Se bucură muzica clasică de mai mult respect aici în China, decât în Europa, ce părere ai?

Da, cred că muzica clasică e tratată mai serios în primul rând de către muzicieni. Să vă spun o legendă care circula pe vremea studenţiei mele. În clipa în care noi ne plângeam că nu sunt suficiente săli de studiu la Conservatorul din Bucureşti, ni se spunea, gândiţi-vă la studenţii chinezi de la Conservatorul din Beijing, care nu numai că nu sunt săli, mă rog, nu erau acum 30 de ani săli de studiu suficiente, ci nu mai erau nici locuri pe holuri ca să studieze unul lângă altul şi toţi studiau de rupeau vioara în două. Eu am trăit, am experimentat personal şi direct această seriozitate a abordării muzicii în clipa în care Filarmonica din Xiamen m-a invitat să cânt ca solist alături de ei şi prima surpriză a fost atunci când din întreaga listă de concerte pe care le-am trimis-o, care cuprindea alegeri foarte populare, Brahms, Ceaikovski, Beethoven, Mendelssohn, lucrările din repertoriul larg de vioară, au preferat să aleagă un concert de secol XX, un concert pentru care eu am întâmpinat dificultăţi în a-l programa în România, Concertul nr. 2 de Bela Bartok şi am simţit nevoia să mă asigur, Bela Bartok, ştiti că …, da, exact, Bela Bartok vrem să cântăm şi nu ştiam la ce să mă aştept. Iar surpriza pe care am trăit-o la prima repetiţie a fost fantastică. La prima repetiţie totul a decurs perfect, de la cap la coadă. Un concert extrem de dificil de cântat pentru orice orchestră, fără nici cel mai mic incident. Deci, eu cred că potenţialul şi viitorul muzicii clasice se găseşte aici în China. De aici vom vedea nişte lucruri remarcabile în anii care vin.

Ştiu că ai cântat în mai multe locuri neconvenţionale, nu doar în sălile de concerte şi nu pentru a atrage atenţia, ci pentru a transmite un mesaj. Dacă ar fi să alegi un astfel de loc, aici, în Beijing sau în China, care ar fi acela?

Locul contează mai puţin pentru mine cât contează acea relaţie, acel schimb de energii care se petrece între artist, cel care cântă şi cei care ascultă. Pentru mine aceasta este sala de concert. Cineva care cântă şi altcineva care ascultă. Atunci când totul este înconjurat de nişte pereţi care reflectă sunetul la modul cel mai fericit, când sunt condiţii bune, când este cald şi aşa mai departe, e cu atât mai bine, dar dacă nu, orice alt loc este propice pentru muzică. Atunci când am cântat în locuri mai puţin obişnuite în România, am făcut-o pentru a atrage atenţia asupra lor şi pentru a le aduce la viaţă într-un mod muzical. Muzica întotdeauna are această capacitate de a însufleţi şi de-a da substanţă unor locuri şi asta am trăit-o de fiecare dată.

Cum poate supravieţui muzica clasică într-o lume parcă tot mai lipsită de valori?

Da, trăim într-o lume poate nu neapărat lipsită de valori, ci valorile tind să se schimbe şi în ziua de astăzi, poate, oamenii vor mai mult şi mai repede. Ori muzica clasică are calitatea de a fi un punct de stabilitate, un punct la care să te poţi raporta atunci când totul trebuie să fie pe fast forward. Muzica clasică îşi are propriul său ritm şi una dintre marile calităţi ale unei sonate să zicem de Johann Sebastian Bach este aceea că te scoate din acest ritm din ce în ce mai grăbit al zilei de astăzi şi te duce în ritmul muzicii. Muzica are capacitatea de a schimba, de-a accelera sau de-a încetini trecerea timpului şi chiar în cazurile în care interpretul este foarte inspirat are capacitatea de-a opri curgerea timpului, de-a suspenda acest lucru pentru câteva secunde. Deci, eu cred că locul muzicii în viaţa noastră nu este în niciun fel ameninţat, ba din contră devine din ce în ce mai important şi mai încărcat de semnificaţii, fiindcă noi ca oameni întotdeauna vom avea nevoie de artă, de o dimensiune spirituală a existenţei noastre, iar muzica împlineşte foarte multe dintre aceste nevoi.