Notă: Textul este o adaptare preluată din „Comentarii despre afacerile internaționale în limba chineză (国际锐评)"

Statele Unite ale Americii și Europa au format o alianță după Cel de-al Doilea Război Mondial. Apoi, relațiile dintre cele două părți s-au schimbat, de la cele din perioada Războiului Rece când SUA era puternică și Europa era relativ slabă, până la cele din perioada de după Războiul Rece, când SUA şi Europa s-au luptat încontinuu. Donald Trump a ajuns preşedinte în anul 2017 şi a început să privească cu dispreț Europa şi chiar să exercite presiuni asupra ei. O serie de acţiuni pe care le-a desfășurat în ultima perioadă în Europa dovedesc în totalitate acest lucru, ceea ce a dus şi mai mult la fisurarea relaţiilor americano-europene. Baza fundamentală a relațiilor dintre cele două părți a fost pusă la îndoială, chiar dacă SUA și Europa au semnat recent o declarație privind cooperarea comercială.

În perioada Războiului Rece, Europa se baza strâns pe protecția americanilor, devenind un partener mai mic al alianței occidentale. Numai că în acești zeci de ani, SUA nu a reușit să controleze unele acțiuni ale Franței, nici ale Germaniei. Franța s-a retras din NATO, condusă de generalul Charles de Gaulle și a început să-și dezvolte propriile arme nucleare. În același timp, Germania, sub conducerea cancelarului Willy Brandt, a adoptat prin forțe proprii, o nouă politică orientală.

După Războiul Rece, procesul integrării europene a ajuns de la Comunitatea Economică a Europei de Vest la Uniunea Europeană. Influența acestei noi alianțe a fost întărită cu rapiditate pe întregul mapamond în domeniile politic și economic. UE a ajuns la același nivel cu SUA. Contrastul dintre cele două părți a fost răsturnat fundamental. Atunci, UE a declarat că va deveni „un nucleu și un exemplu" în gestionarea globală. De asemenea, UE a cerut ca NATO să se adapteze la noul context, să fie asigurat dreptul la cuvânt al Europei şi să aibă controlul securității în timpul relaţiilor antagonice cu Rusia. Să nu uităm de faptul că negocierile privind zona comercială liberă americano-europeană au fost lăsate fără niciun rezultat. Ciorovăielile dintre cele două părți pe interesele proprii și disputele lor erau văzute ca o situație normală. Desigur, pot fi văzute în această perioadă cooperări și coordonări bilaterale între cele două părți. De exemplu, războiul din Kosovo și invadarea Libiei. SUA a menținut, în general, schimburi și negocieri cu UE, Germania, Franța și alte mari puteri europene şi NATO nu a uitat să se apropie de UE. Dar nu poate fi scăpat niciodată din vedere faptul că SUA a cerut membrilor alianței, inclusiv UE, să se supună intereselor strategice americane. Acest lucru nu se putea întâmpla, pentru că UE avea propriile propuneri și interese. În consecinţă, nu se știe exact dacă SUA şi UE sunt parteneri sau rivali.

Politicile lui Trump au împins relațiile americano-europene la un nivel de jos. După ce a preluat funcţia de preşedinte, Trump a promovat cu grosolănie și aroganţă unilateralismul, bazându-se strâns pe interesele americanilor. Acestea au afectat mult cooperarea internațională normală și au schimbat relațiile convenționale dintre SUA și Europa.

În acest context, UE și membrii acesteia s-au simţit profund dezamăgiţi și, furioşi, au concluzionat că americanii nu sunt de încredere.

Pe de altă parte, în condiţiile în care Trump consideră Uniunea Europeană o rivală a SUA, declarația de cooperare economică şi comercială semnată de președintele UE, Jean-Claude Juncker cu Trump, este doar o „intenţie bună", care nu va ajuta la reîntoarcerea celor două părți la relații normale.

Un alt aspect important este faptul că actualul preşedinte al SUA, văzut ca o persoană capricioasă, este tot mai greu credibil în ochii europenilor. Din punct de vedere al securității, gestionării globale și dreptului în controlul economic, divergențele dintre SUA și Europa sunt o rană greu de vindecat, îndeosebi în mandatul lui Donald Trump.