Primul centru de mentenanţă a sistemelor de apărare anti-rachetă HIMARS din Europa a fost inaugurat ieri, în Bacău, în prezenţa ministrului apărării Angel Tîlvăr.
Acesta a declarat că astfel România îşi asigură un avantaj strategic prin securizarea întreţinerii propriilor sisteme de acest tip în ţară. În plus, noul centru are un impact şi asupra dezvoltării economice a zonei, a mai spus ministrul Tîlvăr.
"Am reușit să avem echipamente de cea mai bună calitate, de vârf tehnologic și, nu în ultimul rând, aici mă refer și la ceea ce vizăm pentru Armata României, mă refer la echipamente care să ne asigure nevoile noastre operaționale. Apreciez faptul că 2.000 de oameni au un loc de muncă aici, la Bacău. Am avut ocazia să vizităm locurile în care își desfășoară activitatea și eu și colegii care au făcut parte din delegația noastră consideră că sunt locuri de muncă în care oamenii lucrează în condiții bune. Nu în ultimul rând, apreciez faptul că există o preocupare a acestei companii pentru învățământ specializat. Învățământul dual și-a găsit locul aici, la Bacău, și este un lucru foarte bun", de declarat Angel Tîlvăr.
Textul integral
AICI