Ouăle sunt alimente nutritive și versatile. Cum ar trebui să le consumăm corect și care sunt percepțiile greșite legate de ouă? Iată ce spun specialiștii. Oul fiert – delicios și sănătos Oul fiert are un gust plăcut, fără a necesita ulei sau sare. Substanțele nutritive din ouă se păstrează foarte bine prin fierbere. Ouăle preparate astfel sunt ușor de digerat și absorbit, fiind în același timp gustoase și sănătoase. Totuși, fierberea excesivă poate duce la coagularea prea puternică a proteinelor și la oxidarea colesterolului și a acizilor grași. De aceea, este suficient să fierbem ouăle aproximativ cinci minute la foc mic după ce apa a început să clocotească. Și alte metode de preparare sunt sănătoase: supa cu ou, ouăle la abur sau ouăle ochiuri fierte. În schimb, nu se recomandă consumul frecvent de ouă ochiuri prăjite, deoarece prăjirea afectează mai mult nutrienții și necesită ulei, ceea ce poate crește aportul de grăsimi. Micul dejun - momentul ideal pentru ouă Consumate
În sezonul rece, bolile respiratorii afectează un număr mare de persoane, iar „creșterea imunității” devine un subiect frecvent de discuție. Dar ce este, de fapt, imunitatea? Specialiștii explică faptul că aceasta reprezintă un sistem complex de apărare al organismului, responsabil de identificarea și eliminarea agenților patogeni, a celulelor anormale și a substanțelor dăunătoare provenite din exterior. Șeful Secției de afecțiuni reumatice autoimune de la Spitalul nr. 3 al Universității Beijing, Mu Rong, arată că toate celulele corpului uman participă la funcționarea sistemului imunitar, care include două componente principale: imunitatea înnăscută și imunitatea adaptivă. De exemplu, bariera pielii și macrofagele fac parte din imunitatea înnăscută, care acționează automat, fără a necesita reglaje suplimentare. Imunitatea adaptivă constituie a doua linie de apărare și implică celulele T și B. De regulă, atunci când prima linie de apărare detectează un pericol, cea de-a doua este
Multe persoane suplimentează zilnic calciul, dar tot suferă de osteoporoză. De ce? Iată ce spune Yao Jun, medic-șef la Secția de Endocrinologie a Spitalului nr.1 al Universității Beijing. Osteoporoza nu înseamnă doar lipsă de calciu. Aceasta este o boală osoasă la nivelul întregului corp. Scăderea conținutului mineral osos și a calității oaselor provoacă slăbirea rezistenței acestora și creșterea fragilității, astfel pericolul de a face fracturi crește. Factorii periculoși ai osteoporozei sunt atât cei incontrolabili cât și cei controlabili. Printre factorii incontrolabili enumerăm înaintarea în vârstă, menopauza și istoricul familial. Factorii controlabili sunt în principal următorii: 1. Modul de viață nesănătos, mai precis, mișcare sau exerciții fizice insuficiente, expunerea insuficientă la soare, fumatul, consumul în exces de băuturi alcoolice, lipsa de calciu sau vitamina D, consumul excesiv de băuturi cu cafeină, dezechilibrul nutritiv, consumul excesiv sau insuficient de
Multă lume se plânge că odată cu înaintarea în vârstă, memoria și capacitatea cognitivă slăbesc. Dar, posibil, este o înțelegere greșită. Rezultatul unei recente cercetări arată că perioada de aur a capacității cognitive complexe este, cel mai probabil, la vârsta de 60 de ani. Potrivit unui studiu publicat de revista Intelligence, puterea complexă a creierului ajunge la apogeu în jurul vârstei de 60 de ani, fapt care înseamnă că oamenii care ajung în jurul acestei vârste, pot îndeplini mai bine sarcini complicate sau importante decât cei tineri. O cercetare făcută pe sute de mii de adulți dovedește că memoria, capacitatea de raționament și viteza de procesare a informațiilor ajung la vârf în jurul vârstei de 25 de ani. Inteligența emoțională este în starea cea mai bună în jurul vârstei de 45 de ani. Senzația de responsabilitate și stabilitatea morală sunt cele mai bune la vârsta de peste 50 de ani. Capacitățile cognitivă, de înțelegere și judecată ajung la vârf la vârsta de 60 de
Mulți vârstnici acordă o mare atenție întreținerii sănătății, însă, probabil fac și unele lucruri greșite. Iată câteva dintre acestea. 1. Reducerea cantității de alimente consumate este benefică sănătății? Sun Yu, șeful Secției de endocrinologie a Spitalului Xuanwu spune că această afirmație este greșită. Mai ales la vârstnici, dacă fac intenționat diete pentru slăbire, s-ar putea ca acestea să determine tulburarea metabolică a hidrocarbonaților, grăsimii și proteinelor, ducând la malnutriție. De aceea este încurajată alimentația științifică și complexă. În premisa limitării caloriilor totale, trebuie asigurat consumul echilibrat al proteinelor, hidrocarbonaților și grăsimii. În această situație, vârstnicii se pot alimenta cu o cantitate potrivită de vitamine și microelemente pentru menținerea sănătății. 2. Cu cât sunt fierte mai mult legumele, cu atât mai mult acestea sunt benefice sănătății gastro-intestinale? Doctorul Sun spune că teoria este greșită. Legumele conțin multe
Mulți vârstnici suferă când au dureri. Experții avertizează că durerile constituie un important semnal de alarmă dat de corp, iar unele dureri ar putea duce la probleme grave dacă sunt ignorate. Lin Zengmao, medic-șef adjunct de la Secția Anestezie a Spitalului Nr. 1 Universitatea Beijing, spune că durerile cauzate de afecțiunile cardiovasculare sunt cazuri urgente și periculoase, pacienții trebuind să meargă imediat la spital. Angina pectorală este des întâlnită în rândul vârstnicilor. Durerea nu apare doar la nivel toracic, ci se poate extinde pe spate, brațe, gât și chiar dinți. Mulți oameni merg la medic din cauza durerilor la dinți, dar de fapt suferă de infarct miocardic. Medicii avertizează că trebuie oprite imediat mișcările, dacă durerea de acest tip se agravează. Pacienții nu pot merge singuri la spital, trebuind să fie însoțiți sau să fie transportați cu ambulanța. Primele 72 de ore sunt importante pentru tratarea zonei zoster Zona zoster este o boală cutanată contagioasă
Hipertensiunea arterială este o afecțiune frecvent întâlnită, însă mulți pacienți cred, în mod greșit, că nu este nevoie de tratament dacă nu prezintă simptome. Specialiștii avertizează că lipsa simptomelor nu înseamnă absența afectării organismului. Atunci când apar amețelile sau vederea încețoșată, vasele de sânge pot fi deja afectate iremediabil. 1. Pacienții fără simptome trebuie să rămână vigilenți Inima noastră funcționează asemenea unei pompe care lucrează neîntrerupt, asigurând circulația sângelui și hrănirea celulelor din întregul corp. Când sângele circulă prin vase, exercită o presiune asupra pereților acestora – tensiunea arterială. Hipertensiunea arterială este una dintre principalele cauze ale bolilor cardiovasculare și cerebrovasculare. Dacă nu este tratată, afectează în timp vasele de sânge, inima, creierul, rinichii și alte organe vitale. Potrivit doctorului Cai Jun, directorul Spitalului Anzhen din Beijing, efectele hipertensiunii asupra organelor sunt adesea ascunse
Vremea este mai uscată toamna. Multă lume suferă de uscăciune bucală și cutanată, tuse uscată și alte probleme. Cum să prevină uscăciunea în acest sezon? Iată câteva sfaturi ale experților. 1. Să consumați alimente pentru tonificarea plămânilor Toamna este bine să consumați mai multe alimente acide precum mere, struguri, lămâi, evitându-le pe cele picante. Beți mai multă apă și consumați o cantitate potrivită de alimente cu efect de stimulare a energiei yin și ameliorarea uscăciunii, cum ar fi: orez, orez glutinos, dovlecei, ridichi, miere, susan. 2. Mergeți la culcare mai devreme Corpul uman consumă multă energie vara. După răcirea vremii, organismul intră în faza de odihnă și refacere. Apar des fenomenele de lipsă de energie și oboseală. În această situație, trebuie să modificați programul zilnic, să vă culcați și să vă treziți mai devreme, asigurând somnul suficient pentru ameliorarea oboselii. 3. Prevenirea răcelii După încheierea verii, diferența de temperatură între zi și noapte
Îmbătrânirea este inevitabilă. Dar, niciunul dintre noi, nu știe când se întâmplă. Uneori, ne întrebăm când și cum am îmbătrânit atât de repede? Trei momente de îmbătrânire dramatică a omului în viață Rezultatele unor cercetări arată că omul trece în viață prin trei momente de îmbătrânire vizibilă. Un studiu publicat de cercetători de la Universitatea Stanford în revista Nature arată că îmbătrânirea vizibilă se întâmplă la vârstele de 34, 60 și 78 de ani. După vârsta de 34 de ani, sănătatea omului începe să slăbească, apărând deteriorarea funcțiilor creierului și pierderea masei osoase. În plus, sub influența diferitelor presiuni, omul ar putea suferi de anxietate, depresie și alte boli psihice. La vârsta de 60 de ani, odată cu îmbătrânirea sistemului cardiac, ar putea apărea alimentarea insuficientă cu sânge a organismului și afecțiunile gastro-intestinale. Împreună cu îmbătrânirea corpului, pot apărea și modificări ale funcțiilor sociale și prezența sentimentului de nesiguranță,
Multă lume se confruntă cu ficatul gras. Cercetările arată că, prin ajustarea alimentației cotidiene, precum aplicarea dietei 16/8, grăsimea din ficat s-ar putea reduce cu aproape 24% după doar patru luni. Dieta 16/8 este o formă de post intermitent: timp de 16 ore consecutive țineți post, consumând doar apă, ceai sau cafea neagră, iar în cele 8 ore rămase puteți lua mesele obișnuite. Cum se practică dieta 16/8? Zhang Peng, șeful secției pentru reducerea greutății corporale și metabolism de la Spitalul Prieteniei din Beijing, afirmă că această metodă ajută la îmbunătățirea sănătății metabolice. Este potrivită pentru adulții cu obezitate, rezistență la insulină sau aflați în stadiul prediabetic. Restricționarea intervalului de alimentație ajută la reducerea caloriilor ingerate, stimulează descompunerea grăsimilor și împiedică acumularea lor. Zhao Hong, medic-șef la Centrul bolilor hepatice de la Spitalul Ditan din Beijing, explică că menținerea stomacului gol pentru perioade mai lungi
Din rezultatele multor cercetări reiese că volumul stomacului persoanelor cu obezitate este mai mare decât al celor cu greutatea corporală normală. Mărirea volumului stomacului poate favoriza apariția obezității. Prin restricționarea alimentației și reducerea cantității alimentelor consumate, se poate micșora volumul stomacului și, astfel, scădea riscul obezității. De asemenea, un stomac mărit poate crește riscul de sindrom metabolic și diabet. Pentru micșorarea stomacului, trebuie să menținem alimentația științifică În primul rând, reducerea cantității alimentelor consumate este una dintre cele mai eficiente metode pentru micșorarea volumului stomacului. De exemplu, putem lua cinci mese pe zi, fiecare cu porții mici, evitând consumul de cantități mari deodată și menținând volumul stomacului la nivel normal. Experții recomandă să mestecăm încet alimentele, pentru ca acestea să se amestece bine cu saliva, astfel dimensiunea alimentelor ingerate va fi mai mică, ceea ce ajută la
Insolația este o afecțiune des întâlnită vara. La rândul său, șocul termic este o insolație acută a cărei rată a mortalității este foarte ridicată. Sunt două tipuri de șoc termic. Șocul termic clasic se declanșează de obicei în rândul vârstnicilor, copiilor, pacienților cu boli de bază sau oamenilor cu obezitate. Rata mortalității variază între 30 și 70%. De asemenea, există șocul termic în rândul oamenilor care fac antrenament fizic în camere cu temperatura ridicată și umiditate mare sau lucrează în aer liber în zilele toride. Majoritatea sunt tineri. Rata mortalității în aceste situații este în jurul a 30%. Cum se identifică șocul termic? Dacă temperatura pacientului crește rapid, până la peste 40 grade Celsius, pielea având senzație de arsură, fără sudoare sau cu sudoare abundentă, apărând oboseala extremă, mișcări instabile, unii pacienți ar putea avea simptome ale sistemului nervos precum tulburare de conștiință, lipsa de concentrare a atenției, iritabilitate sau chiar vomă,
De ce unele persoane par mai bătrâne, iar altele, mai tinere, la aceeași vârstă? Fenomenul este cauzat de diferența genetică sau de obiceiurile de viață? Iată câteva cauze importante. 1. Unele persoane mănâncă mai mult decât altele Mâncatul în exces duce nu doar la îngrășare, dar și la îmbătrânirea accelerată. Un articol publicat în 2023 de revista Nature de un grup de cercetători de la Universitatea din Koln arată că prin restricționarea alimentației și inhibarea semnalelor insulinei, majoritatea schimbărilor legate de îmbătrânire pot fi inversate. Saturația exagerată va agrava sarcina metabolismului, făcând ca o parte din substanțele toxice și dăunătoare să nu fie eliminate, astfel, îmbătrânirea omului accelerează. Însă, nici dieta excesivă nu este bună. Starea de saturaţie este potrivită în proporţie de 70%-80%. 2. Unele persoane dorm mai puțin decât altele Somnul insuficient deranjează multă lume. În afară de somnolență și lipsa atenției, lipsa de somn ar putea produce și
Adevăratul vinovat al alergiilor la animalele de companie nu este părul din blană, ci anumite proteine ascunse în păr, salivă și urină. Aceste proteine sunt secretate de glandele sebacee ale animalelor de companie și sunt "inițiatorii" reacțiilor alergice. Mătreața și părul care cad pe podea, canapea, scaune și paturi sunt cei mai importanți purtători de alergeni, iar saliva, urina și fecalele ar putea provoca, de asemenea, alergii. Pisicile sunt mai alergene Pisicile și câinii sunt animale care pot declanșa reacții alergice. Rezultatele unor cercetări arată că pisicile au potențial alergenic mai mare. Pe de o parte, concentrația proteinelor alergene din secreția pisicilor este mai mare și aceste proteine se pot extinde ușor și pot pluti timp îndelungat în aer. Pe de altă parte, acțiunile de autocurățare sunt mai frecvente la pisici, ori acestea pot duce la eliberarea mai multor alergeni. Unii pacienți sunt alergici nu numai la pisici, dar și la câini, ori acest lucru este legat de
Multă lume consideră că dietele nu sunt sănătoase și că înfometarea este o metodă dureroasă de slăbit. În realitate, înfometarea moderată poate avea efecte benefice asupra sănătății. Înfometarea la două ore este benefică pentru splină și stomac Zhao Zhongyin, medic-șef la Spitalul Dongzhimen din cadrul Universității de Medicină Tradițională Chineză din Beijing, afirmă că, potrivit teoriei medicinei tradiționale chineze, înfometarea moderată contribuie la îmbunătățirea sănătății splinei și stomacului. Senzația moderată de foame stimulează peristaltismul intestinal și menține secreția normală a sucului gastric, ceea ce favorizează digestia și absorbția nutrienților, sprijinind mecanismele interne de reglare ale organismului. Înainte de culcare Menținerea unei ușoare senzații de foame înainte de somn este benefică pentru stomac și intestine, mai ales după ora 22:00, perioadă considerată momentul de odihnă al splinei și stomacului. Consumul excesiv de alimente înainte de culcare poate
Razele ultraviolete devin mai puternice vara. Experții avertizează că adoptarea măsurilor de protecție solară este nu necesară doar pentru menținerea frumuseții pielii, ci și pentru prevenirea diferitelor boli cutanate și cancerului cutanat. Potrivit șefului Centrului Național de Cercetare Clinică a Bolilor Cutanate și Imunitare, Li Hang, îmbătrânirea pielii cuprinde îmbătrânirea naturală și cea determinată de razele solare. Îmbătrânirea naturală este un fenomen inevitabil odată cu înaintarea vârstei, iar îmbătrânirea cauzată de razele solare începe să se acumuleze în perioada pubertății. După vârsta de 60 de ani vor apărea diferențe vizibile. Influențele produse de razele ultraviolete constituie elementul cheie al îmbătrânirii cauzată de razele solare. Razele ultraviolete cu lungime de undă mare pot ajunge până la dermă, determinând înnegrirea pielii, prejudicierea colagenului și fibrelor elastice, accelerând îmbătrânirea pielii. Razele ultraviolete cu lungime
Vara transpirăm mult din cauza temperaturilor ridicate. Sudoarea este lichidul inimii. Transpirația excesivă ar putea duce la palpitații și tulburări ale ritmului cardiac. Zhang Boli, membru al Academiei de Inginerie din China, declară că multă lume suferă de iritabilitate și anxietate sau chiar insomnie, dar și de alte probleme emoționale, din cauza caniculei. Toate acestea corespund inimii. Inima domină sângele și vasele sangvine. Conform medicinii tradiționale chineze, vara este anotimpul pentru întreținerea inimii. La ce trebuie să acordăm atenție vara, pentru asigurarea sănătății inimii? 1. Menținerea unui program de viață ordonată După intrarea în vară, programul de viață poate fi reglat corespunzător. Este potrivit să dormiți puțin mai târziu, să vă treziți devreme și să aveți un pui de somn la amiază, pentru înlăturarea oboselii și întreținerea inimii. Este bine să vă mențineți în fiecare zi calmul și relaxarea spirituală, astfel inima va fi protejată
Multă lume știe că nucile sunt bune pentru creier. Potrivit unui studiu publicat în februarie 2025 de cercetătorii de la Universitatea din Reading, în revista Food & Function, includerea nucilor în micul dejun contribuie la protejarea creierului și la îmbunătățirea funcțiilor cognitive. De fapt, consumul de nuci are numeroase beneficii. O cercetare recentă arată că persoanele care consumă frecvent nuci prezintă un risc mai scăzut de inflamații sistemice și de cancer. Un alt studiu, publicat în aprilie 2025 în revista Cancer Prevention Research, arată că nucile pot crește nivelul urolitinei A și pot reduce inflamația din organism. De asemenea, ele au efecte benefice asupra celulelor imunitare din polipii de la nivelul colonului, contribuind astfel la prevenirea cancerului de colon și rect. În ceea ce privește alte beneficii ale nucilor pentru sănătate, iată ce spune nutriționistul Xue Qingxin într-un articol publicat în 2024 în China Science Communication: 1.
Multă lume consideră că alimentele picante pot vătăma sănătatea stomacului. De fapt, este o înțelegere greșită. Ardeii iuți nu rănesc în sine stomacul. Doar capsaicina din ardeii iuți produce senzația de arsură la nivelul esofagului și stomacului, dar nu aduce răniri reale. În concluzie, consumul moderat de ardei iuți este benefic sănătății stomacului. Cercetătorii de la Universitatea Oxford și Universitatea Beijing au publicat, în 2021, un articol în International Journal Of Epidemiology, care arată că ardeii iuți contribuie la scăderea riscului de cancer la nivelul sistemului gastro-intestinal. În comparație cu persoanele care nu mănâncă ardei iuți, pericolul de a avea cancer esofagian în rândul persoanelor care mănâncă zilnic picant a scăzut cu 19%, riscul prezenței cancerului gastric s-a diminuat cu 11%, iar cel al cancerului de rect a scăzut cu 10%. Deși servirea de mâncăruri picante este benefică stomacului, consumul excesiv de ardei iuți ar putea duce la
Stomacul este un organ digestiv important. Alimentația este foarte însemnată pentru sănătatea gastrică. Dacă avem o alimentație greșită pe termen lung, riscul de îmbolnăvire cu afecțiuni gastrice va crește considerabil. Dar care sunt obiceiurile alimentare dăunătoare stomacului? Azi vă prezint cinci obiceiuri alimentare care vatămă sănătatea stomacului. 1. Consumul de alimente cu multă sare Consumul excesiv de sare va stimula mucoasa gastrică, ar putea determina creșterea riscului de gastrită sau chiar cancerul gastric. Specialiștii recomandă controlul cantității de sare consumată la sub 5 grame pe zi. De asemenea, este bine să evităm consumul de alimente cu multă sare, precum murături, șuncă, cârnați, bacon. Datele statistice arată că pericolul declanșării cancerului gastric în rândul persoanelor care consumă mereu murături este de peste 3,21 ori mai mare decât la alte persoane. 2. Consumul de alimente cu mult zahăr Consumul frecvent de alimente cu