Prin poteci marcate prin natura sălbatică şi îmbietoare, am ajuns acasă la chinezii Hakka, în satele lor tradiţionale. Acolo am aflat că stilul arhitectural al caselor acestei etnii este unic în China și în întreaga lume. Locuințele lor au fost proiectate, inițial, în formă de forturi, pentru a fi ușor de apărat, cu pereți ridicaţi în scopuri defensive, având o singură intrare și nicio fereastră la nivelul solului. Aceste case au avut, la început, formă rotundă şi interiorul împărțit în mai multe compartimente pentru depozitarea produselor alimentare, spații de locuit, templul ancestral, depozit de arme şi altele. Au fost construite din cărămidă, piatră sau pământ bătătorit. Peretele exterior era, de obicei, de un metru grosime și întreaga clădire putea avea trei sau patru etaje. Cele mai mari case acopereau peste 40.000 de metri pătraţi. Poarta, fiind cel mai vulnerabil punct, a fost întărită cu piatră și acoperită cu fier. Forma rotundă a pereților, devenită populară în etapele ulterioare, adăuga acestora valoarea defensivă a fortificațiilor și reducea puterea focului de artilerie asupra locuinţelor. Un fort Hakka, aşa cum era şi numit, putea rezista unui asediu prelungit, din moment ce era bine aprovizionat cu alimente, avea o sursă internă de apă şi chiar propriul lui sistem sofisticat de canalizare. Unele cercetări ale arhitecturii Hakka arată similitudini între locuinţele etniei și unele fortificații antice din sudul Chinei. Astăzi, aşezările lor sunt grupate, şi-au pierdut forma rotundă, sunt simple, sunt făcute din aceleași materiale de construcții şi stau semeţe şi răzleţe pe coama muntelui. Localnicii ne-au întâmpinat cu foarte multă căldură, ne-au tratat ca pe nişte oaspeţi de vază şi ne-au povestit că sunt recunoscători sorţii că au fost odată săraci. Aşa au învăţat importanţa economisirii, cumpătarea şi temperanţa, având un mod simplu de viaţă, dar fericit. "Părinții noștri nu ar fi putut supraviețui vremurilor dificile din timpul migrării lor, dacă nu ar fi avut puterea să îndure greutățile vieţii", mi-a spus unul dintre ei.

Chinezii Hakka au un caracter puternic, sunt harnici, oneşti, modeşti şi cooperanţi. Despre aceste calități spun că este moștenirea lor. Muncesc şi astăzi cu multă sudoare şi trudă şi încă folosesc la prepararea bucatelor metodele tradiţionale. De exemplu, pregătesc aluatul pentru diferite preparate culinare într-un vas din piatră, bătut de un bărbat al casei cu un făcăleţ imens din lemn, pe care eu abia am reuşit să-l ridic. Persimonele, considerate fructele zeilor, erau întinse peste tot la soare şi lăsate la uscat. În fiecare gospodărie, sătenii ne-au îmbiat cu preparate făcute de ei în casă, care de care mai gustoase şi mai savuroase, asortate cu ceai de iasomie. Am remarcat, acolo, frumuseţea femeii Hakka. Aceasta nu este seducătoare şi ademenitoare, la fel ca şi cea occidentală, dar nici delicată şi atrăgătoare precum este femeia asiatică. Femeia Hakka este puternică, rezistentă, debordează de energie, este harnică, are faţa arsă de soare şi de vânt şi mâinile înăsprite de muncă. Este exotică într-un alt sens, dacă vrei. Cred că aceasta este imaginea stereotipă a unei femei Hakka. În traseele pe care le-am făcut, mi-au atras atenția și frumoasele pagode și pavilioane, de diferite forme şi structuri minunate, care constituie o bijuterie a arhitecturii antice chineze, aflând astfel că principala formă de exprimare religioasă a oamenilor Hakka este venerarea strămoșilor. În timp ce ne îndepărtam de satele lor tradiționale, un cântec a început să răsune în depărtare. Era un cântec popular Hakka, interpretat în dialectul acestei etnii. Era melodios, avea ritm, era tare plăcut, semăna cu balada românească și am aflat de la autoritățile din zonă care ne însoțeau că versurile au caracteristici idilice și au fost transmise, de-a lungul timpului, prin literatura orală.