Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
• China va sancţiona instituţii şi persoane americane

Departamentul de Stat şi Trezoreria americane au anunţat, joi, că vor aplica sancţiuni împotriva unei instituţii guvernamentale chineze şi unui număr de patru oficiali din Xinjiang. În replică, Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, a afirmat că partea chineză va adopta măsuri echivalente asupra instituţiilor şi persoanelor americane care au manifestat rea-voinţă în problemele legate de Xinjiang.

Revista presei
• Huawei va construi rețele 5G în Marea Britanie
 
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a convocat, marţi, Consiliul de Securitate Națională. La ședință a fost luată hotărârea de a permite participarea companiei chineze Huawei la construcția „părţilor neesenţiale" ale rețelelor 5G în Marea Britanie, iar plafonul cotei sale de piață va fi de 35%.
• TVR.ro - Oficiali europeni au semnat Acordul de ieşirea a Marii Britanii din Uniunea Europeană
Preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului au semnat acordul cu privire la Brexit, aprobat de Regatul Unit pentru a permite ratificarea sa de către Parlamentul European...
Foto

Trump anunță suspendarea relațiilor SUA cu OMS

Peisaje din Lhasa

Pitorescul zonei Shanghu

Ceaiul, contact între țările Asiei

Primele zboruri pe Daxing
mai mult>>
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China