Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă privind stabilirea unor măsuri pentru derularea Programului Naţional de Dezvoltare Locală. "Pentru finalizarea obiectivelor de investiţii incluse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapele I şi II, pentru care nu este efectuată recepţia la terminarea lucrărilor cu cel mult 3 luni anterior datelor de 31 decembrie 2024, respectiv de 31 decembrie 2025, date la care expiră durata contractelor de finanţare multianuale încheiate între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Locală, acestea se pot prelungi, la solicitarea beneficiarilor, cu o perioadă de 2 ani", se arată în proiectul de ordonanţă.
Textul integral AICI