Direcția cercetărilor lui Campos-Arceiz este comportamentul și ecologia animalelor mari, precum și relația dintre acestea și om. În 2021, cazul deplasării unui grup de elefanți asiatici din Yunnan spre nord și ulterior în sud a stârnit atenția tuturor la nivel global. În acea vreme, un număr de 17 elefanți asiatici au intrat în grădina botanică tropicală din Xishuangbanna, iar profesorul Campos-Arceiz a fost martor în gestionarea crizei.
Campos-Arceiz ține un discurs.
Campos-Arceiz este de părere că tocmai datorită atitudinii pozitive a autorităților și populației din regiune pentru ocrotirea elefanților, criza a putut să fie soluționată în bune condiții.
„Forțele alocate și eforturile depuse de autoritățile regionale m-au impresionat. Cele cinci săptămâni ale vizitei elefanților au reprezentat mai degrabă o criză. În grădina botanică cresc aproape 14.000 de specii de plante valoroase și aici erau numeroși turiști, studenți și angajați. Situația a fost periculoasă, dar cu toții am reacționat prompt și eficace. Deși nu aveam asemenea experiențe, la grădina botanică au fost instalate garduri în două zile. Elefanții au fost monitorizați, pentru urmărirea retragerii elefanților au fost trimise câteva grupuri de cercetători, fiind alocate resurse umane, timp și bani, inclusiv drone. După incident, instituția noastră este prima grădină botanică care poate primi elefanți sălbatici.”
Campos-Arceiz se plimbă prin Yunnan.
În opinia lui Campos-Arceiz, China este pe un loc fruntaș la nivel mondial în domeniul protecției elefanților sălbatici.
„Guvernul chinez depune toate eforturile pentru ocrotirea elefanților. Pe lângă forțele de ordine, sunt alocate forțe puternice umane, tehnologice și financiare. De aceea, în comparație cu speciile de elefanți din alte regiuni, elefanții din China au alocate în medie mai multe fonduri, cunoștințe de specialitate și tehnologii. Asta înseamnă că îndată ce vor fi valorificate rațional aceste resurse, China ar reuși să găsească o modalitate optimă de coexistență cu elefanți în secolul XXI.”