În prima parte a interviului a fost abordată tema Summitul China – Uniunea Europeană, derulat la Beijing. În această a doua parte dialogul s-a axat pe Summitul China – Europa Centrală şi de Est, de la Bucureşti, programat în această săptămână.

Domnule ambasador, după importantul summit de la Beijing, România va fi gazda celui de-al treilea summit China – Europa Centrală şi de Est, forum la care vor fi prezenţi lideri din 16 state europene, alături de primul ministru Li Keqiang. Aceasta este o ocazie foarte importantă pentru România, fiind gazda, după mai bine de 19 ani, a unui lider chinez la nivel înalt care va fi prezent la Bucureşti. Vă rugăm să faceţi câteva consideraţii înaintea acestui eveniment.

Îmi îngădui ca fost ambasador în Republica Populară Chineză, ca fost funcţionar al Ministerului de Externe român şi ca fost participant în momente extrem de importante ale contactelor de nivel politic semnificativ între cele două ţări, să amintesc că, întotdeauna, aceste vizite de nivel, în România, au adus un supliment de identificare într-o agendă de cooperare şi coordonare, pe elemente politice, economice, a contactelor la nivelul administraţiilor locale, a fost întotdeauna un moment de impuls, de deschidere a unor noi capitole de cooperare.

În momentul în care domnul prim-ministru Li Keqiang a preluat mandatul domniei sale, în această primăvară, şi pe fondul elementelor de actualizare, de iniţiere a unor noi politici chineze, din domeniul social până în domeniul comercial, din domeniul economic, cu recunoaşterea rolului pieţei într-o manieră sporită în economia chineză, aş putea multe elemente să aduc în context care să indice importanţa momentului în care primul ministrul chinez a acceptat invitaţia primului ministru român, pentru un dialog direct, la Bucureşti. Din această perspectivă, aş spune că, într-adevăr, după un număr de ani, în care nu au avut loc vizite în România, acest moment aduce nu numai o confirmare a relaţiilor tradiţionale dintre cele două state, la anul vom sărbători 65 de ani de relaţii diplomatice, ci confirmă evoluţii cumulative care indică oportunitatea acestui moment, extem de important, atât pentru faptul că de partea română există o consolidare a evoluţiilor economice, există o consolidare a poziţiei României în Uniunea Europeană, cât şi din partea chineză, un moment în care noua generaţie de lideri au produs un nou set de politici, inclusiv în domeniul economic şi comercial care vor indica, sunt convins, în dialogul de la Bucureşti, direcţiile, potenţialul şi rezultatele posibile ale noii etape de cooperare româno-chineze. Acesta este fundalul bilateral, în mod firesc, dar îmi îngădui, pornind de la contextul pe care dumneavoastră l-aţi descris, să spun că este extrem de semnificativ faptul că într-o anumită succesiune de opţiuni şi decizii luate într-un context colectiv, România este gazda acestei reuniuni dintre China şi 16 state europene, dintre care 11 sunt state membre ale Uniunii Europene. Este, aş spune implicit, dacă este să îmi îngădui, o recunoaştere a statutului, poziţiei şi rolului României în context, regional, european. Este, în egală măsură, o recunoaştere a moşterniri de relaţii tradiţionale pe care le are acumulate în relaţia cu China, începând din 1949, aminteam de viitoarea aniversare a relaţiilor diplomatice, în toamna anului viitor. Este o recunoaştere implicită a faptului că România poate fi o gazdă care să asigure dimensiunile legitime, justificate ale unui dialog între China şi partenerii săi tradiţionali din regiunea central şi sud-est europeană, în sensul că, în contextul integrării acestor state în Uniunea Europeană, agenda poate să aibă dimensiuni interdependente. Din context european şi din contextul relaţiilor bilaterale cu China.

Proiectul China – Europa Centrală şi de Est urmăreşte o apropiere a relaţiilor economice şi administrative dintre cele două părţi, iar ca eveniment subsecvent, în vara acestui an, a fost organizată reuniunea liderilor locali, eveniment la care a fost prezent şi premierul român Victor Ponta. Care consideraţi că sunt proiecţiile de anvergură inter-continentale, dar mai ales care pot fi beneficiile care pot fi trase de ambele părţi.

Aş spune că întrebarea dumneavoastră conţine în miezul său, în esenţă, elementele răspunsului. De ce, pentru că îmi permit să interpretez contextul în care se produce această reuniune, între cele 16 state europene, dintre care 11 state membre ale Uniunii Europene, şi China, contextul proceselor de integrare europeană. Într-o anumită măsură, chiar dacă nu este imediat evident, şi aş invita reflexia şi atenţia ascultătorilor către modul în care China este unul dintre suporterii importanţi ai integrării europene, nu numai în virtutea faptului că a întreţinut în mod constant relaţii cu ceea ce erau iniţial Comunităţile Economice Europene, ci şi în modul în care, pe parcurs, a consolidat legătura cu instituţiile europene, în prezent atât pe dimensiuni parlamentare, economice şi politice, inclusiv cele identificate, consolidate la summitul recent de la Beijing. Contextul european, în special cel al integrării accentuate, progresive europene, extinderea numărului de state membre așa cum s-a produs. Aş aminti faptul că, în anul 1985, la semnarea primului acord între China şi Uniunea Europeană erau numai 15 state membre, summitul din aceste zile de la Beijing recunoscând potenţialul extins, consolidat ca partener a Uniunii Europene pentru China, în contextul în care sunt în prezent 28 de state membre. Dar, nu numai atât. Aş spune că ar trebuie să îi invităm pe prietenii chinezi, în momentul în care declară interesul lor pentru formatul acesta, al celor 16 ţări europene, că implicit trebuie să recunoască, să admită, şi din nou să reînnoiască expresia sprijinului lor pentru integrarea europeană, că pe fond au de a face cu un număr de ţări, în afară de cele 11 state europene, care sunt sau vor fi membre ale Uniunii Europene, în perspectiva procesului istoric deja în curs de derulare. Deja, din cele 16, unele sunt state candidate la integrare europeană, altele, prin poziţia geografică, prin opţiunile pe care le au şi le-au indicat în procesul de evoluţie politică internă vor accede în viitor la statutul de candidat şi probabil de stat membru. Deci, aş spune că este un element de context care sunt convins că partenerii chinezi, atât decidenţii politici, cât şi elementele societăţii civile, atât de active în prezent, de la cea economică, financiară, mass-media, le pot lua în considerare pentru a da o impresie corectă a contextului în care se înscrie această reuniune, aceste întâlniri cu cei 16 parteneri europeni. Pe undeva, aş recomanda integrarea agendei reuniunii proiecţiei de viitor a cooperării între Uniunea Europeană şi aceste 16 state membre, în contextul care indică logica nu numai a evoluţiei geografice din contextul european, ci logica integrării politice şi economice a continentului, cea care a generat, începând de după Războiul Rece, stabilitate, prosperitate şi a consolidat Uniunea Europeană.