CS Dinamo Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei masculine de handbal EHF European League, după ce a învins în deplasare echipa daneză Bjerringbro-Silkeborg, cu scorul de 27-24 (16-8), marţi seara, în manşa secundă a play-off-ului.
Campioana României câştigase şi la Bucureşti, cu scorul de 37-34.
Echipa antrenată de Xavi Pascual a făcut o primă repriză de excepţie la Silkeborg, intrând la pauză cu un avans de opt goluri, 16-8, după ce ecartul maxim a fost de zece goluri (13-3, 14-4). Danezii au reuşit să se apropie în partea secundă la două goluri, 21-23, 22-24, 23-25, dar calificarea nu a fost pusă sub semnul întrebării, Dinamo câştigând cu 27-24.
Textul integral AICI