De la festivalul lampioanelor, la târguri cu bogate sortimente de produse, expoziții și prezentări ale moștenirilor din patrimoniul cultural imaterial, la localuri nou construite cu destinație integrată comercială, culturală și turistică unde poți avea o experiență completă, apoi la diverse centre culturale și muzeale în care istoria și modernitatea sunt în coliziune, iar cultura tradițională este conectată cu progresul tehnico-științific... Piața consumului cultural și turistic din Tianjin, unul dintre primele orașe turistice din China, se află în plină expansiune, începând din perioada Sărbătorii Primăverii.
Pe strada Guwenhua (cultura străveche) se află Atelierul de sculptură pictată Zhang, o construcție elegantă nou renovată cu arhitectură chineză tradițională. Aici, pe rafturile și în vitrinele sculptate din lemn sunt expuse numeroase creații de artă, figurine de lut cu o fizionomie și costumație delicată și vie, cu tematică diversă, care atrag numeroși vizitatori din diferite regiuni.
Directorul general adjunct al atelierului, Li Dan, a evocat că ”fluxul de vizitatori în perioada Sărbătorii Primăverii a trecut de 100.000. Creațiile din lut sub genericul ”Loong, păzitor și aducător de fericire”, lansate special de Anul Dragonului, dar și multe alte produse pline de haz și simțul umorului, au fost apreciate și căutate.”
Strada dedicată culturii străvechi din Tianjin atrage numeroși vizitatori.
O diversitate de programe culturale cu datini și obiceiuri populare oferă oamenilor experiențe cât se poate de interesante. În zona comercială veche Jinjie sunt organizate periodic spectacole cultural-artistice însoțite de opera în stil Sichuan și dansurile dragonului și leului. În cadrul târgului și expoziției lampioanelor din districtul Gulou sunt pregătite carnavalul cu costume tradiționale, jocul ghicitorilor de pe felinare, dar și prezentări de creații culturale cu elemente tipic chinezești.
În plus, mai multe obiective în care sunt integrate diferite modele de comerț, cultură și turism capătă o mare vigoare și vitalitate. A face cumpărături într-o zonă comercială în stil italian, a petrece ”o vacanță la Roma”în orașul Tianjin, a beneficia de servicii de consum internaționalizate... toate acestea fac ca vizita în satul Florenția din regiunea Beijing-Tianjin să fie opțiunea multor oameni.
”Am venit împreună cu copilul meu. Ne-am înscris la programul de divertisment numit ”Dragonul fericirii”. Ne-am fotografiat, am postat pozele pe platforma de socializare și am primit cadouri. Copilului meu i-a plăcut foarte mult diversitatea de acțiuni organizate aici”, spune tânărul Zhang, venit din Beijing.
Portul cultural și turistic Shehuishan care combină serviciile de restaurante, hoteliere, excursii, cumpărături, divertisment și agrement, atrage de asemenea numeroși vizitatori.
Filiala din Shehuishan a restaurantului Yuxiang Jiangnan funcționează de doi ani și a avut afaceri prospere în perioada Sărbătorii Primăverii 2024. ”În fiecare an avem flux mare de clienți în perioada Anului Nou. Anul acesta am avut mulți clienți noi, veniți din alte regiuni”, spune cu zâmbetul pe buze patronul restaurantului, Chen Xueqing.