Tofu pane fiert (Guo ta doufu)
2022-09-01 10:00:06

Dragi prieteni, Guo ta tofu, adică tofu pane fiert, este o delicatesă cunoscută în bucătăria culinară Shandong. A apărut în dinastia Ming (1368-1644), fiind servită la curtea  împăratului Qianlong (1711-1799) din dinastia Qing și apoi a fost populară în întreaga țară.

Principalele ingrediente ale acestei rețete sunt tofu și ouă. După prăjire și fierbere în sos, feliile de tofu acoperite cu omletă sunt moi, delicioase și nutritive.

Toful este bogat în proteine de calitate, având mari valori nutritive. Este favorabil scăderii lipidemiei, protejării vaselor sangvine, prevenirii bolilor cardiovasculare. Este benefic și la refacerea organismului după o boală, a scăderii greutății corporale și la sănătatea pielii.

Ouăle conțin multe proteine de calitate, grăsime, vitamine, fier, calciu, potasiu și alte minerale și microelemente necesare corpului uman. Sunt bogate și în acid docosahexaenoic (DHA), lecitină, vitelină. Consumul de ouă este benefic revigorării creierului, îmbunătățirea memoriei și stimularea regenerării hepatocitelor, având și efecte de prevenire a cancerului.

Haideți la treabă!

Ingrediente:

o bucată de tofu, un ou, o cantitate potrivită de amidon, 2 fire de ceapă verde, 2 căței de usturoi, 10 ml. sos de soia de culoare deschisă (shengchou), 1 gr. zahăr, 2 gr. sare, 10 ml. vin de masă, 2 gr. granule cu aromă de pui (jijing)

Mod de preparare:

1. Tăiem tofu în felii de un cm grosime.

2. Mărunțim ceapă verde.

3. Mărunțim usturoiul.

4. Acoperim feliile de tofu cu un strat subțire de amidon.

5. Batem oul. Acoperim feliile de tofu cu ou.

6. Turnăm puțin mai mult ulei într-un wok. Când uleiul se încinge, reglăm focul la intensitate mică, punem feliile de tofu în ulei. Apoi modificăm focul la intensitate mijlocie să prăjim feliile de tofu până când ambele fețe ale acestora capătă culoare aurie.

7. Renunțăm la o parte de ulei, lăsând puțin în wok. Punem usturoiul mărunțit peste tofu.

8. Adăugăm vin de masă, sos de soia, zahăr, sare și granule cu aromă de pui.

9. Turnăm apă până trece peste feliile de tofu. După clocotirea apei, le întoarcem. Dacă apa e cam puțină, adăugăm o cantitate potrivită de apă. Acoperim un capac. Fierbem 2-3 minute la focul mic.

10. Scoatem capacul. Reglăm la foc iute să fierbem până sosul scade. Presarăm ceapa verde mărunțită peste tofu. Închidem focul și scoatem produsul pe o farfurie. Preparatul este gata pentru a fi consumat. Poftă mare!

Sfaturi:

1. Evitați ca stratul de amidon de pe feliile de tofu să fie gros, cât și prăjirea excesivă, altfel produsul va fi puțin mai tare.

2. Dacă aveți sos de pui sau de carne, puteți să-l folosiți în loc de apă și granule cu aromă de pui. Astfel, mâncarea va fi mai delicioasă.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree