Cum descoperi China astăzi, spune-mi cum ai fost primit aici, primele tale impresii?

China este o ţară extrem de dinamică inclusiv în ceea ce priveşte domeniul cultural. Dacă în Europa trebuie luate decizii dureroase cum ar fi închiderea unor teatre de operă sau orchestre sau filarmonici, în Germania cam un sfert cred din orchestre s-au închis, în China este exact opusul. Se înfiinţează noi filarmonici, se construiesc săli de concerte. Chiar această sală de aici de concerte a Conservatorului din Beijing ar sta foarte bine, mă gândeam eu, la Bucureşti. Ar fi foarte frumos dacă am putea să o teleportăm, că Bucureştiul aşteaptă de 25 de ani naşterea unei săli de concerte măcar asemănătoare cum e asta. Îi spuneam doamnei Anca Gheorghe, managerul meu, că poate nu avem neapărată nevoie de pupitru, de sunet de ultimă generaţie, poate n-avem nevoie, nu ştiu, nici de grilele acelea de lumini, sala, cu acustica asta atât de bună şi cu atmosfera asta foarte caldă dată de folosirea lemnului. M-am bucurat foarte mult de faptul că au venit mulţi tineri, mulţi studenţi, am văzut multe cutii de vioară însoţite de posesorii lor în sală. A fost un concert maraton, o oră şi jumătate fără pauză, dar cel puţin eu personal nu am simţit lungimea lui, am avut un sprijin absolut remarcabil din partea Elenei (n.r. Elena Racu, referent principal în relaţii la Institutul Cultural Român din Beijing), a tradus absolut tot ce am spus fără nici cea mai mică ezitare.

Cum ţi s-a părut publicul chinez? Există diferenţe vizibile între publicul de aici şi cel din alte ţări ale lumii în care ai concertat până acum?

Eu cred că publicul din China are avantajul de a asculta pentru prima dată multe dintre lucrările muzicii clasice şi eu cred că este un avantaj, fiindcă este o altă prospeţime şi o altă deschidere. Pe de altă parte, am întâlnit foarte mulţi spectatori chinezi care vorbeau fluent limba română. Unul dintre dânşii mi-a spus că a studiat vioara în România acum 60 de ani. Am rămas absolut impresionat. Am simţit sala foarte bine, lumea a ascultat cu maximă atenţie şi am avut un public, cum spuneam, foarte, foarte tânăr. Au fost şi copii de 5-6 ani care au avut răbdare să stea să asculte nişte lucrări pentru vioară solo care nu sunt uşoare nici pentru adulţi.

Cum vezi muzica clasică chineză?

Când un chinez îşi propune să împlinească ceva, atunci chiar îi reuşeşte şi sunt realmente impresionat de ascensiunea incredibil de rapidă şi de dinamică a muzicienilor, a soliştilor chinezi pe de-o parte, dirijori, interpreţi şi pe de altă parte a ansamblurilor chinezeşti. Uitaţi, acum, Festivalul "George Enescu", spre exemplu, după ani de negocieri a reuşit să-l aducă pe pianistul Lang Lang în concert la ediţia din 2017. Şi cum concertul e programat să fie la Ateneul Român, mă întreb cum o să ajungă biletele. Sigur, am colaborat cu mulţi muzicieni chinezi sau de origine chineză şi întotdeauna am relaţionat în modul cel mai fericit şi cel mai bun.