Agerpres – Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine miercuri în România
2024-11-06 16:30:47

"Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine miercuri în România" titrează Agerpres. Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine miercuri în România pentru o vizită oficială, acesta urmând să participe la Conferinţa Naţională a Clubului Fermierilor Români. Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, comisarul este invitat special în cadrul Dialogului interactiv UE-România despre Viitorul Agriculturii, unde va vorbi despre perspectivele fermierilor europeni în contextul provocărilor de mediu, geo-politice şi ale extinderii UE. Totodată, comisarul european va avea o intervenţie şi în cadrul sesiunii plenare, cu tema "Viziune şi acţiune pentru transformarea sustenabilă a agriculturii". "Va fi o plăcere şi o onoare să mă adresez Conferinţei Naţionale a Clubului Fermierilor Români. În primul rând, va fi o ocazie de a le mulţumi fermierilor din România pentru contribuţia lor vitală la securitatea alimentară, atât în Europa, cât şi în afara acesteia. În ultimii ani, fermierii din România au dat dovadă de o rezilienţă remarcabilă, trecând cu bine printr-o pandemie, prin recesiuni economice şi prin criza energetică, pe lângă provocările legate de climă. În pofida acestor provocări, ei s-au asigurat că, în fiecare zi, indiferent ce se întâmplă, avem pe masă alimente sănătoase şi de înaltă calitate. În timpul mandatului meu, am discutat cu fermierii din România în numeroase ocazii", a precizat Janusz Wojciechowski, citat în comunicat. Acesta a subliniat că, în cadrul conferinţei de miercuri, va răspunde celor mai importante preocupări ale fermierilor.

 

Textul integral AICI

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree