Tema principală a actualei ediţii este "Oraş Inteligent". Creşterea numărului populaţiei în mediul urban, aprovizionarea cu energie, îngreunarea circulaţiei, protecţia mediului şi alte probleme cu care municipiile de pe plan mondial se confruntă, vor fi abordate în cadrul evenimentului pentru găsirea unor soluţii mai inteligente şi creative.
Ambasadorul Chinei în Germania, Shi Mingde, a afirmat recent în cadrul unei conferinţe de presă, că în prezent numărul locuitorilor chinezi în mediul urban îl depăşeşte pe cel din mediul rural. Dezvoltarea oraşelor chineze se confruntă cu mai multe provocări, printre care blocarea circulaţiei şi tratarea deşeurilor şi gunoiului. China doreşte să aibă un schimb de opinii în cadrul Săptămânii Asia-Pacific cu Germania şi alte ţări asiatice pentru rezolvarea acestor probleme comune. În afară de aceasta, partea chineză va organiza diverse activităţi culturale în cadrul evenimentului, inclusiv "Cunoaşterea Chinei".
Săptămâna Asia-Pacific de la Berlin a început în 1997 şi se organizează la fiecare doi ani. Evenimentul are drept scop promovarea schimburilor şi cooperării dintre Europa şi Asia în toate domeniile. Peste 10 ţări asiatice vor participa la actuala ediţie de la Berlin, printre care Japonia, India, Coreea de Sud şi Vietnam.