Este încă o nişă în peisajul artistic românesc pantomima în opinia dvs.?
Spre regret, este puţin promovată şi puţin popularizată. Dar cu toate acestea, ea este foarte bine gustată în România, mai ales de copii. Îmi place foarte mult să lucrez pentru copii, să dau spectacole pentru copii, care v-am spus, sunt cei mai buni spectatori ai mei. Pantomima este o artă a ramurei teatrale. Nu este folosită la potenţialul ei maxim, în teatru, de exemplu, şi din păcate eu cred că principalul motiv este că nu este o şcoală a pregătirii de mimi sau să fie predat un curs special în şcoala de teatru. Şi vă spun un moment foarte frumos, am fost invitat la Teatrul Naţional Bucureşti de domnul Ion Caramitru, regizorul spectacolului Magic Naţional, unde am prezentat momente de pantomimă comică, pentru că spectacolul era spectacol-concert, deci momente de pantomimă comică excentrică şi a fost primită foarte frumos. Deci e nevoie de o şcoală, asta aş putea să spun.
Cum este artistul de pantomimă George Ciolpan în viaţa de zi cu zi? Ce alte lucruri vă plac?
De fapt se spune că artiştii nu au viaţă personală. Este adevărat, ea lasă o amprentă, influenţează stilul de viaţă, pentru că exersând foarte mult, asta devine ca o a doua natură a mea. Cum aş putea să spun că sunt în viaţa de zi cu zi? Îmi place să simplific totul. Trăiesc simplu, chiar auster. Îmi place austeritatea. Foarte exigent faţă de mine şi foarte tolerant cu lumea din jur, exactitatea îmi place foarte mult, seriozitatea. Ce-mi place? Să aduc bucurie oamenilor. Şi astea nu sunt cuvinte mari, goale. Atunci când fac pe cineva să râdă, să zâmbească, să se simtă minunat alături de mine, asta e cea mai mare bucurie pentru mine. Să răspândesc în jurul meu bucurie. Este foarte multă urâţenie în jur. Există foarte multă vulgaritate, iar a răspândi frumosul este ca un scop al meu, pentru că aşa cum spunea Dostoievski, Frumuseţea va salva lumea.
Ştiu că aţi mai fost în China, la Macao. Cum a fost acea experienţă şi, adunate cu cele din acest an, care sunt impresiile dvs. despre China?
Macao este superb, mi-aţi răvăşit amintirile. Referitor la Macao a fost un contract de muncă. Deci am avut un contract de muncă, n-am prezentat numai un spectacol cum a fost de exemplu la Beijing. Acolo a fost un contract de muncă de un an şi jumătate, a fost ceva de vis şi Veneţianul este compania la care am fost angajat, este o companie superbă şi e un mix, aşa o mică nuanţă, Veneţianul este o copie a Veneţiei. Această copie a Veneţiei este şi la Las Vegas, pentru că eu de fapt am lucrat sub egida unei agenţii de impresariat americane şi eram considerat ca american de fapt, eu datorită lor am ajuns acolo. La Las Vegas este acest Veneţian, dar cel de la Macao este de trei ori mai mare. Este de o frumuseţe absolut uluitoare, o să căutaţi pe Internet dacă nu aţi ajuns încă acolo, şi o să vedeţi că este de vis. Cu canale, cu gondole, cu operă care se cântă cu artişti. Eu făceam parte din echipa de divertisment şi-mi jucam spectacolele mele. Eu jucam un arlechin la Veneţianul, pentru că trebuia să fiu în atmosfera de la Veneţia, Un Arlechin la Veneţia, jucam spectacolele mele solo. Macao mi s-a părut, aşa, mai cosmopolit, pentru că acolo sunt investiţii americane foarte multe şi foarte serioase. Mi-a plăcut foarte, foarte mult. Este o amintire absolut minunată, tot ce a fost la Macao. Eu sunt fascinat dintotdeauna de China. Când eram la Sankt Petersburg, în anii mei de studenţie, a venit o trupă de balet din China şi a prezentat un spectacol. Atât de tare m-a impresionat când am văzut ce măiestrie aveau şi cât de frumos a fost totul, şi decorurile, şi tehnica actorilor, şi dansurile. Eu ştiam baletul rus, dar acesta era ceva foarte diferit şi am zis că sunt nemaipomeniţi, extraordinari. În plus, cultura extraordinară a Chinei, medicina tradiţională, artele marţiale de care sunt încântat. N-am ajuns, spre regret, la Shaolin Kung Fu Temple, unde este leagănul artelor marţiale şi toţi artiştii, luptătorii de arte marţiale de acolo au pornit, legenda Bruce Lee, acum în top este Donnie Yen, Jet Li, Jackie Chen. Am văzut nişte demonstraţii ale lui Donnie Yen de Tai Chi absolut fenomenale şi sunt încântat pur şi simplu de China. Mă bucur că am putut să revin anul acest în mai la acest carnaval şi să remarc încă o dată că China este nemaipomenită.
Vă mulţumesc foarte mult pentru acest gânduri, impresii împărtăşite aici şi vă mai aşteptăm cu drag în China.
Şi eu vă mulţumesc. Şi eu îmi doresc foarte mult să revin şi chiar să joc spectacole acolo.
Nina F. Gherman
Radio China Internaţional (China Media Group) – redacţia română
Beijing, decembrie 2019
Fotografii Arhivă George Ciolpan