Aş vrea să ne dezvălui, atât cât se poate, câteva detalii despre proiectul acesta al tău.

Da, deci am stat foarte mult să mă gândesc cum să apuc eu China asta, pentru că este atât de mare şi eu sunt atât de mică şi nici nu sunt un extraordinar scriitor, până la urmă sunt un om de televiziune care obişnuieşte să mai şi scrie în timpul liber. Acum, eu fac o paranteză. Pe lângă meseria, jobul meu, aceea de jurnalist de televiziune, am o colaborare la unul din cele mai citite ziare din Bucureşti, în care semnez zilnic un editorial, deci în fiecare zi scriu un articol despre viaţa de zi cu zi a bucureştenilor. Este o rubrică în ziar care are o foarte mare popularitate, nu ştiu dacă sunt eu neapărat marele talent care ştie să scrie, dar faptul că un om de televiziune e descoperit în paginile unui ziar, scriindu-şi impresiile despre tot ceea ce înseamnă viaţa de zi cu zi, despre familie, despre copii, despre şcoală, despre stradă, despre oamenii care fac lucruri rele, despre oamenii care fac lucruri bune, despre orice, fac ca această rubrică să aibă o mare popularitate. Lucrul acesta mi-a dat curaj şi am şi scris două cărţi. Aceasta ar fi a treia şi este cu totul altfel decât cele pe care le-am scris până acum, în sensul că acum deja vorbesc despre o ţară. Deci trebuie să fiu foarte atentă, tot ce scriu ajunge la oameni care nu ştiu, poate 2-3 la sută din aceşti oameni poate vor avea ocazia să şi vadă lucrurile despre care eu scriu. Deci trebuie să fiu într-atât de îndemânatică, încât atunci când pun câteva cuvinte pe hârtie să-i fac pe cei care apoi le vor citi să vadă ceea ce am văzut eu, să simtă ceea ce am simţit eu, să le transmit emoţiile mele. Această carte despre Beijing, repet, nu este despre China, pentru că nu apuc să văd decât o foarte mică parte din China, nu-şi propune să fie o carte despre istoria Chinei, despre geografia Chinei, despre sistemul politic din China, despre relaţiile Chinei cu planeta, pentru că despre lucrurile astea au scris la modul foarte serios şi foarte documentat oameni mult mai importanţi decât mine, mai aplicaţi decât mine, mai talentaţi decât mine. Eu sunt pur şi simplu şi aşa voi fi şi în această carte un turist care vede pentru prima oară Beijingul. Cartea se va numi 10 zile la Beijing, adică exact atâtea câte stau eu şi o să încerc să povestesc despre Beijing exprimându-mi propriile impresii la întâlnirea cu strada, cu magazinul, cu oamenii, cu parcurile, cu metroul, cu Radio China Internaţional, cu mâncarea chinezească, cu felul de a face comerţ, cu felul de a face sport şi mişcare, cu felul de a merge pe stradă, cu felul de a te comporta în relaţia turist-cetăţean al Beijingului, deci practic o să încerc să redau în această carte care este impactul unui asemenea extraordinar de mare oraş al lumii care are o populaţie mai mare decât România, până la urmă, asupra unui om care vine aşa mărunţel cum e el,vine pentru prima oară în contact cu această civilizaţie atât de diferită de cea din ţara lui. Deci, va fi o carte mai mult emoţională, mai mult sentimentală, mai mult personală, decât una foarte oficială şi foarte riguroasă, dar cu siguranţă va fi o carte pozitivă pentru că impactul a ceea ce am văzut va fi şi este unul foarte bun asupra mea, unul foarte cald. Am senzaţia că am trăit aici într-o viaţă anterioară pentru că nu mă simt deloc străină de ceea ce se întâmplă aicea, chiar dacă totul mă impresionează, dar nu mi se pare o lume în care eu să zicem nu aş putea trăi. E adevărat, vara mi-ar fi mai greu să trăiesc pentru că este foarte cald în această ţară.

Cum ai simţit primul tău contact cu oamenii, cu chinezii, pe stradă, în metrou, cum a fost, cum te priveau, cum i-ai privit tu?

Eu mă aşteptam, de fapt nu cred că mă aşteptam, sunt nişte prejudecăţi care umblă printre noi, întotdeauna, lucrurile despre care ştim puţine lucruri nasc tot felul de legende, de mituri, deci mereu ai senzaţia că ajungi într-un loc unde oamenii se vor uita la tine ca la nişte maimuţe, pentru că noi suntem altfel decât restul lumii. Nu, nu, chiar nu am avut sentimentul că sunt o maimuţă într-un magazin de porţelanuri, ca să zic aşa, sau un elefant cum se zice, un elefant într-un magazin de porţelanuri, mi s-au părut a fi foarte fireşti. Am avut câteva contacte, în sensul că am fost rugată să fac poze cu chinezii şi, la rândul meu, am rugat chinezii să facă poze cu mine, şi în ambele rânduri totul s-a desfăşurat foarte firesc, deci am fost amabili şi unii şi alţii, ne-am zâmbit şi unii şi alţii, m-am bucurat că pot să le spun Xie xie, adică mulţumesc şi am fost foarte mândră, m-am bucurat că am ştiut să-i salut în limba lor. Mă întrebam la un moment dat înainte de-a ajunge aicea, Doamne, dar eu dacă mă rătăcesc oare o să mă descurc acolo, oare ştie cineva să mă îndrume, se cunoaşte limba engleză. Nu mi s-a întâmplat, în primul rând, să mă rătăcesc, am întrebat, doi la mână, pe cineva cum să ajung în cutare loc şi mai amestecând câteva cuvinte în chineză, cu câteva cuvinte în engleză, cu puţină gimnastică am reuşit să ajungem unde trebuie. Am fost foarte încântată că am apucat să folosesc şi spun între ghilimele, taxiul local, adică bicicletele acelea pe trei roţi, foarte drăguţă călătoria, chiar a trebuit să ne suim în două, fiul meu a stat în prima ca să poată să-mi facă poze, eu stăteam în a doua, dar a fost foarte, foarte interesant, o experienţă interesantă. Deci despre toate aceste lucruri sper să am destule cuvinte şi destulă imaginaţie ca să pot să le povestesc şi să redau într-atât încât să le stârnesc apetitul acelor români care au bani şi nu ştiu în ce să şi-i investească, să şi-i investească într-o călătorie în China.

Se spune că oricine a vizitat China timp de o săptămână sau mai mult scrie o carte despre ea, persoana care petrece o lună în China scrie doar un articol, iar cine a trăit în China un an, nu poate scrie nimic. Ce părere ai, Marina?

Eu din fericire mă încadrez în prima categorie, deci am toate şansele să scriu o carte. Deci dacă aş fi stat, probabil, câteva săptămâni mai mult, informaţia ar fi fost pe de-o parte atât de multă, pe de altă parte m-aş fi obişnuit eu atât de bine cu China încât poate nu mi s-ar mai fi părut totul atât de nemaipomenit şi ieşit din comun şi aş fi rezumat totul într-un articol. Dar, nu ştiu, nu sunt de acord cu ultima parte, dacă stai mai mult de un an, nu poţi scrie nimic, probabil persoana care a născut acele vorbe de duh nu mă cunoştea, deci eu în momentul în care stau mai mult eu scriu o bibliotecă întreagă. Nu vedeţi cât de mult vorbesc?