Chinezii Hakka sunt locuitorii de la încrucişarea provinciilor din sudul Chinei, Guangdong, Fujian şi Jiangxi. Alţii s-au stabilit în Sichuan şi Taiwan. Deşi sunt mai multe teorii privind originea etniei Hakka, majoritatea oamenilor de ştiinţă au căzut de acord asupra teoriei conform căreia populaţia aceasta a migrat din nordul Chinei şi s-a îndreptat către sud începând cu dinastia Jin de est (317-420 d.C.). Alţii datează această migraţie la începuturile dinastiei Qin (220-206 î.C.), când s-a creat prima naţiune chineză unificată. Hakka au fost primii locuitori stabiliţi în bazinul Fluviului Galben. Venirea triburilor dinspre nord, inundaţiile, plăgile produse de invaziile de lăcuste, seceta, foametea şi războaiele din nord au împins masele de oameni către sud. În istoria Chinei, Hakka au migrat de nenumărate ori, de fiecare dată purtând cu ei ceva vechi şi ceva nou, tradiţie care a fost dusă şi în alte ţări unde această populaţie s-a stabilit. Din discuţiile avute acolo, în timpul excursiei, şi din vizita făcută la Muzeul Naţional din Meizhou, am aflat că ceea ce-i ţine legaţi pe Hakka este limba, dialectul hakka, care este în acelaşi timp şi cea mai veche tradiţie păstrată a acestora. Astăzi, se organizează anual în diferite ţări conferinţe internaţional Hakka. Ultima conferinţă s-a ţinut în Longyan, provincia Fujian din sudul Chinei, şi s-a bucurat de cea mai mare participare a persoanelor de etnie Hakka din Taiwan, demonstrând că dezacordurile politice nu-i poate împiedica pe aceştia să-şi găsească propriile rădăcini sau ,,Tziga Ngin", adică ,,oamenii noştri. "La conferinţă a fost prezentată şi emoţionanta poveste a unui american de origine caucaziană care a fost adoptat în timpul războiului de o familie Hakka. Acesta, şi el prezent la conferinţă, vorbind într-un fluent dialect Hakka, s-a declarat mândru că aparţine acestei etnii. Hakka sunt într-un număr de 50 până la 70 de milioane şi răspândiţi în toată lumea. Probabil, aceasta este şi singura etnie chineză cu cea mai largă acoperire.
Oraşul Meizhou este considerat capitala oamenilor de etnie Kejia din lume şi unul dintre locurile de baştină cele mai importante ale chinezilor din Regiunea Administrativă Specială Hong Kong, Regiunea Administrativă Specială Macao şi Taiwan din China. Numele vine de la râul Mei și înseamnă în chineză floare de prun. Este un oraș care se remarcă printr-o istorie deosebită și o cultură briliantă. Acoperă o suprafață de aproape 16.000 de kilometri pătraţi şi are 5.140.000 de locuitori. Este bogat în resurse minerale, are 48 de tipuri de minerale, inclusiv cărbune, fier, calcar, argilă rară și porțelan de lut. Din punctul de vedere al rezervelor de mangan, Meizhou este clasat pe primul loc în provincia Guangdong. De asemenea, are o mulţime de resurse de apă, izvoare termale și ape minerale certificate. Ca să nu mai vorbim despre calitatea aerului şi despre resursele turistice bogate, cum ar fi siturile culturale istorice construite în timpul dinastiei Tang, foste reședințe de figuri proeminente, peisaje naturale și atracții culturale Hakka unice. Este un loc care trebuie vizitat pe îndelete și în care poţi să-ţi limpezeşti mintea, pe care îl recomand cu căldură.
În cadrul proiectului, timp de două zile am participat, alături de sute de chinezi şi străini, la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului de plimbare pe jos pe distanţă lungă. Am avut, astfel, minunata şansă de a explora locuri mirifice, cu decoruri de poveste. În prima zi am respirat aerul proaspăt al pădurii seculare de soia roşie, străbătând 13 kilometri pe jos un traseu special amenajat pentru astfel de evenimente, pe o ploaie care nu mai vroia să se oprească, dar care dădea parcă peisajelor un farmec aparte. În Pingyuan se găseşte cea mai mare pădure sălbatică de soia roşie din China. Soia roșie este un simbol al iubirii tradiționale și al suferinţei în dragoste în China şi, de asemenea, un element cultural important al turismului din această zonă. Brăţările şi lănţişoarele făcute din soia roşie sălbatică de aici sunt foarte populare în rândul turiştilor. În ziua următoare am parcurs 20 de kilometri şi am avut parte de mult soare pe un traseu cu munţi semeţi, ape cristaline, cascade care te impresionează nu prin înălţimea lor, ci prin vârtejurile care se formează când apa intră sub stâncile cu coridoare neştiute. Cu ape curate şi stânci colorate şi colţuroase, zona se fereşte parcă de privirile iscoditoare ale civilizaţiei. Peste sălbăticia acelor meleaguri domneşte frumuseţea, iar muzica frunzişului bogat al pădurii este acompaniată de glasurile şuvoaielor de apă, care străpung necontenit calcarele bătrâne.
