Râul Calului în Galop curgând de-a lungul mării de ninsoare Şi imensul nisip galben întinzându-se până-n tărie. La Luntai*, în septembrie noaptea url-o vijelie, Pietre mari cât oboroacele cad ca din înălţimi senine,
Ca-o ţâşnire din pământ a unei apei clare, Pagoda se-nalţă solitară până-n bolta cerească. Urcând pe ea, am părăsit lumea pământească, Treptele de piatră se-nvârtesc în aerul tare.
Laolaltă păşim pas cu pas spre trepte roşcate, Birourile noastre sunt de crângul roşu separate. Cu garda de onoare, intrăm în curte în zori senine, Ne-ntoarcem seara cu veşminte de mireasmă pline.
În grădina pustie corbi zboară-n vălmăşag pe înserate, Cât cuprinzi cu-ochii vezi două-trei case-nsingurate. Arborii din curte nu ştiu că s-au dus toţi de dinainte, Cu venirea primăverii, mai dau în floare ca şi-nainte.
Privesc spre locul meu natal din răsărit, calea-i nesfârşită, Cu mâneci şterg lacrimi ce-mi picură pe faţa veştejită. Fără hârtie, fără condei întâlnindu-mă călare cu tine, Te rog doar să le spui simplu celor de-acasă că-s bine.
Ziua de ieri m-a părăsit, s-a dus şi a rămâne nu poate, Ziua de azi mi-a tulburat inima mâhnită de griji nenumărate. Un vânt lung de toamnă duce gâşte sălbatice până-n zări lăptoase, Contemplând în naltul pavilion astă scenă, bem vinuri gustoase.
L-a opta lună e toamnă târzie, vântul urlă a jele, Şi smulge trei straturi de paie din acoperişul colibei mele. Paiele trec în zbor peste fluviu, pe câmpie căzând agale, Unele sus se-agaţă pe vârf de arbori cu ramuri goale, Altele jos plutesc pe iazuri ori cad pe fâneţe.
Într-a treia zi a celei de-a treia luni* ceruri-s luminoase, La Chang’an, pe malul apei** vin multe femei frumoase. Distinse, cu faţa-mbujorată, virtuoase şi pline de candoare, Pielea lor e delicată, înfăţişarea lor, graţioasă şi-atrăgătoare.
Carele huruind, caii nechezând cu jale, Recruţii mărşăluiesc, purtând arc şi săgeţi la şale. Părinţii, nevestele şi copiii-i conduc mergând dinainte, Podul Xianyang se pierde-n praful plutind înainte.
A fost odată doamna Gongsun, o artistă delicată, Care cu dansul sabiei a mişcat lumea toată. O mulţime de oameni o priveau cu uimire, Cerul şi pământul se răscoleau întruna în dănţuire.
În faţa templului lui Kong Ming un bătrân chiparos stă încă, Lemnu-i tare ca bronzul şi rădăcina-i ca o stâncă. Trunchiul gros are coajă albă şi lunecoasă, Spre cer se-nalţă verdeaţa sa întunecoasă.
Azi de dor de Yueyang mă simt întristat, Mi-aş lua zborul către tine, dar am căzut bolnav la pat. Apele toamnei mă separă de tine, prieten iubit, Îţi scalzi picioarele în lacul Dongting, privind orizontul nemărginit.
Te-am condus departe, de-aici pleci în zare, Geaba ne priveşte muntele cu verde cunună. Când vom putea ridica din nou pahare? Aseara umblam cu tine alături sub lună.
Toamna la fântână tremur-a platanului rece umbră, Înnoptez singur pe malul apei sub o lumină sumbră. Toată noaptea cornul sună cu glas tânguios. Cine vede luna lucind în mijlocul cerului duios?
Cum să descriu muntele Tai din faţă? Qi şi Lu se scaldă în mare de verdeaţă, Natura l-a-nzestrat c-o frumuseţe divină, Versanţii săi se-mpart în umbră şi lumină.
La margine de cer se ridic-un vânt răcoritor,</br> Ce-are de gând să zică amicu-mi rătăcitor?</br> Când gâşte sălbatice mi-or aduce veşti prin nori?</br> Toamna fluvii şi lacuri se-umflă de ploi deseori.
Flori stau în umbra zidului în amurgul blând,</br> Păsări cântă spre cuiburi în zbor alunecând.</br> Stele-n tremur bat case sute de mii,</br> Luna urc-ale cerului nouă tării.
Împărţirea ţării în trei regate s-a realizat*,</br> Strategia sa de opt formaţii celebritate i-a câştigat.</br> Fluviul curge şi stăvilarul de piatră stă neclintit,</br> Păcat că n-a putut anexa regatul Wu de Răsărit.</br>
Regele Shu ajunse la Trei Trecători pentru a cuceri Wu de Răsărit.</br> A locuit tot în Palatul Păcii Eterne în anu-n care-a murit.</br> Îmi închipui flamurile verzi şerpuind pe muntele singuratic,</br> Nu mai e sala de jad în templu pe câmp sălbatic.
Până la Poarta Spinilor apele străbat munţi şi vâlcele,</br> Mai-e satul în care doamna Ming* s-a născut, ruptă din stele.</br> Părăsind palatul Han, a intrat în nordicul pustiu din zare;</br> A rămas acum numai un mormânt verde sub cerul de înserare.