Sigur, sunteţi unul dintre cunoscătorii datelor relevante legate de nivelul de dezvoltare din ultimii ani din China. Deşi distanţele azi dispar graţie Internetului şi înaltelor tehnologii, Europa rămâne departe de realităţile asiatice. Care consideraţi că sunt principalele date şi teme pe care europenii, românii, ar trebui să le cunoască, având în vedere ambiţiile de lider mondial ale Chinei?

Vreau să subliniez că Europa, Uniunea Europeană, dar Europa în totalitate, în cercetare este foarte bine aşezată, deşi premiile Nobel se duc mai mult la americani, şi deşi China a făcut saltul ăsta mare. Eu, ca jurnalist de ştiinţă, membru al asociaţiei române şi al asociaţiei europene a jurnaliştilor de ştiinţe, sunt invitat la toate marile întâmplări din laboratoarele europene. Am văzut cercetări, am văzut lucruri care ţine de domeniul SF, la care nu m-aş fi gândit, acum 30 de ani, că se pot întâmpla în cursul vieţii mele. Prin urmare, sunt laboratoare foarte avansate. Este clar, însă, că suntem acum toţi pe o singură planetă şi că legăturile trebuie făcute, şi numai alianţa asta occidentală: Uniunea Europeană – Statele Unite nu este de ajuns.

La ora actuală, China este ţara de pe locul doi în lume după numărul de brevete depuse după SUA, cu numărul de articole ştiinţifice publicate cotate ISI. Gândiţi-vă că scoate, în fiecare an, circa 30 de mii de absolvenţi în ştiinţe tehnice şi inginerie, câtă inginerime! Ori un inginer când apare schimbă mediul înconjurător. Este timpul, zic eu, ca dincolo de vizitele protocolare care se fac să se treacă concret la laboratoare, în care să lucreze în comun. Fie că se întâlnesc în acelaşi laborator de aici, europeni şi chinezi, fie că lucrul ăsta se întâmplă în România. Dau un exemplu de cercetare reuşită. Academicianul Laurenţiu Popescu a descoperit în corpul omenesc, acum câţiva ani, nişte celule noi pe care le-a numit telocite. Pare curios că în secolul XXI mai sunt lucruri necunoscute în propriul nostru corp. Dar, aceste telocite sunt nişte celule cu nişte filamente foarte lungi şi care nu sunt în acelaşi plan bidimensional. Fiind aşezate în plan tridimensional, la eventualele cercetări, nu se observă imediat, nu se observă decât un fel de urmă de şanţ, pentru că trebuie reconstituit întregul. Laurenţiu Popescu a avut ideea să recompună pe calculator şi să îşi dea seama că există asemenea celule al căror rol încă nu ne este clar care au un miez central, un nucleu şi filamentele, pseudopodele acelea uriaşe, lungi chiar de câteva zeci de centimetri, până la un metru. La ce ar fi să folosească încă nu ştim, aşa cum vă spuneam, dar doctorul Laurenţiu Popescu crede că ele sunt însoţitoarele celulelor stem. Ori celulele stem, aceste celule regeneratrice pe care noi le avem, pielea le are pentru că atunci când ne zgâriem se reface. La salamadră se reface întreaga coadă, la om numai ficatul dintre organe. Dar poate că, într-o zi, o să ştim să le excităm, este o tehnologie întreagă de celule stem, şi asta înseamnă un mare pas înainte. Ei, Laurenţiu Popescu, inspirat, a venit la una dintre universităţile bine dotate chinezeşti. O cercetare comună dintre echipa condusă de Laurenţiu Popescu, care merită să îl întrebaţi, şi o echipă chinezească de aici, pare să se lege spre un premiu Nobel, atenţie, deci nu oricum. Prin urmare, este cercetarea cea mai avansată pe care o ştiu eu în România şi care poate să aibă bătaie până aici, iar rezultatul ar fi că dacă aceste celule stem, însoţite de telocite, sunt puse la lucru, medicina regenerativă a apărut. Şi, într-un viitor, putem să ne refacem nu doar ficatul ci şi miocardul, muşchii inimii, sau stomacul, ori asta înseamnă un uriaş pas înainte, pas care se va face în curând.

Cumva aţi intuit următoarea mea curiozitate. Este bine cunoscut faptul că tehnologia la nivel mondial face progrese în salturi geometrice. Tehnica şi roboţii preiau tot mai mult din atribuţiile umane. Vom putea vorbi, peste o vreme nu foarte îndepărtată, despre nemurire ca fenomen fizic?

Hai să spunem că nemurire este un termen exagerat. Dar trebuie să vă spun că modelul UNESCO, şi matematic socotit, sună aşa: vor fi 9,3 miliarde de oameni în 2050, faţă ce cele 7,1 de acum şi speranţa de viaţă va fi în jur de 80 de ani. În 2075 vor fi 14 miliarde de oameni, abia de atunci începe să scadă numărul locuitorilor pe Pământ, şi speranţa de viaţă va fi, în 2100, de circa 92,3 ani. Aşa spune un model matematic. Ori o vârstă atât de înaintată presupune, cel puţin în ultimii ani ai vieţii, mai puţină activitate. Deci, o societate care are mulţi bătrâni de ţinut în spate. Cum eutanasia nu va fi niciodată acceptată de homo sapiens, este foarte probabil ca asta să dea un cu totul alt echilibru societăţii. Este foarte posibil ca acest aproape centenar să fie foarte tare de folos. Dau, în România, pe Solomon Marcus, care este clar că nu o să îmbătrânească niciodată. M-am întâlnit de curând cu domnia sa şi are aceeaşi minte extraordinară, om de 88 de ani! Mircea Maliţa, Ion Iliescu pe care îl cunosc foarte bine şi care este un om cu o minte sclipitoare. Deci, iată, oameni care pot să fie de folos societăţii prin forţa creierului. Sigur că asta înseamnă că muncitorul cu guler albastru iese din peisaj sau se mută în altă parte şi până la urmă tot iese din peisaj. Bineînţeles că este mai rentabil să pui roboţii să îţi facă, eu ştiu, cămăşile şi hrana, să lucreze câmpul. Dar şi aici se nasc alte întrebări: şi atunci, omul simplu ce va face? El va merge la şcoală mult mai mult decât a făcut-o până acum, creativitatea va fi răsplătită ca industrie pur şi simplu, şi aşa cum mi-a spus odată Muhammad Yunus, premiantul Nobel pentru Pace (n.a. - 2006), pe care l-am vizitat în Bangladesh, el a inventat banca săracului, „grameen bank", şi mi-a spus că la sfârşitul veacului XXI, când vor vrea urmaşii noştri să ştie cum arăta sărăcia vor trebui să o caute la muzeu.