Aş vrea să-mi povesteşti pe scurt cum au fost cei 5 ani pe care i-ai petrecut alături de vioara Stradivarius.

Sunt chiar mai mult de 5 ani, în 2013 am susţinut un al doilea concurs şi am obţinut-o pentru alţi 5 ani, deci o voi avea în mâini până în 2018. Desigur, este visul oricărui violonist să ţină în mâini o vioară construită de Stradivari, fiindcă reprezintă perfecţiunea. Punct. Oricât de mult s-au străduit oamenii, lutierii, oamenii de ştiinţă şi mai ales cu toate aparatele de măsură pe care le avem în ziua de azi, secretul lui Stradivari nu a reuşit să fie încă dezlegat şi când ţii în mâini un astfel de obiect, într-adevăr e copleşitor să ştii că ţii în mâini o parte din patrimoniul spiritual al omenirii. Sigur, multă lume întreabă care este valoarea, care este valoarea viorii. Pentru mine ca violonist vioara este nepreţuită, fiindcă la orice sumă ar fi ea asigurată, dacă ea dispare sau este distrusă, nimic, nicio sumă, oricât de mare ar fi ea, n-o va putea înlocui.

Te-ai gândit vreodată să părăseşti definitiv România?

Eu cred că foarte mulţi dintre cei care trăiesc în România au astfel de fantezii poate chiar o dată pe zi, chiar şi cei care trăiesc în Bucureşti. Dar, în acelaşi timp, de fiecare dată, îmi dau seama că acolo este locul meu, fiindcă în România sunt atât de multe lucruri de făcut. Dacă noi vrem ca România să se schimbe în bine, trebuie ca noi înşine, în primul rând, să ne iubim realmente ţara şi să fim gata să facem lucruri pentru România, aşa cum eşti gata să faci lucruri pentru o persoană pe care o iubeşti. E adevărat că viaţa în România nu este uşoară, este o provocare, dar îmi plac provocările şi sper ca generaţiile care vin, copiii mei, copiii noştri, să poată trăi într-un loc mai bun şi mai frumos.

Spiritul Crăciunului se simte, deja, chiar şi aici în China. Ce vei face, anul acesta, de Crăciun?

Dacă nu intervine ceva neprevăzut, voi fi acasă alături de fetiţa mea şi de soţia mea şi de restul familiei mele.

Cum era Crăciunul copilăriei tale?

Am trăit Crăciunul în cele mai diverse feluri. Nu o singură dată s-a întâmplat să am concerte de Crăciun, deci, aşa ca artist, trebuie să fii întotdeauna pregătit pentru neprevăzut, dar am amintiri foarte, foarte plăcute. Îmi plăcea că pe vremea când eram eu copil, nu era Crăciun unde să nu ningă şi erau zăpezi din acelea de jumătate de metru cel puţin. Noi, copiii le aşteptam cu mare interes fiindcă se închideau şcolile …

Cum se vede marele violonist român, Alexandru Tomescu peste 10 ani?

Momentul pe care-l aştept cel mai mult peste 10 ani e să o văd pe fiica mea mare. Va fi foarte mare, acum are doar 10 luni … Cred că voi locui în continuare în România şi peste 10 ani, adică nu cred, sunt sigur. Mai am încă nişte proiecte majore de dus la bun sfârşit, proiecte legate de turneele Stradivarius, programe de vioară solo, programe cu orchestra pe care chiar vreau să le fac. Iar cred eu că, undeva, peste 10 ani, va fi momentul în care mă voi dedica tot mai mult activităţilor pedagogice, fiindcă îmi dau seama că este foarte important într-adevăr să împlineşti ceva, să atingi nişte performanţe în domeniul tău, dar în acelaşi timp este bine să pregăteşti şi generaţia viitoare pentru ca lucrurile să meargă mai departe.

Îţi doresc mult succes în toate proiectele tale şi te mai aşteptăm în China.

Sigur. Cu multă plăcere.

Felicia Nina Gherman

Radio China Internaţional – secţia de limba română

Beijing, 15 decembrie 2015