Deşi bucătăria din Yunnan nu este recunoscută în ţară, nici nu apare pe lista celor opt stiluri culinare specifice din China, însă delicatesele cu specific local sunt foarte apreciate de turişti, probabil şi datorită faptului că bucătăria Yunnan şi-a însuşit aproape toate particularităţile celorlalte. Micile gustări sunt picante ca cele din bucătăria Sichuan, dulci precum cele din Guangdong şi săţioase aidoma celor din Shandong. Totodată bucătăria din Yunnan combină ingredientele proaspete oferite de climatul moderat reprezentate de ierburi medicinale şi condimente uşoare care oferă aromă specifică mâncării de aici. Clima favorizează cultivarea a sute de specii de ciuperci, care sunt, prin urmare, un ingredient de bază al mai multor mâncărilor locale.
Strada Nanping, devenită pietonală, e cel mai căutat loc pentru gustări locale. Lungă de doar 700 de metri, e plină de magazine, locuri de divertisment şi restaurante. În piaţa de la capătul străzii a fost ridicat un complex pe trei nivele, sub forma unei cetăţi tradiţionale. După plimbare, mulţi muşterii intră în acest complex atraşi de aromele ce îi îmbie la o gustare.