Ziarul Financiar – Primele semne legate de evoluţia economiei României în T2/2024
2024-06-07 16:11:07

"Primele semne legate de evoluţia economiei României în T2/2024“ scrie Ziarul Financiar. Economia a crescut cu numai 0,1% în T1/2024, o evoluţie sub aşteptările analiştilor, care vedeau totuşi o încetinire. Ca să recupereze şi să ajungă la un avans de 3%, cât este media prognozelor, obligatoriu economia şi consumul trebuie să accelereze în trimestrele următoare. Primele date despre economia României în al doilea trimestru din 2024 arată că cifra de afaceri din retail, cel mai important indicator pentru consumul privat, a crescut cu aproape 15% în aprilie (a fost şi Paştele), după ce produsele nealimentare au înregistrat o creştere a vânzărilor, pe volum, de 22%. Este o revenire puternică faţă de martie, când vânzările retailerilor mergeau, spre zero, dacă se scădea creşterea vânzărilor generată de inflaţie. Cifrele se simt şi în piaţă, spune Feliciu Paraschiv, fondator al lanţului de supermarketuri Paco Supermarkets. „Se vede, dar sunt bani împrumutaţi. Este treabă electorală, o ştim cu toţii. Nu este o bucurie nici dacă se mai păstrează şi după alegeri. Vom vedea din toamnă. Banii care intră în ţară pe împrumuturi externe, într-o formă sau alta, ajung în consum. Ajung şi prin investiţii, care se fac şi cumva ajung la oameni până la urmă, bani pe care îi cheltuie. Este clar că este o creştere de consum. Oamenii, când au bani, prima dată se duc în supermarketuri. După care, dacă lucrurile continuă, urmează investiţiile pe termen lung. Primul semnal este consumul din comerţ“, a spus Feliciu Paraschiv pentru ZF.

 

Textul integral AICI 

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree