Bursa – Ministerul Finanţelor: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală şi creşterea investiţiilor în infrastructură
2024-04-24 18:08:58

,,Ministerul Finanţelor: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală şi creşterea investiţiilor în infrastructură" consemnează Bursa. Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a condus, în perioada 16-21 aprilie 2024, delegaţia MF la reuniunile de primăvară ale Grupului Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional, de la Washington. În marja reuniunilor, delegaţia MF a avut întâlniri cu înalţi reprezentanţi ai Băncii Mondiale (BM), Fondului Monetar Internaţional (FMI), Corporaţiei Financiare Internaţionale (IFC), precum şi cu agenţiile de rating S&P şi Moody's, conform unui comunicat de presă al instituţiei. Delegaţia MF a avut întâlniri cu domnul Eugene Rhuggenaath, directorul executiv al Constituentei Olandeze din care face parte şi România şi cu doamna Antonella Bassani, Vicepreşedinte pentru Europa şi Asia Centrală, din cadrul Băncii Mondiale. Discuţiile au vizat investiţiile Băncii Mondiale în domeniile cheie precum educaţie, sănătate, politici de dezvoltare care vizează creştere verde şi incluzivă precum şi managementul riscurilor în caz de catastrofe. Ministrul Finanţelor a declarat că România are nevoie de sprijinul partenerilor internaţionali pentru ca toate oportunităţile pe care le avem prin PNRR (29 miliarde euro) şi Politica de coeziune (46 miliarde euro) să fie valorificate. De asemenea, au fost trecute în revistă împrumuturile contractate de România de la Banca Mondială, aflate în implementare, precum şi portofoliul de împrumuturi aflate în pregărire.

 

Textul integral AICI 

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree