„Am avut mereu intenția să ne reîntoarcem în China. Aceasta pentru că, pe o parte, familia soției mele este în China, iar pe altă parte, dorim ca fiicele noastre să poată avea un mediu optim pentru învățarea limbii chineze.”
În 2019, He Mokai a aflat că o școală primară din Yinchuan recruta învățători de limbi străine.
„Am fost tare emoționat să aflu de această informație. Atunci îmi spunea vocea inimii că asta este ceea ce dorești.”
Doi ani mai târziu, școala în care a fost angajat s-a desființat. Tot atunci s-a întâmplat că Bach's Bakery căuta să își transfere proprietatea.
„Am văzut pe internet anunțul și imediat am luat legătură cu proprietarul Wu Zhengrong. El spunea că intenționa să găsească pe cineva care să poată prelua administrația localului.”
Wu Zhengrong este fost patron la Bach's Bakery, tot din Germania. În 2002, din cauza unui proiect de ajutorare pentru școlarizarea unor copii cu deficiențe de auz, Wu și soția au venit la Changsha. Ulterior, pentru a fi în sprijinul și mai multor persoane cu deficiențe de auz, cei doi soți au luat pe răspunderea lor brutăria, au decis să învețe ucenicii cu dezabilități tehnica de copt pâine, cu dorința ca aceștia să poată avea o slujbă și o viață stabilă, prin propria muncă. Așa că a luat ființă „brutăria liniștită”. În 2022, soții Wu Zhengrong aveau de gând să se întoarcă în ținutul lor natal, în Germania, au difuzat anunțul de a transfera proprietatea brutăriei.
Sub influența familiei, din copilărie He Mokai a manifestat un mare interes pentru meseria asta. Totodată, pentru că a avut contacte cu unii prieteni cu deficiențe de auz, își dorește foarte mult să poată oferi acestui grup de persoane ajutor, în limita capacităților. Așadar, în luna martie 2022, He Mokai s-a mutat cu întreaga familie în orașul Changsha, având determinarea de a duce mai departe afacerile de binefacere.
Însă, interesul și entuziasmul sunt departe de a fi suficiente pentru administrarea în bune condiții a unei brutării. Iar dificultatea cea mai mare constă în comunicarea cu angajații cu deficiențe de auz. He Mokai a fost nevoit să învețe de la zero limbajul semnelor.
„Anterior, nu am fost niciodată în contact cu limbajul semnelor. Mai țin minte că au fost cazuri în care am exprimat total greșit și am stârnit râsete în rândul angajaților.”