Coordonatorul programului Sănătatea Mamei şi a Copilului din cadrul Salvaţi Copiii, Silvia Burcea, a tras un semnal de alarmă privind medicii de familie în mediul rural. Potrivit acesteia, 53 la sută din localităţile din mediul rural nu au medic de familie sau au medici insuficienţi. Tot în mediul rural sunt medici de familie care deservesc 10.000 de pacienţi.
”Aşa cum arată realitatea din teren, dar aşa cum arată realitatea exemplificată din statisticile la nivel naţional, prezentate de INS, 53 la sută din localităţile din România nu au medic de familie sau au medici de familie insuficienţi. Cele mai multe cabinete de medicină de familie sunt aflate în mediul rural. Este o statistică interesantă de la INS care ne arată că un cabinet din mediul rural de medic de familie deserveşte peste 10.000 de persoane, în timp ce în mediul urban, 13 cabinete deservesc 10.000 de persoane”, a declarat Silvia Burcea.
Textul integral AICI