Ispita pâinii (Mianbao youhuo)
2022-11-07 10:00:05


Vă puteți imagina ce delicatesă iese combinând pâinea toast cu înghețată? În cele ce urmează, vă prezint un desert în stilul regiunii Hong Kong, care are un nume frumos, Ispita pâinii. După prepararea în cuptor, pâinea este crocantă la exterior și moale în interior. Se pune înghețată deasupra pâinii toast și se savurează pâinea acoperită de înghețata topită. Amestecul între căldură și răcoare aduce o senzație deosebită în gură.

Rețeta este foarte simplă. Principalele ingrediente sunt pâine toast, înghețată, unt și miere. Dacă adăugați fructe și biscuiți, gustul va fi mai bogat și produsul mai aspectuos. Să trecem la treabă!

Ingrediente:

o jumătate de pâine toast în formă de dreptunghi, două bile de înghețată, 20 gr. unt topit, 30 gr. miere, o cantitate potrivită de fructe și biscuiți

Mod de preparare:

1.     Punem pâinea toast pe un platou de tăiat, cu fața tăiată în sus. Facem patru tăieturi adânci în pâine de-a lungul celor patru margini, la o distanță de aproximativ 1-1,5 cm de margini, evitând tăierea sau găurirea fundului pâinii.

2.     Facem o tăietură în adâncime pe o față laterală a pâinii, la o distanță de aproximativ 1,5-2 cm până la fund, pentru a separa miezul de fundul pâinii, evitând tăierea celeilalte fețe.

3.     Scoatem miezul pâinii.

4.     Tăiem uniform miezul pâinii în două sau trei straturi, fiecare de aproximativ 3 cm. Apoi tăiem fiecare strat în nouă bucăți.

5.     Turnăm mierea în unt. Amestecăm bine.

6.     Ungem suprafața interioară a pâinii toast cu untul cu miere.

7.     Punem în toast un strat de bucăți de pâine. Ungem suprafața acestora cu untul cu miere.

8.     Punem încă un strat de pâine, ungem untul cu miere pe bucăți de pâine. Dacă aveți trei straturi, repetați pasul.

9.     Coacem pâinea în cuptorul încălzit anticipat la 180 de grade Celsius, timp de 10-15 minute, până capătă culoarea aurie suprafața pâinii.

10.   Scoatem toastul și îl răcim puțin. Punem două bile de înghețată deasupra pâinii. Apoi, punem fructe și biscuiți după preferință pentru ornare. 

Sfaturi:

1.     Dacă preferați bucăți de pâine mai crocante, puteți unge fiecare bucată de pâine cu untul cu miere. La coaceți alături de coaja de toast și apoi le puneți înapoi în toast.

2.     Înghețata nu poate lipsi, dar puteți renunța la fructe și biscuiți.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree