Pentru că aţi vorbit mai devreme de poziţia României în contextul relaţiilor Est – Vest, care sunt mecanismele prin care autorităţile de la Bucureşti pot atrage beneficii maxime în relaţia cu China, păstrând totodată bunele relaţii cu Uniunea Europeană şi cu Statele Unite ale Americii?

Aş spune că nu există nicio dilemă în această privinţă. Sunt agende convergente, sunt agende care pot beneficia, în multe privinţe, de statutul pe care am reuşit noi, românii, decidenţii politici şi întreaga societate românească, prin eforturile din ultimii 20 de ani, să realizăm şi să consolidăm: statutul în contextul regional de membru al Uniunii Europene şi de membru al NATO. La acestea aş adăuga, nu pot numi statut, dar pot numi zestrea de relaţii, moştenirea istorică a relaţiilor tradiţionale de prietenie şi cooperare cu China, care este o dimensiune care caracterizează poziţia noastră în relaţia cu unul dintre protagoniştii geopolitici şi economici majori ai lumii de astăzi, Republica Populară Chineză.

Nu avem dileme în această privinţă sau cel puţin, cu îngăduinţa dumneavoastră, din perspectiva modestei mele experienţe de diplomat, aş spune că nu sunt tentat să văd contradicţii, ci sunt tentat să văd potenţialul de cooperare de care noi, exact cum aţi întrebat, respectiv instituţiile româneşti din diferite domenii, trebuie angajate într-o măsură mult mai accentuată în a-l explora.

În primul rând aş spune că dialogul politic, în această privinţă, în special în lumina vizitelor întreprinse în perioada recentă, şi aş aminti în special vizita domnului prim ministru Ponta, au indicat ca element de reconectare a agendelor, în lumina modului în care China încă încearcă să găsească limbajul corect în a comunica cu partenerii europeni. Ca ţară care a parcurs procese de transformare politică şi economică de integrare regională şi de integrare în NATO, România are o experienţă pe care o poate împărtăşi tututor partenerilor din alte regiuni şi Chinei, în măsura în care, spuneam, partenerii chinezi, atât liderii politici, cât şi partenerii din alte zone instituţionale, de la specialişti în domeniul relaţiilor internaţionale, până la cei din domeniul activităţilor din cadrul operaţiunilor de securitate şi de apărare, pot găsi în România, care a participat activ în multe privinţe în organizaţiile regionale, amintiţi-vă doar de OSCE, una din organizaţiile care a contribuit la soluţionarea multor dispute internaţionale, inter şi naţionale, în dimensiunea europeană, până la prezenţa României, în anii precendenţi, în operaţiunile de menţinere a păcii şi gestionarea crizelor în diferite regiuni. Iată cum, avem o experienţă de împărtăşit, nu numai experienţa tranziţiei, a integrării europene care are specificitatea ei destul de ridicată, ci şi aceea a faptului că, în context european, România a susţinut o anume extindere a rolului Uniunii Europene în context regional şi internaţional. Putem împărtăşi, deci, Chinei experienţa de politică regională şi internaţională, din perspectiva integrării, iar China este unul dintre protagoniştii cruciali pentru progresul integrării regionale în Asia, atât în privinţa cooperării cu ASEAN, cu alţi parteneri majori cum sunt Japonia, Republica Coreea, Rusia, Statele Unite, în contextul aşa numitului summit din Asia de Est.

Deci, iată ce am făcut, ştim să facem şi ce am învăţat să producem ca protagonişti activi în context european, de la CSCE, OSECE până la integrarea europeană şi în NATO, România poate să împărtăşească Chinei, în modul în care selectiv China poate să accepte, să înţeleagă şi să preia experienţe europene, şi de asemenea aş spune în domeniul evoluţiilor naţionale.

China, în multe privinţe, are politici tradiţionale, aşezate, consacrate deja pe probleme extrem de delicate în contextul noilor evoluţii sociale şi economice. De la modul în care tratează consolidarea, progresul în domeniul drepturilor omului, până la modul în care gestionează diferitele provocări în gestionarea relaţiilor inter-etnice, în diferite comunităţi şi regiuni cu specific etnic şi cultural extrem de variat. Avem în această privinţă organizaţii neguvernamentale extrem de active, avem un limbaj, avem o cultură, avem o politică a domeniului pe buna guvernare, statul de drept şi drepturile omului care pot fi împărtăşite ca prieteni, ca parteneri, ca o ţară care a experimentat diverse provocări destul de dificile, în contextul evoluţiilor europene.

Aş mai spune că aş avea aşteptări mai mari pe o zonă instituţională şi neguvernamentală care ar trebui să se orienteze mai mult către Asia. Este una din durerile pe care le-am împărtăşit cu modesta mea înţelegere către postul dumneavoastră de radio, către colegii chinezi din diferite domenii instituţionale, din domeniul cercetării şi studiilor internaţionale, din domeniul presei, în ambele părţi, română şi chineză. Aş aştepta o mai nuanţată, dar şi mai activă, mai cuprinzătoare inter-relaţionare între instituţiile de cercetare, de învăţământ, între instituţiile şi organizaţiile de media, care au avantajul şi potenţialul de a cuprinde zone de interes extrem de diverse, atât în România, cât şi în China, şi aş încuraja relaţii directe în această privinţă.