Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu-Mureş, care numără aproximativ 11.000 de studenţi, investeşte în noi spaţii educaţionale, pe fondul creşterii constante a numărului de înscrieri.
Printre cele mai recente achiziţii ale acesteia se află chiar şi clădirea în care funcţiona unul dintre centrele comerciale ale oraşului. Achiziţia mallului, evaluată la aproximativ 10 milioane de euro, face parte dintr-o strategie mai largă de extindere a infrastructurii universitare. Mallul va găzdui Facultatea de Economie şi Drept, precum şi Facultatea de Ştiinţe şi Litere. „Cererea pentru educaţie de calitate este în creştere, iar pentru a menţine standardele şi a oferi condiţii adecvate studenţilor, a fost necesară această extindere a infrastructurii,“ a spus prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul universităţii.
Textul integral AICI