Creditarea privată totală a continuat să crească pe parcursul anului 2023, însă anemic, în contextul dobânzilor mari, ritmul mediu anual de creştere coborând spre 7%, la mai puţin de jumătate faţă de viteza medie din 2022, de peste 15%, ascensiunea fiind susţinută în principal de finanţările corporate.
Privind evoluţia de la începutul anului 2023 se observă că la finalul primului trimestru, în martie 2023, creditul privat avea un avânt de peste 10%, pentru ca la jumătatea anului trecut creşterea anuală să coboare spre 6%, iar în august, septembrie, octombrie şi noiembrie să oscileze în jurul a 5%, cercul strângându-se tot mai mult. Însă, luna decembrie a adus o uşoară revigorare a creditării, saltul anual al creditului privat urcând la 6,4% faţă de decembrie 2022.
Textul integral AICI