Obiectivul nostru este ca lista comună PSD-PNL să obţină cel puţin jumătate plus unu din numărul de mandate ce îi revin României, pentru a arăta clar la nivel european că ţara noastră rămâne pe direcţia proeuropeană şi că partidele antieuropene sunt clar minoritare în România, aşa cum sunt minoritare şi la nivel european, a afirmat eurodeputatul Siegfried Mureşan (PPE), într-o întâlnire avută marţi cu un grup de jurnalişti români. El a menţionat că decizia de a avea o listă comună ''a două partide competitoare până acum şi care continuă să rămână şi acum competitoare la nivel local şi vor fi probabil competitoare şi în viitor'' a existat şi în alte state membre ale Uniunii Europene, dând ca exemplu precedentele alegeri europarlamentare şi recentele alegeri legislative din Polonia, unde ''toate forţele europene s-au unit pentru a lupta cu partidul antieuropean care a atacat statul de drept''.
Textul integral AICI