Numeroşi oameni au stat la coadă în noaptea de marţi spre miercuri pentru a ajunge la racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Parascheva. Racla este aşezată în faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Pelerinajul a început marţi dimineaţă.
Pelerinajul a început cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Ulterior, racla cu sfintele moaşte a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană, în cadrul tradiţionalei procesiuni, de către un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopul Iaşilor, informează Primăria Iaşi.
Racla a fost depusă în baldachinul special amenajat, „unde va rămâne până când rândul de închinare va putea fi gestionat din interiorul lăcaşului de cult, moment estimat a fi începând de marţi, 15 octombrie”.
Textul integral AICI