Studentă din Palestina: În China, am îndrăgit un oraș cu tot sufletul
2023-08-01 15:36:50

    Cu timpul, Ghayda s-a adaptat tot mai bine la viața din China. După opinia sa, China este dezvoltată economic, are facilități de transport bine puse la punct, un fundament istoric și cultural profund și solid, precum și resurse bogate. În Beijing, a întâlnit numeroși oameni binevoitori, cu suflet cald. Ea susține că Beijingul este orașul ei de suflet, cel pe care l-a căutat tot timpul.        

    „Aici, în China, nu am deloc senzația că mă aflu într-o țară străină, nici nu mă simt singură. Într-adevăr, în China suntem primiți cu prietenie și cu mare căldură. Avantajul cel mai mare este acela că în China putem trăi confortabil, fără probleme de transport sau de deplasare, putem comanda mâncare sau să facem cumpărături online, cu ajutorul telefonului. De asemenea, profesorii sunt preocupați de educația noastră, ne încurajează și ajută să învățăm limba chineză. Cred că în viitor voi continua să studiez în China. Dacă este posibil, mi-aș dori să lucrez și apoi să mă căsătoresc în China.”

    Din copilărie, Ghayda a aflat de la tatăl ei că între Palestina și China există o prietenie tradițională statornică. China a manifestat permanent bunăvoință față de Palestina. Ea își dorește ca tot mai mulți tineri din Palestina să cunoască China și să ducă mai departe relația de prietenia dintre cele două părți.

       „Cooperarea dintre China și Palestina datează din anii '60 ai secolului trecut. Parteneriatul bilateral acoperă mai multe domenii și cunoaște o dezvoltare neîncetată, în special în schimburile interumane. Îmi doresc ca tot mai mulți studenți din Palestina să aibă ocazia să vină și să experimenteze viața din China. Trăiască prietenia dintre China și Palestina!”


Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree