Doamna profesoară Luminiţa Bălan, vă rog să-mi povestiţi care a fost cea mai tulburătoare experiență traductologică pentru dvs. Mai precis, cartea tradusă care v-a tulburat cel mai mult şi de ce？Sau poate au fost mai multe…

Fiecare carte a însemnat pentru mine o aventură. O experienţă cu totul şi cu totul aparte şi s-a întâmplat să traduc o carte într-un an de zile sau într-o perioadă mai scurtă sub presiunea editurii care îşi dorea să scoată cartea cât mai repede şi pot să spun că de fiecare dată când am început să lucrez la o traducere am avut, aşa, un sentiment de complicitate cu autorul şi cu opera şi anume：aveam senzaţia că aceea este lumea noastră pe care n-o împărtăşeşte nimeni altcineva. Lumea mea şi-a lui Mo Yan sau lumea mea şi-a lui Yu Hua. Îmi doream în fiecare zi să ajung mai repede acasă sau uneori pentru că lucrez foarte mult noaptea când am linişte, îmi doream ca toată lumea să se culce, să dispară din preajma mea, să rămân eu cu lumea chinezească, cu scriitorul şi cu personajele sale şi cu poveştile de viaţă pe care ni le dezvăluie prin roman. Fiecare carte a însemnat o experienţă aparte şi mi-a adus momente de mare bucurie. Pot să spun, aşa, dacă ar fi să mă gândesc la tulburarea pe care mi-au produs-o aceste cărţi, cred că cel mai mult m-a tulburat sau mi-a rămas în minte starea pe care am încercat-o atunci când am tradus Baladele usturoiului din Paradis, romanul lui Mo Yan, în chineză este Tiantang suantaizhige, un roman extrem de profund, tulburător, care ne aduce în faţă omul obişnuit, confruntat cu societatea uneori crudă, uneori absurdă, cu tot felul de experienţe în care se găseşte prins aşa ca-ntr-o pânză de păianjen şi toată zbaterea aceasta a omului de rând, a omului obişnuit care încearcă să reziste vremurilor şi să meargă mai departe şi uneori experienţele sunt dramatice, tulburătoare. Este o carte extrem de profundă. Eu am rezonat foarte tare cu această carte. De asemenea, m-au tulburat multe din nuvelele lui Mo Yan pe care le-am tradus şi voi continua să traduc din nuvelele sale. M-a tulburat foarte tare Cronica unui negustor de sânge care a apărut anul acesta, a lui Yu Hua. Practic, în fiecare carte pe care am tradus-o şi pe care am ales-o cu mare grijă fiindcă am avut acest privilegiu de a colabora cu o editură minunată, cu Humanitas Fiction şi cu doamna Denisa Comănescu, directorul Humanitas Fiction, care iubeşte foarte mult literatura chineză şi care m-a creditat în alegerea unor opere reprezentative, şi ne dorim ca pe viitor Editura Humanitas Fiction să scoată asemenea romane, volume de nuvele ale unor scriitori remarcabili chinezi.

În ce îşi află traducătorul recompensa？Dvs. personal când vă simţiţi sau v-aţi simţit recompensată pentru această muncă titanică prin care reconstruiţi, practic, cartea tradusă, în întregime, în limba română？

Recompensele sunt de tot soiul. De pildă, cea mai mare bucurie şi cea mai mare recompensă este atunci când cititori ai lucrării pe care am tradus-o îmi transmit impresiile lor şi atunci când îi văd bucuroşi, uneori înflăcăraţi în a comenta ceea ce au citit, atunci când îmi pun întrebări şi vor să afle mai mult despre literatura contemporană sau când mă îndeamnă să mai traduc pentru că sunt opere absolut minunate şi scriitori care trebuie să fie cunoscuţi în România, pot să spun că aceasta este recompensa cea mai mare. Când ştiu că n-a fost în zadar. Această muncă nu este deloc uşoară pentru că trebuie să mă împart între catedră, munca de la Institutul Confucius, cercetarea ştiinţifică pe care trebuie să o fac şi sigur printre toate aceste activităţi trebuie să găsesc răgazul necesar pentru a mă linişti, pentru a mă putea cufunda în opera pe care o traduc, pentru a putea avea acea lumea a mea şi a scriitorului pe care-l traduc. Nu este deloc uşor şi la finalul traducerii am un sentiment de uşurare, de fericire, de mulţumire, este aşa un sentiment foarte complex pe care-l încerc atunci când văd cartea ieşită de sub tipar. Este ca atunci când ai în faţă un prunc pentru care ai trudit şi pe care ţi l-ai dorit să-l vezi măricel. Cam aşa privesc cartea la final şi, sigur, momentul în care văd că o traducere are un ecou şi că a însemnat şi înseamnă ceva pentru nişte oameni, mă bucur nespus. De pildă, am avut de curând lansarea Cronicii unui negustor de sânge, romanul lui Yu Hua pe care l-am tradus. A fost o lansare foarte frumoasă la librăria Humanitas, a fost foarte multă lume şi practic se terminase programul librăriei, era 9.00 seara, se închiseseră uşile şi lumea nu vroia să plece şi vroia să mai afle şi mai multe şi mai multe şi am povestit atunci foarte mult şi despre Yu Hua ca scriitor şi am încercat să-i dezvăluim acolo personalitatea în faţa cititorilor, am vorbit şi despre carte şi toată lumea era atât de fericită să afle lucruri minunate despre Yu Hua şi despre literatura contemporană şi a doua zi mi-au spus studenţi de-ai mei că au început să citească romanul chiar din metrou, în drumul spre casă şi la cursul pe care l-am avut a doua zi, cursul de gramatică chineză, de sintaxă, am observat că erau în sala respectivă vreo 2-3 studenţi care citeau pe sub bancă din Cronica unui negustor de sânge. De obicei le fac observaţie şi îmi doresc ca atunci când predau să-mi acorde întreaga atenţie, dar de astă dată nu m-am supărat. Cred c-a fost prima dată când i-am tolerat pe studenţi să facă altceva decât ar fi trebuit, fiindcă mi-am dat seama că pornirea, dorinţa de-a citi şi de-a afla ce se întâmplă şi de-a cunoaşte povestea, personajele, era mult mai mare decât dorinţa de-a mă asculta pe mine explicând despre sintaxă. Sigur, acestea sunt bucurii, bucurii pe care un traducător le are atunci când vede opera lansată, traducerea pornită în lume, vede reacţiile, apoi vin şi bucuriile aşa mai lumeşti ca să zic cumva. De pildă, faptul că am primit Premiul special al Uniunii Scriitorilor de curând, la sfârşitul lunii noiembrie, pentru traducerea volumului de nuvele a lui Mo Yan, Femeia cu buchetul de flori, şi aceasta a fost o bucurie, nu pot să nu recunosc. A fost un moment la care nu mă aşteptam ca să spun sincer pentru că atunci când traduc, când lucrez la ceva nu mă gândesc la ţintă, ce-aş dori să obţin prin ceea ce fac, pur şi simplu mă bucur de ceea ce fac şi-mi doresc să fie un lucru bine făcut, de calitate. Dar odată cu acest premiu a venit şi o recunoaştere din partea, să-i spunem, a specialiştilor, din partea scriitorilor, criticilor literari care au alcătuit juriul care a decis că merit acest premiu.

Vă felicit şi eu din tot sufletul!

Mulţumesc foarte mult!