Domnule Președinte, în acest amplu context pe care l-ați dezvoltat, este fără îndoială simplu de înțeles că vorbim de un proiect grandios, care străbate milenii, pentru următoarele milenii. Sunteți una dintre personalitățile care, în urmă cu peste zece ani ați participat și ați dezvoltat, în cadrul discuțiilor internaționale, acest nou proiect al Drumului Mătăsii.

Da, în urmă ... uite, timpul trece, în urmă cu 18 ani, la începutul mandatului meu. Proiectul a demarat în următoarele împrejurări. În ianuarie 1997, în prima lună a mandatului meu, am primit, la cererea sa, vizita președintelui Georgiei, Eduard Shevardnadze. El era președintele Georgiei, dar el fusese cu numai câțiva ani înainte ministrul de Externe al Uniunii Sovietice, fusese artizanul sfârșitului Războiului Rece, cel care a tratat împreună cu administrația americană încetarea Războiului Rece și sigur, cel care a dus și eliberarea de sub influența fostei Uniuni Sovietice a țărilor din Europa Centrală și de Est care astăzi participă la aceste proiecte, în formula 16+1. Shevardnadze a venit cu un scop foarte precis la București și am avut o discuție îndelungată, o discuție în cabinetul meu, între patru ochi, o discuție de două ore, în care el mi-a prezentat proiectul său vizionar, renașterea Drumului Mătăsii. De ce? Pentru că Georgia, plasată în Caucaz dar și ca port în estul Mării Negre, exact la jumătatea fostului Drum al Mătăsii care începea de la Beijing, din China, trecea prin Asia Centrală, Caucaz, Marea Neagră și apoi prin România, mai departe, în Europa de Sud Este, în Europa Centrală, pentru a se finaliza la Londra, Paris și Madrid. El a gândit acest proiect vizionar dar căuta parteneriatul unei țări care să fie o poartă spre Europa Centrală și de Sud-Est. România i se părea cea mai potrivită, dar căuta și un interlocutor potrivit. Am răspuns cu entuziasm propunerii sale, numai după o lună l-am primit în vizită la București și pe președintele Aliev al Azerbaidjanului, Azerbaidjan fiind la Marea Caspică, pe celălalt versant al Caucazului, și peste încă o lună ne-am întâlnit la Istambul, cinci președinți: Shevardnadze, președintele Georgiei, Demirel, președintele Turciei, Aliev, președintele Azerbaidjanului, președintele Kazahstanului și cu mine. Noi am hotărât atunci să lansăm acest proiect, Reașterea Drumului Mătăsii cum l-a numit Shevardnadze. Sarcina mea a fost să îl prezint Occidentului și în primul rând Statelor Unite. Am reușit să organizez peste un an o prezentare în Congresul SUA, cu o participare la cel mai înalt nivel, am colaborat cu Universitatea Mariland, cu Universitatea Harward, și pe lângă cele mai importante minți și gânditori din Statele Unite, au fost președinții toți din zonă și am discutat acest proiect. După numai câteva luni, am fost în vizită de stat în China și am prezentat președintelui Jiang Zeming, primului ministru Li Peng, care conduceau China în acea vreme, și celorlalți, am prezentat acest proiect care a fost îmbrățișat.

Pe vremea aceea era o viziune generoasă, minunată, care părea un vis. Sigur că anul trecut, în momentul în care s-a finalizat și tunelul pe sub Bosfor, în acest moment el are și un aspect practic. Poți să urci marfă sau persoane, dar mai ales marfă, într-un tren la Beijing și el va ajunge, pe sub Bosfor și pe sub canalul Mânecii, la Londra. Acum se lucrează la autostrăzi și sigur la crearea unei construcții economico-comerciale.

Îmi amintesc, însă, că și în discursul pe care l-am ținut în Senatul SUA, apoi la întâlnirile frecvente care au avut loc în următorii trei ani ai mandatului meu, la Yalta, în diferite țări din zona Mării Caspice și a Mării Negre, am insistat totdeauna asupra aspectului cultural. Convingera mea profundă este că nu există niciun mare proiect politic, economic sau comercial valabil și care să poată să aibă succes dacă nu are un fundament cultural. Eu am văzut de la început renașterea Drumului Mătăsii ca o posibilitate de a întării conexiunile, de a pune din nou în contact culturi care în urmă cu 2000 de ani erau în contact.

Noi astăzi avem impresia unei comunicări foarte rapide. Ne bucurăm de sateliți, ne bucurăm de Internet, dar știm foarte puțin unii despre alții. De aceea, și atunci când în calitate de președinte al Academiei de Diplomație Culturală din Berlin am lansat conceptul Diplomației Culturale pe baza principiului înțelege-l pe celălalt, am evocat din nou acest exemplu al Drumului Mătăsii, când oamenii comunicau, când oamenii știau poate mai mult unii despre alții decât știu acum.

Acesta a fost și obiectul discursului pe care l-am ținut în întâlnirea de astăzi. După terminarea conferinței, simpozionului și târgului a avut loc o întâlnire restrânsă a delegației pe care am condus-o cu liderii din Ningbo, urmată de un dineu pe care conducerea acestui municipiu l-a dat în onoarea mea. În discursul pe care l-am ținut în întâlnirea anterioară dineului am insistat tocmai pe acest aspect al relațiilor culturale, al relațiilor umane, a unei construcții noi care să creeze un nou umanism, într-un moment în care societatea consumistă se bazează doar pe profit în schimburile comerciale. Cred că această abordare a avut succes.

Domnule Președinte, nu putem scăpa din vedere faptul că evoluția chineză din ultimii 40 de ani a generat și în ultima perioadă cu precădere generează oarecum emoții la nivelul relațiilor internaționale. Statele Unite se simt în pericol de a pierde supremația mondială la nivel economic, Uniunea Europeană, pe de altă parte pune într-un context de control piața proprie. Cum vedeți, cum încadrați construcția China – Europa Centrală și de Est în contextul acesta mai larg al Uniunii Europene, dar și în contextul situației tensionate din Ucraina, în contextul Est-Vest?

Sigur, ați ridicat mai multe puncte într-o singură întrebare și aceasta este corectă. Pentru că lumea de astăzi este o lume multi-polară cu periferii tensionate și uneori, chiar în centrul acestei lumi multi-polare, în continuă transformare, apar conflicte și disensiuni. Unele conflicte deschise, altele înghețate, altele pe cale de a se produce în urma unor tensiuni. Este nevoie de o abordare profundă și așa cum am încercat să spun, există în acest moment organizații care se ocupă de rezolvarea sau înghețarea unor conflicte. Este nevoie de mai mult. Munca pe care eu o desfășor, așa cum am spus în promovarea Diplomației Culturale, ca o formă de învățămând prin graduate, prin diplome, prin masters, prin doctoratele pe care le-am construit în comun: Academia Diplomației Culturale din Berlin cu Universitatea din București și Universitatea din Cluj, pregătesc altfel, pregătesc o cultură a păcii. Pentru o pace sustenabilă trebuie să creem o cultură a păcii și să ne adresăm tinerei generații.

Tânăra generație este bombardată de aceleași clișee ale lorzilor războiului care au construit o cultură a războiului. Nu avem eroi ai păcii. Și atunci, trebuie să ne adresăm tinerei generații pe un fond cultural. Am prezentat aspecte de educație, iar China a reușit această ascensiune excepțională pe care mulți din Occident nu o înțeleg . Nu o înțeleg pentru că și-au pierdut cultura. Asta este și problema americanilor. Ei judecă progresele sau insuccesele unor țări pe baza unor indicatori socio-economici. Ei bine, aceștia nu explică totul, iar când este vorba despre China trebuie să înțelegi că există o nouă abordare a progresului economic. Nu este vorba de această absolutizare a consumului. Ei și-au dezvoltat un management inteligent al resurselor. Este cazul să amintim numai de pământurile rare. Ei gândesc pe termen lung.

Am predat la Editura Academiei o carte privind resursele naturale, resurse ale subsolului românesc, dar care are o prefață importantă care privește resursele minerale ca o bază a progresului și civilizației omenirii. Ei bine, chinezii au înțeles de mult timp aceste aspecte. Ei au reluat contactul cu trecutul lor. Este foarte important, Confucius spunea acum 2500 de ani: ca să poți să stăpânești viitorul, trebuie să stăpânești trecutul. Ori, nu poți să creezi proiecte sustenabile, de viitor, numai plecând de la prezent sau de la un trecut redus la două secole și ceva. Chinezii au reluat contactul acum cu profunda lor civilizație și iată aici, în Ningbo, sunt 7000 de ani de civilizației care au existat cumva în paralel cu civilizația neolitică din Balcani, din zona Sud-estului Europei, inclusiv din România. Este un alt tip de înțelegere al resurselor.

Nu am timp și nu vreau să monopolizez această discuție, dar cazul pământurilor rare este extrem de clar. Pământurile rare sunt indispensabile pentru hi tech, sunt indispensabile pentru toată industria electronică. Tot ce vedem, Ipad, Iphone, computere, energia solară, energia eoliană, tot ce există la nivel de tehnică înaltă nu se poate realiza fără pământuri rare. Ei bine, pământurile rare erau produse, până în urmă cu câteva decenii, cam jumătate din producție venea din Statele Unite, jumătate din China. China a început să producă la prețuri foarte joase. În spiritul economiei de piață americanii și-au închis toate minele, au preferat să importe, nu au înțeles ce se întâmplă, au preferat să importe pământuri rare ieftine, din China, au răsuflat ușurați pentru că producția, explorarea, exploatarea și prelucrarea pământurilor rare este foarte poluantă, au preferat să lase poluarea pe seama Chinei, până a ajuns astăzi să furnizez 97% din pământurile rare. Între timp, au dat câteva avertismente. Unele au fost înțelese, altele nu au fost înțelese, și s-a uitat. Deng Xiaoping, în momentul izbucnirii crizei petrolului, vorbim de 1960, într-un discurs a spus că ceea ce este petrolul pentru țările din Orientul Mijlociu, vor fi pământurile rare pentru China. Asta s-a întâmplat acum cinci decenii și ceva. Acum s-a ajuns în această situația în care China produce 97% din pământurile rare, dar a cumpărat și terenurile unde se află zăcăminte de pământuri rare din Africa și America de Sud.

Uniunea Europeană a închis toate minele, Statele Unite și-au închis minele și astfel China a ajuns să importe, să pună condiții, ca să fie produsă această tehnologie înaltă ea a fost externalizată în China, aceasta fiind condiția Chinei. Mai mult decât atâta, China a ajuns să finanțeze, fiindcă a strâns sume extraordinare de valută, să finanțeze țările occidentale pentru că trece de la producția în lon, de lucruri ieftine, cum am fost obișnuiți folosind mâna ieftină de lucru. Astăzi avem o altă China, este o țară care se gândește la tehnologia înaltă. Aceasta înseamnă o gândire pe termen lung. Eu am spus, că de 15 ani s-a terminat mandatul meu, în toți acești ani am spus că România nu are un viitor dacă nu își construiește o strategie sustenabilă plecând de la o viziune. Această viziune care trebuie să fie 2050, minimum, trebuie să se facă în acord cu ceea ce va fi știința și tehnologia în 2050. Care va fi situația resurselor în 2050. Venind înapoi, să își construiască o strategie sustenabilă la nivelul, să zicem 2030 care este foarte aproape, și apoi un proiect să zicem, scurt, pentru un mandat de patru-cinci ani, parlamentar sau electroral. Noi mergem cu spatele spre viitor și de aceea politica românească eșuează fiindcă în fiecare an bugetul înseamnă o ceartă pe o sumă. Se pleacă de la resursele financiare și nu cum ar fi normal, de la resursele naturale pe care România le are, ale subsolului. România are resurse excepționale, la resursele umane și apoi la resursele financiare. Asta este selecția pe care chinezii au înțeles-o. Ei joacă după alte reguli și sigur, așa cum văd și ca geolog, și ca profesor, și ca participant în cadrul boardului Academiei Mondiale de Arte și Știință la programul „O nouă paradigmă pentru Secolul XXI", așa văd eu lucrurile pentru România. Din păcate, nu am interlocutor în România. În România, după cum prea bine știți, este o luptă oarbă pentru putere, complect oarbă, care coboară la cel mai jos nivel și nu dă timp celor din administrație să gândească la un proiect de țară solid și consistent.