Statul român nu a abuzat de puterile sale şi respingerea de către Parlament a proiectului de lege privind exploatarea minieră a aurului de la Roşia Montană nu a fost influenţată politic, afirmă în motivarea deciziei judecătorii tribunalului internaţional de arbitraj (ICSID), care funcţionează la Washington ca una din instituţiile Băncii Mondiale. Magistraţii mai reţin şi că includerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO nu a fost una nerezonabilă.
Motivarea deciziei care se întinde pe 413 pagini a fost publicată, după ce în prealabil anumite pasaje au fost ascunse, potrivit solicitărilor părţilor aflate în litigiu - Statul român pe de o parte şi compania Gabriel Resources, de cealaltă parte, la două luni de la publicarea în 8 martie 2024 a deciziei ICSID prin care erau respinse cererile companiei canadiene, ce era obligată să plătească Guvernului român cheltuielile de judecată efectuate.
Textul integral
AICI