,,Maia Sandu, vizită la Palatul Cotroceni, cu o zi înainte de începerea Congresului PPE" titrează Euronews. Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, va fi marți la București. În agenda ei, se află, printre altele, și o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Tot marţi, Iohannis va avea întâlniri cu preşedintele Partidului Popular din Spania, Alberto Núnez Feijóo, şi cu preşedintele Grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, Manfred Weber. Maia Sandu și-a anunțat vizita la București printr-o postare pe Facebook, în care îi invită pe moldovenii din România la discuții. „Dragi cetățeni stabiliți în România, dragi tineri, în următoarele zile voi fi la București și vă invit să ne întâlnim marți, 5 martie, ora 16.30”, a transmis Maia Sandu. Liderul de la Chișinău nu a oferit detalii despre scopul vizitei sau alte întâlniri oficiale. Sosirea ei la București are loc la doar o zi înaintea începerii Congresului Partidului Popular European de la Romexpo.
Textul integral AICI