dintre PNL și PND este una complicată și a dat asigurări că rotația guvernamentală ”este posibilă și se va întâmpla”. Șeful statului a amintit că „această coaliție a apărut ca un rezultat al rațiunii politice”.(…) ”România
  • Rador.ro - Mai bine de jumătate dintre români se declară îngrijoraţi de creşterea preţurilor, inflaţie şi costul de trai
    ,,Mai bine de jumătate dintre români se declară îngrijoraţi de creşterea preţurilor, inflaţie şi costul de trai" scrie Rador.ro. Mai bine de jumătate dintre români se declară îngrijoraţi de creşterea preţurilor, inflaţie şi costul de trai, arată rezultatele unui Eurobarometru dat publicităţii astăzi. Potrivit sondajului, 4 din 10 români cred că situaţia lor financiară va stagna în următorul an. Pe
  • Bursa – Rezervele valutare la Banca Naţională a României au crescut la 53,229 miliarde euro
    ,,Rezervele valutare la Banca Naţională a României au crescut la 53,229 miliarde euro" consemnează Bursa. Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au urcat la finalul martie la nivelul de 53,229 miliarde euro, faţă de 52,001 miliarde euro la 28 februarie 2023, informează News.ro. "La 31 martie 2023, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 53,229 miliarde
  • Realitatea.ro - Marius Budăi: „Sunt trei variante pe care le-am înaintat pentru discuții”
    ,,Marius Budăi: „Sunt trei variante pe care le-am înaintat pentru discuții” aflăm de la Realitatea.ro. Marius Budăi, ministrul Muncii a făcut noi precizări despre reforma pensiilor pentru care a înaintat trei variante. „În privința reformei pensiilor din sistemul public, sunt acele trei variante pe care le-am înaintat pentru discuție. Începem dezbaterile”, a spus ministrul Muncii. „Este reforma pensiilor
  • Digi24.ro - Eurostat: Numărul de ferme din UE a scăzut cu 37% (5,3 milioane de unități) în 2020 comparativ cu 2005
    ,,Eurostat: Numărul de ferme din UE a scăzut cu 37%( 5,3 milioane de unități) în 2020 comparativ cu 2005" anunță Digi24.ro. În 2020, în Uniunea Europeană erau 9,1 milioane de ferme, cu 5,3 milioane mai puţine decât în 2005, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Diferența reprezintă un declin de aproximativ 37%, notează Agerpres. Fermele pot fi clasificate în funcţie
  • Euronews – 12 zimbri vor fi lăsați liberi în Munții Făgăraș.
    ,,12 zimbri vor fi lăsați liberi în Munții Făgăraș" scrie Euronews. 12 zimbri, care din luna noiembrie se află într-un țarc de aclimatizare din comuna Nucșoara, vor pleca în Munții Făgăraș. A fost nevoie de mai bine de șase luni, pentru ca zimbrii să capete calitățile necesare animalelor sălbatice, să ia contact cu mediul și să învețe să interacționeze cu speciile autohtone. O echipă Euronews România
  • News.Ro – Mircea Geoană, de ziua NATO: Împreună apărăm viaţa, democraţia şi libertatea!
    "Mircea Geoană, de ziua NATO: Împreună apărăm viaţa, democraţia şi libertatea!" titrează News.Ro. Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a transmis, duminică un mesaj de Ziua Alianţei. ”74 de ani de existenţă a NATO şi 19 ani de când România este membru al Alianţei. Împreună apărăm viaţa, democraţia şi libertatea”, afirmă Geoană, duminică, într-o postare pe Facebook. Recent, mandatul lui
  • Bursa – Comisarii europeni Nicolas Schmit şi Elisa Ferreira vor vizita România azi
    ,,Comisarii europeni Nicolas Schmit şi Elisa Ferreira vor vizita România azi" consemnează Bursa. Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, şi comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, efectuează azi şi mâine o vizită oficială în România, conform Agerpres. Cei doi oficiali europeni vor fi prezenţi în Bucureşti, Iaşi şi Vaslui, pentru a participa
  • Realitatea.ro - Maia Sandu, primită luni de Custodele Coroanei.
    ,,Maia Sandu, primită luni de Custodele Coroanei" aflăm de la Realitatea.ro. Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, va fi oaspetele Majestăţii Sale Custodele Coroanei la Palatul Elisabeta, luni, de la ora 13.00. Şeful statului se va afla într-o vizită de lucru în România, potrivit Biroului de presă al Casei Regale. Majestatea Sa şi Principele Consort o vor întâmpina pe Maia Sandu la intrarea
  • Digi24.ro - Olaf Scholz se întâlnește luni în România cu Klaus Iohannis și Maia Sandu
    ,,Olaf Scholz se întâlnește luni în România cu Klaus Iohannis și Maia Sandu" anunță Digi24.ro. Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi luni, la Palatul Cotroceni, pe cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz, informează Administraţia Prezidenţială. De asemenea, şeful statului va găzdui o reuniune trilaterală la care va participa împreună cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi
  • Ziarul Financiar - Comportamentul de consum se schimbă, românii caută preţuri cât mai mici
    Vânzările segmentului de discount din comerţul ali­mentar local vor creşte, în medie, anual până în 2027 cu 13%, acesta fiind cel mai alert rimt dintre ţările europene analizate, respectiv Germania, Franţa, Polonia, Spania şi Ungaria. Astfel, discounterii, magazine caracterizate prin politica agresivă de preţuri, vor ajunge peste doar patru ani să controleze pe plan local 26,8% din vânzările de bunuri
  • Rador - Vizita vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, la Bucureşti
    Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, vine, astăzi, la Bucureşti, pentru discuţii legate de Pactul verde european, strategia Uniunii de a trece la o economie fără emisii poluante. Pe agendă se află întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu ministrul mediului, Tánczos Barna, şi cu alţi responsabili din guvern. El se va întâlni şi cu societatea civilă pentru a discuta despre acţiunile
  • Mediafax - Daea: S-a aprobat sprijinul iniţial pentru fermierii români
    Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune astăzi că a fost aprobat sprijinul iniţial, 10 milioane de euro, pentru fermierii români, dar că suma va fi dublată cu bani de la bugetul de stat. De asemenea, el arată căreprezentanţii Comisiei Europene lucrează la un nou pachet de sprijin.„În Comitetul de cereale s-a aprobat cu 22 de voturi , patru voturi <împotrivă> şi o abţinereacel sprijin iniţial
  • News.ro - Petra Kvitova, adversara Soranei Cîrstea în semifinale la Miami Open
    Jucătoarea cehă Petra Kvitova, locul 12 WTA, s-a calificat, joi, în semifinalele turneului de categorie WTA 1000 de la Miami, fază în care o va întâlni pe Sorana Cîrstea.Kvitova a învins-o în sferturi pe Ekaterina Alexandrova (Rusia), locul 18 WTA, scor 6-4, 3-6, 6-3, în două ore şi 12 minute.Cîrstea, locul 74 WTA, şi Kvitova au mai fost adversare de zece ori. Românca s-a impus în patru meciuri.Textul
  • Bursa - Premierul Nicolae Ciucă va face o vizită în Regatul Suediei
    Premierul Nicolae Ciucă va efectua, astăzi, o vizită de lucru în Regatul Suediei, şeful Executivului urmând a fi primit de prim-ministrul Regatului Suediei, Ulf Kristersson, cu care va susţine declaraţii comune şi se va întâlni cu preşedintele Parlamentului Regatului Suediei, Andreas Norlen, informează News.ro.Premierul Nicolae Ciucă va fi primit de către Ulf Kristersson, prim-ministrul Regatului Suediei,
  • Ziarul Financiar - România nu are doar 150 mld. euro datorie, ci dublu sau chiar triplu
    Ultimele evenimente de la calea ferată, de la Galaţi şi Roşiori, care erau cât pe ce să se transforme în dezastre precum cel din Grecia, nu arată decât un singur lucru: că societatea şi economia poartă pe umeri o datorie mult mai mare decât datoria publică nominală, de 150 mld. euro în echivalent, adică 50% din PIB.De fapt, în spatele fiecărui pod care se surpă, al fiecărei locomotive fără frână şi
  • Rador - Guvernul a adoptat pachetul de legi ale educaţiei
    Noile legi ale educației au fost aprobate ieri de guvern și vor fi trimise spre dezbatere și adoptare parlamentului. În proiect a fost menținută prevederea potrivit căreia, pe lângă Evaluarea Națională, liceele vor putea organiza propriul concurs de admitere, cu probe de profil, pentru 60% dintre locuri. De asemenea, Bacalaureatul va cuprinde o probă în plus, de la profilul opus celui studiat de elevi.Centrarea
  • Mediafax - Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinală la Miami Open
    Sorana Cîrstea continuă parcursul perfect de la Miami Open, învingând în sferturile de finală pe favoritanumărul 2 a turneului, bielorusa Aryna Sabalenka, în două seturi, cu 6-4, 6-4, după o oră şi 26 de joc. Cuaceastă victorie, Cîrstea revine în top 50 mondial.Pentru a doua oară în carieră, Sorana Cîrstea s-a calificat într-o semifinală de turneu Masters 1000, după 10 ani, când în 2013 ajungea chiar
  • News.ro - OUG privind contribuţia de solidaritate pentru firme a trecut de Camera Deputaţilor
    Proiectul de aprobare a OUG privind aşa-numita taxă de solidaritate aplicată companiilor a fost adoptat, marţi, de Camera Deputaţilor conîinând un amendament propus de liberalul Alexandru Nazare, despre care acesta afirmă că ”reglementează justa aşezare a sarcinii fiscale în plata contribuţiei de solidaritate, echitatea şi transparenta în piaţă”.Oficialii OMV au reacţionat, arătând că „amendamentele
  • Bursa - Curtea de Conturi: O parte din aparatura medicală necesară în pandemie nu a mai ajuns în spitale
    Oparte din aparatura medicală necesară în pandemia Covid 19 pacienţilor din ţara noastră nu a mai ajuns în spitale, ci a rămas depozitată timp de doi ani în spaţiile ce aparţin Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, subordonat secretarului de stat Raed Arafat, perioadă în care a expirat şi garanţia acordată de compania de la care au fost achiziţionate echipamentele respective, arată raportul
  • Ziarul Financiar - Cum ajunge laptele de la 2 lei la fermier până şi la 12 lei pe raftul supermarketurilor
    Producătorii de lapte din România spun că preţul pe care ei îl încasează pentru lapte a scăzut în acest an cu circa 30%, până la doar 2-2,4 lei per litru, iar asta într-o perioadă în care la raft preţul nu s-a mişcat deloc în jos. Mai mult, un consumator trebuie să scoată astăzi din buzunar între circa 5 lei (pentru marcă privată) şi 12 lei pentru un litru de lapte de vacă, în unele cazuri preţul fiind
  • Mediafax - Sorana Cîrstea continuă forma remarcabilă la Miami Open şi se califică în premieră în sferturi
    Sorana Cîrstea a reuşit un nou rezultat remarcabil în acest sezon, izbutind luni seara să se califice pentruprima dată în carieră în sferturile de finală ale turneului Masters 1000 Miami Open. Românca a eliminat-o înoptimi pe sportiva cehă Marketa Vondrousova (103 WTA).După ce în urmă cu o săptămână ajungea în sferturile de finală la Indian Wells, Sorana Cîrstea repetăperformanţa şi la al doilea turneu
  • News.ro - Prim-ministrul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki, vizită în România
    Prim-ministrul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki, efectuează marţi o vizită în România, acesta urmând să fie primit la Palatul Cotroceni şi la Palatul Victoria şi să participe la n Forumul Economic România-Polonia. La Palatul Victoria va avea loc o reuniunea a membrilor celor două Guverne, român şi polonez.Se vor semna şi un Memorandum de înţelegere între Ministerul Sportului şi Turismului din
  • Bursa - Şedinţă comună a Parlamentului pentru numirea şefului AEP
    Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, azi, în şedinţă comună pentru numirea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP). În 11 ianuarie 2023, Constantin-Florin Mituleţu-Buică a înaintat celor două Camere ale Parlamentului demisia sa din funcţia de preşedinte al AEP.Comisiile parlamentare juridice i-au avizat favorabil, în 20 februarie şi 21 martie, pentru această funcţie pe Iulia Andreea
  • Mediafax - Sorana Cîrstea continuă forma remarcabilă la Miami Open şi se califică în premieră în sferturi
    Sorana Cîrstea a reuşit un nou rezultat remarcabil în acest sezon, izbutind luni seara să se califice pentruprima dată în carieră în sferturile de finală ale turneului Masters 1000 Miami Open. Românca a eliminat-o înoptimi pe sportiva cehă Marketa Vondrousova (103 WTA).După ce în urmă cu o săptămână ajungea în sferturile de finală la Indian Wells, Sorana Cîrstea repetăperformanţa şi la al doilea turneu
  • News.ro - Prim-ministrul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki, vizită în România
    Prim-ministrul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki, efectuează marţi o vizită în România, acesta urmând să fie primit la Palatul Cotroceni şi la Palatul Victoria şi să participe la n Forumul Economic România-Polonia. La Palatul Victoria va avea loc o reuniunea a membrilor celor două Guverne, român şi polonez.Se vor semna şi un Memorandum de înţelegere între Ministerul Sportului şi Turismului din
  • Bursa - Şedinţă comună a Parlamentului pentru numirea şefului AEP
    Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, azi, în şedinţă comună pentru numirea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP). În 11 ianuarie 2023, Constantin-Florin Mituleţu-Buică a înaintat celor două Camere ale Parlamentului demisia sa din funcţia de preşedinte al AEP.Comisiile parlamentare juridice i-au avizat favorabil, în 20 februarie şi 21 martie, pentru această funcţie pe Iulia Andreea
  • Business Magazin - Care este cea mai căutată meserie din România şi ce sunt dispuse să facă firmele ca să găsească angajaţi
    Pe o piaţă în plină expansiune, încă „pe minus” la capitolul specialişti, companiile din IT&C apelează la măsuri de criză pentru a suplimenta locurile libere Inclusiv angajarea oamenilor fără experienţă. Ce alte tendinţe se remarcă în industria locală de tehnologie?Piaţa locală de IT se confruntă în continuare cu un deficit de aproximativ 600.000 de specialişti. Nevoia este atât de mare încât, de
  • Rador - Bursa de Valori București a pierdut peste șapte miliarde de lei în această săptămână
    Bursa de Valori București a pierdut în această săptămână peste șapte miliarde de lei, capitalizarea bursieră scăzând la 197 de miliarde de lei, de la 205 miliarde. Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu aproape 50%, în comparație cu săptămâna anterioară. Acțiunile Erste Group Bank au fost cele mai vândute titluri, cu o scădere a prețului acțiunilor de 6%. O scădere asemănătoare au înregistrat
  • Mediafax - România şi ţările din est se confruntă cu cele mai mari creşteri de preţuri
    În România, rata inflaţiei a urcat din nou în februarie la 15,5%, după ce în ianuarie dăduse semne de temperare la 15,1%.Ţările din Europa Centrală şi de Est se confruntă cu cele mai mari rate ale inflaţiei, ritmul de creştere alpreţurilor variind de la peste 15% în cazul Slovaciei şi al României la 55% în ceea ce priveşte Turcia, un stat care se luptă cu această problemă încă dinainte ca ea să devină
  • News.ro - Ciolacu: De peste 20 de ani, spunem că depăşim recorduri la producţie, că exportăm şi am ajuns să importăm de circa 4 miliarde
    Liderul PSD Marcel Ciolacu a precizat că România trebuie să înceapă să producă mai mult, pentru a exporta produse alimentare şi industriale. „Trebuie să plecăm de la materia primă. 80% din carnea de porc pe care o consumăm în România este de import, 40% din carnea de pui este de import. Nu avem coerenţă, programe. Trebuie să venim cu programe de creştere a animalelor, de producţie, e nevoie de o abordare
  • Bursa - Preşedintele Consiliului European va efectua o vizită în România
    Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, vine astăzi în România, ocazie cu care va fi primit la Palatul Cotroceni de şeful statului, Klaus Iohannis. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cei doi înalţi demnitari vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale.La finalul acestora vor susţine declaraţii comune de presă.Preşedintele Iohannis a participat, săptămâna trecută, joi şi vineri, la Bruxelles,
  • Agerpres - Protest al cadrelor militare disponibilizate şi poliţiştilor, organizat vineri în Piaţa Victoriei
    Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual organizează, vineri, un miting de protest în Piaţa Victoriei, precum şi un marş care va avea ca punct final Ministerul Justiţiei, transmite Agerpres. Solicitările demonstranţilor (poliţişti, rezervişti şi civili) vizează: aplicarea imediată a Legii Salarizării 153/2017, în integralitatea
  • News.ro - Ambasadoarea SUA: O Românie rezistentă economic reprezintă un factor crucial / Nu doar Ucraina depinde de tăria noastră. Şi prietenii din R. Moldova merită un viitor independent
    Ambasadoarea Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a arătat joi, într-un discurs rostit la AmCham, că SUA sunt interesate ca România să aibă o economie robustă şi rezistentă la şocuri şi un mediu economic sănătos, pentru că asta furnizează inclusiv securitate într-o zonă destabilizată de agresiunea rusă din Ucraina, în care nu numai Ucraina, dar şi Republica Moldova are nevoie de ajutor, consemnează
  • Rador - Lia Savonea a promovat în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție
    Secția pentru judecători a CSM a validat joi rezultatele concursului în urma căruia președinta Curții de Apel București, Lia Savonea, a promovat în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, cu cel mai mare punctaj dintre toți candidații, 95 de puncte din 100 posibile, aflăm de la Rador. Comunitatea „Declic” a lansat recent o petiție publică împotriva Liei Savonea,
  • Economedia.ro - Ministerul Finanțelor propune înghețarea timp de șase luni a tarifelor RCA, la nivelul celor din martie 2022, pentru a preveni scumpiri după insolvența Euroins
    Ministerul Finanțelor propune, într-un proiect de hotărâre de Guvern, înghețarea timp de șase luni a tarifelor RCA, la nivelul celor aplicate în martie 2022, pentru a preveni scumpiri ale polițelor după insolvența Euroins, în contextul în care deja în ultimii doi ani a avut loc o scumpire de 98% pentru asigurați persoane fizice, respectiv de 104% pentru asigurați persoane juridice, transmite Economedia.ro.
  • Digi24.ro - Comisia Europeană va reanaliza, la cererea lui Iohannis, valoarea despăgubirilor acordate fermierilor români
    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat în timpul reuniunii Consiliului European că instituția va reanaliza valoarea despăgubirilor acordate fermierilor români care au avut de suferit ca urmare a importurilor de cereale ieftine din Ucraina, spun surse oficiale, scrie Digi24.ro. În marja Consiliului European, președintele Klaus Iohannis a prezentat președintei Comisiei Europene
  • Agerpres - Aurescu s-a întâlnit cu secretarul de stat britanic pentru apărare; Wallace, invitat la conferinţa de la Bucureşti, în aprilie
    Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut miercuri, în cadrul vizitei pe care o efectuează în Marea Britanie, o întrevedere cu secretarul de stat pentru apărare al Regatului Unit, Ben Wallace, scrie Agerpres. "Ministrul Aurescu a reiterat faptul că doar o apărare puternică pe Flancul Estic poate proiecta o descurajare puternică. În acest sens, ministrul Ben Wallace a asigurat că Regatul
  • News.ro - Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a vizitat comunităţile de români din statele Idaho şi Nevada, în cadrul turneului ”50 States, One Community”
    Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a vizitat, în perioada 16-22 martie 2023, comunităţile de români din statele Idaho şi Nevada, în cadrul turneului „50 States, One Community”, titrează News.ro. Agenda politică a vizitei a cuprins întrevederi cu guvernatorul Brad Little şi viceguvernatorul Scott Bedke, speaker-ul Camerei Reprezentanţilor, Mike Moyle, şi preşedintele pro tempore al Senatului,
  • Economedia.ro - România primește de la Comisia Europeană despăgubiri de doar 10,5 milioane de euro, mult mai puțin față de cei 200 milioane de euro estimați de fermieri pentru a-și acoperi pierderile
    România a primit despăgubiri în valoare de 10,5 milioane de euro, finanțat din rezerva agricolă, pentru a sprijini fermierii afectați de conflictul din Ucraina, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene, consemnează Economedia.ro. În total, Comisia Europeană a oferit despăgubiri de 56,3 milioane de euro pentru fermierii bulgari, polonezi și români. Săptămâna trecută fermierii români solicitau
  • Rador - Președintele Klaus Iohannis va reprezenta România la reuniunea Consiliului European și la Summitul Euro în format extins de la Bruxelles
    Situația din Ucraina, competitivitatea Uniunii Europene, securitatea energetică și migrația figurează pe agenda reuniunii liderilor europeni, care începe astăzi la Bruxelles, aflăm de la Rador. România este reprezentată la reuniunea Consiliului European de primăvară și la Summit-ul Euro în format extins de la Bruxelles de președintele Klaus Iohannis. Reuniunea liderilor europeni va debuta cu un dejun
  • Digi24.ro - Ciucă a ajuns la Chișinău. "România va fi mereu alături de R. Moldova, indiferent de greutatea temelor economice şi de securitate"
    Premierul Nicolae Ciucă a fost primit, joi, la Chişinău de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, scrie Digi24.ro. Cu ocazia vizitei sale oficiale, prim-ministrul român a declarat într-un interviu acordat portalului Deschide.md România va fi întotdeauna alături de R. Moldova, indiferent de natura şi greutatea temelor economice şi de securitate la care va fi supusă. La Chișinău, Nicolae Ciucă
  • Adevărul - Șoșoacă propune anexarea unor teritorii din Ucraina. Analist: O propunere aberantă. Stârnește reacții pro-ruse
    Diana Șoșoacă a depus un proiect de lege prin care cere denunțarea unui tratat dintre România și Ucraina, mai exact aceasta cere ca România să anexeze mai multe teritorii ale Ucrainei, aflăm de la Adevărul. Contact de „Adevărul”, politologul Cristian Pîrvulescu descrie propunerea senatoarei drept una aberantă. Potrivit expertului, Ucraina nu a ocupat teritorii românești, acestea fiind ocupate de fapt
  • Economedia.ro - Ministrul Agriculturii acuză Comisia Europeană că a stabilit despăgubirile pentru țările afectate de situația din Ucraina fără consultări. „Suma pe care o vom primi se va dubla cu suma de la bugetul statului”
    Ministrul Agriculturii Petre Daea acuză că reprezentanții Comisiei Europene au repartizat, din rezerva agricolă, valoarea despăgubirilor fără a se consulta cu vreo țară, fără vreo discuție preliminară, spunând că suma repartizată este una foarte mică. „Formularea pe care a ales-o pentru stabilirea acestora (n.r-despăgubiri) ascunde adevărul și deformează realitatea. Această formulă pe care noi am prelucrat-o
  • News.ro - Maria Zaharova îl atacă pe Bogdan Aurescu în polemica pe tema „limbii moldoveneşti”: „Nici Bogdan Aurescu nu a existat niciodată, dar a fost creat” / „Spre deosebire de ministrul român, limba moldovenească reprezintă un fenomen important în istoria lumii”
    Deranjată de o declaraţie a ministrului român de externe Bogdan Aurescu, care a spus, luni, la Bruxelles, că aşa-numită limbă moldovenească nu există, ci este un construct artificial creat de Uniunea Sovietică şi folosit apoi de Rusia în scopuri propagandistice, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, i-a dat replica, marţi, fără niciun fel de tact diplomatic, spunând că
  • Digi24.ro - Două persoane arestate în dosarul de trafic de droguri în licee. Polițiștii au găsit cocaină și ketamină în locuințe ale elevilor
    Două persoane au fost arestate preventiv în dosarul de trafic de droguri în licee, scrie Digi24.ro. Măsura a fost luată după ce ieri au avut loc noi percheziții domiciliare. Polițiștii au găsit droguri în locuințe ale elevilor. Șapte persoane au fost audiate după perchezițiile de marți. Față de două, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a dispus arestarea preventivă.
  • Adevărul.ro - Singura fabrică românească de ciocolată și-a cerut insolvența
    Galactic din Baia Mare, singura fabrică românească de ciocolată, și-a cerut insolvența, aflăm de la Adevărul.ro. În perioada de glorie, fabrica din Maramureș producea 2.000 de tone de ciocolată pe an. Unul dintre sortimente a fost premiat cu medalia „Marca de Aur“. Textul integral - AICI
  • Digi24.ro - Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a fost amendată cu 400.000 de lei de către ANRE
    ANRE a amendat SPEEH Hidroelectrica SA cu suma de 400.000 de lei după un control pornit la începutul anului în urma mai multor sesizări și reclamații de la client, transmite Digi24.ro. ANRE mai precizează că, în 2022, a urmărit activitatea Hidroelectrica și i-a aplicat 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 365.000 lei, pentru fapte similare. Textul integral AICI -
  • News.ro - Mai multe ţări UE, printre care România, vor sancţionarea oligarhilor proruşi din Republica Moldova – POLITICO
    Mai mulţi miniştri de externe europeni, între care cel al României, au cerut luni ca UE să-i sancţioneze pe oligarhii implicaţi în "încercările de destabilizare" din Republica Moldova şi Georgia, pe fondul temerilor tot mai mari legate de amestecul Rusiei, relatează POLITICO, citează News.ro. "Aceste două ţări se confruntă cu încercări de destabilizare care necesită cea mai mare vigilenţă din partea
  • Economedia.ro - ASF în Parlament, explicații privind insolvența Euroins
    Fondul de Garantare a Asiguraților va trebui să acopere o “gaură” de 250 de milioane de euro, estimează ASF, scrie Economedia.ro. Conducerea Euroins a fost sancţionată, iar ASF a dat amenzi “consistente”, de 16 milioane lei cumulate, într-un an de zile şi jumătate, a spus preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, la audierea luni în comisiile de specialitate ale Senatului.
  • News.ro - Ministrul Energiei: Eu sunt convins că absolut toate companiile din România vor plăti acea taxă de solidaritate
    Ministrul Energiei, Virgil Popescu a declarat la Prima News că este convins că absolut toate companiile din România vor plăti acea taxă de solidaritate, şi că poate să înţeleagă că toate companiile doresc maximizarea profitului şi nu doresc să plătească taxe, însă rolul statului este ca atunci când profiturile sunt extraordinare şi sunt foarte mari, să taxeze, aflăm de la News,ro. ”Eu sunt convins
  • Digi24.ro - Paul Stănescu: Statul român trebuie să sprijine comunităţile româneşti din Ucraina mai mult ca oricând
    Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, spune că statul român trebuie să sprijine, mai mult ca oricând în actualul context, comunităţile româneşti din Ucraina, scrie Digi24.ro. „La sfârşitul acestei săptămâni am fost în Ucraina, la Cernăuţi şi apoi în comuna Straja pentru comemorarea lui Dimitrie Onciul, cel care a fost un mare istoric român, Preşedinte al Academiei Române şi un apărător al identităţii
  • Agerpres - IGSU va achiziţiona 122 de ambulanţe de tip A pentru Serviciile Publice de Ambulanţă
    Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă va cumpăra 122 de ambulanţe de tip A, destinate Serviciilor Publice de Ambulanţă, dotate cu defibrilator semiautomat şi alte echipamente medicale specifice, a informat, sâmbătă, instituţia. Contractul, semnat vineri, făcea parte dintr-un acord-cadru care expira în două zile, dar în urma discuţiilor continue şi aplicate purtate între părţi (IGSU şi societatea
  • Economedia - Dacia anunță că viitorul SUV compact Bigster va fi fabricat la uzina de la Mioveni. Noul SUV va fi lansat în 2025
    Dacia anunță că viitorul model de segment C, bazat pe conceptul Bigster, va fi produs la