O expoziție care include 46 de compoziții cu tematică neo-românească, portrete ale țăranilor și o diversitate de naturi statice bogate semnate de renumitul pictor român Ion Theodorescu-Sion (1882 - 1939), a fost vernisată la Muzeul Național de Artă al Moldovei.
Evenimentul, organizat de Art Safari cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, este considerat unul de excepție în viața culturală a Chișinăului în această vară.
Ion Theodorescu-Sion, unul dintre marii români, a avut o puternică legătură cu Basarabia interbelică, fiind cunoscut ca salvator al Școlii de Arte Frumoase de la Chișinău, au precizat organizatorii.
"Expoziția este mai mult decât o simplă prezentare a creației artistice a renumitului pictor. Este o invitație spre explorarea realității românești din perspectiva unuia dintre maeștrii remarcabili ai artei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea."
Alte detalii, în reportajul realizat de jurnalistul Anatol Caciuc.