Drumul de la Taian la Qufu poate fi făcut în 2 ore cu maşina. La Qufu sunt numeroase vestigii legate de marele filozof şi pedagog născut în secolul al VI-lea î.e.n., dintre care cele mai cunoscute sunt Templul lui Confucius, reşedinţa şi cimitirul neamului său. Ceea ce îi fascinează cel mai mult pe turişti este masa cu meniul tradiţional al familiei lui Confucius, pregătită în special la marile sărbători sau la evenimente importante din viaţă, naştere, nuntă şi înmormântare.