Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
INTERVIU – „Diversitatea şi dimensiunile societăţii chineze sunt greu de egalat"
2013-01-25 10:24:41 cri-1

 

Privind spre viitor, ştim că Ambasada României în China are în derulare proiecte de anvergură, iar unul dintre cele mai importante este viitorul Consulat de la Beijing. În ce etapă este acest proiect dar şi care sunt pregătirile, dialogurile în cazul anunţatului Institut Cultural Român Beijing?

Ca urmare a intensificării, pe care o dorim şi noi şi partea chineză, a relaţiilor, inclusiv pe palierul contactelor interumane, am decis că serviciile consulare pe care putem să le oferim trebuie să fie mult mai bune decât sunt în momentul de faţă. Proiectul noului oficiu consular, care va fi realizat cu fonduri europene, este în momentul de faţă în ultimele stadii care preced execuţia propriu-zisă. Altfel spus, suntem pe cale să obţinem avizele necesare de la autorităţile locale pentru construcţie, vorbim despre aspectul tehnic, a fost organizată licitaţia pentru companiile care vor participa la execuţia propriuzisă a acestui proiect şi aşteptăm să primim ofertele, în maximum trei săptămâni cred că vom deschide licitaţia, vom vedea care sunt câştigătorii, şi sperăm ca întregul proiect să fie gata în cursul acestei veri. Dar, aş dori mai întâi să vedem că l-am început şi apoi discutăm cum şi când îl terminăm. Însă este limpede că, în momentul de faţă, suntem, cum am spus, în ultima fază a lansării proiectului, după care începem execuţia.

În legătură cu Institutul Cultural Român, am avut negocieri detaliate cu partenerii noştri chinezi. În momentul de faţă aşteptăm de la dânşi reacţia la ultima versiune pe care o are documentul. Sunt convins că imediat după sărbătorile Anului Nou chinezesc vom putea să definitivăm acest document.

1 2 3 4 5 6 7 8
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China