（FOTO：CFP）

Kong Zi, sau Confucius după cum îi spun europenii, era un înţelept, dar modest. Dacă se întâmpla să nu ştie vreun lucru, nu se sfia să-i întrebe pe alţii, oricine ar fi fost. O vorbă de-a lui a devenit proverbială: „Când pornesc la drum cu trei oameni, nu se poate să nu culeg învăţăminte de la unul din ei”.

E de aceea lesene de înţeles cum de-a ajuns o carte vie.

Şi totuşi oricât ar fi de mirare, înţeleptul atotştiutor în faţa copiilor.

Bunăoară, într-o zi, pe când făcea o călătorie în partea de răsărit a ţării, Kong Zi a întâlnit pe marginea drumului doi copii vorbind tare aprins, după cât se părea, despre un lucru însemnat. Întrebându-i ce-i frământă, unul dintre ei i-a spus:

„Eu socotesc că soarele când e la răsărit e mai aproape de noi, iar când se află în creştetul bolţii e mai departe!”

„Ba nu!” l-a contrazis celălalt băiat. „Când răsare e mai departe, şi când ajunge deasupra noastră e mai aproape.”

„Nu se poate!” şi-a susţinut primul copil părerea. „Când abia răsare soarele seamănă cu roata unei căruţe, pe când la amiază e cât o tipsie. Atunci, nu înseamnă că e mai mare când e aproape de noi, şi mai mic când de departe?”

„Nu-i adevărat,” i-a retezat-o celălalt. „Când abia se înalţă, soarele e rece, şi când ajunge deasupra capului nostru frige, nu alta. Aşa că e rece când se află departe şi cald când e aproape.”

Aflând că-l au în faţă chiar pe înţeleptul Kong Zi, micuţii i-au cerut să le spună care dintre ei are dreptate. Kong Zi s-a gândit, s-a tot gândit, dar până la urmă nu le-a răspuns. Atunci cei doi copii, râzând, i-au zis:

„Cine o fi născocit că le ştiţi pe toate, dacă nici un fleac ca ăsta nu-l puteţi lămuri?!”

                                                                Traducere: Li Jiayu