Copiii vor putea trece la graniță pe baza declarației părintelui neînsoțitor, iar adolescenții de cel puțin 16 ani vor putea călători singuri în anumite condiții, din 31 martie, dată la care România intră în Air Schengen. Ministerul Afacerilor Interne și Poliția de Frontieră au pus la punct procedurile conform cărora vor fi verificați la frontieră copiii de la 31 martie odată cu intrarea României în Air Schengen. Apoi, cetățenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani vor putea călători neînsoțiți cu acordul părinților ori al reprezentanților legali, tot pe baza unor declarații notariale. În plus, acest acord al părinților nu este necesar pentru cetățenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani și care au domiciliul sau reședința stabilită în țara de destinație.
Textul integral AICI