,,România cumpără de la coreeni de la Hanwha Aerospace obuziere şi echipamente militare de 1 mld. dolari în cea mai mare tranzacţie din ultimii 7 ani" consemnează Ziarul Financiar. Hanwha Aerospace, cea mai mare companie de apărare din Coreea de Sud în funcţie de vânzări, a obţinut o comandă de 1.400 miliarde de woni (1 miliard de dolari) din partea României pentru furnizarea de obuziere autopropulsate, în cadrul celui mai recent contract de export către Europa de Est, scrie publicaţia britanică Financial Times. Contractul este cea mai mare achiziţie de arme a României din ultimii şapte ani şi include 54 de obuziere K9, muniţie şi 36 de vehicule de realimentare K10. Coreea de Sud a devenit un actor important pe piaţa mondială a apărării după invazia Rusiei în Ucraina în urmă cu doi ani, sporindu-şi exporturile de arme către ţările din Europa de Est, precum Polonia, datorită costurilor şi termenelor de aprovizionare mai reduse. Acţiunile Hanwha au crescut miercuri dimineaţă cu mai mult de 5 %, atingând un nivel record.
Textul integral AICI