Care capitole din lucrarea tradusă îţi sunt cele mai dragi?

Capitole dragi îmi sunt multe, pentru că în primul rând a fost un efort pentru a traduce această carte. Întind mai mult să prefer acele fragmente care descriu stări sufleteşti, care descriu peisaje şi au chinezii un farmec în crearea acestor corespondenţe foarte frumoase între natură şi sufletul uman. Ca poveste îmi place foarte mult Soţii şi concubine şi sunt mai multe fragmente care îmi plac în această poveste.

"După prima ninsoare, grădina era tristă şi pustie, acoperită cu o manta albă ca blana de iepure. Ramurile copacilor şi acoperişurile păreau nişte sculpturi minunate, cu forme cristaline şi transparente. Încă din zori, cei câţiva copii de la curtea Chen se grăbeau să facă oameni de zăpadă. Apoi s-au alergat şi s-au bătut cu bulgări în faţa ferestrei lui Songlian. Aceasta o auzi pe Feilan căzând în zăpadă şi plângând cu o voce ascuţită. Sticla ferestrei iradia lumini multicolore de la sclipirea orbitoare a zăpezii. Tic-tacul pendulei din perete nu slăbea deloc. Toate acestea erau reale şi palpabile însă Songlian avea impresia că pluteşte în afara ei. Nu-i venea să creadă că încă mai trăieşte şi că va trebui să-şi petreacă restul zilelor de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

În timpul nopţii, o văzuse pe Yan'er. Moarta era cheală, stătea în picioare afară, la fereastra ei pe care tot încerca să o deschidă. Nu se temea deloc de ea. Songlian aştepta calmă, în aşternut, răzbunarea crudă a servitoarei. Se gândea: Fereastra va ceda curând. Yan'er intrase fără să facă zgomot. Purta un fel de perucă în formă de coc cum aveau doamnele din înalta societate. De unde ţi-ai cumpărat această perucă? O întrebase Songlian. De la Stăpânul Infernului, el are de toate! Songlian o văzu apoi pe servitoare scoţând din coc un ac de păr lung cu care îi străpunse pieptul. Simţi o durere pătrunzătoare şi parcă se prăbuşea în viteză în străfunduri întunecate. Era sigură că murise. Şi acest lucru se întâmplase deja cu mult timp în urmă, sufletul o părăsise de câteva zeci de ani.

Songlian stătea aşezată pe pat, cu o haină pe umeri. Nu îi venea să creadă că moartea ei fusese doar un vis. Totuşi, un ac de păr lung era într-adevăr înfipt în plapuma ei. Îl puse în podul palmei, era rece ca gheaţa. Deci nu am visat? Atunci, cum de mai trăiesc încă? Şi unde s-a dus Yan'er?

Descoperi că fereastra era întredeschisă, ca în visul ei. Aerul care intra de afară era proaspăt şi rece însă se simţea putoarea de mort care confirma trecerea lui Yan'er pe acolo. Ningea şi nu mai rămăsese decât jumătate din lume. Cealaltă jumătate dispăruse, fusese ştearsă în tăcere. Probabil era o moarte nedusă la bun sfârşit. Songlian se gândi: De ce oare m-am oprit la jumătatea drumului spre moarte? Este ciudat. Unde este cealaltă jumătate de drum?" (fragment din "Soţii şi concubine", pg.76)