Preşedintele Muntenegrului, Jakov Milatovic, va efectua marţi o vizită oficială la Bucureşti, la invitaţia şefului statului român, Klaus Iohannis.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile se vor concentra pe dezvoltarea relaţiei bilaterale dintre România şi Muntenegru şi pe cooperarea sectorială în multiple domenii de interes comun, precum creşterea schimburilor comerciale, interconectivitate, securitate cibernetică, afaceri interne şi justiţie, protecţie civilă, educaţie şi cercetare.
Cu acest prilej, Klaus Iohannis va reconfirma poziţia fermă a României pentru continuarea procesului de integrare europeană a statelor din Balcanii de Vest, subliniind sprijinul constant al ţării noastre pentru parcursul european al Muntenegrului.
Textul integral AICI