În egală măsură, aş spune că dimensiunea comercial-economică a relaţiilor are un potenţial, de asemenea, valorificat mult prea puţin faţă de dimensiunile în care, la ora asta, Româna este unul dintre protagoniştii extrem de activi ai zonei economice europene, şi mai păstrează anumite avantaje în relaţiile cu alte regiuni, Orientul Mijlociu, Europa de Est şi cu mulţi parteneri din Asia. Aici aş spune că avem o comunitate de afaceri tot mai matură, responsabilă şi angajată pe dimensiuni extinse, dincolo de limitele regionale europene, şi care ar trebui să convertească mult mai curajos experienţa, capitalul acumulat în identificarea zonelor de interdependenţă şi complementaritate, într-o relaţie directă cu partenerii chinezi. Nu este vorba de dificultatea de limbă, nu este vorba de bariera culturală, nu este vorba de diferenţele probabile în anumite domenii politice sau de sistem, este vorba de necesitatea de a acţiona recunoscând mult mai direct, mai documentat şi mai curajos, bineînţeles, potenţialul care există acuma la partea chineză. De multe ori, am constatat că oameni de afaceri chinezi sunt mult mai curajoşi, mai ofensivi şi chiar dacă nu au în totalitate o priză la multiplicitatea realităţilor din context european sau în mod specific din România, îndrăznesc să se aventureze, cu prudenţa necesară când e vorba de bani, în contextul pieţelor europene, inclusiv în România.

Poate că la ora aceasta a venit momentul să recunoaştem că maturitatea oamenilor de afaceri, atât din România, cât şi din China, invită la o relaţionare directă, dincolo de ceea ce sunt politicile oficiale, nu guvernul, nu ministerele sunt cele care trebuie să soluţioneze în mod imediat identificarea potenţialului de comerţ, identificarea zonelor de cooperare industrială probabile, identificarea zonelor în special în domeniul agriculturii unde încă resursele din România ar putea să răspundă multora dintre nevoile evoluţiilor demografice şi economice din China. Aş spune că există, încă odată, ceea ce extrem de convenţional spus este potenţialul, dar aş spune mai ales că evoluţiile de maturitate şi de angajare pe dimensiunile externe ale comunităţii de afaceri şi financiare româneşti ar trebui să încurajeze mult mai mult orientarea către Asia în general, îmi îngădui să spun asta din poziţia de şef al departamentului Asia din Serviciul European de Acţiune Externă, dar mai ales către China care este o piaţă cu dimensiuni multiple. Uneori cu riscuri, dar orice piaţă din lume, de la cea americană, latino-americană, africană, până la pieţele emergente în general, sunt întotdeana caracterizate de un anume echilibru între potenţial, risc şi bineînţeles oportunităţi care trebuie gestionate cu abilitate, cu o înţelegere aprofundată şi cu o documentare necesară.

Este nevoie de curaj, este nevoie de un pas mai accentuat către Asia şi în mod specific către China, pentru a nu pierde aceste oportunităţi care reprezintă, în următoarea jumătate de secol, una dintre cele mai înalte provocări a reaşezării agendei de cooperare, de diviziune a muncii şi de creare de noi oportunităţi în domeniul pieţelor externe pentru România.

Cum priviţi, în calitatea dumneavoastră de director general al Departamentului Asia-Pacific din cadrul Serviciului European de Acţiune Externă al Uniunii Europene, dar şi din calitatea de reputat sinolog, această structură pe care China o dezvoltă: China - Europa Centrală şi de Est? Reprezintă aceasta o relaţie paralelă a Chinei dezvoltată alături de cea cu Uniunea Europeană?

Aş spune că nu pot, din perspectiva poziţei mele, să încurajez în mod direct o asemenea evoluţie de format distinct, individualizat puternic, de cooperare. Ceea ce îmi permit însă să recunosc, aşa cum spuneaţi şi dumneavoastră, ca modest cunoscător al evoluţiilor chineze, sunt cel puţin din două perspective, două elemente, un fapt ce trebuie recunoscut, odată pentru că are o anumită încărcătură istorică, şi a doua oară pentru că reprezintă, în contextul economic chinez şi european, un element de interdependenţă ce invită la identificarea de noi strategii de cooperare.

Întâi, elementul istoric. Majoritatea statelor din grupul celor 16 sunt state care au stabilit relaţii în anii '50, relaţii diplomatice într-un anumit context politic şi de sistem ale ambelor părţi, dar, în egală măsură, într-un context în care deceniile respective reprezentau un produs al căutărilor în domeniul creării, consolidării unor relaţii internaţionale echilibrate, în ciuda diferenţelor de sistem polarizate care existau la vremea aceea. Nu este numai recunoaşterea unei moşteniri istorice generate de paritate sau de similitudini, de simetri politice datând la acel moment, ci aş spune că este recunoașterea unei acumulări de cunoaştere reciprocă, este recunoaşterea faptului că, într-un moment iniţial, de start al relaţiilor bilaterale, au existat, repet, dincolo de simetriile de ordin politic şi de sistem, identificarea unor interese comune, identificarea unor capacităţi de cooperare, chiar de complementaritate în anumite zone, aşa cum s-a întâmplat cu modul în care, de-a lungul deceniilor ce au urmat stabilirii de relaţii diplomatice, România şi China au avut o cooperare extrem de avantajoasă în numeroase sectoare ce astăzi reprezintă domenii de vârf ale industriilor şi economiei chineze în general. Deci, recunoaşterea unui element istoric: tradiţie, prietenie, cunoaştere reciprocă. Probabil acesta este fundalul care ar trebui înţeles, acceptat, recunoscut în nevoia de a considera şi de a înţelege mai bine ce înseamnă această tentativă de regrupare dintre China şi partenerii săi din zona central şi sud-est europeană.

Mi-aş îngădui, cu înţelegerea de care aş dori să beneficiez din partea dumneavoastră, să semnalez că acest moment se produce pe fundalul anumitor evoluţii geopolitice în regiunea europeană, cât şi în contextul financiar şi economic global. Înţeleg foarte atent şi nuanţat modul în care mulţi dintre prietenii chinezi încearcă să identifice avantajele, zonele de potenţial al acestei cooperări cu un grup dintre statele europene, când spun despre faptul că chinezii sunt susţinători, parteneri importanţi în procesul de integrare europeană, pentru că, prin ceea ce doresc să exploreze, să declanşeze şi să avanseze cooperarea economică dintre China şi o parte dintre ţările acestea care vor identifica proiecte directe cu partea chineză, ei doresc să contribuie la creşterea de dezvoltare economică şi accelerarea alinierii ca nivel de dezvoltare a acestor state central şi sud-est europene, cu cele din vestul european, cu nivelul de standard general al Uniunii Europene. Este justificat, este credibil, existând un potenţial în această privinţă.