"PIB-ul României a atins 1.600 mld. lei în 2023, cel mai înalt nivel din istorie“ scrie Ziarul Financiar. Când vine vorba de PIB pe cap de locuitor, cel mai folosit indicator pentru nivelul de trai dintr-o ţară, România rămâne însă la coada Uniunii Europene şi doar Bulgaria are un PIB per capita mai mic. Produsul Intern Brut al României, adică valoarea adăugată care se produce în ţară, a ajuns la 1.600 mld. lei în 2023, conform celor mai recente date statistice publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Este cel mai mare nivel din istorie, iar PIB-ul a crescut de 2,5 ori numai în ultimii 10 ani, de la 640 mld. lei în 2013, la peste 1.600 mld. lei în 2023. Economia României a înregistrat o creştere reală de 2,1% în 2023, adică avansul Produsului Intern Brut minus inflaţie, care umflă PIB-ul. În euro, PIB-ul României a ajuns la 320 mld. în 2023, iar în 2024, conform prognozelor, ar trebui să spargă bariera de 350 mld.
Textul integral AICI