"Aproape 68.700 de copii români s-au născut în Franţa din mame românce după Revoluţie, suficient de mulţi pentru a popula un oraş precum Deva, Giurgiu, Hunedoara sau Bârlad“ scrie Ziarul Financiar. În perioada 1990-2000, numărul de nou-născuţi din mame românce în Franţa a înregistrat o creştere moderată, însă, începând cu anii 2000, rata de creştere devine mai accentuată. După 2007, creşterea devine mai pronunţată. De exemplu, între 2007 şi 2010, o perioadă care coincide cu aderarea României la Uniunea Europeană, numărul de nou-născuţi aproape s-a dublat.
Numărul cumulat al copiilor născuţi din mame românce în Franţa după Revoluţie şi până în 2022 a ajuns la aproape 68.700, arată cele mai recente date de la Institutul Naţional de Statistică din Franţa, transmise la cererea ZF. De altfel, acest număr ar fi fost suficient pentru a popula un oraş de mărime medie din România, precum Deva, Giurgiu, Hunedoara sau Bârlad, care au între 67.000 şi 69.000 de locuitori. Daniela B. locuieşte în Franţa din anul 2018, a plecat din România la câţiva ani după ce soţul ei a plecat la muncă acolo. Acum şi-au cumpărat o casă într-un oraş mic din Franţa şi au doi copii născuţi acolo.
Textul integral AICI